Exclusivitatea recunoscută de către recurenta pârâtă privind posibilitatea
reclamantului de a-şi înmormânta membrii familiei sale în capela în litigiu. are o natură
convenţională, reglementată din perspectiva art.969 şi urm. Cod civil, având un caracter
intuitu personae fiind practic un drept personal având caracterul juridic al unui drept
de creanţă, si nu are caracterul unui drept real de folosinţă.
Dosar nr.4059/218/2009
Decizia civilă nr.494/R/20.09.2010
Prin sentinţa civilă nr.1027/10.05.2010 pronunţată de Judecătoria Carei în dosar
nr.4059/218/2009, a fost admisă acţiunea civilă înaintată de reclamantul O. G. împotriva
pârâtei PAROHIA ROMÂNĂ ORTODOXĂ şi în consecinţă s-a constatat dreptul de
folosinţă gratuită a reclamantului asupra capelei ortodoxe amplasată pe nr.top.2333 din CF
nr.760 nedef. dispunându-se înscrierea în cartea funciară a dreptului real principal în cauză în
favoarea reclamantului, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că prin Hotărârea
nr.17/04.08.1990 emisă de pârâtă s-a decis acordarea de spaţiu liber din cimitirul mare al
comunei pentru construirea unei capele. S-a mai reţinut că reclamantul s-a angajat să suporte
financiar şi material edificarea acestei capele, iar în schimb reclamantul şi familia acestuia să
aibă un drept de folosinţă gratuită asupra capelei, ulterior edificării sale.
Prima instanţă a constatat totodată că cimitirul şi implicit terenul pe care s-a construit
capela în litigiu constituie proprietatea tabulară a pârâtei, însă aceasta din urmă a recunoscut
la rândul său edificarea construcţiei în mod exclusiv de către reclamant şi prin efortul propriu
al acestuia, reţinându-se totodată şi încheierea unui proces verbal de conciliere între părţi.
Faţă de această stare de fapt şi reţinând poziţia procesuală a pârâtei instanţa de fond a
admis acţiunea reclamantului conform celor de mai sus.
Împotriva acestei sentinţe a promovat recurs în termenul legal pârâta .
Criticile recurentei fiind fondate .
Sub aspectul stării de fapt prima instanţă a reţinut în mod corect că edificarea
construcţiei capelă s-a realizat în mod exclusiv de către intimatul reclamant, prin efortul
propriu al acestuia, însă pe terenul proprietatea tabulară a recurentei pârâte. Din ansamblul
materialului probator administrat în cauză, reţinându-se şi aspectul că întreaga lucrare de
construcţie a capelei pe terenul recurentei pârâte s-a realizat strict cu îngăduinţa şi acceptul
acesteia, rezultă că dreptul de folosinţă dobândit de către intimatul reclamant şi recunoscut
prin procesul verbal incheiat intre parti are un conţinut şi natură juridică distinctă de dreptul
real principal de folosinţă solicitat în petitul acţiunii şi constatat de către prima instanţă, care a
şi dispus de altfel înscrierea acestuia în cartea funciară.
Astfel, din convenţia încheiată rezultă că dreptul reclamantului de a-şi înmormânta
familia şi de a fi şi acesta personal înmormântat în capelă, inclusiv posibilitatea de a desfăşura
ritualul funerar precum şi slujbele ulterioare de comemorare a membrilor familiei sale care au
fost înmormântaţi în capelă, are o natură convenţională, reglementată din perspectiva art.969
şi urm. Cod civil, având un caracter intuitu personae fiind practic un drept personal şi având
caracterul juridic a unui drept de creanţă, în raporturile juridice dintre reclamant şi pârâtă. Mai
mult, faţă de conţinutul acestui drept, ar rezulta apartenenţa sa la categoria drepturilor
subiective nepatrimoniale.
În schimb dreptul de folosinţă invocat ca atare şi solicitat de către reclamant prin
petitul cererii introductive în instanţă are caracterul juridic al unui drept real principal
dezmembrământ al dreptului de proprietate, susceptibil de a fi înscris în cartea funciară şi care
aparţine categoriei drepturilor subiective patrimoniale, imobiliare. Practic, dreptul dobândit de
către reclamant a fost calificat impropriu de către acesta ca fiind un drept de „folosinţă”
(acesta având un conţinut mai larg decât o simplă deţinere a capelei), neavând caracterul unui
drept real şi în nici un caz un drept exclusiv în privinţa utilizării capelei şi de către alte
persoane. Eventuala exclusivitate care poate fi adusă în discuţie este strict cea recunoscută de
către recurenta pârâtă privind posibilitatea reclamantului de a-şi înmormânta membrii familiei
sale în capela în litigiu. Un asemenea drept astfel recunoscut nu este însă susceptibil de a fi
operat în evidenţele de carte funciară, aşa cum a solicitat reclamantul şi cum a dispus instanţa
de fond. Starea de fapt rezultată în cauză nu atrage nici incidenţa instituţiei juridice a
accesiunii imobiliare şi constituirea unui eventual drept de superficie în favoarea
reclamantului, atâta vreme cât întregul edificiu s-a realizat pe terenul proprietatea recurentei
pârâte cu acceptul şi prin îngăduinţa acesteia din urmă.
Din această perspectivă hotărârea primei instanţe se prezintă a fi nelegală, relevând o
greşită aplicare a legii în înţelesul art.304 pct.9 Cod de procedură civilă, tribunalul va admite
recursul şi va modifica în tot sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunii reclamantului,
urmând totodată a-l obliga pe acesta din urmă la plata cheltuielilor de judecată ocazionate
recurentei pârâte
