Evacuarea Ordonanţă Preşedinţială


JUDECATORIA SECTORUL 4 BUCURESTI

SECTIA CIVILA

….

Dosar nr. ………………………..

SENTINTA CIVILA NR. ………….

Sedinta publica de la ………………..

Instanta constituita din:

PRESEDINTE – …………………………..

GREFIER – ………………………..

Pe rol cererea de solutionare pe cale de ordonanta presedintiala a cauzei civile privind pe reclamanta ………………………………., în contradictoriu cu pârâta ……………………………., având ca obiect evacuare.

La apelul nominal facut în sedinta publica a raspuns reclamanta, prin aparator, lipsind pârâta.

Procedura legal îndeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta dupa care,

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de încuviintat, constata cauza în stare de judecata si acorda cuvântul pe fond.

Reclamanta, prin aparator, solicita admiterea actiunii, fara cheltuieli de judecata. Arata ca sunt îndeplinite conditiile de admisibilitate a ordonantei presedintiale, prevazute de art. 581 Cod procedura civila.

INSTANTA,

Deliberând asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul instantei la data de …………………. sub nr. ………………….., reclamanta …………………………… a solicitat, pe calea ordonantei presedintiale, evacuarea pârâtei ………………………….. de pe terenul în suprafata de ………. mp, situat în ………………………………………….

În motivarea cererii, reclamanta a aratat ca are un drept de folosinta asupra acelui teren, pe care l-a subînchiriat pârâtei. Întrucât pârâta nu a achitat chiria, partile au încheiat un act aditional prin care s-a convenit rezilierea contractului de subînchiriere.

La data de ………………. între parti s-a încheiat un de vânzare-cumparare, având ca obiect constructia edificata de pârâta pe terenul respectiv, pentru compensarea datoriilor pârâtei, reprezentând chiria neachitata. Desi termenul de perfectare a contractului de vânzare-cumparare a fost prelungit, pârâta refuza sa prezinte actele necesare si sa elibereze terenul, pe care îl foloseste fara titlu.

În drept, reclamanta a invocat dispozitiile art. 581 Cod procedura civila.

Pârâta nu a formulat întâmpinare si nu s-a prezentat în fata instantei pentru a solicita probe.

Instanta a încuviintat pentru reclamanta proba cu înscrisuri.

Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Prin contractul de închiriere nr. 1 din ………………., modificat prin acte aditionale, ………………………………….. a închiriat reclamantei un teren în suprafata de ……………… mp, situat în ……………………………., din care face parte si terenul în litigiu, în suprafata de ……………. mp (filele …………).

Acest din urma teren a fost subînchiriat de catre reclamanta pârâtei, prin contractul de subînchiriere nr. ……….. din ……………… (filele …………..).

Întrucât pârâta nu a achitat chiria convenita, reclamanta si pârâta au decis, de comun acord, rezilierea contractului de subînchiriere, prin actul aditional încheiat la data de ……………… (filele ……………).

Pentru a compensa debitul în cuantum de ……………… euro, acumulat de pârâta prin neplata chiriei, la data de …………………. partile au încheiat un antecontract de vânzare-cumparare având ca obiect constructia edificata de pârâta pe terenul ce i-a fost subînchiriat, pretul vânzarii urmând a fi compensat în întregime cu suma datorata de pârâta.

Prin actul aditional încheiat la data de …………………, s-a stabilit ca încheierea contractului de vânzare-cumparare va avea loc la data de ……………… (filele …………). La aceeasi data, …………………., a avut loc predarea catre reclamanta a constructiei ce face obiectul antecontractului, conform procesului verbal depus la dosar (fila ……….

Prin încheierea de certificare nr. ……….. din …………….., ………………, prin public ………………………, a constatat ca nu s-a putut perfecta contractul de vânzare-cumparare în forma autentica, deoarece pârâta, în calitate de promitent vânzator, nu a prezentat actele necesare (fila …..).

Fata de situatia de fapt retinuta, instanta considera ca nu s-a facut dovada de catre reclamanta a urgentei luarii masurii evacuarii, conditie esentiala pentru pronuntarea unei hotarâri pe calea ordonantei presedintiale. Desi în cuprinsul actiunii urgenta a fost motivata prin lipsa de folosinta a terenului, în contextul în care trebuie sa achite chiria locatorului, reclamanta nu a oferit explicatii cu privire la data la care a înteles sa formuleze cererea.

Astfel, contractul de subînchiriere a fost reziliat la data de ………………., de la aceasta data nascându-se în sarcina pârâtei obligatia de a preda bunul ce a facut obiectul contractului.

Cu toate acestea, reclamanta a ramas în pasivitate, actiunea fiind introdusa peste mai mult de ……..luni, la data de …………………..

De asemenea, reclamanta nu a motivat nepredarea de catre pârâta a terenului la data de ……………, moment în care a luat în primire constructia edificata pe teren, desi la acea data contractul de subînchiriere era reziliat.

În concluzie, instanta apreciaza ca introducerea actiunii la un interval mai mare de timp, cum este cazul în speta de fata, precum si prezumtia ca reclamanta a permis pârâtei folosirea terenului dupa încetarea raporturilor contractuale, dedusa din pasivitatea acesteia, sunt împrejurari care exclud îndeplinirea conditiei urgentei.

Fata de cele retinute, instanta apreciaza ca nu sunt întrunite conditiile de admisibilitate a ordonantei presedintiale, urmând a respinge actiunea ca neîntemeiata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Respinge actiunea formulata de reclamanta ……………………, cu sediul ales la ……………………………….., situat în …………………………………………………., în contradictoriu cu pârâta ……………………………., cu sediul în ……………………………………….., citata si la punctul de lucru din ………………………., ca neîntemeiata.

Cu recurs în 5 zile de la pronuntare.

Pronuntata în sedinta publica azi, ……………..

PRESEDINTEGREFIER