Fond funciar. Reconstituire drept de proprietate teren.


 

Prin decizia civila nr. 7 R/07.01.2011 tribunalul a admis recursul civil declarat de recurenta-reclamanta F. Teleorman Societatea Cooperativa de Gradul 2 Alexandria, împotriva sentintei civile nr. 994 din data de 10 septembrie 2010 a Judecatoriei Turnu Magurele, în contradictoriu cu intimatele-pârâte Comisia Locala de Aplicare a Fondului Funciar L. si Comisia Judeteana de Aplicare a Fondului Funciar Teleorman.

A casat sentinta atacata si a trimis cauza la prima instanta în vederea rejudecarii.

Irevocabila.

Pentru a pronunta aceasta hotarâre, tribunalul a retinut:

Prin actiunea înregistrata pe rolul Judecatoriei Turnu Magurele sub nr.1383/329 din data de 25 mai 2010 reclamanta F. Teleorman Societate Cooperativa de gradul 2 a chemat în judecata pe pârâta Comisia Locala L. pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, solicitând instantei ca prin hotarârea ce va pronunta, sa fie obligata pârâta sa le reconstituie dreptul de proprietate pentru suprafata de 18,40 ha teren, iar în situatia în care nu este posibila reconstituirea pe vechiul amplasament restituirea sa se faca pe alt amplasament.

În motivarea actiunii arata ca reclamanta este succesoarea în drept a fondului indivizibil al Cooperativei de consum Lisa în temeiul art.177 din Legea nr.109/1996 si a art.120 pct.4 din Legea nr.1/2005 a Cooperativei de Consum, respectiv fondul indivizibil al Cooperativei L., în situatia lichidarii a trecut de drept la F. Teleorman, întrucât cooperativele limitrofe nu au formulat cerere pentru preluarea în administrare a acestui teren.

În conformitate cu art.160, partea indivizibila a Cooperatiei de consum reprezinta fondul acumulat de cooperativele de consum de-a lungul întregii sale activitati.

Terenul în suprafata de 18,40 ha aflat în patrimoniul fostei Cooperative de Consum L. a fost preluat de stat conform cu HCM nr.308/1953 în mod abuziv.

A formulat cerere catre Comisia Locala de aplicare a Legii fondului funciar înregistrata cu nr.179 din data de 29 noiembrie 2005 înregistrata la comisie cu nr.42 din data de 30 noiembrie 2005, cerere care nu a fost rezolvata pâna în prezent.

În sustinerea actiunii a depus la dosar în copii xerox: adresa nr.179 din data de 29 noiembrie 2005, certificat nr.93-909 din data de 15 octombrie 1997 eliberat de Arhivele Nationale, proces verbal din data de 12 aprilie 1953 si adresa nr.1972 din data de 23 iulie 2010.

La termenul din 11 iunie 2010, instanta a considerat necesar introducerea în cauza în calitate de pârâta a Comisiei Judetene Teleorman pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor pentru ai fi opozabila hotarârea, reconstituirea dreptului de proprietate facându-se dupa finalizarea procedurii prealabile prevazute de Legea fondului funciar, prin emiterea titlului de proprietate de catre Comisia Judeteana Teleorman pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, care are astfel calitate procesuala pasiva.

La solicitarea instantei, Comisia Locala L. pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor a comunicat ca, a fost respinsa de catre Comisia L. de fond funciar cererea F.Teleorman de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafata de 18,40 ha, iar Hotarârea Comisiei Judetene Teleorman pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor referitor la aceasta suprafata, nu exista înca.

Prin sentinta civila nr. 994 din data de 10 septembrie 2010, Judecatoria Turnu Magurele a respins ca nefondata cererea formulata de petenta F. Teleorman Societate Cooperativa de Gradul 2.

Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond a retinut ca petenta s-a adresat Comisiei Locale L. pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor solicitând reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de 18,40 ha (a se vedea adresa nr.2194/2010 a dosarului).

Reclamanta nu a facut nici o dovada a faptului ca este succesoarea Cooperativei de consum L.

Cum comisia de fond funciar Lisa, a respins cererea petentei de reconstituire a dreptului de proprietate pentru 18,40 ha teren situat pe teritoriul comunei Lisa, neexistând o hotarâre a Comisiei Judetene Teleorman de validare a hotarârii comisiei locale, dar nici în fata instantei, petenta nu a facut dovada ca este succesoarea Cooperativei de consum L., a fost respinsa ca nefondata cererea formulata de petenta F. Teleorman Societate Cooperativa de Gradul 2 împotriva pârâtelor Comisia Locala Lisa si Comisia Judeteana Teleorman de stabilire a dreptului de proprietate asupra terenurilor privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru petenta asupra suprafetei de 18,40 ha teren situat pe teritoriul comunei Lisa.

Împotriva acestei sentinte a declarat recurs recurenta reclamanta criticând solutia pentru nelegalitate si netemeinicie solicitând casarea sentintei cu trimitere spre rejudecare la aceeasi instanta.

În motivarea recursului, recurenta a aratat ca potrivit art.160 din Legea nr.109/1996 si art.6 lit. i si j din Legea nr.1/2005 proprietatea organizatiilor cooperatiei de consum se compune dintr-o parte divizibila si una indivizibila.

Partea divizibila cuprinde numai partile sociale varsate de membrii cooperatori, iar partea indivizibila cuprinde întregul patrimoniu al organizatiilor Cooperatiei de consum acumulat în decursul întregii lor activitati.

Conform art.161 din Legea nr.109/1996 si art.6 lit. j din Legea nr.1/2005 partea indivizibila nu poate fi însusita de membrii cooperatori sau de organizatiile cooperatiste asociate si nu poate face obiectul redistribuirii între membrii cooperatori.

În temeiul art.177 din Legea nr.109/1996 si art.87 alin.2 din Legea nr.1/2005 partea indivizibila se atribuie altei organizatii cooperatiste, iar în cazul refuzului acesteia acest fond indivizibil revine F. Potrivit art.120 alin.4 din Legea nr.1/2005 societatile cooperatiste de gr. 2 F. vor prelua activul si pasivul federalelor teritoriale.

În temeiul art.242 din Codul de procedura civila, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa.

Intimatele nu au formulat întâmpinare.

Verificând legalitatea si temeinicia sentintei prin prisma motivelor de recurs invocate, Tribunalul retine ca recursul este întemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În considerentele sentintei civile nr.994 din data de 10 septembrie 2010 se retine de catre Judecatoria Turnu Magurele ca petenta nu a facut dovada ca este succesoarea Cooperativei de consum L. respingând solutia pronuntata fiind de respingere a actiunii ca nefondata, or fata de aceste aspecte, se constata o contradictie între considerentele hotarârii si dispozitiv fiind astfel incidente prevederile art.304 pct. 7 din Codul de procedura civila.

Retinând faptul ca reclamanta nu a facut dovada calitatii de succesoare, instanta de fond a analizat, în fapt, exceptia lipsa calitatii procesuale active, exceptie ce nu a fost invocata din oficiu si pusa în discutia contradictorie a partilor.

Pentru aceste considerente, în temeiul art.312 din Codul de procedura civila, va admite recursul declarat si va trimite cauza spre rejudecare aceleiasi instante urmând ca aceasta sa aiba în vedere dispozitiile art.315 din Codul de procedura civila.