JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREŞTI
SECTIA a II-a CIVILĂ
Dosar nr. 4571/302/2010
SENTINŢA CIVILĂ NR. 8094
Şedinţa publică de la 02 decembrie 2010
Instanţa constituită din:
PREŞEDINTE: LUCIA ANAMARIA ZAHARIA
GREFIER: ALINA-LUCIANA VASILIU
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta C V, în contradictoriu cu pârâţii T N, T E şi T C, având ca obiect evacuare.
Dezbaterile au avut loc la termenul din data de 25.11.2010, cand instanta, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea in cauza la data de 02.12.2010, hotarand urmatoarele:
INSTANŢA
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, instanţa constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 16.03.2010, sub nr. 4571/302/2010, reclamanta C V a solicitat evacuarea pârâţilor T N, T E şi T C din imobilul situat în Bucureşti, Str. ETP sector 5 şi anularea carţilor de indentitate ale acestora.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că, deşi a solicitat intervenţia poliţiei, în urma ameninţărilor primite de la pârâţi, acestia au continuat cu insultele şi ameninţările, adesate atât ei, cât şi a fiului său, pârâţii distrugându-i de asemenea, mai multe obiecte din imobil.
Se mai arată de reclamantă faptul că pârâţii nu deţin un contract de închiriere pentru spaţiul în care locuiesc, iar convieţuirea în acelaşi imobil a devenit imposibilă.
În subsidiar, reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor la plata unor despăgubiri, pentru obiectele distruse, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Cererea nu a fost motivată în drept.
În susţinerea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei, în fotocopie, următoarele înscrisuri: certificat de moştenitor nr. 1252/04.09.1995, adresa nr. 2310761/20.11.2009 emisă de Inspectoratul General al Poliţiei Române – DGPMB, adresa nr. 139439/05.12.2006, emisă de M A şi I – DGPMB Sector 5, certificat medico-legal nr. A2/4013/30.06.2006, certificat de căsătorie seria C6, nr. 208335, certificat de deces seria DP, nr. 239186, certificat de deces seria D9 nr. 403919.
La data de 24.06.2010, reclamanta si-a precizat actiunea, in sensul ca solicita evacuarea paratilor, precum si anularea cartilor de identitate ale acestora ( f 31).
La aceeasi data, pârâţii au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, sens în care au arătat că numita CV, împreună cu soţul defunct, C N, au edificat o construcţie compusă din două camere şi o bucătărie, pe cota de 1 a terenului ce a aparţinut autorului C D, construcţie ce a fost alipită celei deja existente, edificată de defuncţii C D şi C E.
Pe fond, se solicita respingerea acţiunii ca nefondată şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, pârâţii au arătat că imobilul ce face obiectul cauzei a fost dobândit de CS şi C I, prin actul de vânzare-cumpărare nr. 2193/1946, fiind deţinut în cote părţi de numiţii T A, Cr V, C D, C V, CL şi C I.
Se mai invedereaza că au încheiat un contract de comodat cu numitele CV şi C D, prin care le-a fost transmis dreptul de folosinţă asupra cotei părţi din imobil, deţinut în calitate de moştenitoare.
În motivarea în drept a întâmpinării, pârâţii au invocat art. 115-118 Cod proced. civilă.
În susţinerea întâmpinării, pârâţii au depus la dosarul cauzei, în fotocopie, următoarele înscrisuri: Contract de comodat, atestat prin încheierea de atestare nr. 20/26.10.2009 de C A M M, Act de vânzare-cumpărare nr. 360/04.04.1946, proces-verbal încheiat la data de 31.05.1954, certificat de moştenitor nr. 148/16.10.2008, certificat de moştenitor nr. 1761/02.11.1992.
La data de 22.09.2010, reclamanta a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de pârâţi ( f 36), învederând, cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active invocate de pârâţi, că este proprietară în stare de indiviziune asupra imobilului din Str. T P împreună cu numiţii TA, CD; CV; TG; TM; TM, TM, CL, CI.
De asemenea, s-a mai arătat de reclamantă faptul că dosarul nr. 12662/302/2009 are ca obiect partaj succesoral, urmând a se pronunţa ieşirea din indiviziune.Se mai precizează că, în ceea ce priveşte Contractul de Comodat atestat de avocat M M, consideră că este un fals, motiv pentru care solicită verificarea semnăturilor şi în plus, numitele C V şi C D nu aveau dreptul să încheie acel contract, considerându-se astfel proprietare exclusive asupra imobilului.
La termenul din data de 30.09.2010, instanţa a dispus unirea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei C V, invocată de pârâţi, cu fondul cauzei, apreciind că pentru soluţionarea acestei excepţii sunt necesare probe comune.
Tot la acest termen, instanţa a respins cererea reclamantei de inscriere in fals cu privire la semnăturile lui C D şi T E din contractul de comodat, retinand ca nu sunt aplicabile dispozitiile art.177 si urm.Cpc, intrucat acestea vizeaza procedura verificarii de scripte sau a inscrierii in fals cu privire la inscrisurile semnate de partea careia i se opun, iar contractul de comodat nu este semnat de reclamanta, aceasta avand posibilitatea sa formuleze eventual o plangere penala la Parchet, iar in situatia in care s-ar dispune inceperea urmaririi penale ar putea solicita suspendarea cauzei.
De asemenea, la acest termen instanţa a încuviinţat pentru părţi proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriele reciproce, ce au fost administrate ( f 100-104) şi proba testimonială, fiind audiati martorii V R şi S S ( f 112,113).
La termenul din 25.11.2010, instanţa a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a prezentei cauze, până la soluţionarea dosarului nr. 12662/302/2009, apreciind că nu există un raport de accesorialitate între acest dosar, ce are ca obiect evacuare şi dosarul nr. 12662/302/2009, privind dezbaterea masei succesorale după defuncta T R..
În cadrul administrării probei cu înscrisuri, au mai fost depuse la dosarul cauzei, următoarele: cerere de chemare în judecată, formulată de C N în dosarul nr. 424/302/2008, plângere penală, formulată de reclamantă şi numitul C L, împotriva pârâţilor T E şi T N, Sentinţa Civilă nr. 276/16.01.2008, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, în dosarul nr. 3890/302/2007, Sentinţa Civilă nr. 7865/06.12.2006, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, în dosarul nr. 8596/302/2006, certificat de grefă, emis în dosarul nr. 12552/302/2009, cerere de chemare în judecată, formulată de T A, CV, CD, în contradictoriu cu T G, T M, T M, C V, C L şi C I, în dosarul nr. 12662/302/2009, bilet de externare nr. 121613/08.09.2010, Sentinţa Penală nr. 473/02.03.2007, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, în dosarul nr. 11703/302/2006, raport de expertiză tehnică judiciară-specialitatea topografie, efectuat în dosarul nr. 12662/302/2009.
Din oficiu, s-au efectuat adrese catre relaţii PMB- D N U şi D I şi T L Sector 5, ce au fost atasate la dosar ( f 49, 51-56).
Analizând actele dosarului, instanţa reţine următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare (f. 21) autentificat prin procesul-verbal nr. 2193 din 09.06.1946 de Tribunalul Buzău (f. 22), C S şi C I au dobândit, în calitate de cumpărători, imobilul compus din teren în suprafaţă de 260 mp şi construcţie alcătuită din cameră şi bucătărie din paiantă, situat în Com. ŞV, jud. I, de la DB, în calitate de vânzător. Acesta din urmă şi-a dovedit calitatea de proprietar cu actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 7188/1930 la Tribunalul Ilfov şi transcris sub nr. 3410/1930 la Tribunalul Ilfov, secţia notariat.
C I a decedat la data de 06.03.1950, potrivit procesului verbal de evaluare a succesiunii din data de 31.05.1954 (f. 23-24), cota sa de 1/2 din imobilul situat în Bucureşti, str. PT revenind moştenitorilor săi C S, în calitate de soţie, şi C R, C I, C L, C N, C D, C Fşi C M în calitate de fii.
De asemenea, C D a decedat la data de 01.12.1991, potrivit certificatului de moştenitor autentificat la Notariatul de Stat Sector 5 Bucureşti sub nr. 1761 din 02.11.1992 ( f 26), lăsând o masă succesorală formată din cota indiviză de 41/112 din imobilul situat în Bucureşti, str. T P, nr sect. 5, format din teren în suprafaţă de 259 mp şi construcţia din paiantă având marchiză şi două camere, pe care defunctul a dobândit-o astfel: cota de 35/112 prin moştenire de la mama sa C S, conform certificatului de moştenitor nr. 228/1963 şi certificatului de moştenitor suplimentar nr. 1767/1992 eliberat de Notariatul Sectorului 5 Bucureşti, iar cota de 6/112 prin moştenire de la tatăl său C I, în baza procesului verbal de taxare a averii succesorale din 1954, emis de A F a S 5 Albastru Bucureşti, menţionat mai sus. In masa succesorală să găsea şi cota indiviză de 1/2 din construcţia de paiantă situată la aceeaşi adresă, formată din trei camere, marchiză, hol, cămară, bucătărie de iarnă, dobândită în timpul căsătoriei prin contribuţie egală cu soţia supravieţuitoare C E, prin accesiune din anul 1953, restul de 1/2 din acest imobil formând cota de bun comun a soţiei CE. Moştenitorii legali au fost soţia C E, cu o cotă de 2/8 din masa succesorală, C G şi C N, în calitate de fii, fiecare câte 3/8 din masa succesorală.
Totodata, la data de 26.06.2008, a decedat si C N (certificat de deces înregistrat sub nr. 2262 din 27.06.2008 în registrul stării civile Sector 4 Bucureşti -f. 30), patrimoniul sau fiind transmis catre CV, în calitate de soţie, cu o cotă de 1/4 din masa succesorală, şi C D, în calitate de fiică, cu o cotă de 3/4 din masa succesorală (certificat de moştenitor autentificat la BNP M N G sub nr. 148 din 16.10.2008 – f 25).
Se mai retine ca, in urma decesului lui C E (22.11.1994 – a se vedea certificatul de deces înregistrat sub nr. 2103 din 23.11.1994 în registrul stării civile Sector 5 Bucureşti -f. 9), patrimoniul sau ( cota indiviză de 41/448, reprezentând 1/4 din cota de 41/112, din imobilul situat în Bucureşti, str. TP, sect. 5, format din terenul în suprafaţă de 259 mp şi construcţia din paiantă cu marchiză, două camere, dobandită de la soţul ei prin moştenire de la părinţi; cota indiviză de 5/8 din construcţia din paiantă situată la aceeaşi adresă, formată din trei camere, marchiză, hol, cămară, bucătărie de iarnă, din care cota de 4/8 dobândită cu titlul de bun comun, cu soţul predecedat, prin accesiune, iar cota de 1/8 ca moştenire de la acesta, conform certificatului de moştenitor nr. 1761/1992) a fost preluat de catre C N şi C G, în calitate de fii, în cote egale de 1 ( a se vedea certificatul de moştenitor nr. 1252/04.09.1995 emis de Notariatul de Stat al Sectorului 5 Bucureşti –f 3). Acesta din urma s-a căsătorit cu reclamanta C V, la data de 18.08.1979, potrivit certificatului de căsătorie înregistrat sub nr. 1580 din 18.08.1979 în registrul stării civile al Consiliului Popular al Sectorului 5 Bucureşti (f. 7).
C G a decedat la data de 22.01.2005, astfel cum reiese din certificatul de deces înregistrat sub nr. 215 din 24.01.2005 în registrul stării civile al Sectorului 5 Bucureşti (f. 8).
Astfel, ca urmare a decesului acestuia, reclamanta detine in patrimoniu drepturile succesorale dobandite de defunctul sot de la parintii sai ( C E si D), avand calitatea de coproprietar în indiviziune asupra imobilului situat în Bucureşti, str. TP sector 5 si locuind în acest imobil.
Din aceasta perspectiva, cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, invocată de pârâţi, instanţa constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele motive.
Acţiunea în evacuare este o acţiune personală, având calitatea de a o introduce orice persoană care are un drept de folosinta asupra bunului si justifică un interes cu privire la imobil. Reclamanta, în calitate de coproprietar, justifică acest interes.
Prin urmare instanţa constată că reclamanta are calitate procesuală activă cu privire la acţiunea în evacuare a pârâţilor, astfel că va respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei ca neîntemeiată.
Pe fond, instanta mai are in vedere ca atat reclamanta, cat si autoarele paratilor, C V şi C D, sunt coproprietari, alaturi de succesorii lui C S si CI, asupra terenului si constructiei din paianta, compusa din 2 camere, bucatarie, marchizas ( a se vedea constatarile din raportul de expertiza intocmit de expert D A, in cadrul dosarului nr 12662/302/2009 –f 92). Desi se sustine ca, pe acelasi teren, s-a edificat, alipit de constructia de mai sus, un alt imobil ( trei camere, hol, marchiza, bucatarie) de catre sotii C D si E, fara autorizatie, pana la lamurirea aspectului cine are calitate de proprietar asupra acestuia ( aspect ce face obiectul dosarului nr. 12662/302/2009 al Judecătoriei Sectorului 5- a se vedea certificat de grefa si actiune- f 108-111), in aparenta si aceasta constructie apartine succesorilor lui CSa si C I, fiind ridicata pe terenul acestora. Or, art. 492 instituie o prezumţie relativă, in sensul că orice construcţie ridicată pe terenul proprietatea unei sau unor persoane este prezumata ca fiind ridicată de proprietarul/proprietarii terenului.
In aceste conditii, pana la dezbaterea succesiunii dupa C S si C I, C D si E si pana la recunoasterea dreptului de accesiune, atat reclamanta, cat si C V şi C D sunt coproprietari asupra imobilului din str TP, sector 5, niciunul nedetinand in exclusivitate vreo portiune din bun, astfel incat fiecare are dreptul de a-l folosi fie direct, fie indirect ( prin intermediul altor persoane).
Din aceasta perspectiva, se constat ca, prin contractul de comodat atestat sub nr. 20 din 26.10.2009 de avocat M M (f. 20), C V şi C D, în calitate de comodante, au remis spre folosinţă comodatarilor T E şi T N, pârâţi în acest dosar, cu titlu gratuit, imobilul situat în Bucureşti, str. TP, sect. 5, compus din trei camere şi bucătărie (f. 19).
Astfel, instanţa reţine că titlul în baza căruia pârâţii locuiesc în imobil îl constituie un contract valabil încheiat cu cele două comodante, care aveau calitate de coproprietari în indiviziune cu privire la imobil.
Apărarea reclamantei, în sensul că acestea nu puteau încheia un contract de comodat, neavând calitate de exclusivi ai imobilului care a făcut obiectul contractului, este nefondată, intrucat coproprietarii exercită împreună atributele dreptului de proprietate, nefiind necesar să le exercite în acelaşi mod. Împrejurarea că reclamanta locuieşte în imobilul al cărei coproprietar este nu aduce atingere dreptului autoarelor pârâţilor de a se folosi de o parte a bunului aşa cum cred de cuviinţă, în cazul de faţă printr-un împrumut gratuit de folosinţă către pârâţi.
De asemenea, nu poate fi primita nici apărarea reclamantei în sensul că semnăturile cocontractantilor C Dsi T E ar fi false. Astfel, potrivit art. 177 Cod procedură civilă, doar semnatarii înscrisului sub semnătură privată, moştenitorii şi urmaşii acestora în drepturi sunt ţinuţi să recunoască sau să tăgăduiască semnătura. Or, reclamanta nu a fost parte la contractul de comodat şi nu este nici moştenitoarea vreuneia dintre părţile la acest contract, astfel incat aceasta nu poate urma procedura verificarii de scripte sau a inscrierii in fals. De altfel, nici reclamanta, nici o altă persoană nu au făcut plângere penală cu privire la falsul în înscrisuri sub semnătură privată pretins de reclamantă, motiv pentru care instanta va considera înscrisul valabil întocmit.
Referitor la litigiul ce are ca obiect şi accesiune, respectiv partaj (dosarul nr. 12662/302/2009 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti), cu privire la imobilul din care se solicită evacuarea, instanţa constată că nu a fost pronunţată o soluţie irevocabilă. Simpla introducere a unei acţiuni pe rolul instanţei avand ca obiect drepturile de proprietate în indiviziune nu are niciun efect cu privire la exercitarea atributelor dreptului de proprietate de către coproprietari.
Sub aspectul motivului legat de comportamentul paratilor ( distrugere de bunuri, amenintari), ce s-ar circumscrie unei imposibilitati de convieţuire, instanţa constată că, din probele administrate, nu rezulta aceasta.
Astfel, martora propusa de reclamanta, V R, a invederat ca are cunostinta de un incident din 2006 legat de lovirea reclamantei, insa, cu privire la aceasta situatie, a intervenit impacarea partilor ( a se vedea sentinţa penală nr. 473 din 02.03.2007 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, pronunţată în dosarul penal nr. 11703/302/2006 -f. 85-88). Cum impăcarea părţilor este o cauză de înlăturare a răspunderii penale, neputând fi decât totală şi necondiţionată, litigiul penal menţionat nu mai poate produce niciun fel de efecte între părţi ulterior împăcării, astfel că instanţa nu va avea în vedere incidentul invocat de reclamantă.
Referitor la problemele de sănătate pe care reclamanta le invocă în motivarea cererii sale, susţinând că sunt cauzate de comportamentul pârâţilor, instanţa retine ca partea a depus biletul de externare din 27.09.2010 din care rezulta ca aceasta a fost internata pentru tulburare depresiva (f. 84), însă nu se poate stabili legatura de cauzalitate dintre aceasta afectiune si faptul convietuirii cu paratii, nefacandu-se macar dovada momentului de la care a debutat aceasta boala ( respectiv daca ulterior sau anterior începerii convieţuirii în acelaşi imobil cu pârâţii).
Cu privire la degradarea imobilului de către pârâţi, invocată de reclamantă, instanţa constată că aceasta nu a fost dovedită, în cursul judecăţii făcându-se dovada doar a unor reparaţii necesare şi utile imobilului, iar nu a vreunei distrugeri.
Potrivit art. 1169 Cod civil, sarcina probei revine celui care face o suţinere în instanţă, fiind astfel în sarcina reclamantei să facă dovada problemelor cauzate de convieţuirea cu pârâţii.
Prin urmare, instanţa reţine că pârâţii locuiesc în imobil în calitate de comodatari, in baza unui contract de comodat valabil încheiat, autoarele lor având calitatea de coproprietari ai imobilului ce face obiectul comodatului, nefiind dovedită nicio imposibilitate de convieţuire între aceştia şi reclamantă, astfel că instanţa va respinge acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
In ceea ce priveste cel de-al doilea capăt de cerere (anularea cărţilor de identitate ale pârâţilor în care este menţionat domiciliul în Bucureşti, str. TP, sect. 5), instanţa apreciaza că este neîntemeiat, pentru următoarele motive.
Potrivit art. 11 din OUG 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, actul de identitate este documentul care se eliberează cetăţeanului român şi care face dovada identităţii, al domiciliului şi, după caz, al reşedinţei titularului acestuia, prin act de identitate înţelegându-se cartea de identitate, precum şi cartea de identitate provizorie şi buletinul de identitate, aflat în termen de valabilitate.
De asemenea art. 13 alin. 4 din OUG 97/2005 prevede ca, între documentele care însoţesc cererea pentru eliberarea actului de identitate, se găsesc şi cele care fac, potrivit legii, dovada domiciliului şi, după caz, a reşedinţei.
Conform art. 26 alin. 1 si 27 lit a din OUG 97/2005, domiciliul persoanei fizice este la adresa la care aceasta declară că are locuinţa principală, dovada adresei de domiciliului putându-se face cu acte încheiate în condiţiile de validitate prevăzute de legislaţia română în vigoare, privind titlul locativ.
Cum contractul de comodat încheiat de pârâţi reprezintă un astfel de act, făcând dovada adresei în sensul OUG 97/2005, rezulta că actele de identitate ale pârâţilor sunt legal întocmite.
Prin urmare instanţa va respinge acest capăt de cerere, ca neîntemeiat.
Avand in vedere solutia de mai sus, precum si faptul ca reclamanta a căzut în pretenţii pe toate capetele de cerere, aceasta, potrivit art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, nu este îndreptăţită să primească cheltuielile de judecată de la pârâţi.
Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de pârâţi, instanţa constată că nu s-a făcut dovada acestora, motiv pentru care va respinge cererea de acordare a acestor cheltuieli ca neîntemeiată.
În temeiul art. 282 alin. 1 raportat la art. 284 alin. 1 Cod procedură civilă, calea de atac împotriva prezentei hotărâri este apelul, în 15 zile de la comunicare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRSTE
Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, ca neîntemeiată.
Respinge acţiunea formulată de reclamanta CV, , în contradictoriu cu pârâţii TN T E şi T C, ca neîntemeiată.
Respinge cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Respinge cererea pârâţilor de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 02.12.2010.
PREŞEDINTE, GREFIER,
A.V. 03 Decembrie 2010
RED ZAL 13.01.2011