C.p.cv., Regulamentul CE nr.44/2001, Tratatul Bilateral dintre România si Frantal
Competenta si procedura de solutionare a cererii de recunoastere a hotarârilor judecatoresti în materie civila si comerciala nu sunt supuse dispozitiilor Regulamentului (CE) nr. 44/2001 al Consiliului Europei, evident, le sunt aplicabile dispozitiile în vigoare la data pronuntarii hotarârilor judecatoresti si intentarii cererii de recunoastere a acestora pe teritoriul României. Întrucât hotarârile sunt pronuntate de instantele judecatoresti din Franta, raportului juridic dedus judecatii îi sunt aplicabile dispozitiile Conventiei dintre Republica Socialista România si Republica Franceza privind asistenta juridica în materie civila si comerciala din 05.11.1974, ratificata de RSR prin Decretul Consiliului de Stat nr. 77/1975, în raport de care prima instanta a solutionat litigiul.
Pentru recunoasterea hotarârii este necesar sa se faca dovada caracterului definitiv al hotarârii pronuntate.
CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A IV A CIVILA
DECIZIA CIVILA NR. 54A/25.01.2011
Prin sentinta civila nr. 1372/20.11.2009, Tribunalul Bucuresti – Sectia a IV-a Civila a respins actiunea ca neîntemeiata.
În rejudecare, tribunalul a retinut ca prin cererea introductiva la instanta, reclamanta a solicitat recunoasterea hotarârii pronuntata la data de 23.11.1999 de Tribunalul de Comert din Creteil si recunoasterea hotarârii pronuntate la data de 09.01.2003 de Curtea de Apel Paris, Camera a-5-a, Sectia B, având nr. 2000/10081, 2000/12723. Hotarârile au fost depuse în fotocopii simple, semnate pentru conformitate, fara a fi legalizate, ori apostilate.
În raport cu data pronuntarii hotarârilor, 23.11.1999, respectiv 09.01.2003, sunt incidente dispozitiile art. 3 alin. 1 din Conventia la care România a aderat prin OG nr. 66/1999 care prevad ca: “Singura formalitate care ar putea fi ceruta pentru a atesta veracitatea semnaturii, calitatea în care a actionat semnatarul actului sau, dupa caz, identitatea sigiliului sau a stampilei de pe acest act, este aplicarea apostilei definite la art. 4, eliberata de catre autoritatea competenta a statului din care emana documentul”. Legea nr. 142/04.05.2004 privind modificarea art. 2 din OG nr. 66/1999 pentru aderarea României la Conventia cu privire la suprimarea cerintei supralegalizarii actelor oficiale straine, adoptata la Haga la 05.10.1961 a fost publicata la data de 11 mai 2004 în Monitorul Oficial nr. 421/11.05.2004, astfel ca nu poate fi aplicata în prezenta cauza, fara a retroactiva. De asemenea, nu sunt incidente nici dispozitiile Legii nr. 187/09.03.2003, care nu era în vigoare la data pronuntarii hotarârilor a caror recunoastere se solicita. Scutirea de orice formalitate nu este prevazuta nici în tratatul bilateral, ratificat prin Legea nr. 32 din 6 aprilie 1992 pentru ratificarea Tratatului de întelegere amicala si cooperare dintre România si Republica Franceza, astfel ca nu suntem în prezenta unei exceptii potrivit art. 3 alin. 2 din Conventie.
Ea apare ca fiind scutita de alte formalitati de legalizare în acte mult mai vechi, respectiv în Conventia dintre Republica Socialista România si Republica Franceza privind asistenta juridica în materie civila si comerciala, semnata la Paris la 5 noiembrie 1974, ratificata prin Decretul nr. 77/1975, care în art. 10 se prevede ca “Înscrisurile care emana de la autoritatile judiciare sau de la alte autoritati competente ale unuia dintre state, precum si înscrisurile carora acestea le dau data certa, le atesta autenticitatea semnaturii sau conformitatea cu originalul, nu au nevoie de nici o legalizare pentru a fi folosite pe teritoriul celuilalt stat.” Însa în ceea ce priveste hotarârile judecatoresti.
Reclamanta trebuia sa faca dovada ca hotarârile sunt definitive potrivit legii franceze, chestiune care priveste deopotriva obligatia îndeplinirii criteriilor de forma, dar si fondul chestiunii, întrucât nu pot fi recunoscute hotarârile care nu îndeplinesc cerintele obligatorii prevazute de art. 21 din conventia bilaterala care prevad ca: “Partea care invoca recunoasterea sau care cere executarea va prezenta: a) o copie de pe hotarâre care sa îndeplineasca conditiile necesare de autenticitate; b) o copie certificata de pe citatia adresata partii care a fost lipsa în instanta, precum si orice act care sa ateste ca citatia i-a ajuns în timp util; c) orice act de natura sa stabileasca ca hotarârea îndeplineste conditiile stabilite la alin. b) al art. 15 (art. 21-1).” Sub acest aspect, tribunalul a apreciat ca fiind pertinente apararile formulate de pârâta SC Frigoexpres SA prin întâmpinare.
Astfel, a constatat ca reclamanta nu a depus actele potrivit cerintelor de literele a-c din Conventie, dispozitiilor art. 176 din Legea nr. 105/1992, astfel încât, chiar trecând peste chestiunea controversata a problemelor privind apostilarea actelor, cererea nu este întemeiata nici pe fond, hotarârile neîndeplinind cerintele legale pentru a fi recunoscute cu efecte depline pe teritoriul României.
Împotriva sentintei, a declarat apel reclamanta, care a sustinut nelegalitatea si netemeinicia acesteia, întrucât gresit a retinut instanta ca nu sunt îndeplinite conditiile prevazute de Conventia pentru asistenta juridica în materie civila si comerciala încheiata între România si Franta la data de data de 05.11.1974, de recunoastere a hotarârilor judecatoresti pe teritoriul României, care elimina cerintele legalizarii sau a supralegalizarii înscrisurilor judiciare.
Examinând apelul prin prisma criticilor formulate si exceptiile invocate de catre intimata prin întâmpinare, Curtea a constatat ca acestea sunt neîntemeiate.
Referitor la exceptiile inadmisibilitatii si lipsei de interes a cererii de chemare în judecata, în raport de dispozitiile art. 33 Capitolul III Sectiunea 1 din Regulamentul (CE) nr.44/2001 al Consiliului Europei privind competenta judiciara, recunoasterea si executarea hotarârilor în materie civila si comerciala, în vigoare de la data aderarii României la Uniunea Europeana, 01.01.2007, Curtea retine ca aceste prevederi legale nu sunt incidente raportului juridic dedus judecatii. Astfel, se constata ca, într-adevar, prin prevederile art. 33 alin. 1 din Capitolul III Sectiunea 1 din Regulamentul (CE) nr.44/2001 al Consiliului Europei privind competenta judiciara, recunoasterea si executarea hotarârilor în materie civila si comerciala, se stipuleaza ca “o hotarâre pronuntata într-un stat membru este recunoscuta în celelalte state membre fara sa fie necesar sa se recurga la nici o procedura speciala.” Aceasta regula nu exclude competenta instantei dintr-un stat membru de a recunoaste o hotarâre judecatoreasca pronuntata într-un alt stat membru, în cazul unei contestatii sau pe cale incidentala, astfel cum rezulta din prevederile art. 33 alin. 2 si 3 ale aceluiasi regulament. În plus, conform prevederilor tranzitorii din Capitolul VI, articolul 66 alin.1 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001, “dispozitiile prezentului regulament se aplica numai actiunilor judiciare intentate si actelor autentice întocmite dupa intrarea în vigoare a acestuia.”
Pentru România dispozitiile Regulamentului (CE) nr. 44/2001 au intrat în vigoare dupa semnarea Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeana, respectiv, din data de 01.01.2007. Or, actiunea solutionata prin hotarârea judecatoreasca din 23.11.1999 Prima camera a Tribunalului de Comert din Creteil si hotarârea din 09.01.2003 a Curtii de Apel din Paris, Camera a 5-a, Sectia B, a fost intentata la data de 19.03.1998, deci, cu mult înainte de intrarea în vigoare a regulamentului. De asemenea, cererea pentru recunoasterea acestor hotarâri judecatoresti a fost intentata la Tribunalul Bucuresti la data de 02.10.2006, deci, tot anterior datei de 01.01.2007. Prezentul litigiu nu se înscrie nici în prevederile art. 66 alin. 2 lit. a si b din Capitolul VI al Regulamentului (CE) nr. 44/2001, prin care se stipuleaza în mod expres ca: “Cu toate acestea, hotarârile pronuntate dupa data intrarii în vigoare sunt totusi recunoscute si executate în conformitate cu dispozitiile capitolului III, daca actiunea introdusa în statul membru de origine a fost intentata înainte de intrarea în vigoare a prezentului regulament:
a). În cazul în care actiunea introdusa în statul membru de origine a fost intentata dupa intrarea în vigoare a Conventiei de la Bruxelles sau a celei de la Lugano atât în statul membru de origine, cât si în statul solicitat;
b). În toate celelalte situatii, în cazul în care normele de competenta aplicate sunt conforme cu cele prevazute fie în capitolul II, fie într-o conventie încheiata între statul membru de origine si statul membru solicitat, conventie care era în vigoare la data la care a fost intentata actiunea.”
Aceasta întrucât, în speta, atât hotarârile a caror recunoastere se solicita cât si cererea de a acestora sunt emise, respectiv intentate, anterior intrarii în vigoare a Regulamentului (CE) nr. 44/2001, pe teritoriul României.
De vreme ce, competenta si procedura de solutionare a cererii de recunoastere a hotarârilor judecatoresti în materie civila si comerciala nu sunt supuse dispozitiilor Regulamentului (CE) nr. 44/2001 al Consiliului Europei, evident, le sunt aplicabile dispozitiile în vigoare la data pronuntarii hotarârilor judecatoresti si intentarii cererii de recunoastere a acestora pe teritoriul României.
Întrucât hotarârile sunt pronuntate de instantele judecatoresti din Franta, raportului juridic dedus judecatii îi sunt aplicabile dispozitiile Conventiei dintre Republica Socialista România si Republica Franceza privind asistenta juridica în materie civila si comerciala din 05.11.1974, ratificata de RSR prin Decretul Consiliului de Stat nr. 77/1975, în raport de care prima instanta a solutionat litigiul.
În consecinta, exceptiile inadmisibilitatii si respectiv, lipsei de interes a reclamantei în intentarea cererii de chemare în judecata sunt neîntemeiate.
Conform art. 21 din respectiva Conventie: “1. Partea care invoca recunoasterea sau care cere executarea va prezenta:a) o copie de pe hotarâre care sa îndeplineasca conditiile necesare de autenticitate;b) o copie certificata de pe citatia adresata partii care a fost lipsa în instanta, precum si orice act care sa ateste ca citatia i-a ajuns în timp util;c) orice act de natura sa stabileasca ca hotarârea îndeplineste conditiile stabilite la alin. b) al art. 15. …3. Actele prevazute în paragrafele precedente trebuie sa fie însotite de o certificata pentru conformitate, fie de catre un agent diplomatic sau consular, fie de catre un traducator autorizat sau de catre orice alta persoana abilitata în acest scop în unul dintre cele doua state.”
Reclamanta si-a îndeplinit obligatiile prevazute de art. 21 pct.1 lit. a si b, depunând, în prima instanta, copii de pe hotarârile judecatoresti a caror recunoastere o solicita, iar în apel, copia certificata de pe citatia adresata societatii F. Oradea România, ce a lipsit de la judecata în apel, la Curtea de Apel din Paris, dar a fost înstiintata în termen, respectiv la data de 13.10.2000, despre proces.
Desi i s-a pus în vedere în mod expres de catre instanta, reclamantei sa faca dovada caracterului definitiv al hotarârilor judecatoresti, aceasta nu a produs nici o dovada din care sa rezulte ca hotarârea Curtii de Apel din Paris din 09.01.2003 îndeplineste conditia prevazuta de dispozitiile art. 21 pct. 1 lit. c, coroborata cu cea a art. 15 din Conventie. Conform prevederilor art.15 lit. b din Conventie: “Hotarârile pronuntate de o instanta de origine într-unul dintre cele doua state sunt recunoscute sau declarate executorii pe teritoriul celuilalt stat daca în statul de origine hotarârea este definitiva.” În baza art.15 alin.2 din Conventie sunt considerate definitive hotarârile care nu mai pot face obiectul, în România, al unei cai ordinare de atac si, în Franta, unui recurs ordinar sau unui recurs în casare.
În speta, hotarârea judecatoreasca din 23.11.1999 a Primei camere a Tribunalului de Comert din Creteil, prin care societatile K.N.F. au fost condamnate, în solidar, sa plateasca societatii Nestle France suma de 97.200 USD, cu dobânzile aferente (cu atragerea raspunderii societatilor de asigurare, printre care si a Companiei Winterthur), a fost supusa apelului.
Hotarârea din 09.01.2003 a Curtii de Apel din Paris, Camera a 5-a Sectia B, este supusa recursului în anulare, astfel cum rezulta din copia de pe înstiintare despre hotarâre, fila 6 dosar fond. Faptul ca prima hotarâre era supusa executarii provizorii, iar cea de-a doua este executorie, nu constituie o dovada a caracterului definitiv al hotarârii pronuntate în apel, în sensul art. 15 alin. 2 din Conventie, atâta vreme cât aceasta este supusa unei cai de atac în recurs. Or, pentru ca hotarârea judecatoreasca pronuntata în Franta sa fie recunoscuta în România, în baza Conventiei, trebuie sa întruneasca cumulativ toate cele trei conditii prevazute în art. 21, citat mai sus.
În raport de aceste considerente, Curtea, constatând netemeinicia apelului, în baza art. 296 Cod procedura civila, urmeaza a-l respinge ca nefondat.
