Trib. Bistriţa-Năsăud, s. com., de cont. adm. şi fisc., dec. nr. 40/3.02.2010
Prin sentinţa civilă nr. 25l0 din 29 aprilie 2009 pronunţată de Judecătoria Bistriţa în dosar civil nr.3734/190/2007, s-a respins, ca nefondată, excepţia tardivităţii formulării prezentei contestaţii, invocată de intimatele AFP Bistriţa şi DGFP Bistriţa-Năsăud.
S-a respins ca nefondată contestaţia la formulată de contestatoarea SC JOLT IMPEX SRL, împotriva intimatei AFP Bistriţa.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond în baza probelor administrate a reţinut următoarele:
Prin decizia nr. 82/27.04.2007 s-a instituit poprirea asiguratorie asupra conturilor contestatoarei şi sechestrul asigurător asupra unor bunuri mobile şi imobile ale acesteia, în vederea colectării debitului de 796.388 lei şi accesorii în valoare de 405.439 lei, măsurile instituite fiind consecinţa emiterii deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare în cuantumul anterior menţionat nr. 24/27.04.2007.
Împotriva acestei din urmă decizii, contestatoarea a formulat pe cale administrativă, în temeiul prevederilor art. 175-177 C.proc.fiscală, contestaţie, în cuprinsul căreia a subliniat caracterul abuziv şi nelegal al măsurii luate de organul fiscal, care nu a admis la deducere T.V.A. aferent unor facturi emise de diferite cu care contestatoarea a stabilit relaţii contractuale.
În mod similar, ulterior activitatea de inspecţie fiscală din cadrul AFP Bistriţa a emis Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 953/19.10.2007 pentru obligaţii estimate de plată cu ocazia inspecţiei totale nefinalizate, cu motivarea că s-a instituit această măsură având în vedere aspectele semnalate în rapoartele de inspecţie precedente, precum şi faptul că societatea nu a înregistrat în evidenţa contabilă şi nu a achitat sumele suplimentare din actele precedente, precum şi lipsa de colaborare a reprezentantului societăţii cu organele de inspecţie fiscală, existând posibilitatea ca debitorul să se sustragă de la urmărire şi să îşi risipească patrimoniul.
Aşa cum întemeiat susţin intimatele, aceste măsuri asiguratorii nu au caracterul unor acte de executare silită, însă, neîndoielnic, au această natură actele întreprinse ca urmare a emiterii titlurilor executorii nr. 2606070461 – 2606070471/2007 şi 5280522007/2007 de către intimată în dosarul execuţional nr. 10031992/2007, la baza executării stând atât decizia de impunere nr. 24/2007, cât şi cea având nr. 135/2007.
În privinţa excepţiei tardivităţii invocată de intimată, instanţa a respins-o, reţinând că, potrivit art. 173 lit. a din Codul de procedură fiscală, termenul de 15 zile în care se poate formula contestaţia la executare curge de la data la care contestatorul a luat cunoştinţă de executarea ori de actul de executare pe care le contestă, din comunicarea somaţiei sau din altă înştiinţare primită ori, în lipsa acestora, cu ocazia efectuării executării silite sau în alt mod.
Or, faţă de precizările pe care le-a suferit contestaţia formulată, în sensul că deşi, iniţial, ea a avut ca obiect doar măsurile asiguratorii instituite, ulterior, obiectul acesteia a fost extins, în termen legal, asupra actelor de executare silită, inclusiv asupra titlurilor executorii emise, instanţa a apreciat că prezenta contestaţie la executare este formulată în termenul legal.
Pe fondul contestaţiei formulate de debitoare, instanţa a constatat că susţinerile acesteia sunt nefondate.
Astfel, conform art. 129 alin.3 din OG nr. 92/2003 rep.măsurile asiguratorii (poprirea şi sechestrul asigurator) pot fi luate şi înainte de emiterea titlului de creanţă, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare, iar odată cu individualizarea creanţei şi ajungerea acesteia la scadenţă, în cazul neplăţii, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii, cum este cazul în speţă.
Suspendarea soluţionării contestaţiei formulate pe cale administrativă (conform deciziei nr. 211/20.07.2007 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, până la soluţionarea definitivă a cauzei penale) nu atrage ca şi consecinţă suspendarea executării silite, cu excepţia cazului în care s-a dispus în mod expres de către autoritatea administrativă suspendarea executării silite în temeiul art. 215 C.pr.fisc.
În privinţa susţinerilor de netemeinicie a însăşi titlurilor executorii mai sus arătate, emise împotriva contestatoarei, pentru a căror probare contestatoarea a înţeles să solicite administrarea probei cu expertiză contabilă, acestea nu pot fi primite de instanţă întrucât, în acord cu statuările constante ale în soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate relativ la prevederile art. 399 alin. 3 ale Codului de procedură fiscală, apărări de fond asupra titlului executoriu poate invoca cel vătămat prin executarea silită doar condiţionat de inexistenţa unei alte produceri reglementate pentru contestarea titlului ce nu emană de la o instanţă judecătorească. Or, în speţă, nu numai că o astfel de procedură (administrativă) este pusă la îndemâna contestatoarei, dar în speţă s-a şi făcut uz de aceasta.
Relativ la neregularităţile de formă reclamate de contestatoare în raport de deciziile de instituire a măsurilor asiguratorii, criticile astfel formulate sunt nefondate, potrivit art. 126 alin.2 C.pr.fiscală, măsurile asiguratorii dispunându-se atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să risipească patrimoniul. Astfel, în mod legal şi temeinic a fost emisă decizia de instituire a măsurilor asiguratorii, debitoarea sustrăgându-se în mod repetat de la achitarea obligaţiilor fiscale, neavând importanţă motivul pentru care aceasta nu a procedat la stingerea obligaţiilor fiscale stabilite în sarcina sa. Mai mult decât atât, anularea unui act administrativ poate fi dispusă numai pentru lipsa unor elemente prevăzute de art. 46 C.pr.fiscal, deciziile de instituire a măsurilor cuprinzând toate elementele prevăzute de legislaţia în vigoare, inclusiv natura şi cuantumul sumei estimate, menţiunea referitoare la constituirea unei garanţii în vederea ridicării măsurilor asiguratorii şi motivarea dispunerii acestora. Totodată, decizia nr. 953/19.10.2007 aceasta este semnată de şef adjunct administraţie – ec. Farcaş Alexandru. Astfel cum rezultă din fişa postului şi din ROF, acesta are competenţa de a semna documentele referitoare la valorificarea inspecţiilor fiscale.
Având în vedere considerentele mai sus expuse, instanţa a respins, ca nefondată, contestaţia la executare formulată şi precizată de contestatoare.
Împotriva acestei sentinţe civile a declarat recurs în termen legal contestatoarea.
Recursul este nefondat.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs precum şi sub toate aspectele, potrivit disp.art.304/l C.pr.civ, tribunalul constată că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă temeinică şi legală, făcând o corectă interpretare a probelor administrate şi o aplicare corespunzătoare a dispoziţiilor legale în materie.
Se reţine că prin decizia nr. 82/27.04.2007 s-a instituit poprirea asiguratorie asupra conturilor contestatoarei şi sechestrul asigurător asupra unor bunuri mobile şi imobile ale acesteia, în vederea colectării debitului de 796.388 lei şi accesorii în valoare de 405.439 lei, măsurile instituite fiind consecinţa emiterii deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare în cuantumul anterior menţionat nr. 24/27.04.2007.
Împotriva acestei din urmă decizii, contestatoarea a formulat pe cale administrativă, în temeiul prevederilor art. 175-177 C.proc.fiscală, contestaţie, în cuprinsul căreia a subliniat caracterul abuziv şi nelegal al măsurii luate de organul fiscal, care nu a admis la deducere T.V.A. aferent unor facturi emise de diferite societăţi comerciale cu care contestatoarea a stabilit relaţii contractuale.
Ulterior a fost emisă decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr.953/2007 pentru obligaţii de plată constatate,determinate de faptul că s-a constatat că societatea nu a înregistrat în evidenţa contabilă şi nu a achitat sumele suplimentare din actele precedente precum şi lipsa de colaborare a societăţii cu inspecţia fiscală, existând pericolul sustragerii, ascunderii ori risipiri patrimoniului.
Potrivit art.l29 alin.3 din OG nr.92/2003 rep., măsurile asiguratorii pot fi luate şi înainte de emiterea titlului de creanţă inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Aceste măsuri, în măsura în care nu sunt desfiinţate rămân valabile pe întreaga durată a executării silite, iar odată cu individualizarea creanţei sau prin ajungerea acesteia la scadenţă măsurile asiguratorii devin executorii şi se procedează în consecinţă.
Faptul că a fost suspendată soluţionarea contestaţiei formulată pe cale administrativă până la soluţionarea cauzei penale, nu atrage ca şi consecinţă suspendarea executării silite cu excepţia cazului când se dispune în mod expres o asemenea suspendare în temeiul art. 2l5 C.pr.fiscală.
Instanţa de fond a analizat şi s-a pronunţat în mod legal şi temeinic în soluţionarea criticilor referitoare la neregularităţile de formă reclamante în raport de deciziile de instituire a măsurilor asiguratorii, constatând că acestea şi-au justificat emiterea, în condiţiile în care debitoarea s-a sustras în mod repetat de la achitarea obligaţiilor fiscale , neavând importanţă motivele invocate pentru neplata obligaţiilor fiscale.
Faţă de aceste considerente, instanţa de control judiciar constată că hotărârea pronunţată de către judecătorie în soluţionarea contestaţiilor formulate de către petenta recurentă este temeinică şi legală, atât în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiilor invocate cât şi pe fondul contestaţiilor, întemeiată pe probatoriul administrat şi cu o aplicare corespunzătoare a dispoziţiilor fiscale aplicabile în materie, motiv pentru care în temeiul art.3l2 C.pr.civ, recursul declarat de către contestatoarea va fi respins ca nefondat şi va menţine în întregime hotărârea recurată ca fiind temeinică şi legală.
