Ca orice excepţie de ordine publică, inadmisibilitatea acţiunii poate fi invocată în afara motivelor de apel de oricare dintre părţi sau de instanţă din oficiu, cu obligaţia pentru instanţă de a o pune în discuţia părţilor, ca o garanţie a respectării principiilor contradictorialităţii şi dreptului la apărare ce guvernează procesul civil.
în caz contrar, hotărârea pronunţată în condiţiile în care excepţia nu a fost pusă în dezbaterea părţilor este nulă, conform art. 105 alin. 2 din Codul de procedură civilă, fiind evident că s-a cauzat părţii o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii.
(Decizia nr. 1001 din 30 noiembrie 2004 – Secţia a IV-a civilă)
Prin Sentinţa civilă nr. 2157 din 22.11.2002, Judecătoria Bolintin Vale a admis acţiunea formulată de reclamantul C.M. în contradictoriu cu pârâta Primăria Floreşti-Stoeneşti, judeţul Giurgiu şi, în consecinţă:
A constatat identitatea persoanei individualizate sub numele Gheorghe V.Ş. şi Ceauşu V.Ş., născut la 12.05.1893, fiul lui V. şi T„ decedat la 24.04.1969, cu ultimul domiciliu în comuna Floreşti-Stoeneşti, judeţul Giurgiu.
A constatat identitatea persoanei individualizate după căsătorie cu numele Gheorghe P.S. şi Ceauşu P.S., iar anterior căsătoriei cu numele de Cristea P.S., născută la 26.10.1897, fiica lui P. şi S., decedată la 03.02.1994, cu ultimul domiciliu în comuna Floreşti-Stoeneşti, judeţul Giurgiu.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că din actele de stare civilă, de deces, din relaţiile comunicate de consiliul local, postul de poliţie, ca şi din Procesul-verbal de carte funciară nr. 18189/1840 rezultă identitatea de persoană între Gheorghe V.Ş şi Ceauşu V.Ş., precum şi între Gheorghe P.S, Cristea P.S. şi Ceauşu P.S.
împotriva sentinţei de fond a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale, iar, prin Decizia civilă nr. 333 din 9.10.2003, Tribunalul Giurgiu a admis acest apel şi a schimbat în tot sentinţa atacată, în sensul că a respins acţiunea ca inadmisibilă.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reţinut că acţiunea dedusă judecăţii, prin care s-a solicitat să se constate că două persoane au purtat mai multe nume, este o acţiune în constatarea unei stări de fapt, şi nu a unui drept, fiind aşadar inadmisibilă în raport de dispoziţiile art. 111 din Codul de procedură civilă; cât priveşte invocarea în drept a dispoziţiilor art. 10 din Decretul nr. 278/1960 (abrogat prin Legea nr. 119/1996) şi ale aii. 23 din Decretul nr. 31/1954, tribunalul a apreciat că aceasta nu schimbă caracterul acţiunii reclamantului din acţiune în constatare în acţiune în rectificare, câtă vreme nu s-a solicitat rectificarea vreunui act de stare civilă.
Decizia tribunalului a fost atacată cu recurs de către reclamant, care a criticat-o pentru următoarele motive:
1. Art. 304 pct. 5 din – hotărârea încalcă formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. 2 din Codul de procedură civilă, prin aceea că apelul a fost admis pe o excepţie procesuală ce nu a făcut obiectul criticilor apelantului şi nici nu a fost pusă în discuţia părţilor, din oficiu, de către instanţă, încălcându-se astfel principiul contradictorialităţii şi al dreptului la apărare al părţilor.
2. Art. 304 pct. 8 şi 9 din Codul de procedură civilă – hotărârea se întemeiază pe interpretarea greşită a obiectului acţiunii deduse judecăţii şi pe o aplicare greşită a legii.
a) Susţinerea instanţei de apel că inadmisibilitatea acţiunii este determinată de inaplicabilitatea în cauză a art. 57 din Legea nr. 119/1996, care a preluat în totalitate prevederile art. 10 din Decretul nr. 278/1960, şi a art. 23 din Decretul nr. 31/1954 este infirmată de principiile generale de interpretare a legii civile, reglementate de Codul civil.
Regula generală stabilită de art. 57 din Legea nr. 119/1996 şi de art. 23 din Decretul nr. 31/1954 nu exclude posibilitatea exercitării acţiunii cu care instanţa de fond a fost învestită. Nefiind exceptată în mod expres de vreo dispoziţie legală, acţiunea nu poate fi respinsă doar pe temeiul că în practică astfel de cereri sunt mai rar întâlnite. Temeiul de drept invocat de parte nu leagă instanţa, care are obligaţia de a da calificarea legală corectă cererii.
în acest sens, legiuitorul a instituit principiul general de interpretare a legii civile prin analogie, având în vedere că acolo unde există aceleaşi raţiuni trebuie aplicată aceeaşi lege; acest principiu este folosit în practica judiciară pentru rezolvarea lacunelor legii, el găsindu-şi fundamentul în dispoziţiile art. 3 din Codul civil, potrivit cărora judecătorul care refuză a judeca, sub cuvânt că legea nu prevede sau că este întunecată sau neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca culpabil de denegare de dreptate.
b) Inadmisibilitatea acţiunii, motivată de instanţa de apel pe considerentul că obiectul cererii îl constituie constatarea unei stări de fapt, şi nu de drept, este greşită, deoarece acţiunea în constatare reglementată de art. 111 din Codul de procedură civilă poate avea ca obiect nu numai drepturi patrimoniale, ci şi drepturi personale nepatrimoniale, or, tocmai un atare drept- dreptul la nume şi pseudonim – s-a urmărit a se valorifica în cauză.
Acţiunea formulată a avut ca obiect recunoaşterea dreptului autorilor reclamantului, moştenitor testamentar al acestora, de a fi fost identificaţi în timpul vieţii cu numele ce apare în actele de stare civilă – Gheorghe – şi cu numele cu care au fost individualizaţi în general în societate- pseudonimul Ceauşu, corespondentul numelui “neamului” lor, respectiv al tuturor celorlalte rude; de aceea, această acţiune se subscrie condiţiilor prevăzute de art. 111 din Codul de procedură civilă, fiind nu numai admisibilă, dar şi singura posibilitate legală pentru ca titularul ei să-şi poată valorifica drepturile asupra bunurilor dobândite de autori, în cazul în care aceştia au folosit pseudonimul, şi nu numele din actele oficiale.
Atât numele, cât şi pseudonimul sunt atribute de identificare a persoanei fizice şi drepturi personale nepatrimoniale, protejate prin dispoziţiile art. 54 din Decretul nr. 31/1954, iar în speţă s-a solicitat constatarea tocmai a acestor drepturi subiective, şi nu a unei stări de fapt, ceea ce face ca acţiunea având un asemenea obiect să fie admisibilă.
De altfel, probele administrate în cauză demonstrează identitatea de nume ce s-a cerut a fi constatată şi aceasta nu a fost contestată de parchet în faţa instanţei de fond spre a putea fi apoi susţinută pentru prima dată în apel, iar tribunalul a omis să se pronunţe asupra probelor, rezumându-se la analizarea unei excepţii ce nu a fost invocată de părţi în cursul procesului.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Curtea a constatat că recursul este fondat în raport de motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 din Codul de procedură civilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Instanţa de apel a dezlegat pricina pe excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, deşi această excepţie nu a fost invocată prin motivele de apel cu care a fost legal învestită.
Ca orice excepţie de ordine publică, inadmisibilitatea acţiunii putea fi însă ridicată în afara motivelor de apel de oricare dintre părţi sau de instanţă din oficiu, cu obligaţia pentru instanţă de a o pune în discuţia părţilor, ca o garanţie a respectării principiilor contradictorialităţii şi dreptului la apărare al părţilor, ce guvernează procesul civil.
Prin urmare, instanţa de apel avea posibilitatea de a soluţiona cauza în baza unei excepţii procesuale de ordine publică ce nu constituia motiv de apel, dar pentru aceasta trebuia să supună discuţiei prealabile a părţilor respectiva excepţie.
O asemenea greşeală a fost săvârşită de tribunal, care nu a pus în dezbaterea părţilor excepţia de ordine publică pe care s-a pronunţat prin hotărâre, fapt ce reiese din verificarea încheierii din şedinţa de la termenul din 3.10.2003, când au avut loc dezbaterile asupra apelului.
Procedând în acest mod, tribunalul l-a pus pe recurentul-reclamant în imposibilitatea de a cunoaşte temeiul respingerii acţiunii sale şi de a-şi formula apărarea corespunzătoare, ceea ce evident că i-a cauzat o vătămare, ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii pronunţate în aceste condiţii; practic, instanţa de apel, prin nesupunerea dezbaterii publice a excepţiei pe care a dezlegat apelul, a încălcat principiul contradictorialităţii şi principiul dreptului la apărare al părţilor, principii care garantează o judecată imparţială, prin posibilitatea ca părţile să-şi poată spune părerea şi să se apere cu privire la toate aspectele ce ar putea influenţa soluţia în cauză.
Hotărârea pronunţată în atare condiţii este nulă în baza art. 105 alin. 2 din Codul de procedură civilă, text de lege care instituie sancţiunea nulităţii pentru actele de procedură îndeplinite cu neobservarea formelor legale, prin care s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea lor.
Având în vedere că pronunţarea unei hotărâri cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. 2 din Codul de procedură civilă deschide calea motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 din Codul de procedură civilă, Curtea a constatat că în limita acestui motiv recursul este fondat şi, în baza art. 312 alin. 1, 3 şi 4 din Codul de procedură civilă raportat la art. 304 pct. 5 din Codul de procedură civilă, l-a admis şi a casat decizia tribunalului cu reţinere spre rejudecare.
Rejudecând pricina, Curtea a avut în vedere apărările formulate în recurs cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii deduse judecăţii, sens în care au fost reţinute următoarele:
Potrivit art. 111 din Codul de procedură civilă, partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenţei sau neexistenţei unui drept.
Rezultă că acţiunea în constatare poate avea ca obiect constatarea numai a existenţei sau inexistenţei unui drept, nu şi a unei situaţii de fapt.
în speţă, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a cerut să se constate “identitatea persoanei individualizate sub numele Gheorghe V.Ş. şi Ceauşu V.Ş.”, precum şi “identitatea persoanei individualizate după căsătorie cu numele Gheorghe P.S. şi Ceauşu P.S., iar anterior căsătoriei cu numele Cristea P.S.”, cu motivarea că în afara numelui trecut în actele de stare civilă, acela de Gheorghe, autorii săi au purtat şi un alt nume, respectiv Ceauşu, sub acest din urmă nume încheind acte de dobândire de bunuri.
Prin această cerere se urmăreşte deci stabilirea identităţii de persoană dintre autorii reclamantului, identificaţi în actele de stare civilă sub numele de Gheorghe, cu cei care figurează cu alt nume, acela de Ceauşu, în actele de dobândire a proprietăţii lor. Or, aceasta reprezintă o situaţie de fapt, şi nu de drept, care, potrivit art. 111 din Codul de procedură civilă, nu poate fi valorificată pe calea acţiunii în constatare.
Dreptul la nume şi la pseudonim constituie, într-adevăr, atribute de identificare a persoanei fizice, care, sub aspectul naturii lor juridice, sunt drepturi personale nepatrimoniale, ceea ce rezultă din dispoziţiile art. 54 din Decretul nr. 31/1954.
Contrar însă susţinerilor recurentului-reclamant, cererea dedusă judecăţii nu are ca obiect constatarea existenţei acestor drepturi personale nepatrimoniale, deoarece reclamantul nu tinde să obţină pe această cale recunoaşterea dreptului la nume ori la pseudonim al autorilor săi, ci doar constatarea că există identitate de persoană între Gheorghe V.Ş. şi Ceauşu V.Ş., respectiv între Gheorghe P.S. şi Ceauşu P.S., Cristea înainte de căsătorie, deci că autorii săi au fost cunoscuţi în societate sub mai multe nume de familie, ceea ce constituie, evident, o stare de fapt, şi nu de drept.
Prin promovarea acţiunii, astfel cum aceasta a fost formulată şi motivată, reclamantul nu a urmărit stabilirea dreptului la nume al autorilor săi, aceştia bucurându-se deja de acest atribut de identificare propriu oricărei persoane fizice, prin menţionarea lui în actele de stare civilă, şi nici rectificarea actelor de stare civilă ale autorilor pe motiv că numele le-ar fi fost trecut greşit în ele, ci exclusiv constatarea unei situaţii de fapt, constând în aceea că autorii săi au fost cunoscuţi nu doar sub numele din actele de stare civilă, ci şi sub un alt nume.
Apărarea formulată de reclamant în recurs, în sensul că prin acţiunea promovată ar tinde de fapt la stabilirea pseudonimului autorilor, nu poate justifica nici ea admisibilitatea acţiunii, pe de o parte, pentru că aşa cum s-a arătat deja obiectul acţiunii este altul, iar pe de altă parte, pentru că, deşi pseudonimul individualizează şi el persoana fizică, fiind obiect al dreptului subiectiv corespunzător, ce se bucură de protecţia legală a drepturilor personale nepatrimoniale, caracteristica lui dominantă este autodesemnarea, astfel că, spre deosebire de nume, pseudonimul nu este supus stabilirii, modificării, schimbării pe cale administrativă ori retranscrierii.
Având în vedere considerentele prezentate s-a reţinut că obiectul acţiunii deduse judecăţii îl reprezintă constatarea unei stări de fapt, ceea ce determină inadmisibilitatea acţiunii faţă de dispoziţiile art. 111 din Codul de procedură civilă, care deschid calea acţiunii în constatare numai pentru constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept, nu şi a unei situaţii de fapt.
Pe cale de consecinţă, apelul exercitat în cauză împotriva sentinţei de fond, la a cărui rejudecare Curtea a procedat în urma casării cu reţinerea hotărârii tribunalului, apare ca întemeiat în raport de excepţia de ordine publică a inadmisibilităţii acţiunii în constatarea unei situaţii de fapt; reluarea judecăţii pe aceeaşi excepţie nu încalcă de această dată principiul contradictorialităţii ori al dreptului la apărare al părţilor, în condiţiile în care problema admisibilităţii acţiunii a format obiect de recurs, iar părţile au pus concluzii cu privire la aceasta cu ocazia susţinerii şi, respectiv, combaterii recursului.
Urmare a admiterii apelului, Curtea a dispus, conform art. 296 din Codul de procedură civilă, schimbarea în tot a sentinţei primei instanţe, în sensul respingerii acţiunii ca inadmisibilă.
