Evacuare pe calea ordonanţei preşedinţiale. Ordonanţă Preşedinţială


Evacuare pe calea ordonanţei preşedinţiale.

Îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 581 cod procedură civilă.

Potrivit art.581 C.pr.civ., instanţa poate să ordone măsuri vremelnice, în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere şi pentru prevenirea unei pagube iminente ce nu s-ar putea repara.

Potrivit art.581 C.pr.civ., instanţa poate să ordone măsuri vremelnice, în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere şi pentru prevenirea unei pagube iminente ce nu s-ar putea repara.

Potrivit acestui text de lege, pentru ca o cerere de ordonanţă preşedinţială să fie promovată şi admisibilă se impun a fi întrunite următoarele condiţii, unanim recunoscute în literatura de specialitate ca fiind condiţii ce trebuie întrunite cumulativ: urgenţa, caracterul vremelnic şi neprejudecarea fondului.

Potrivit acestui text de lege, pentru ca o cerere de ordonanţă preşedinţială să fie promovată şi admisibilă se impun a fi întrunite următoarele condiţii, unanim recunoscute în literatura de specialitate ca fiind condiţii ce trebuie întrunite cumulativ: urgenţa, caracterul vremelnic şi neprejudecarea fondului.

Urgenţa trebuie să rezulte din fapte concrete, specifice fiecărui caz în parte şi poate fi justificată de păstrarea unui drept ce s-ar pierde prin întârziere sau prevenirea unei pagube iminente ce nu s-ar putea repara.

Urgenţa trebuie să rezulte din fapte concrete, specifice fiecărui caz în parte şi poate fi justificată de păstrarea unui drept ce s-ar pierde prin întârziere sau prevenirea unei pagube iminente ce nu s-ar putea repara.

Cea de a doua condiţie de admisibilitate a unei cereri de ordonanţă preşedinţială este ca măsura ordonată de instanţă să fie vremelnică. Altfel spus, pe calea unei ordonanţe preşedinţiale nu pot fi luate măsuri definitive care să rezolve fondul pricinii, măsurile luate pe calea ordonanţei fiind limitate în timp, până la soluţionarea în fond a litigiului de drept comun între părţi.

Cea de a doua condiţie de admisibilitate a unei cereri de ordonanţă preşedinţială este ca măsura ordonată de instanţă să fie vremelnică. Altfel spus, pe calea unei ordonanţe preşedinţiale nu pot fi luate măsuri definitive care să rezolve fondul pricinii, măsurile luate pe calea ordonanţei fiind limitate în timp, până la soluţionarea în fond a litigiului de drept comun între părţi.

Condiţia neprejudecării fondului decurge din cea anterioară dar şi din prevederea legală că ordonanţa poate fi dată şi atunci când există judecată asupra fondului. Astfel, în procedura ordonanţei preşedinţiale, instanţa are obligaţia de a verifica aparenţa dreptului şi nu fondul însuşi al dreptului subiectiv, această competenţă revenind instanţei de drept comun.

Condiţia neprejudecării fondului decurge din cea anterioară dar şi din prevederea legală că ordonanţa poate fi dată şi atunci când există judecată asupra fondului. Astfel, în procedura ordonanţei preşedinţiale, instanţa are obligaţia de a verifica aparenţa dreptului şi nu fondul însuşi al dreptului subiectiv, această competenţă revenind instanţei de drept comun.

Sentinţa civilă nr.122/30.01.2012

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Rm. Vâlcea, reclamanta P.E. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul L.N. , evacuarea pe calea ordonanţei preşedinţiale a acestuia din imobilul situat în comuna Bujoreni, sat Malu Vârtop, jud. Vâlcea.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că locuieşte în imobilul de mai sus, că în data de 14.02.2005 a încheiat cu mama pârâtului, L.F., un contract de întreţinere, iar începând cu anul 2007 pârâtul s-a instalat în locuinţa reclamantei şi are un comportament urât, supunând-o pe reclamantă suferinţelor fizice, aspect cunoscut şi de organele de poliţie. Reclamanta a menţionat că urgenţa constă în aceea că, din cauza vârstei înaintate, nu mai poate suporta abuzurile fizice şi psihice la care este supusă zilnic de pârât.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 581 C.p.c.

Pârâtul a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii prezentei cereri, motivând că aceasta nu îndeplineşte condiţia urgenţei, impusă de art. 581 C.p.c.

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că nu a avut un comportament abuziv în raporturile cu reclamanta, că se ocupă de gospodăria acesteia şi a făcut diverse îmbunătăţiri. Pârâtul a mai arătat că a mers cu reclamanta la spital şi că în ultimii doi ani starea de sănătate a reclamantei s-a deteriorat, fiind diagnosticată cu sindrom degradativ cognitiv, că manifestările paranoide ale reclamantei au fost cultivate şi întreţinute de către o parte dintre rudele acesteia, din dorinţa de a desfiinţa contractul de întreţinere invocat de reclamantă, aceleaşi rude insuflându-i reclamantei reacţii de adversitate faţă de pârât, care reprezintă însă singurul sprijin al reclamantei, alături de mama pârâtului.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa a reţinut următoarele:

Prin contractul de întreţinere autentificat sub nr. 378/14.02.2005 reclamanta a înstrăinat nuda proprietate asupra imobilului în litigiu mamei pârâtului, L. F., care şi-a asumat obligaţia de întreţinere a reclamantei, aceasta din urmă rezervându-si dreptul de uzufruct până la încetarea sa din viaţă asupra imobilului în litigiu.

Pârâtul locuieşte împreună cu reclamanta în imobilul acesteia din anul 2005, fără a deţine un titlu locativ, aşa cum rezultă din răspunsurile acestuia la interogatoriu.

Aşa cum rezultă din declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză, inclusiv ale celor propuşi de pârât, în trecut părţile aveau o relaţie bazată pe înţelegere, însă în prezent relaţia dintre părţi s-a deteriorat.

Instanţa a mai reţinut că pârâtul are un comportament abuziv în relaţia cu reclamanta. Astfel, martorii propuşi de reclamantă au arătat că ştiu de la aceasta că a fost bătută de pârât, lovită de câteva ori pe săptămână. Chiar dacă această parte a declaraţiei nu constituie prin ea însăşi un mijloc de probă care să facă dovada comportamentului abuziv al pârâtului, întrucât redă o situaţie de fapt descrisă chiar de reclamantă martorilor, reprezintă un indiciu care se coroborează cu restul declaraţiei martorilor şi cu celelalte probe administrate în cauză.

Astfel, martorul C.V. a arătat că a văzut-o pe reclamantă plângând, că soţul martorului i-a dus pâine reclamantei, iar pârâtul a rupt o pâine şi a dat-o la câini, iar cu cealaltă pâine a lovit-o în cap pe reclamantă. De asemenea, martorul a mai arătat că a fost agresat de pârât când i-a dus reclamantei o pâine .

Comportamentul abuziv al pârâtului este confirmat şi de declaraţia martorului S.P., care a arătat că părţile se ceartă, că a încercat să îi împace pe reclamantă şi pe pârât, dar a fost înjurat de pârât, că pârâtul consumă băuturi alcoolice şi că i-a oprit din nou apa reclamantei, iar un vecin i-a dus acesteia o găleată de apă pe care pârâtul a vărsat-o .

Instanţa mai reţine că declaraţia martorului G.P. nu oferă informaţii concludente în ceea ce priveşte soluţionarea cauzei, în condiţiile în care martorul a arătat că l-a ajutat pe pârât la diverse lucrări în gospodărie în trecut, când părţile se înţelegeau şi că nu a mai trecut pe la pârât de aproximativ un an. Or, din toate probele a rezultat că părţile se înţelegeau la început şi că în ultimul timp relaţia s-a deteriorat, perioadă de timp în legătură cu care acest martor nu a mai putut oferi informaţi.

Instanţa apreciază că nici declaraţia martorului L.C. nu poate ea singură să facă dovada lipsei comportamentului abuziv al pârâtului în relaţia cu reclamanta. În prima parte a declaraţiei, martorul s-a raportat la o perioadă mai veche de timp, în care relaţia părţilor decurgea normal, perioadă fără relevanţă însă în soluţionarea cauzei. Martorul a mai arătat doar că a mers în gospodăria părţilor în urmă cu două săptămâni ( ce corespunde cu începutul lunii septembrie ) şi că nu a văzut-o lovită pe reclamantă, iar aceasta nu s-a plâns în legătură cu comportamentul pârâtului. Or, reclamanta a pretins că a fost lovită de pârât, astfel încât i-au fost produse vătămări vizibile în luna decembrie 2010, depunând şi un certificat medico – legal în acest sens. În aceste condiţii, este firească lipsa unor leziuni vizibile în luna septembrie 2011 pe corpul reclamantei, cauzate de pretinsul eveniment din decembrie 2010. În rest, reclamanta a pretins că a fost agresată fizic de reclamant, fără a invoca şi alte leziuni vizibile ( spre exemplu, lovirea cu pâinea în cap, potrivit declaraţiei unuia dintre martori, nu a produs, în mod normal, asemenea leziuni vizibile).

Instanţa mai reţine că şi martorii propuşi de pârât arată că se vorbeşte în sat că relaţia dintre reclamantă şi pârât s-a deteriorat. Inclusiv pârâtul a recunoscut la interogatoriu că relaţia sa cu reclamanta este cunoscută de autorităţile locale şi că a fost prezentată la TV Etalon ( a unsprezecea întrebare ).

Un alt înscris care susţine comportamentul abuziv al pârâtului în relaţia cu reclamanta este adresa emisă de Postul de Poliţie Bujoreni. Aşa cum rezultă din această adresă, sesizarea nr. 418018/C de la fila 22 care se referea la faptul că pârâtul o agresează fizic şi verbal pe reclamantă, a fost soluţionată în sensul că i s-a aplicat pârâtului un avertisment scris, recunoscându-i-se implicit vinovăţia.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii prezentei cereri, din interpretarea dispoziţiilor art. 581 – 582 C.proc.civ., rezultă că, pentru a fi admisibilă o cerere formulată pe calea ordonanţei preşedinţiale, trebuie îndeplinite condiţiile urgenţei, vremelniciei şi neprejudecării fondului.

Cu toate acestea, se admite în unanimitate că este admisibilă o acţiune având ca obiect evacuarea formulată pe cale ordonanţei preşedinţiale atunci când pârâtul ocupă spaţiul respectiv fără drept şi când are un comportament abuziv, întrucât se restabileşte imediat ordinea de drept încălcată.

Din probele administrate, instanţa a reţinut că pârâtul are un comportament abuziv, care periclitează siguranţa reclamantei, astfel încât apreciază că este admisibilă acţiunea reclamantelor având ca obiect evacuarea formulată pe cale ordonanţei preşedinţiale, motiv pentru care urmează să respingă excepţia inadmisibilităţii prezentei cereri.

În ceea ce priveşte fondul cererii, instanţa a reţinut că reclamanta are un drept de folosinţă asupra imobilului în litigiu în virtutea dreptului de uzufruct, iar pârâtul nu are un drept propriu de folosinţă asupra imobilului în litigiu şi nu are în prezent nici acordul titularului dreptului de folosinţă, o dovadă în acest sens fiind chiar introducerea prezentei cereri.

Având în vedere, pe de o parte, lipsa unui drept de folosinţă asupra imobilului în litigiu al pârâtului, propriu sau în baza acordului titularului acestui drept şi, pe de altă parte, comportamentul abuziv al pârâtului, instanţa a apreciat ca fiind întemeiată prezenta cerere, motiv pentru care a admis-o şi a dispus evacuarea pârâtului din imobilul în litigiu, situat în comuna Bujoreni, sat Malu Vârtop, jud. Vâlcea.

Impotriva acestei sentinte a formulat recurs in termenul legal, paratul L. N. S. solicitand modificarea in tot a sentintei si pe fond respingerea cererii de ordonanta presedintiala.

Recurentul sustine prin primul motiv de recurs ca sentinta a fost data ci aplicarea gresita a legii respectiv a art. 581 al.1 si 4 cod procedura civila.

Astfel, arata ca masura evacuarii dispusa de instanta nu are caracter vremelnic, nefiind mentionata perioada de timp cat se mentine aceasta masura. De altfel, arata ca reclamanta nici nu a invocat existenta unui proces pendinte prin care sa solicite pe calea dreptului comun, evacuarea paratului. Nici in cererea de ordonanta presedintiala reclamanta nu a mentionat vreo durata in timp a masurii de evacuare, care sa determine caracterul vremelnic, iar nu definitiv al acestei masuri.

In al doilea rand, arata recurentul ca reclamanta nu a justificat conditia urgentei intrucat din probele administrate nu a rezultat existenta unui abuz evident sau ca viata ori sanatatea reclamantei ar fi puse in pericol.

In al treilea rand, recurentul sustine ca actiunea in evacuare pe cale de ordonanta presedintiala este inadmisibila intrucat in speta reclamanta nu a invocat raporturi de obligatii derivate din locatiune ci raporturi de drept real constand in exercitarea fara drept a posesiei asupra imobilului, specifice actiunii in revendicare.

Pe fondul cauzei, recurentul sustine ca actiunea reclamantei este si neintemeiata si in mod gresit instanta a dispus evacuarea sa.

Arata ca a ramas in gospodaria reclamantei pentru ca impreuna cu mama sa sa o poata ingriji pe aceasta si ajuta la batranete, fiind luat in spatiu cu acordul acesteia. De asemenea, toti martorii au confirmat ca relatiile dintre el si reclamanta au fost bune pana in urma cu cca 1-2 ani, de cand reclamanta s-a imbolnavit fiind diagnosticata cu „sindrom degenerativ cognitiv” echivalent unei demente senile. In plus , reclamanta sufera de hipoacuzie severa si a suferit in data de 17.01.2011 si un accident cerebral ce a determinat o hemipareza dreapta.

Recurentul arata ca el este singurul care o ingrijeste pe reclamanta fiind si cel care a dus-o la spital de cate ori a fost nevoie.

Intimata reclamanta a depus la dosarul cauzei intampinare prin care a solicitat respingerea recursului si mentinerea sentintei civile nr. 9549/2011 ca legala si temeinica.

A aratat intimata ca instanta de fond a apreciat in mod corect probatoriul administrat in cauza din care rezulta ca paratul nu are nici un drept de folosinta a imobilului, fiind un tolerat si avand si un comportament abuziv si violent fata de ea.

Tribunalul, analizand recursul formulat, prin prisma motivelor invocate, a reţinut urmatoarele:

În speţa de faţă, reclamanta, în calitate de uzufructuar al imobilului a solicitat evacuarea din acest imobil a pârâtului, ce nu deţine nici un drept de proprietate sau de folosinţă asupra imobilului, care are calitatea de tolerat, urgenţa cererii fiind motivată de faptul că pârâtul are un comportament abuziv şi violent faţă de ea.

Reclamanta a susţinut că pârâtul s-a instalat în imobil din anul 2007 şi de atunci îi face viaţa un calvar având un comportament violent faţă de ea.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că reclamanta a înstrăinat nuda proprietate asupra imobilului mamei pârâtului printr-un contract de întreţinere, rezervându-şi un drept de uzufruct viager asupra imobilului casa de locuit.

În temeiul contractului încheiat de mama sa, pârâtul s-a mutat în imobil şi s-a ocupat de administrarea acestuia, fiind în relaţii bune cu reclamanta până în urmă cu doi ani când între ei au apărut neânţelegeri.

Astfel, în condiţiile în care, susţine că, comportamentul abuziv şi violent al pârâtului datează de doi ani, iar în acest timp reclamanta nu a acţionat în nici un fel pentru încetarea acestei situaţii şi înlăturarea pârâtului din imobil, instanţa constată că două dintre condiţiile de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale nu sunt îndeplinite: urgenţa şi vremelnicia.

Astfel, s-ar fi justificat urgenţa luării unei măsuri de evacuare a pârâtului pe calea ordonanţei preşedinţiale dacă comportamentul pârâtului ar fi devenit violent de curând şi nu în ultimii doi ani.

De asemenea, reclamanta nu a făcut dovada că ar fi acţionat în instanţă pârâtul pentru stabilirea fondului dreptului acestuia de folosinţă a imobilului, pe calea dreptului comun, pentru ca măsura de evacuare solicitată pe calea ordonanţei preşedinţiale să aibă un caracter vremelnic, respectiv până la soluţionarea fondului dreptului pe calea dreptului comun.

În aceste condiţii, măsura evacuării pârâtului din imobil pe această cale, fără a fi ţărmurită în timp, nu are caracter vremelnic, provizoriu, ci este o măsură cu caracter definitiv.

Faţă de aceste considerente, Tribunalul reţine că în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii cererii, pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 581 cod procedură civilă, invocată de pârât.

Având în vedere că potrivit argumentelor arătate , cererea reclamantei nu îndeplineşte cel puţin una dintre condiţiile de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale ce trebuie întrunite cumulativ, respectiv a vremelniciei măsurii, instanţa reţine că excepţia de inadmisibilitate a cererii este întemeiată.

Ca urmare, instanţa reţine că primul motiv de recurs formulat de pârâtul recurent este fondat şi, în consecinţă, a admis recursul, a modificat în tot sentinţa în sensul admiterii excepţiei inadmisibilităţii cererii şi a respins cererea de ordonanţă preşedinţială ca inadmisibilă.