Prin cererea introdusă şi înregistrată la această instanţă la nr. 3690/292 din 24 noiembrie 2009, reclamantul D. F. a chemat în judecată pe pârâtele – D. F., Comisia Judeţeană T. pentru aplicarea legii nr. 18/1991 şi Comisia Locală R. pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună modificarea titlului de proprietate nr. 61 – 00163/21.12.1993 emis pe numele reclamantului în sensul radierii suprafeţei de 412 m.p. teren intravilan amplasat în tarlaua 20, parcela 720, din suprafaţa de teren arabil intravilan de 3.305 m.p., suprafaţă de teren care figurează greşit înscrisă în titlul său de proprietate, în realitate, această suprafaţă de teren, de 412 m.p., fiind ocupată în fapt de către vecina sa din partea de est, pârâta în cauză D F.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că i-a fost reconstituit dreptul de proprietate, conform titlului de proprietate cu nr. de mai sus, pentru suprafaţa de teren intravilan de 4.292 m.p., teren situat pe raza comunei R., sat C., judeţul T, din care cu destinaţia curţi – construcţii privind suprafaţa de 987 m.p., individualizată în T 20, P 719 şi cu destinaţia teren arabil intravilan – suprafaţa de teren de 3305 m.p., individualizată în T 20, P 720.
După reconstituirea dreptului de proprietate, pârâta D. F. şi-a manifestat nemulţumirea cu privire la suprafaţa de teren pentru care i-a fost reconstituit acesteia dreptul de proprietate, acuzându-l că deţine înscrisă în titlul său de proprietate suprafaţa de 412 m.p., teren pe care în fapt îl ocupă pârâta.
Cererea în drept a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 18/1991, modificată.
La dosarul cauzei s-au depus înscrisuri ( fil. 4-7, 62 – 63, 75 – 78 – dosar fond. 3690/292/2009) şi s-a solicitat interogatoriul Comisiei Locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor R.
Au fost înaintate cauzei înscrisurile avute în vedere la eliberarea titlului de proprietate cu adresa nr. 2610/13.01.2010 de către Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, iar cu adresa nr. 14462/13647/15.01.2010 de Comisia Judeţeană T., emitentă a titlului de proprietate.
Analizând actele şi probatoriile administrate în cauză, instanţa a constatat şi reţinut următoarele :
Prin sentinţa civilă nr. 249 pronunţată la data de 17 februarie 2010, Judecătoria R. V. a admis cererea formulată de reclamant şi a dispus modificarea titlului de proprietate nr. 61 – 00163 eliberat la data de 21.12.1993 de Comisia Judeţeană T. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, pe numele reclamantului Dragomir Florea, în sensul că suprafaţa de teren intravilan situată în comuna R., sat R. D., judeţul T., individualizată în tarlaua 20, parcela 720 este de 2.893m.p., în total reclamantul deţinînd terenul intravilan în suprafaţă de 3.880 m.p.
La data de 7 aprilie 2010, Comisia Locală de Fond Funciar R., judeţul T. a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 249 pronunţată la data de 17 februarie 2010 de Judecătoria R. V., iar prin decizia civilă nr. 368/R/2010 a Tribunalului T. s-a admis recursul şi s-a casat sentinţa, trimiţându-se cauza spre rejudecare la Judecătoria R. V.
În motivarea deciziei s-a reţinut că în mod greşit instanţa s-a pronunţat cu privire la un alt titlu de proprietate decât cel indicat în acţiune, respectiv Titlului de proprietate nr. 6100265 emis la 23 noiembrie 1994 de Comisia Judeţeană T., pe numele reclamantului D. F.
Din înscrisurile depuse în cauză, respectiv adeverinţa nr. 2244/2008, adeverinţa nr. 1076/2009, ambele emise de Primăria comunei R. s-a reţinut că în mod greşit a fost înscrisă suprafaţa de 214 m.p. teren intravilan în titlul de proprietate eliberat reclamantului, titlu cu nr. 6100265 emis la 23 noiembrie 1994 de Comisia Judeţeană T.
S-a constatat din aceleaşi înscrisuri, precum şi din răspunsurile la interogatoriu că suprafaţa de 214 m.p. nu se cuvenea a fi reconstituită reclamantului, astfel cum rezultă din documentaţia înaintată cauzei, pârâta D.F. fiind cea îndrituită a avea calitatea de proprietar cu privire la acest teren.
În consecinţă, faţă de motivele expuse, conform art. 80 din H.G. 890/2005, art. 58 din legea nr. 18/1991, dispoziţiile art. III alin. 1 lit. a din Legea nr. 169/1997, instanţa , prin sentinţa civilă nr. 1274 pronunţată la 6 iulie 2010, a fost admisă cererea şi s-a dispus modificarea Titlului de proprietate nr. 6100265 emis la 23 noiembrie 1994 de Comisia Judeţeană T, pe numele reclamantului D F, în sensul că suprafaţa de teren intravilan situată în comuna R, sat R D, judeţul T, individualizată în tarlaua 20, parcela 720 este de 2.893 m.p. , în total reclamantul fiind proprietarul terenului intravilan în suprafaţă de 3.880 m.p.
Totodată,s-a dispus ca după rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, Comisia Judeţeană de aplicarea Legii 18/1991 să elibereze reclamantului un nou titlu de proprietate cu modificările dispuse prin prezenta hotărîre.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs Comisia Locală de fond funciar R, arătînd că, pe numele reclamantului D F, a mai fost eliberat un titlu de proprietate şi anume, 6100265, cele două titluri de proprietate , avînd conţinut identic, cel corect fiind însă, 6100265, care poartă menţiunea de satul R-C. De altfel, în titlul de proprietate 6100163/1991, pe care instanţa l-a modificat, denumirea vecinilor a fost trecută în mod greşit, astfel, că, sentinţa recurată nu poate fi pusă în aplicare.
Intimatul D F nu a formulat întîmpinare, însă, prezent fiind, la termenul de judecată din 3 septembrie 2010, a solicitat respingerea recursului declarat în cauză, arătînd că, hotărîrea primei instanţe este legală şi temeinică.
Examinînd recursul declarat în cauză, prin prisma motivelor invocate, instanţa de recurs apreciază că este nefondat.
Aşa cum a reţinut prima instanţă, în mod corect, obiectul cererii cu care a fost investită instanţa, a fost modificarea titlului de proprietate nr. 6100265/23 noiembrie 1994, emis de Comisia Judeţeană T pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, în prezenta cauză, instanţa neavînd de analizat legalitatea titlului de proprietate 6100163 /21.12.1993.Faptul că, în acest titlu, denumirea vecinilor a fost menţionată greşit, nu are relevanţă pentru cauză, atîta vreme, cît, aş cum s-a arătat, instanţa nu a fost sesizată cu examinarea legalităţii acestui titlu, iar pe de altă parte, dacă într-adevăr acest titlu a fost eliberat greşit, comisiile au la îndemînă procedura prevăzută de Legea 169/1997, pentru retractarea sa.
În ceea ce priveşte titlul de proprietate care formează obiectul cauzei, aşa cum a reţinut prima instanţă, din adeverinţa nr. 2244/2008, adeverinţa nr. 1076/2009, ambele emise de Primăria comunei R, rezultă că, în mod greşit a fost înscrisă suprafaţa de 214 m.p., teren intravilan, în titlul de proprietate eliberat reclamantului, nr. 6100265/23 noiembrie 1994, iar pe de altă parte, aşa cum a rezultat din răspunsurile la interogatoriu, suprafaţa de 214 m.p., nu se cuvenea a fi reconstituită reclamantului , terenul fiind al pîrîtei D F.
Pentru aceste considerente, instanţa de recurs apreciază că recursul declarat în cauză de recurenta Comisia Locală de Fond Funciar R, este nefondat, motiv pentru care, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, îl va respinge ca atare.