Dosar nr. 1808/223/2010
Operator date cu caracter personal nr. 5695
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA DRĂGĂŞANI-JUDEŢUL VÂLCEA
SENTINŢA CIVILĂ NR. 2164
Şedinţa publică din data de 09 iulie 2010
Instanţa constituită din:
Preşedinte: O.S. –Judecător
Grefier: M.D.T.
Pe rol este soluţionarea acţiunii civile formulată de reclamanţii Ş.L., domiciliată în municipiul Bucureşti, str. Dumbrava Nouă, nr. 34, bl. P22/A, sc. A, et. 8, ap. 33, sector 5 şi P.T., domiciliat în Bucureşti, str. Luica, nr. 41, bl. 61, sc. A, et. 2, ap. 16, sector 4, în contradictoriu cu pârâţii C.L. DE A.A L. F. F. S., cu sediul în comuna S., jud. Vâlcea, S.I. – PREŞEDINTELE COMISIEI, domiciliat în comuna S., jud. Vâlcea, C.A. prin procurator G. M., domiciliată în comuna Suteşti, jud. Vâlcea şi intervenienta A.E., domiciliată în comuna Suteşti, sat Pietroasa, jud. Vâlcea.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 07iulie 2010, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentinţă civilă, când instanţa având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a da posibilitatea părţilor de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunţare la data de 09 iulie 2010, când:
INSTANŢA
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Drăgăşani sub nr. 4789/223/2008, reclamanţii Ş.L. şi P.T. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii C.L. de F. F. S., S. I.- preşedinte comisie şi C.A., ca prin sentinţa ce se va pronunţa:
– să se constate nulitatea absolută parţială a procesului-verbal de punere în posesie eliberat pe numele C.I., în calitate de moştenitoare a soţului ei C.V. pentru terenurile situate în intravilanul comunei Suteşti, jud. Vâlcea, punctul „Cutieri – Acasă Suteşti”, respectiv suprafaţa de 951 mp categoria de folosinţă curţi-construcţii şi 318 mp categoria de folosinţă teren arabil;
– să fie obligaţi pârâţii C.L.de F.F.S., S.I.- preşedinte comisie, să le elibereze lor, reclamanţilor, proces-verbal de punere în posesie cu privire la aceste terenuri, în calitate de moştenitori ai autoarei lor O.Ghe;
– obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată;
Motivându-şi cererea în fapt, reclamanţii susţin că, pentru terenurile în litigiu, a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate autoarea lor O.Ghe. care, la rândul ei, le-a moştenit de la autorul ei P. C., ce a figurat la rolul agricol la poziţia 188, în perioada 1948 – 1950, cu terenuri situate în intravilanul şi extravilanul comunei Suteşti, jud. Vâlcea.
În favoarea autoarei O.Ghe. a fost emisă HCJ 67/1991, care se referă inclusiv la terenurile în litigiu şi, în aceste condiţii, se impune a se constata nulitatea absolută a procesului-verbal de punere în posesie şi emiterea unui nou proces-verbal de punere în posesie în favoarea, lor, a reclamanţilor.
În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 1073-1077 C.civ.
În dovedirea susţinerilor lor, reclamanţii au depus la dosar copii xerox ale cărţilor de identitate, adeverinţa nr.2162/03.04.2008, copie xerox a cererii 2139/22.03.1991 adresată Comisiei locale de fond funciar, copie xerox a procesului-verbal emis în favoarea pârâtei C.A., schiţă care poartă ştampila Consiliului local al comunei Suteşti, proces-verbal de constatare înregistrat la Primăria comunei Suteşti cu nr. 7143/28.10.2008, certificat de deces privind pe autoarea O.Ghe. (filele 4-12).
Legal citată, pârâta C.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii formulate de reclamanţi ca nefondată, motivând că autoarea C.I. a figurat în evidenţe cu o casă de locuit din prefabricate şi nu din paiantă şi că aceasta le-a transmis în proprietate (ei şi soţului ei C.D.), prin contract de întreţinere, casa de locuit şi terenul aferent acesteia, cu suprafaţa de 1000 mp, printr-un contract încheiat la 13 august 1990, iar apoi soţul ei a şi fost instituit legatar universal printr-un autentificat la data de 22 aprilie 1998.
În dovedirea susţinerilor sale, pârâta a depus în copie xerox certificat de căsătorie, certificat de deces, adeverinţa nr. 370/21.01.2009, contract de întreţinere autentificat sub nr. 134813 august 1990, testament autentificat la data de 22 aprilie 1998 (filele 26-33).
De asemenea, a depus întâmpinare şi pârâta Comisia locală de fond funciar Suteşti (fila 42 de la dosar), prin care a solicitat respingerea cererii reclamanţilor, motivând că autorul C.V. şi soţia acestuia figurează în registrul agricol cu suprafaţa de 0,38 ha.
Din verificările efectuate, nu s-a constatat că O.Ghe. s-a înscris în CAP cu terenurile în litigiu şi că este inexplicabil motivul pentru care reclamanţii au rămas în pasivitate din 1991 şi până în 2008, când au promovat prezenta cerere de chemare în judecată.
În dovedirea susţinerilor sale, pârâta Comisia locală de fond funciar Suteşti a depus în copie xerox cererea de înscriere în CAP a autorului C.V. şi copia filei din registrul agricol ce se referă la acesta (filele 43-44).
În speţă, a formulat cerere de intervenţie accesorie în favoarea reclamanţilor intervenienta A.E. (filele 108-109 de la dosar).
În cuprinsul cererii, intervenienta a arătat că este fiica lui O.N.şi că acesta din urmă a fost frate cu O.Ghe., autoarea reclamantului, dar şi cu C.V. şi că terenul în litigiu ar proveni de fapt de la părinţii celor trei fraţi.
În dovedirea susţinerilor sale, intervenienta a depus copia xerox a cărţii sale de identitate.
Aceeaşi intervenientă a dat şi o „declaraţie” extrajudiciară, depusă la fila 59, prin care a susţinut că autoarea celor doi reclamanţi în cauză ar fi avut o casă din paiantă cu două camere şi teren cu pomi fructiferi, în comuna Suteşti, punctul „Cutieri”.
Prin sentinţa civilă nr.20376/24 iunie 2009, pronunţată de Judecătoria Drăgăşani în dosarul nr.4789/223/2008, au fost admise excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi interesului reclamanţilor în promovarea acţiunii civile de faţă, a fost respinsă acţiunea civilă formulată de reclamanţii Ş.L. şi P.T., în ce priveşte constarea nulităţii absolute parţiale a procesului-verbal de punere în posesie eliberat pe numele C. I. cât şi în ce priveşte obligarea pârâţilor Comisia locală de fond funciar Suteşti, S. I. – preşedinte comisie să elibereze reclamanţilor proces-verbal de punere în posesie cu privire la aceste terenuri şi a fost respinsă cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta A.E.
În motivarea sentinţei instanţa a reţinut că nu s-a dovedit cu registrul agricol că cele două parcele în litigiu au aparţinut autorului P.C., la rândul său autorul lui O.Ghe., după cum susţin reclamanţii; autoarea O.Ghe. a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, înregistrată la Comisia locală de fond funciar sub nr. 2139/1991, pentru trei parcele de teren situate în punctul „Cutieri”, toate cu destinaţia de vie şi niciuna dintre acestea cu destinaţia de curţi-construcţii, aşa cum ar fi fost normal dacă susţinerile reclamanţilor ar fi fost adevărate; chiar şi aşa să fi fost, O.Ghe. nu putea să ceară ce nu avusese autorul ei P.C., iar dacă totuşi a cerut, înţelegând să dovedească cu martori existenţa acestor terenuri ce nu au figurat în registrul agricol, conform cu dispoziţiile art. 11 alin. 1 din Legea 18/1991, aceştia trebuiau să fie vecinii de pe toate laturile cu cele două parcele în litigiu, declaraţiile trebuiau depuse la Comisia locală de fond funciar în termenul prevăzut de lege în acord cu dispoziţiile art. 6 alin. 1 3 din Legea 1/2000; reclamanţii nu au demonstrat în mod cert că validarea ce a avut loc prin HCJ 67/1991 se referă explicit şi la cele două parcele în litigiu, neexistând nici măcar o schiţă emisă de Comisia locală de fond funciar în care să se configureze cele două parcele ca fiind propuse spre validare şi nu există nici proces-verbal de punere în posesie a acestora cu privire la terenurile în litigiu; autoarea reclamanţilor a fost validată, însă, ca moştenitoare a lui O.N., prin HCJ 67/1991, de altfel singura hotărâre de validare care se referă la O.Ghe. şi nicidecum ca moştenitoare a lui P.C., aşa cum susţin reclamanţii din prezenta cauză; în considerarea acestei hotărâri de validare a şi fost emis titlul de proprietate nr. 374/46516 din 30.09.1998, care include parcela 23 curţi-construcţii cu suprafaţa de 508 mp; nici HCJ 67/1991 şi nici titlul de proprietate nr. 374/46516 din 30.09.1998 nu au fost contestate în timpul vieţii sale de către O.Ghe., deşi aceasta s-ar fi putut întâmpla, dat fiind că decesul ei a survenit la 23 decembrie 1995, ceea ce înseamnă că cele consemnate în aceste înscrisuri corespund adevărului; reclamanţii nu pot pretinde că au „vreun drept” în patrimoniul moştenit de la autoarea lor O.Ghe. cu privire la cele două parcele în litigiu, în sensul precizat de art. 109 C.pr.civ. Întrucât nu-şi pot justifica dreptul asupra parcelelor în cauză, instanţa a reţinut că reclamanţii nu au un interes legitim, născut şi actual în promovarea acţiunii. În aceste împrejurări a fost respinsă şi cererea de intervenţie accesorie.
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs reclamanţii Ş.L. si P.T. precum si intervenienta A.E.
În motivarea recursului reclamanţii recurenţi au arătat că prin modul cum a fost soluţionată cauză li s-a încălcat dreptul de proprietate, drept recunoscut atât de legile fondului funciar cât si de României. Ei au dovedit faptul că justifică un interes in cauză si că sunt îndreptăţiţi să figureze in cauză ca si reclamanţi, probând că au figurat in registrul agricol al comunei Suteşti, judeţul Vâlcea, in perioada anilor 1948 – 1950, cu terenul in litigiu, că autoarea lor a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate si că această cerere a fost validată de Comisia judeţeană de aplicarea Legii 18/1991 Vâlcea .
Prin recursul său, recurenta intervenientă A.E.a solicitat admiterea căii sale de atac, casarea sentinţei civile atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe .
In motivarea recursului recurenta intervenientă a susţinut că au fost încălcate formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin.2 c.pr.civ. Astfel, la instanţa de fond, deşi a formulat o cerere de intervenţie accesorie in interesul reclamantului nu a fost legal citată la niciunul din termenele de judecată fiind astfel vătămată prin neregularitatea procedurii de citare.
Prin dec. civ. nr. 397/R/01.04.2010 pronunţată de către Tribunalul Vâlcea în dosar nr. 4789/223/2008 au fost admise recursurile formulate, casată sentinţa si trimisă cauza spre rejudecare primei instanţe. S-a reţinut că deşi citarea intervenientei era obligatorie in condiţiile art. 85 c.pr.civ., instanţa de fond a soluţionat cererea formulată de aceasta cu neobservarea formelor legale menţionate pronunţând o sentinţă civilă lovită de nulitate conform disp. art. 105 alin.2 c.pr.civ.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr.1808/223/2010.
Analizând ansamblul materialului probator instanţa reţine următoarele:
Urmare a cererilor formulate la data de 19.03.1991 (fila 21 dosar), respectiv 25.03.1991 (fila 7 dosar prim ciclu procesual), prin hotărârea Comisiei judeţene de fond funciar Vâlcea nr.67/24.10.1991 a fost validată autoarea pârâtei, C.I., în calitate de moştenitoare a numitului C.V., în anexa nr.3, poziţia 125, cu suprafaţa de 0,60 ha, precum şi autoarea reclamanţilor, O.Ghe., alături de numita O.E., în calitate de moştenitori ai autorului O.N., la poziţia 126 din aceeaşi anexă, cu suprafaţa de 1,07 ha.
Ulterior, la data de 14.10.1999 a fost emis autoarei pârâtei titlul de proprietate nr.666/46940, pentru suprafaţa totală de 6979 m.p. teren extravilan, iar prin procesul verbal contestat a fost pusă în posesie aceeaşi persoană cu suprafaţa totală de 1269 m.p. intravilan, pe raza com. Suteşti. De asemenea, în baza hotărârii comisiei judeţene sus-menţionate, a fost emis autoarei reclamanţilor, O.Ghe. alături de numita O.E., în calitate de moştenitori ai autorului O.N., titlul de proprietate nr.375/46516/30.09.1998, pentru o suprafaţă totală de 9753 m.p.
Art.III din legea nr.169/1997 prevede că actele emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991, Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, cu modificările si completările ulterioare, poate fi invocată de orice persoană care justifică un interes legitim, fiind pusă în evidenţă strânsa legătură existentă între interes şi calitatea de a acţiona în justiţie.
Interesul presupune existenţa unui folos practic urmărit de către reclamanţi prin promovarea acţiunii civile, argumentat de aceştia, în speţă, prin intenţia de a-şi redobândi terenurile ce au aparţinut autoarei dar pe care instanţa apreciază că nu îl întrunesc la momentul actual.
Sub acest aspect instanţa reţine că legislaţia fondului funciar a prevăzut o procedură administrativ jurisdicţională de reconstituire a dreptului de proprietate, iniţiată prin formularea cererii de reconstituire la Comisia Locală de aplicare a Legilor Fondului Funciar a comunei pe a cărei rază teritorială se află terenul, urmată de validarea de către Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor şi respectiv de punerea în posesie şi emiterea titlului de proprietate în favoarea persoanelor îndreptăţite.
Cererea formulată de către numita O.Ghe. la data de 25.03.1991 a vizat mai multe suprafeţe însă, în punctul „Cutieri”, doar terenuri cu destinaţia „vie”, fără a se regăsi cele înscrise în actul contestat. De asemenea, nici în titlul de proprietate nr. 375/46516/30.09.1998 în care figurează autoarea reclamanţilor nu se regăseşte vreo suprafaţă de teren dintre cele pentru care autoarea pârâtei a fost pusă în posesie.
Este adevărat că, astfel cum susţin şi reclamanţii, în cadrul procedurii urmată de către defuncta C.I., există neconcordanţe între suprafeţele de teren cu care autorul C.V. a figurat în registrul agricol (0,38 ha, din care curţi-construcţii doar 0,01 ha), suprafaţa de teren solicitată la reconstituire prin cererea nr.1724/19.03.1991 (0,60 ha) şi suprafaţa de teren validată prin HCJ nr. 76/1991, pe de o parte, şi suprafeţele de teren pentru care a fost emis titlul de proprietate nr.666/46940, (6979 m.p. teren extravilan), respectiv procesul verbal de punere în posesie (1269 m.p. intravilan), pe de altă parte, situaţie ce nu este de natură a conduce la adoptarea unei soluţii contrare câtă vreme contestatorii nu fac dovada unui drept stabilit conform procedurii speciale în materie, asupra terenului în litigiu. Prin urmare, nici critica acestora efectuată în cuprinsul cererii de recurs, conformă realităţii, de altfel, în sensul că nici autoarea pârâtei nu a solicitat vreo suprafaţă de teren din categoria de folosinţă curţi – construcţii nu este suficientă în justificarea demersului lor juridic.
Instanţa nu contestă nici argumentul adus de către reclamanţi conform căruia, deşi cererea de reconstituire formulată de către autoarea O.Ghe. a vizat terenurile pe care aceasta le-a deţinut anterior cooperativizării şi care au fost înglobate la rolul soţului P.C., titlul de proprietate nr. 375/46516/30.09.1998 i-a fost emis în mod greşit, alături de numita O.E., în calitate de moştenitoare al autorului O.N. În condiţiile în care actele emise în cadrul procedurii urmate nu au fost contestate, astfel cum rezultă din adresa Primăriei com. Suteşti aflată la fila 15 dosar, nu se poate reţine existenţa unui drept al acestora asupra terenului în litigiu.
Prin urmare, neexistând un folos practic care să revină contestatorilor în eventualitatea anulării procesului verbal de punere în posesie emis autoarei pârâtei, nu se justifică nici calitatea procesuală activă a acestora, motiv pentru care capătul de cerere cu acest obiect urmează a fi respins ca fiind introdus de persoane lipsite de calitate procesuală activă.
Cererea ce vizează obligarea comisiei locale, prin primar, la eliberarea reclamanţilor a procesului verbal de punere în posesie asupra terenurilor în litigiu, urmează a fi, de asemenea, respinsă.
Astfel cum s-a arătat mai sus, legislaţia fondului funciar a prevăzut o procedură administrativ jurisdicţională de reconstituire a dreptului de proprietate, intervenţia instanţelor judecătoreşti în cadrul acestei procedurii realizându-se în situaţii excepţionale, expres prevăzute de lege: în soluţionarea plângerilor formulate împotriva măsurilor Comisiilor Judeţene, potrivit art. 53 şi următoarele din Legea nr.18/1991, a celor îndreptate împotriva refuzului de punere în posesie sau a emiterii titlului de proprietate conform art. 64 din aceeaşi lege, sau în constatarea nulităţilor absolute ce pot afecta titlurile de proprietate deja emise, nefiind posibilă reconstituirea dreptului de proprietate direct de către instanţa de judecată, fără parcurgerea procedurii prealabile.
În lipsa actelor primare de reconstituire emanând de la cele două comisii implicate în procedura reglementată de Legea nr.18/1991 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, demersul judiciar al reclamanţilor tinde la reconstituirea acestuia direct în instanţa de judecată, ceea ce nu poate fi admis.
Pe cale de consecinţă, chiar în condiţiile în care petenţii şi-ar fi dovedit calitatea de persoane îndreptăţite la reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeţelor de teren din punctul „Cutieri – Acasă” deţinute de către autoarea lor anterior cooperativizării, necontestând soluţiile adoptate de către comisiile implicate în procedura de reconstituire, cu privire la suprafeţele solicitate, instanţa urmează să respingă acţiunea reclamantului sub acest aspect ca neîntemeiată.
Cum cererea de intervenţie accesorie reprezintă o simplă apărare în sprijinul părţii pentru care s-a intervenit şi în raport de soluţia adoptată cu privire la acţiunea introductivă de instanţă, urmează a fi respinsă şi cererea intervenientei A. E..
În acord cu prevderile art.274 C.proc.civ., instanţa urmează să oblige reclamanţii la plata cheltuielilor judiciare suportate de către pârâta C.A., în cuantum de 700 lei, constând în onorariu avocat achitat în faza de recurs – 500 lei, conform chitanţei aflate la fila 234 dosar, precum şi în prezenta cauza – 200 lei, conform chitanţei aflate la fila 30 dosar.
Pentru aceste motive
În numele legii
Hotărăşte:
Respinge cererea formulată de reclamanţi Ş.L., domiciliată în Bucureşti, sector 5, str. Dumbrava Nouă , nr. 34, bl. 22/A , sc. A, ap.33 şi P. T. domiciliat în Bucureşti, sector 4 , str. Lucia , nr. 41, bl. 61, sc. A , ap.16, în contradictoriu cu pârâţii Comisia locală de aplicare a Legii nr.18/1991 Suteşti, jud. Vâlcea, prin primar S. I.şi C.A. domiciliată în com. Suteşti, jud. Vâlcea, privitoare la constatarea nulităţii absolute parţiale a procesului verbal de punere în posesie eliberat pe numele C.I. ca fiind formulată de persoane lipsite de calitate procesuală activă.
Respinge cererea formulată de aceeaşi reclamanţi privind obligarea Comisiei locale de fond funciar Suteşti la eliberarea procesului verbal de punere în posesie cu privire la terenurile în litigiu.
Respinge cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta A.E., domiciliată în com. Suteşti, sat Pietroasa, jud. Vâlcea.
Obligă reclamanţii la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.07.2010.
Preşedinte, Grefier,