SENTINŢA CIVILĂ NR.810/29.01.2010
Evacuare respinsă necesitatea asigurării unui just echilibru între imperativele de apărare a drepturilor fundamentale ale părţilor
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr…../303/2009 la data de 06.10.2009 reclamanta OL, în nume propriu şi în calitate de reprezentant al reclamantei OI, a chemat în judecată pe pârâţii OC şi BN, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună evacuarea pârâţilor din imobilul situat în Bucureşti, sector 6.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, părinţii acesteia au dobândit imobilul situat în Bucureşti, sector 6 conform contractului de vânzare cumpărare nr. ……/07.11.2000, autentificat de BNP. Mama reclamantei, fiind de bună credinţă, a acceptat ca pârâtul OC să locuiască în garsoniera în cauză, acesta neavând unde să locuiască. La scurt timp, pârâtul a devenit violent atat cu reclamanta cât şi cu părinţii acesteia. Părinţii reclamantei, s-au adresat Judecătoriei Sectorului 6 care a admis cerere de chemare în judecată, prin sentinţa civilă 3113/08.05.2007.
Totodată, reclamanta arată că prin sentinţa civilă nr.3000/13.04.2009, pronunţată de Jud. Sectorului 6, şi prin Dispoziţia nr. 1688/22.07.2009 emisă de Primăria Sect. 6, mama reclamantei, OI, a fost pusă sub interdicţie, reclamanta fiind desemnată tutore.
Datorită comportamentului violent manifestat de pârât, reclamanta a fost nevoită să-şi interneze mama într-un cămin pentru bătrâni.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. Legii locuinţei nr. 114/1996, art. 112-114 Cpc.
În dovedirea cererii reclamanta depune la dosarul cauzei copii de pe următoarele înscrisuri: carte de identitate a reclamantei si a mamei acesteia, dispoziţia nr. 1688/22.07.2009, sentinţa civilă nr.3000/13.04.2009, contract de vânzare cumpărare din 07.11.2000, sentinţa civilă 3113/08.05.2007, certificat de deces, evidenţă patrimoniu amenzi, chitanţă creanţe bugete locale, chitanţă nr. 9MC 06786094, chitanţa nr. 53 din 30.07.2009, chitanţa nr.9760 din 30.07.2009, chitanţa nr. 9647 din 16.06.2009, chitanţă Romtelecom, adeverinţă de la asociaţia de din 01.10.2009.
În temeiul disp. art. 167 C.pr.civ., instanţa încuviinţează, la termenul din data de 04.12.2009, pentru reclamantă proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâţilor şi proba testimonială în cadrul căreia urmează a fi audiat un martor, iar pentru pârâţi, proba cu înscrisuri.
La data de 08.12.2009, reclamanta depune o cerere prin care solicită audierea a martor a numitei MP.
La termenul din data de 29.01.2010, instanţa a administrat proba cu interogatoriul formulat de reclamantă, pentru a fi luat pârâţilor, şi a fost audiat martorul propus de reclamantă, MP, a cărei declaraţie a fost consemnată şi ataşată la dosar.
La dosarul cauzei au fost depuse, la acelaşi termen, declaraţie autentificată la nr. … din 08.07.2009, chitanţa nr. 9936 din 13.10.2009, chitanţe utilităţi.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. …… din data de 07.11.2000, reclamanta OI a dobândit împreună cu soţul său OT dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 183, situat în Bucureşti, sector 6.
Imobilul a fost cumpărat în timpul căsătoriei, prezumându-se că se află în devălmăşie, iar la data decesului defunctului OT (23.01.2009, conform certificatului de deces seria ….. f.14), comunitatea de bunuri a soţilor a încetat, devenind proprietate pe cote părţi ideale, stabilite în funcţie de contribuţia soţilor la dobândirea bunurilor comune.
Cota ideală a defunctului OT se transmite moştenitorilor săi, însă la dosarul cauzei nu există dovada dezbaterii succesiunii. Deşi reclamanta OL are calitate de descendent şi are vocaţie generală la moştenire, la dosar nu se află un certificat de calitate de moştenitor şi nici nu a fost dezbătută succesiunea defunctului pentru a se individualiza cota ideală.
Instanţa nu poate recunoaşte calitatea procesuală activă a reclamantei numai în baza declaraţiei notariale prin care acceptă în mod expres succesiunea defunctului (f.36), cu atât mai mult cu cât aceasta opune drepturile sale în litigiul de faţă unei alte persoane cu vocaţie generală la moştenire, respectiv fratelui său OC, descendent al defunctului OT. Acceptarea succesiunii se poate face şi prin acte de acceptare tacită, astfel că se impunea cu necesitate dezbaterea succesiunii pentru stabilirea calităţii de moştenitor a succesibililor care au acceptat în termenul legal moştenirea şi a cotelor fiecărui coproprietar.
Prin urmare, având în vedere specificul obiectului judecăţii, instanţa va admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei OL, invocată din oficiu şi va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta OL în nume propriu ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
Instanţa va reţine însă că reclamanta OI are un drept de proprietate asupra imobilului, având în vedere că bunul a fost dobândit în timpul căsătoriei împreună cu defunctul OT. Independent de eventualele drepturi dobândite prin succesiune, reclamanta beneficiază de un drept propriu, corespunzător contribuţiei la dobândirea bunurilor comune.
Potrivit art. 480 din Codul civil, dreptul de proprietate este un drept absolut, exclusiv şi perpetuu care conferă titularului, exerciţiul liber şi nestingherit al tuturor prerogativelor sale – posesia, folosinţa şi dispoziţia – afară de cazul în care dreptul este dezmembrat prin voinţa acestuia din urmă.
Instanţa va avea însă în vedere la soluţionarea cauzei şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în aplicarea şi interpretarea art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, sub aspectul dreptului la domiciliu. În cauza Ćosić c. Croaţiei (hotărârea din 15 ianuarie 2009), Curtea a reţinut că evacuarea reclamantei din apartament a constituit o ingerinţă în dreptul la respectarea domiciliului, chiar dacă hotărârea de evacuare nu a fost încă pusă în (a se vedea mutatis mutandis cauza Stanková c. Slovaciei, par. 7, hotărârea din 9 octombrie 2007). Deciziile autorităţilor naţionale au fost întemeiate numai pe concluzia că reclamanta nu avea niciun drept pentru a ocupa apartamentul potrivit dreptului intern. Instanţele naţionale s-au mulţumit cu constatarea că ocuparea de către reclamantă a imobilului nu avea nicio bază legală, fără a mai analiza proporţionalitatea măsurii ce urma să fie aplicată.
Pierderea locuinţei de către o persoană este o formă extremă a ingerinţei în dreptul la respectarea domiciliului. Orice persoană ce riscă o restrângere atât de gravă trebuie în principiu să poată cere unui tribunal independent să stabilească proporţionalitatea şi rezonabilitatea măsurii prin prisma art. 8 din Convenţie, chiar dacă, potrivit dreptului intern, dreptul său de a ocupa un imobil s-a stins (a se vedea McCann c. Regatului Unit, par. 50, 13 mai 2008).
Având în vedere aceste principii şi circumstanţele deosebite ale cauzei, instanţa constată că părţile nu au dezbătut succesiunea defunctului OT, iar pârâtul are calitate de succesibil potrivit legii, fiind descendent de gradul întâi. Argumentele reclamantei au fost tocmai că pârâtul îi refuză accesul în imobil, iar instanţa nu poate reţine în procedura acţiunii în evacuare că pârâtul nu are niciun titlu locativ, din moment ce însuşi acest refuz poate fi discutat în procedura dezbaterii succesiunii drept o acceptare tacită a succesiunii. Instanţa nu are a dezlega în prezenta cauză acest aspect, însă reţine că aparenţa cu privire la dreptul de proprietate asupra apartamentului determină înclinarea balanţei către persoanele care au domiciliul în acest imobil.
Un alt aspect netăgăduit de către reclamantă este că pârâţii OC şi BN locuiesc în garsonieră împreună cu copiii lor minori, care nu sunt părţi în procesul civil de faţă. Cu toate acestea, nu se poate nega faptul că evacuarea părinţilor din apartament ar afecta în mod indirect şi interesele copiilor.
Faţă de probele administrate, instanţa găseşte că ingerinţa nu urmăreşte un scop legitim, de a proteja drepturile reclamanţilor în calitate de proprietari ai apartamentului garantate de art. 1 din Protocolul nr. 1 Adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, din moment ce situaţia juridică a imobilului nu a fost clarificată prin dezbaterea succesiunii în condiţii de contradictorialitate, existând şi în acest moment posibilitatea ca pârâtul însuşi să deţină o cotă ideală din dreptul de proprietate.
Ingerinţa nu are ca scop nici protejarea ordinii şi a liniştii publice, din moment ce din declaraţia martorei MP nu a rezultat dincolo de orice dubiu că se impune evacuarea din imobil, chiar în situaţia în care pârâtul ar invoca un drept de proprietate propriu. Martora nu a putut relata împrejurări de fapt constatate personal, ex propriis sensibus, ci a afirmat că de la reclamanta OL a aflat ceea ce a relatat instanţei. Martora a afirmat că în ultima vreme pârâtul nu a comis acte de violenţă şi nu a fost văzut sub influenţa băuturilor alcoolice, iar din probele administrate rezultă că acesta are o familie şi locuieşte în imobil de mai mult de 5 ani.
În consecinţă, din necesitatea asigurării unui just echilibru între imperativele de apărare a drepturilor fundamentale ale părţilor, instanţa va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta OI prin tutore OL în contradictoriu cu pârâţii OC şi BN ca neîntemeiată.
In temeiul art. 129 alin. 6 C.pr.civ., va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către pârâţi.
