Asupra recursului civil de fata:
Prin sentinta civila nr. 2906 din 14.05.2010 pronuntata de Judecatoria Slatina in dosarul nr. 3777/311/2010, s-a admis exceptia autoritatii de lucru judecat invocata de parata.
S-a respins actiunea pentru reducerea pensiei de intretinere formulata de reclamantul R. C.-M..l, in contradictoriu cu parata R. L., intrucat in cauza exista autoritate de lucru judecat.
A fost obligat reclamantul la 300 lei cheltuieli de judecata catre parata.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut ca sunt indeplinite conditiile impuse de art. 1201 din codul civil, raportat la dispozitivul sentintei civile nr.915/2010 pronuntata de Judecatoria Slatina .
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamantul,considerand-o netemeinica si nelegala , intrucat instanta de fond a rezolvat gresit exceptia autoritatii de lucru judecat, avand in vedere dispozitiile art. 94 al.2 din codul familiei, potrivit caruia instanta va putea mari sau micsora obligatia de intretinere, asa incat sentintele pronuntate in astfel de cauze au caracter provizoriu, ele producandu-si efecte atata timp cat nu se schimba elementele de apreciere care au stat la baza stabilirii cuantumului pensiei de intretinere prin hotarari anterioare.
Analizand sentinta prin prisma motivelor de recurs invocate dar si in lumina dispozitiilor art. 304 ind.1 cod procedura civila, tribunalul urmeaza sa constate ca recursul este fondat.
Prin dispozitiile art. 94 din codul familiei, legiuitorul a dat posibilitatea maririi sau micsorarii obligatiei de intretinere, precum si a incetarii acesteia dupa cum se schimba mijloacele celui care da intretinerea sau nevoia celui ce o primeste.
Din lucrarile dosarului de fond, rezulta ca nu sunt indeplinite cumulativ cele trei conditii ce guverneaza autoritatea de lucru judecat, respectiv identitate de cauza, partile si obiectul fiind aceleasi.
Asa cum s-a stabilit in practica si literatura de specialitate, prin cauza se desemneaza o situatie de fapt calificata juridic.
Ori, din considerentele sentintei civile 915/2010, se constata ca instanta a respins irevocabil cererea avand ca obiect reducere de intretinere, deoarece creditorul obligatiei nu a depus la dosar acte din care sa rezulte ca se afla in incapacitate de munca.
Prin prezenta actiune, creditorul obligatiei solicita reducerea pensiei de intretinere stabilita prin sentinta civila nr.4700/2009 invocand dispozitia 8771/2009 a D.G.a DGSPC Olt prin care acesta a fost incadrat cu gradul de accentuat si pentru care primeste o indemnizatie de 234 lei.
Astfel fiind, nu poate exista autoritate de lucru judecat, asa cum cer dispozitiile art. 1201 din codul civil, deoarece reclamantul invoca dispozitiile art. 94 (2) din codul familiei considerand ca mijloacele sale sunt diminuate fata de cele avute in vedere la pronuntarea sentintei 915/2010.
Constatand astfel ca instanta de fond a dat o interpretare eronata acestor probatorii la conditiile impuse de art. 1201 din codul civil si ca a rezolvat cauza pe baza unei exceptii fara a intra in cercetarea fondului, tribunalul in conformitate cu dispozitiile art. 312 cod procedura civila, va casa sentinta si va trimite cauza pentru rejudecare la aceeasi instanta.
Cu ocazia rejudecarii cauzei, instanta de fond va analiza daca actiunea reclamantului este intemeiata prin prisma dispozitiilor speciale reglementate la art. 94 al.2 din codul familiei.
Data publicarii pe portal : 03.12.2010