Faptul că şi comisariatele judeţene care, spre deosebire de cele regionale, nu au personalitate juridică, sunt competente a aplica sancţiunea contravenţională a amenzii prevăzute de art. 15 alin. 2 (temeiul sancţionării în prezenta cauză) rezultă din argu


Faptul că şi comisariatele judeţene care, spre deosebire de cele regionale, nu au personalitate juridică, sunt competente a aplica sancţiunea contravenţională a amenzii prevăzute de art. 15 alin. 2 (temeiul sancţionării în prezenta cauză) rezultă din argumentul interpretării „per a contrario” a prevederilor alin. 4 şi 5 al aceluiaşi art. 15, care restricţionează capacitatea de aplicarea doar pentru anumite categorii de persoane exclusiv în privinţa sancţiunii complementare a suspendării activităţii până la încetarea practicii comerciale incorecte.

(Trib. Bistriţa-Năsăud, s. com., de cont. adm. şi fisc., dec. nr. 287/R/24 septembrie 2010, nepublicată)

Prin sentinţa civilă nr. 828 din 12 februarie 2010, pronunţată de Judecătoria Bistriţa s-a respins ca nefondată plângerea contravenţională formulată de petenta UPC România SRL împotriva procesului-verbal de contravenţie seria XXX nr. 0270846 din data de 31.07.2009, în contradictoriu cu intimatele Comisiariatul Regional Pentru Protecţia Consmatorilor Cluj şi respectiv Comisiariatul Regional Pentru Protecţia Consmatorilor Cluj – Comisariatul Judeţean Pentru Protecţia Consumatorilor Bistriţa-NăsăuD, şi pe cale de consecinţă:

S-a respins ca neîntemeiată cererea petentei de anulare în totalitate a procesului-verbal atacat.

S-a respins ca neîntemeiată cererea petentei de reducere a cuantumului amenzii aplicate prin procesul-verbal atacat.

S-a menţinut ca temeinic şi legal procesul-verbal atacat.

S-a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs petentul.

Tribunalul, examinând în baza prev.de art.304 şi art.3041 Cod procedură civilă hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, constată că aceasta este temeinică şi legală nefiind dat niciun motiv de casare sau modificare.

Astfel, în privinţa primei critici formulate de petenta recurentă, tribunalul constată că cadrul procesual stabilit în prezenta cauză nu permite analiza asupra validităţii Deciziei nr. 23/31.07.2009 (o atare analiză făcând obiectul dosarului nr. 5390/117/2009 al Tribunalului Cluj – suspendat până la soluţionarea plângerii contravenţionale formulate împotriva procesului-verbal de contravenţie în baza căruia a fost emisă decizia – plângere ce face obiectul dosarului nr. 7343/190/2007, nesoluţionată până la data prezentei). Prin urmare, asupra aspectului invocat de către recurentă (în sensul că decizia nu putea fi în mod legal emisă, cu consecinţa producerii de efecte juridice, câtă vreme executarea primului proces-verbal de contravenţie dresat petentei a fost suspendată ca efect al contestării lui pe calea plângerii contravenţionale), este competentă a se pronunţa instanţa investită de petenta recurentă cu cererea în anularea actului administrativ (dos. 5390/117/2009). Prin urmare, întemeiat instanţa sesizată cu plângerea contravenţională formulată împotriva celui de-al doilea proces-verbal de contravenţie (seria XXX nr. 0270846 încheiat la data de 4.09.2009, prin care s-a reţinut în sarcina să săvârşirea contravenţiei prev. de art. 12 din Legea nr. 363/2007, constând în aceea că la controlul efectuat în 4.09.2009 ora 1400 pentru verificarea sesizărilor a trei consumatori din mun. Bistriţa, s-a constatat că petenta nu a respectat Decizia nr. 23/31.07.2009 emisă în baza Legii nr. 363/2007), a reţinut că această decizie, potrivit art. 12 al. 4 din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte, este şi nu este de drept suspendată, neexistând nicio hotărâre judecătorească prin care să fie suspendate efectele deciziei menţionate.

Neîntemeiat susţine recurenta prin cea de-a doua critică formulată că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra capacităţii CJPC Bistriţa de a aplica sancţiuni contravenţionale, dimpotrivă, aceasta a înlăturat ca neîntemeiată susţinerea petentei, motivând că prin Regulamentul de organizare şi funcţionare al Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Cluj au fost împuterniciţi funcţionarii din cadrul comisariatelor judeţene a controla şi constata faptele de natură contravenţională prevăzute de legislaţia în materie.

Relevante pentru argumentarea temeiniciei soluţiei adoptate în acest sens de către instanţa de fond sunt prevederile art. 15 din Legea nr. 363/2007, care, în alin. 3 prevede: „Contravenţiile prevăzute de prezenta lege se constată la sesizarea consumatorilor, a asociaţiilor care, potrivit legii, au un interes legitim ori din oficiu, de către reprezentanţii împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor”.

Mai mult, faptul că şi comisariatele judeţene care, spre deosebire de cele regionale, nu au personalitate juridică, sunt competente a aplica sancţiunea contravenţională a amenzii prevăzute de art. 15 alin. 2 (temeiul sancţionării în prezenta cauză) rezultă din argumentul interpretării „per a contrario” a prevederilor alin. 4 şi 5 al aceluiaşi art. 15, care restricţionează capacitatea de aplicarea doar pentru anumite categorii de persoane exclusiv în privinţa sancţiunii complementare a suspendării activităţii până la încetarea practicii comerciale incorecte. Astfel, alin. 4 prevede: „Odată cu aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale, agentul constatator poate propune ca sancţiune complementară suspendarea activităţii până la încetarea practicii comerciale incorecte”, iar alin. 5: „ Sancţiunea complementară propusă pentru a fi aplicată potrivit alin. (4) se dispune prin ordin emis de conducătorul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor sau prin decizie emisă de conducătorii unităţilor cu personalitate juridică din subordinea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, fiind aplicabile dispoziţiile art. 12 alin. (3) şi (4)”.

Aprecierea recurentei în sensul că starea de fapt nu ar fi fost corect reţinută de către instanţă este nefondată, motivele invocate de către petentă nejustificând modificarea tarifelor câtă vreme scopul încheierii actelor adiţionale la contracte îl reprezintă stabilirea preţului abonamentului la valoarea de 22 lei condiţionat de menţinerea abonamentului pe o perioadă de 24 de luni. Susţine recurenta că obligaţia menţinerii tarifului contractat prin actul adiţional este infirmată de prevederile invocate din anexa 1 cuprinzând condiţiile generale ale contractului. În aceste condiţii, se pune problema interpretării în ansamblu a prevederilor contractuale, conform prevederilor art. 982 C.civ., iar atunci când, una dintre acestea sau mai multe au fost stipulate într-o manieră susceptibilă de mai multe înţelesuri, conform regulii de interpretare statornicite de art. 978 Cciv., acestea urmează a fi interpretate în sensul în care pot produce efecte juridice. Ori, acreditând teza avansată de către recurentă, actul adiţional compare ca fiind lipsit de cauză pentru consumator.

Aşadar, întemeiat a reţinut instanţa de fond întrunirea condiţiilor de antrenare a răspunderii contravenţionale în sarcina petentei recurente.

Raportat la modul de soluţionare de către instanţa de fond a cererii subsidiare formulate de petentă, tribunalul apreciază că s-a realizat o greşită interpretare a prevederilor art. 34 din OG nr.2/2001, în competenţa instanţei investită cu analiza temeiniciei şi legalităţii actului constatator se află şi controlul asupra corectei individualizări a sancţiunii prin raportare la criteriile prev. de art. 21 din acelaşi act normativ, hotărând asupra sancţiunii, demers ce se materializează în reindividualizarea acesteia, atunci când este cazul.

Cum în procedura soluţionării plângerilor contravenţionale, recursul are caracter devolutiv prin raportare la prevederile art. 304 ind. 1 C.pr.civ., tribunalul, analizând cererea formulată de petenta recurentă de reducere a cuantumului amenzii contravenţionale aplicate, apreciază că aceasta nu este fondată, aspectul că sesizarea aparţine unui număr mic de consumatori, deopotrivă cu argumentul privind creşterea taxelor obligatorii datorate de societatea recurentă, neconducând la concluzia că fapta prezintă un grad de pericol social concret care nu corespunde aplicării sancţiunii în cuantumul maxim prevăzut de lege, câtă vreme nici până la data soluţionării prezentului recurs petenta recurentă nu consideră continuarea acestor practici ca fiind neconformă prevederilor legale.

Aşadar, pentru considerentele expuse, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, raportat la art. 34 din OG nr. 2/2001, tribunalul urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de recurenta UPC România SRL, în cauză nefiind incidente nici alte motive de nulitate absolută care să poată fi invocate şi din oficiu de instanţă conform art. 3041 Cod procedură civilă, de natură a afecta valabilitatea sentinţei recurate.