1. Obligaţia stabilită în bani, din cuprinsul unui titlu executoriu, poate fi actualizată de către judecătoresc, indiferent de natura ei.
Actualizarea valorii obligaţiei se va realiza după criteriile cuprinse în titlu, iar, în lipsa acestora, în funcţie de cursul monedei în care se face plata, curs determinat la data plăţii efective a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu.
Prin urmare, prevederile art. 371^2 din respectă acordul părţilor contractante atunci când acesta este cuprins în titlul executoriu, stabilind criterii de determinare a calculului dobânzilor, penalităţilor sau altor sume numai atunci când voinţa părţilor nu este inserată în titlul executoriu.
2. Criticile pe care recurentul le formulează pentru prima oară în faţa instanţei de recurs, deşi le putea invoca şi înaintea instanţei de apel, nu pot fi analizate de către instanţa de recurs.
Obiectul recursului constă în analiza legalităţii deciziei instanţei de apel, iar a critica această decizie cu privire la aspecte cu care instanţa de apel nu a fost învestită şi pe care nu le-a analizat nu poate constitui un mijloc de apărare, care era hotărâtor pentru dezlegarea pricinii, în sensul art. 304 pct. 10 din Codul de procedură civilă.
(Decizia nr. 1499 din 17 iunie 2003 – Secţia a IV-a civilă)
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Călăraşi în Dosarul nr. 47/EB/2002, creditoarea Banca X – Sucursala Călăraşi, prin bancar, a solicitat încuviinţarea executării silite asupra unui imobil situat în Călăraşi, proprietatea garanţilor I.M. şi I.D., pentru debitul de 2.500.000.000 lei şi a dobânzilor aferente.
Prin încheierea pronunţată la data de 18.11.2002 de Judecătoria Călăraşi a fost admisă cererea şi s-a încuviinţat executarea silită solicitată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin Contractul de credit nr. 398/2001, garantat cu contractul de ipotecă rang I autentificat sub nr. 1543/2001, contracte învestite cu formulă executorie, giranţii I.M. şi I.D. au garantat creditul în sumă de 2.500.000.000 lei acordat debitoarei SC “D.” SA Călăraşi, astfel încât cererea este întemeiată în raport de dispoziţiile art. 3731 din Codul de procedură civilă.
împotriva acestei încheieri au formulat apel garanţii, considerând-o nelegală şi netemeinică, întrucât creanţa precizată de creditoare nu este certă, lichidă şi exigibilă, deoarece nu este precizată dobânda şi modul de calcul al acesteia conform dispoziţiilor contractuale.
Prin Decizia civilă nr. 18 din 4.02.2003, Tribunalul Călăraşi a respins apelul declarat de apelanţii garanţi I.M. şi I.D. pentru următoarele considerente:
Creanţa solicitată de creditoare prin cererea de formulată este certă, lichidă şi exigibilă, izvorând din Contractul de credit nr. 398 din 27.04.2001. Astfel, debitul de 2.500.000.000 lei trebuia achitat în două rate, ultima fiind la data de 25.10.2001, dată de la care se calculează şi dobânzile, conform art. 17 din contract.
în ceea ce priveşte cuantumul dobânzilor aferente creditului nerambursat, acesta poate fi stabilit în cadrul executării silite conform art. 3712 din Codul de procedură civilă, iar în caz că părţile sunt nemulţumite de modul de calcul au la îndemână calea contestaţiei. S-a constatat îndeplinirea cerinţelor impuse pentru începerea urmăririi silite de dispoziţiile art. 379 din Codul de procedură civilă, privind existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile.
împotriva menţionatei decizii au formulat şi motivat recurs în termen legal apelanţii, criticând-o pe aspecte de nelegalitate întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 din Codul de procedură civilă.
în dezvoltarea acestora s-a arătat că instanţa de apel a admis cererea fără a observa că încuviinţarea executării silite s-a dispus peste prevederile contractului de credit. Chiar dacă pe calea executării silite, potrivit art. 3712 din Codul de procedură civilă, pot fi stabilite dobânzile aferente creditului datorat, instanţa de fond era ţinută de existenţa unui calcul care să fie menţionat în titlul ce urma a fi executat, nicidecum să încuviinţeze un titlu incert, întrucât în prezent dobânzile sunt calculate de executorul bancar, în lipsa convenţiei părţilor.
Instanţa nu a ţinut cont de faptul că creditul a fost garantat de beneficiară şi numai în subsidiar de către giranţi, astfel încât doar după epuizarea căilor de îndestulare de la debitoare ar fi fost firesc să se treacă la executarea împotriva giranţilor. Modalitatea de executare abordată de creditoare, deşi permisă de lege, încalcă legile de etică şi echitate, giranţii fiind ultimii care ar trebui să răspundă pentru neplata datoriei de către SC “D.” SA Călăraşi.
Analizând recursul formulat, Curtea a apreciat că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 3712 din Codul de procedură civilă, care stabileşte criteriile privind actualizarea valorii obligaţiei stabilite în bani, motiv pentru care devalorizarea debitului datorat nu poate schimba caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei şi caracteriza drept incert titlul executoriu.
Astfel fiind, critica conform căreia în prezent dobânzile sunt calculate de executorul bancar, în lipsa convenţiei părţilor, este nefondată în raport de prevederile art. 3712 din Codul de procedură civilă, care stabilesc criteriile după care organul de executare poate realiza actualizarea, criterii între care nu se află cel invocat, respectiv cel rezultat din convenţia părţilor. Aceste criterii legale de actualizare a creanţei permit calcularea creanţei la data plăţii efective a obligaţiei, ceea ce păstrează caracterul determinabil al acesteia şi, implicit, calificarea creanţei ca fiind lichidă, în conformitate cu condiţiile prevăzute de art. 379 alin. 4 din Codul de procedură civilă.
Astfel fiind, motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, privind aplicarea greşită a art. 3712 din Codul de procedură civilă, nu este incident în cauză.
Recurenţii-apelanţi au invocat beneficiul de discuţiune, criticând neepuizarea căilor de îndestulare asupra creanţei asupra bunurilor debitoarei. în cazul garanţiilor reale imobiliare, beneficiul de discuţiune, reglementat în materia fidejusiunii, dobândeşte un caracter aparte, în sensul că persoanele care îl invocă trebuie să dovedească faptul că debitorul are şi alte ipoteci asupra bunurilor proprii, dovadă care nu a fost făcută în cauză.
S-a constatat însă că mijlocul de apărare referitor la beneficiul de discuţiune a fost invocat pentru prima oară în cadrul cererii de recurs, deşi această apărare trebuia să fie formulată de către apelanţii-recurenţi în cadrul cererii de apel.
Cum obiectul recursului îl constituie legalitatea deciziei recurate, iar o astfel de critică nu a fost ridicată în faţa instanţei de apel, deci neanalizată în considerentele deciziei recurate, aceasta nu poate constitui un mijloc de apărare, care era hotărâtor pentru dezlegarea pricinii, în sensul art. 304 pct. 10 din Codul de procedură civilă, fiind invocat omisso medio.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 312 din Codul de procedură civilă, recursul a fost respins ca nefondat.