Fond funciar – nulitate absoluta titlu de proprietate Fondul funciar


SENTINŢĂ CIVILĂ Nr. 1440/10 Iunie 2011

Reclamantul P.A. a solicit în contradictoriu cu pârâtul H.V., Comisia locală X., Comisia Judeţeană Neamţ pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor constatarea nulităţii absolute parţiale a titlului de proprietate nr. xx/xxxx/04.10.2001 emis pe numele pârâtului H.S.V..

În motivarea acţiunii se arată că este moştenitor testamentar al defunctei C.M., membră CAP iar conform testamentului autentificat sub nr. 1002/26.05.1999, a moştenit de la testatoare casa de locuit din chirpici, edificat în anii 1975-1976, şi suprafaţa de 300 mp teren curţi construcţii, imobile situate în intravilan sat Z., com. X., jud. Neamţ, sola 7 parcela 130/1.

Până în vara anului 1975 aceasta a avut casa şi gospodăria în afara vetrei satului, într-o zonă inundabilă. În urma inundaţiilor din iunie 1975 i-a fost afectată gospodăria şi aceasta a fost mutată în perimetrul locuibil al satului Z., primind de la CAP un loc de casă în suprafaţa de 250 mp, teren care aparţinuse anterior colectivizării mătuşii sale F.F.. Pe acest teren C.M. şi-a construit gospodăria în care a locuit până la moartea ei.

În baza art. 23, (ulterior art.24 ) din legea 18/1991 testatoarei C.M. i-a fost constituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 300 mp teren curţi construcţii şi i-a fost emis TP. nr. 44/1074/15.11.2002.

În TP. nr. xx/xxxx/04.10.2001 emis pe numele pârâtului H.D.V., a fost inclusă în mod nejustificat suprafaţa de 300 mp teren curţi construcţii pentru care s-a constituit dreptul de proprietate testatoarei lui.

În aceste condiţii este vorba despre eludarea cu bună ştiinţă a prevederilor art. 23(24) din Legea 18/1991 şi de o dublă înscriere.

Profitându-se de decesul testatoarei H.A., fiul pârâtului, a introdus acţiune în constatarea nulităţii absolute a TP. nr. 44/1074/15.11.2002, emis pe numele C.M., în contradictoriu cu cele două comisii, fără a fi introduşi în cauză moştenitorii acesteia şi prin sentinţa civilă nr. 2403/03.11.2009 a fost admisă acţiunea reclamantului.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. III lit. a şi c din lege 169/1997.

S-au ataşat întâmpinării, următoarele înscrisuri: TP. nr. 44/1074 din 15.11.2002, 44/1893 din 04.10.2001, certificat de căsătorie şi de deces emis pe numele C.M., testamentul autentificat sub nr. 1002/26.05.1999, plângerea adresată Parchetului de pe lângă Judecătorie, sentinţa civilă nr. 2403/03.11.2009 şi adresa nr.1211/04.03.2010 a Primăriei X..

Prin întâmpinarea formulată Comisia locală X. a solicitat respingerea cererii cu motivarea că titlul contestat a fost emis moştenitorului def. F.F. cu respectarea legilor fondului funciar iar referitor la TP. nr. 44/1074 din 15.11.2002 acesta a fost anulat prin sentinţa civilă nr. 2403/03.11.2009.

Comisia judeţeană Neamţ, a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat întrucât acest litigiu s-a mai aflat pe rolul Judecătoriei Tg. Neamţ, făcând obiectul dosarului nr. xxxx/321/2009

Prin cererea precizată înregistrată pe rolul acestei sub nr. xxxx/321/2009, reclamanţii P.A., C.I., C.G. şi C.T. a solicit în contradictoriu cu pârâtul H.V., Comisia locală X., Comisia Judeţeană Neamţ pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate nr. xx/xxxx/04.10.2001 emis pe numele pârâtului H.D.V..

În motivarea cererii reclamanţii au arătat că sunt moştenitori legali ai defunctei F.F., decedată la data de 09.01.1973. Aceasta s-a înscris în CAP cu suprafaţa de 0,72 ha teren, pe care l-a avut înscris în rolul agricol.

Deşi pârâtul nu se află în nici un grad de rudenie cu defuncta acesta a solicitat comisiei locale reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 0,72 ha în calitate de moştenitor al def. F.F., fiindu-i eliberat TP. nr. xx/xxxx/04.10.2001.

Întrucât titlul de proprietate a fost emis în baza unei documentaţii false, întocmită de comisia locală şi suprafaţa de 7200 mp nu a fost niciodată proprietatea pârâtului H.V., se impune, ca, în baza art. III alin.1 lit. a pct.i, alin 2 din legea 169/1997 şi art. 13 din Legea 18/1991, constatarea nulităţii absolute a TP. nr. xx/xxxx/04.10.2001.

În dovedirea cererii a depus la dosar certificat de deces şi anexa cu moşt. def. F.F., cate de stare civilă care interesează cauza, rolul agricol al autoarei, cererea de reconstituire şi declaraţia pe proprie răspundere depusă de pârâtul H.D.V., documentaţia întocmită de Comisia locală X., hotărârea comisiei judeţene nr. 1707 din 28.09.2001 şi TP. nr. 44/1893 din 04.10.2001.

Comisia locală, prin întâmpinarea depusă a solicitat respingerea acţiunii reclamantului, a redat conţinutul disp. art. 11 alin 1 şi 3, 27 alin 21 şi 22 din Legea 18/1991 şi a arătat că pârâtul a înstrăinat numiţilor H.T. şi H.T.A. suprafeţele de 4170 mp şi 3030, adică întrega suprafaţă de 7200 mp.

Au formulat cerere de intervenţie în interes propriu H.A. şi H.T.A., prin care au solicitat respingerea acţiunii reclamantului, deoarece au fost cumpărători de bună credinţă ai terenului în suprafaţă de 7200 mp pe care şi-au edificat construcţiile.

În baza art.164 C.pr.civ aceste două cauze au fost conexate.

S-a dispus, efectuarea unei expertize topo-cadastrale, obiectivele stabilite aflându-se la fila 208 din dosarul, lucrarea fiind efectuata de expert Y., iar raportul de expertiza se afla la filele 211-212 ds.

Probatoriu a fost completat cu alte înscrisuri ataşate de părţi inclusiv documentaţiile integrale care au stat la baza emiterii titlurilor de proprietate nr. 44/1893 din 04.10.2001 şi nr. 44/1074 din 15.11.2002

Din probatoriul administrat în cauză instanţa reţine următoarele:

Excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de Comisia judeţeană Neamţ va fi respinsă pentru următoarele:

În dosarul civil nr. xxxx/321/2009 părţi au fost H.A. – reclamant, iar ca pârâte au fost Comisia Judeţeană Neamţ si Comisia locala X..

Potrivit disp. Art. 1201 Cod civil, “exista autoritate de lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauza şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi contra lor în aceeaşi calitate”.

Reţinând acest text de lege instanţa constată că în prezenta cauză, nu există autoritate de lucru judecat, pentru că:

Acţiunea care a format obiectul dosarului nr. xxxx/321/2009 a fost formulate de H.A., ca reclamant, în contradictoriu cu Comisia Judeţeană Neamţ şi Comisia locala X. şi a avut ca obiect constatarea nulităţii absolute a TP nr. 44/1974/15.11.2002, în timp ce a doua cerere, care formează obiectul dosarului civil nr. 965/321/2010 a fost formulată de către P.A., ca reclamant, în contradictoriu cu H.V. Comisia Judeţeană Neamţ si Comisia Comunala X. are ca obiect constatare nulitate absoluta parţial a TP nr. xx/xxxx/04.10.2001, deci, este cert că in cele doua cereri de chemare in judecata sunt părţi diferite şi obiectul este diferit, nefiind îndeplinite cerinţele art. 1202 Cod civil, privind autoritatea lucrului judecat.

Cu privire la capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a titlul de proprietate nr. xx/xxxx/04.10.2001 formulată de reclamanţi în calitate de moştenitori ai def. F.F., instanţa reţine că la data de 04.10.2001 s-a emis titlul de proprietate nr. xx/xxxx/04.10.2001 pârâtului H.D.V., în calitate de moştenitor al defunctei F.F. pentru suprafaţa de 7200 mp teren.

Procedând verificând legalităţii emiterii acestui titlu de proprietate în raport de actele premergătoare eliberării lui, s-a constatat că acest titlu de proprietate a fost emis cu încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute de art. 8, 13 din L.18/1991, art. 13 din HG nr.131/1991, art. III lit a pct.i din Legea nr. 169/1997 în sensul că pârâtului H.D.V. i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 7200 mp. deşi nu este moştenitor al def. F.F. nu a avut niciodată teren în proprietate, predat sau preluat de CAP sau stat şi nu a moştenit astfel de terenuri.

Cu toate acestea constatarea nulităţii absolute a unui titlu de proprietate poate fi invocată de către primar, prefect, ANRP şi de alte persoane care justifică un interes legitim. În cauza de faţă, nulitatea absolută totală a fost solicitată de reclamanţi, moştenitori ai defunctei F.F., care însă nu justifică un interes legitim deoarece, aceştia, nu au făcut cerere de reconstituirea dreptului de proprietate nici în nume propriu nici în calitate de moştenitori. Constatarea nulităţii absolute totale a TP. nr. xx/xxxx/04.10.2001 emis în favoarea pârâtului H.D.V., nu ar produce niciun folos material acestora, de vreme ce nu au înţeles să urmeze procedura prealabilă reconstituirii dreptului de proprietate.

Cu privire la capătul de cerere vizând constatarea nulităţii absolute parţiale a TP. nr. xx/xxxx/04.10.2001, pentru suprafaţa de 300 mp teren, formulată doar de reclamantul P.A. în calitatea sa de legatar universal al defunctei Constantin C.M. este întemeiată pentru următoarele:

În baza cererii de constituire a dreptului de proprietate nr. 98/1998 şi a registrului agricol pentru perioada 1959-1965 s-a constituit dreptul de proprietate testatoarei Constantin C.M., prin hotărârea nr. 2326/11.11.2020 a Comisiei judeţene Neamţ şi sa emis. TP nr. 44/1974/15.11.2002, pentru suprafaţa de 300 mp teren curţi construcţii situat în intravilan sat Z., com. X., jud. Neamţ, sola 7/130/1 cu vecinii la N- F.F., E- Hurmuzache A, S- drum sătesc, V- F.F..

Potrivit art. 24 din Legea nr. 18/1991 republicata, terenurile situate în intravilanul localităţilor, (determinate potrivit art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele masuri pentru stimularea ţărănimii) care au fost atribuite de cooperativele agricole de producţie, potrivit legii, cooperatorilor sau altor persoane îndreptăţite, pentru construcţia de locuinţe şi anexe gospodăreşti, pe care le-au edificat, rămân şi se înscriu în proprietatea actualilor deţinători, chiar dacă atribuirea s-a făcut din terenurile preluate în orice mod de la foştii proprietari. Comisia comunala X. a întocmit documentaţia premergătoare emiterii TP nr. xx/xxxx/04.10.2001, fără a tine cont că din suprafaţa totală de 7.200 mp pe care F.F. a înscris-o în CAP X. în 1962 s-a atribuit numitei C.M., un loc de casa de 250 mp. iar ulterior, în baza art. 23 (24) din Legea nr. 18/1991 i s-a constituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 300 mp. ea primind si TP nr. 44/1074/2002.

In aceste condiţii, defunctei F.F. sau moştenitorilor acesteia, dar în nici un caz pârâtul H.D.V., trebuia sa primească în intravilanul satului Z., pe vechiul amplasament, doar suprafaţa de 2.630 mp si nu 2.930 mp, deoarece diferenţa de 300 mp reprezenta exact terenul aferent casei si gospodăriei lui C.M. iar cu privire la aceasta suprafaţă de 300 mp Comisia locala trebuia sa facă aplicarea prevederilor art. 24. alin.2 din Legea nr. 18/1991. republicata: Foştii vor fi compensaţi cu o suprafaţă de teren echivalentă în intravilan sau, în lipsă, în extravilan, acceptată de ei, iar, dacă nu mai există teren, se vor acorda despăgubiri.

Profitând de decesul defunctei C.M., H.V.A., fiul pârâtului a introdus la Judecătorie o acţiune civila având ca obiect, constatarea nulităţii absolute a TP nr.44/1074/2002 emis pe numele Capra (Constantin) Maranda motivând că terenul în suprafaţă de 300 mp este proprietatea sa, fiind cumpărat de la tatăl sau H.D.V. şi care figurează înscris în TP nr. xx/xxxx/04.10.2001 emis pe numele acestuia.

Acţiunea a fost formulară in contradictoriu doar cu cele doua Comisii de fond funciar în cauza nefiind chemaţi in judecată sau introduşi, moştenitorii legali si testamentari ai defunctei C.M..

Neobservând această deficienţă instanţa, prin sentinţa civila nr. 2403/03.11.2009 a admisa acţiunea reclamantului H.V.A. iar TP nr. 44/1074/2002 emis pe numele lui C.M. a fost anulat in totalitate, hotărâre care nu-i este opozabilă reclamantului P.A. deoarece nu a fost pronunţară si in contradictoriu cu acesta.

Pentru că reclamantul din prezenta acţiune nu a fost parte în dosarul xxxx/321/2009, acesta poate solicita constatarea nulităţii parţiale absolute a TP. nr. xx/xxxx/04.10.2001, deoarece reclamantul are în această situaţie calitatea de terţ, faţă de sentinţa civilă nr. 2403/03.11.2009, putând face, în principiu, dovada contrară prin orice mijloc de probă.

De altfel, solicitările de anulare titlu în condiţiile art. III din legea 169/1997 se fac doar pentru terenurile reconstituite ca proprietate, ori în speţa dedusa judecăţii este vorba de constituire de proprietăţi, situaţie în care acest temei de drept nu este aplicabil

Aşa cum rezulta din raportul de expertiza (filele 211 212), suprafaţa de 300 mp pentru care s-a constituit dreptul de proprietate def. C.M., conf. TP nr. 44/1074/2002 este inclusă în suprafaţa de 7200 mp teren care a aparţinut anterior colectivizării def. F.F. şi care este înscris în TP. nr. xx/xxxx/04.10.2001 şi este marcata în schiţa anexa a raportului de expertiza, între punctele cadastrale 177-178-179-158-177 (dreptunghiul haşură neagră spre stânga).

Potrivit disp. art. 3 din Legea 169/1997 Sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispoziţiilor legislaţiei civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare şi ale prezentei legi:

a) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptăţite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri, cum sunt:

(i) actele de reconstituire în favoarea unor persoane care nu au avut niciodată teren în proprietate predat la cooperativa agricolă de producţie sau la stat sau care nu au moştenit asemenea terenuri;

Aşa cum s-a reţinut mai sus pârâtului H.D.V. i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 7200 mp. din care face parte şi cei 300 mp. constituiţi, deşi nu este îndreptăţit la reconstituire, cel puţin cu privire la stabilirea amplasamentului suprafeţei de 300 mp. care, potrivit legii, are o afectaţiune speciala.

Va fi admisă în parte cererea de intervenţie în interes propriu formulată de H.T.A., în calitatea sa de proprietar a suprafeţei de 3030 conform sentinţei civile nr. 2508/2008 şi în parte cererea de intervenţie în interes propriu formulată de H.A. deoarece terenul în suprafaţă de 4170 mp. cumpărat conf. sentinţei civile nr. 2507/2008 se suprapune peste terenul în suprafaţă de 300 mp în litigiu.

Faţă de cele reţinute, instanţa va admite în parte acţiunea în constatarea nulităţii absolute a TP. nr. xx/xxxx/04.10.2001 şi în parte cererea de intervenţie.

Ia act că reclamanţii nu au solicitat cheltuieli de judecată şi pârâtul, respectiv intervenienţii nu au făcut dovada cheltuielilor de judecată solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

H O R Ă R Ă Ş T E

Respinge excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de Comisia judeţeană Neamţ pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.

Admite excepţia lipsei de interes a reclamanţilor P.A., C.I., C.G. şi C.T., dom. în sat Z., com. X., jud. Neamţ, în calitate de moştenitori ai defunctei F.F. cu privire la capătul de cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute a TP. nr. xx/xxxx/04.10.2001.

Respinge ca lipsită de interes acţiunea reclamanţilor P.A., C.I., C.G. şi C.T., în calitate de moştenitori ai defunctei F.F. având ca obiect constatarea nulităţii absolute a TP. nr. xx/xxxx/04.10.2001 în contradictoriu cu pârâţii H.D.V., dom. în sat Z., com. X., jud. Neamţ, Comisia locală X. de aplicare a legilor fondului funciar, Comisia judeţeană Neamţ pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi intervenienţii H.A. şi H.T.A. dom. în sat Z., com. X., jud. Neamţ,

Admite cererea reclamantului P.A. în calitate de legatar cu titlu universal al def. C.M. având ca obiect constatarea nulităţii parţiale absolute a TP. nr. xx/xxxx/04.10.2001 în contradictoriu cu pârâţii H.D.V., Comisia locală X. de aplicare a legilor fondului funciar, Comisia judeţeană Neamţ pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi intervenienţii H.A. şi H.T.A. şi în consecinţă:

Radiază din TP. nr. xx/xxxx/04.10.2001, suprafaţa de 300 mp teren curţi construcţii situat în intravilan sat Z., com. X., jud. Neamţ, sola 7 parcela 130/1 evidenţiată în schiţa anexa a raportului de expertiza, între punctele 177-178-179-158-177.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din 10.06.2011.