S-a arătat în esenţă că această sumă reprezintă sold linie credit, dobânzi şi cheltuieli de judecată aferente executării silite a garantului ipotecar al societăţii falite, respectiv a SC V SRL.
A motivat contestatoarea că prin art. 9 din convenţia la linia de credit încheiată cu debitoarea falită s-a stabilit că debitoarea va suporta” toate costurile şi cheltuielile generate”, astfel încât debitoarea trebuie să fie obligată la cheltuielile generate de recuperarea debitului.
A mai susţinut contestatoarea că în cauză sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 274 Cod procerdură civilă în sensul că partea care cade în pretenţii trebuie să plătească cheltuielile de judecată.
În drept au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 85/2006.
Instanţa apreciază contestaţia ca nefondată pentru următoarele motive.
Astfel, prin SC nr. 235/18.02.2010 s-a deschis procedura falimentului în formă generală împotriva debitoarei SC C SRL, fiind stabilite termenele pentru înregistrarea creanţelor născute după data deschiderii procedurii, întocmirea tabelului suplimentar al creanţelor, etc.
Creditoarea Banca I-R Spa a solicitat înscrierea la tabelul suplimentar al creanţelor cu o creanţă compusă din sold linie credit precum şi cheltuieli de generate de executarea silită a unui garant al debitoarei falite, cerere respinsă de lichidaotorul judiciar.
Instanţa aprecaiză că sunt aplicabile în special acestei situaţii dispoziţiile art. 36 şi art. 41 din Legea nr. 85/2006.
Astfel, pe de o parte de la data deschiderii procedurii toate măsurile întreprinse de debitor pentru recuperarea debitului se suspendă, acest demers fiind ţinut să-l desfăşoare alături de ceilalţi crfeditori, în cadrul procedurii colective a insolvenţei.
Pe de altă parte legea insolvenţei a stabilit imperativ faptul că înce priveşte cuantumul creanţei rezultat în baza unui titlu născut anterior deschiderii procedurii, acesta practic „înngheaţă” la nivelul pe care îl avea la acest moment.
Creanţa astfel stabilită, nu poate fi majorată prin cumularea de penalită, dobânzi sau penalităţi şi de asemenea nici prin cumularea de „cheltuieli” ori „accesorii”.
Este evident astfel că toate demersurile făcute de creditori pentru recuperarea creanţelor acestora se desfăşoară în cadrul procedurii insolvenţei urmând regulile stabilite imperativ de dispoziţiile Legii nr. 85/2006.
Din momentul în care un creditor părăseşte procedura ori acţionează alternativ acesteia pentru recuperarea creanţei el nu se poate folosi ulterior de dispoziţiile Legii nr. 85/2006 pentru recuperarea în cadrul procedurii a cheltuielilor de executare astfel născute, faţă de dipoziţiile art. 41 din Lege.
Creanţele suplimentare la care se referă dispoziţiile art. 108 din Legea nr 85/2006 nu sunt creanţe exterioare procedurii insolvenţei ci provin din interiorul acesteia, sunt creanţe derivate din desfăşurarea activităţii de către debitorul falit de la data deschiderii procedurii generale şi până la data deschiderii procedurii falimentului.
Prin urmare, instanţa apreciază că nu poate fi asimilată unei astfel de creanţe o creanţă reprezentând cheltuieli de executare generate de executarea unui codebitor, garant, etc.
Aprecind prin urmare ca nefondată contestaţia, instanţa o va respinge ca atare.
