Excepţia lipsei capacităţii de folosinţă Amenzi


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA TÎRGU BUJOR

JUD. GALAŢI

SENTINŢA CIVILĂ NR. 491

ŞEDINŢA PUBLICĂ din 07.04.2010

La ordine fiind soluţionarea sesizării pentru înlocuire sancţiune amendă

contravenţională formulată de petentul P. de P. B. în contradictoriu cu intimatul G .V .

La apelul nominal au lipsit părţile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul că petentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.Bujor invocă excepţia lipsei

capacităţii de folosinţă a Postului de Poliţie B .

Instanţa rămâne în pronunţare pe excepţia invocată.

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin sesizarea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub număr unic de dosar

1871/316/2009 la data de 15.12.2009, petentul Postul de Poliţie B , judeţul G a chemat în judecată în

baza art. 39 indice 1 din O.G. nr. 2/2001, modificată prin O.G. nr. 8/2006, pe intimatul G. V..

Petentul a arătat că intimatul G V a fost sancţionat cu amendă contravenţională în

cuantum de 800 lei, prin procesul verbal de constatare a contravenţiei seria AU nr. 0298665 încheiat la

data de 04.04.2005, reţinându-se în sarcina acestuia comiterea contravenţiei prevăzute de art. 202 alin.1

lit. a din OUG nr. 195/2002.

Întrucât contravenientul nu a achitat amenda contravenţională, în termenul de 30 de zile

prevăzut de art. 9, al. 3, din O.G. nr. 2/2001, a fost sesizata instanţa, solicitându-se înlocuirea amenzii

contravenţionale cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii.

În dovedirea cererii, petentul a depus în copie: adresa nr. 515/24.06.2009 a Primăriei B şi

procesul verbal de constatare a contravenţiei seria AU nr. 0298665 încheiat la data de 04.04.2005.

În drept, petentul şi-a întemeiat cererea pe prevederile art. 39 din O.G. nr. 2/ 2001, deşi a

solicitat obligarea intimatului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.

Faţă de încadrarea în fapt a cererii, instanţa califică acţiunea ca având ca obiect înlocuire

amendă cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, potrivit

prevederilor art. 9, al. 3 din O.G. nr. 2/2001

Intimatul, legal citat, nu a formulat întâmpinare.

La termenul de judecată din 07.04.2010, reprezentantul Parchetului de pe lângă

Judecătoria Tg.Bujor a invocat excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a petentului.

Analizând materialul probator administrat, instanţa reţine următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravenţiei seria AU nr. 0298665 încheiat la data

de 04.04.2005 de Postul de Poliţie B intimatul a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum

de 1000 lei.

Întrucât contravenientul nu a achitat amenda contravenţională în termenul de 30 de zile

de la rămânerea definitivă a sancţiunii, prevăzut de art. 9, al. 3, petentul Postul de Poliţie B a procedat

la sesizarea instanţei, solicitându-se înlocuirea amenzii cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul

comunităţii, deoarece nu este posibilă executarea silită, deoarece contravenientul nu posedă bunuri

mobile sau imobile.

În baza art. 137, al. 1, C.P.C., instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiei

invocate.

Potrivit art. 5 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei

Române, această instituţie are ca structură organizatorică Inspectoratul General al Poliţiei Române,

unităţi teritoriale aflate în subordinea Inspectoratului General al Poliţiei Române, Direcţia generală de

poliţie a municipiului Bucureşti şi inspectoratele judeţene de poliţie, instituţii de învăţământ pentru

formarea şi pregătirea continuă a personalului şi alte unităţi necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor

specifice poliţiei, înfiinţate potrivit legii.

Art. 7 din Legea nr. 218/2002 arată că Inspectoratul General al Poliţiei Române este

unitatea centrală a poliţiei, cu personalitate juridică şi competenţă teritorială generală, iar ca unităţi

teritoriale, în Secţiunea a II-a, în art. 12 al. 2 din Legea nr. 218/2002, se prevede că în judeţe se

organizează şi funcţionează, ca unităţi cu personalitate juridică, inspectorate de poliţie, conduse de un

inspector-şef, ajutat de adjuncţi.

În afara inspectoratelor de poliţie şi Direcţia generală de poliţie a municipiului Bucureşti

ca unităţi cu personalitate juridică în teritoriu, legea nu mai prevede şi altceva. Pentru toate celelalte

unităţi teritoriale, respectiv, unităţile de poliţie ale sectoarelor, secţiile de poliţie de sector, poliţiile

municipale şi orăşeneşti, iar pentru comune, posturile de poliţie, legea nu prevede că acestea ar avea

personalitate juridică.

Având în vedere că la nivel de judeţ, doar inspectoratul de poliţie are personalitate

juridică, stabilită prin lege, toate celelalte structuri judeţene (posturile de poliţie, poliţiile municipale şi

orăşeneşti), nu au capacitate de folosinţă, motiv pentru care instanţa urmează să admită excepţia lipsei

capacităţii de folosinţă a petentului, invocată de reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria

Tg.Bujor, iar cererea să fie respinsă ca fiind formulată de o persoană lipsită de capacitate de folosinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite excepţia lipsei capacităţii de folosinţă, invocată de reprezentantul Parchetului

de pe lângă Judecătoria Tg.Bujor.

Respinge sesizarea înregistrată sub nr. unic 1871/316/2009 la data de 15.12.2009,

formulată de Postul de Poliţie B , jud. G , în contradictoriu cu intimatul G V ca fiind formulată de o

persoană fără capacitate de folosinţă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din 07.04.2010.

PREŞEDINTE, Grefier,

N.N./N.D.

5 ex./12.04.2010

Com. 2 ex./13.04.2010