Prin cererea înregistrată la instanţă reclamanta A societate în faliment prin lichidator judiciar B a solicitat obligarea pârâtei C la plata sumei de 665 lei, reprezentând contravaloare mărfii livrate şi neachitate şi a dobânzii legale calculate pentru întârzierea în plata preţului.
În motivare cererii se arată că în cursul anului 2008 reclamanta a încheiat cu pârâta o înţelegere având ca obiect livrare de mărfuri. În cursul anului 2008 au fost livrate mărfuri fiind emise mai multe facturi.
Pârâta nu a efectuat plata acestor facturi, astfel că la data de 31.12.2009 aceasta figura cu un sold debitor de 665 lei.
Demersurile reclamantei de a recupera debitul datorat au rămas fără nici un rezultat deşi s-a încercat soluţionarea litigiului prin conciliere directă, conform art. 720 indice 1 C.pr.civ.
În anul 2009 A a intrat în , iar la data de 02.10.2009 s-a deschis procedura de faliment. Acest lucru i-a determinat să demareze procedurile judiciare în vederea recuperării creanţei pe calea prezentei acţiuni.
Conform susţinerilor reclamantei, între părţi s-au derulat raporturi contractuale constând în livrarea de mărfuri pârâtei.
La dosar s-au depus factura potrivit căreia pentru diverse prestării servicii C ar datora reclamantei suma de 150 lei.
Prin adresa emisă de reclamantă se solicita societăţii D să plătească la ordinul creditorului suma de 8.112,5 lei beneficiarului-terţ iar la data de 29.01.2009 prin adresa nr. 2 pârâta comunica terţului faptul că urmează să achite numai suma de 7.447,15 lei din debitul total deoarece parte din sumă (665 lei) a fost achitată de mai multe persoane fizice ca urmare a ridicării unor cantităţi de grâu ce aparţineau datornicului.
În vederea recuperării creanţei pretinse reclamanta, în acord cu dispoziţiile prevăzute în capitolul XIV din Codul de procedură civilă, înţelege să soluţioneze litigiul prin conciliere directă, convocând pârâta la sediul său la data de 23 septembrie 2010 .
Se constată că facturile pe baza cărora se urmăreşte a se dovedi existenţa raporturilor comerciale între părţi la rubrica „ semnătură de primire” nu poartă semnătura reprezentantului pârâtei, iar potrivit art.46 Cod comercial obligaţiunile comerciale se probează (şi) cu facturi acceptate.
Totuşi, prin înscrisul sub semnătură privată însuşit de pârâtă aceasta din urmă recunoaşte debitul de 8.112,15 lei inserat în cuprinsul facturii dar corespondenţa dintre părţi dovedeşte existenţa unei novaţii cu schimbare de creditor în baza unei posibile datorii pe care reclamanta o avea către terţ.
Reclamanta acceptă (înscrisul poartă ştampila societăţii) ca 665 lei să „se scadă” din suma totală de 8.112,15 pe care pârâta o va plăti ca urmare a achitării unei datorii a beneficiarului către terţe persoane fizice prin ridicarea unor cantităţi de produse ce aparţineau terţului.
Cum din nici un alt înscris însuşit de parte nu rezultă că pârâta ar mai datora vreo sumă de bani reclamantei, instanţa urmează a respinge acţiunea.
Sentinţa a rămas irevocabilă prin respingerea recursului la 06.06.2011