Fond Funciar. Reconstituire drept proprietate teren forestier


 

 

Pe rol se află pronunţarea hotărârii în cauza civilă având ca obiect plângere formulată în baza Legii nr. 18/1991 de petenta F.A.S., prin reprezentant legal P.V., în contradictoriu cu intimatele: Comisia Judeţeană S. de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S., Comisia de fond funciar D., Direcţia Silvică S. şi Direcţia Silvică I.

Dezbaterile în fond ale cauzei au avut loc în şedinţa publică din data de 24 mai 2011, susţinerile părţilor fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre şi când, pentru depunerea de concluzii scrise şi din lipsă de timp pentru deliberare, pronunţarea a fost amânată succesiv la datele de 31 mai 2011, 7 iunie 2011 şi 14 iunie 2011.

După deliberare,

J U D E C Ă T O R I A

Asupra cauzei de faţă, constată:

Prin plângerea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr. 2599/227 din 24-08.2010 petenta F.A.S., prin reprezentant legal P.V., a solicitat în contradictoriu cu intimatele: Comisia Judeţeană S. de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava şi Comisia de fond funciar D., reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 140 ha teren cu vegetaţie forestieră situat pe raza administrativă a oraşului D., jud. S., după autorul F.L., obligarea Comisiei locale de fond funciar D.la întocmirea documentaţiei necesare emiterii titlului de proprietate, să înainteze această documentaţie Comisiei Judeţene S., să o pună în posesie cu terenul solicitat, obligarea Comisiei Judeţene S.la emiterea titlului de proprietate pentru suprafaţa de 140 ha teren menţionată.

În fapt, arată că este soţia supravieţuitoare a defunctului F.I. conform certificatului de moştenitor nr. 54/05.12.2003. La rândul său, F.I. este unicul moştenitor al defuncţilor FC şi FL foşti ai terenului ce face obiectul cererii de restituire, aşa cum reiese din certificatele de calitate moştenitor nr. 94/31. 07.2006 şi 95/31.07.2006, ultimul certificat fiind rectificat prin încheierea din data de 30.10.2006.

La data de 21.10.2005 a formulat cerere de restituire a unor suprafeţe de teren în baza Legii nr. 247/2005, cerere înregistrată la Comisia locală de fond funciar D. şi transmisă spre soluţionare Comisiei locale de fond funciar S., aceasta din urmă înaintând Comisiei Judeţene I. cererea şi actele depuse, cu propunerea de validare a suprafeţei de 1300 ha teren pădure pe anexa 37, aşa cum reiese din procesul-verbal şi referatul nr. 28 încheiate la data de 05.10.2006. Anexa 37 a comunei S. a fost rectificată ca urmare a solicitării Comisiei de Sprijin Tehnic de pe lângă CJFF I. conform adresei nr. 30281/11.12.2008, în sensul că după autorul F.L.se afla o suprafaţă de 136,74 ha pe raza comunei S. şi o suprafaţă de 140 ha după acelaşi autor, pe raza comunei D., jud. S.

Acest motiv a determinat Comisia Judeţeană I. ca prin hotărârea nr. 540/17.02.2009 să dispună disjungerea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate după autorul F.L., în două capete: unul pentru terenul forestier în suprafaţă de 140 ha, identificat pe raza administrativă a comunei Dolhasca (competenţa propunerii de soluţionare revenind Comisiei locale de fond funciar D., respectiv cea de validare Consiliului Judeţean S.) şi al doilea, pentru terenul forestier în suprafaţă de 136,74 ha, identificat pe raza administrativă a comunei S., soluţionarea fiind de competenţa CJFF I.(suprafaţă asupra căreia i-a fost reconstituit dreptul de proprietate prin sentinţa civilă nr. 1476 a Judecătoriei S.G. la 04.06.2010).

Comisia de fond funciar D. i-a respins cererea prin adrese nr. 2673/10.05.2010, iar Comisia judeţeană S. a respins contestaţia formulată împotriva acestei adrese prin hotărârea pe care o contestă.

Susţine că este îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul forestier în suprafaţă de 276,74 ha din care suprafaţa de 140 ha a fost identificată pe raza comunei D. conform actelor ataşate, respectiv tabelul sintetic pe autori, suprafeţele şi amplasamentele corespunzătoare fiecărei comune, extras din harta amenajistică a Ocolului Silvic P. şi planul cadastral al comunei S. (pe care sunt figurate suprafeţele pe fiecare autor).

Precizează că actuala situaţie datează de la împărţirea administrativă, conform Legii nr. 2/1968.

De asemenea, arată că suprafeţele de pădure revendicate după autorii C. şi L.F. situate la data preluării pe raza fostului judeţ Baia, actualmente se găsesc amplasate pe raza judeţelor I.şi S. mărturie stând formularul pentru evaluarea şi inventarierea patrimoniului, precum şi procesele verbale din anul 1949.

În dovedire, a anexat înscrisuri.

Comisia Judeţeană S. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a formulat întâmpinare (f. 45-49), prin care a invocat excepţia prematurităţii plângerii deoarece petenta nu a urmat procedura specială prevăzută de lege.

Pe fond, se arată că petenta nu face dovada dreptului de proprietate pentru F.L., după care solicită reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 140 ha teren cu vegetaţie forestieră.

A înaintat instanţei documentaţia care a stat la baza emiterii hotărârii contestate (f. 50-70).

Prin întâmpinarea formulată (f. 71) Comisia de fond funciar D. a solicitat respingerea plângerii petentei întrucât aceasta nu a făcut dovada faptului că autorii săi au deţinut suprafaţa de 140 ha teren cu vegetaţie forestieră în circumscripţia localităţii D., acest teren aflându-se pe raza localităţii S., jud. I. Petenta nu a făcut dovada proprietăţii, provenienţei terenului solicitat, identificarea în amenajamentul silvic, pe vechiul amplasament, a vecinătăţilor, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 247/2005.

A solicitat introducerea în cauză a Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare S. în a cărei administrare se află terenul cu vegetaţie forestieră solicitat.

Prin cererea de majorarea câtimii, petenta solicită restituirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de 153,0688 ha, situat pe raza administrativă a or.D., după autorul F.L., cu obligarea pârâtei Comisia Judeţeană S., la emiterea titlului de proprietate.

In fapt, arată că prin cererea adresată Comisiei de fond funciar D., a solicitat reconstituirea asupra suprafeţei de 140 ha teren cu vegetaţie forestieră, situat pe raza oraşului Dolhasca, fosta proprietate a autorului F.L., invocând în sprijinul cererii, pe lângă înscrisuri şi Hotărârea nr. 540/2009 emisă de Comisia Judeţeană.

Arată că a efectuat o măsurătoare topo-cadastrală prin suprapunerea hărţii pădurii Sireţel din anul 1921, pe situaţia actuală şi a reieşit că suprafaţa aflată pe teritoriul administrativ al oraşului D., este de 153,0688 ha.

Raportând situaţia expusă la disp. art. 11 pct.8 din HG 890/2005, potrivit cărora „ în cazul în care după înregistrarea cererii fostul proprietar prezintă probe doveditoare, înainte de punerea în posesie, pentru suprafeţe mai mari avut în proprietate, reconstituirea se face pentru întreaga suprafaţă dovedită”, rezultă că aceasta a dovedit pe deplin că antecesorul lor a avut în proprietate o suprafaţă de teren mai mare decât aceea pe care s-a formulat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate.

Mai mult, suprafaţa solicitată este liberă din punct de vedere juridic şi se suprapune întocmai peste limitele hărţii pădurii S. din anul 1921, care relevă că întreaga suprafaţă era de 1394,966 ha.

Potrivit legii, în cazul retrocedării vechiului amplasament, diferenţa dintre acte şi măsurători se rezolvă în favoarea petentului.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin hotărârea nr. 512 din 21.07.2010 a Comisiei Judeţene S. s-a respins contestaţia formulată de petenta FF.A.S., prin reprezentant legal P. V., prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 140 ha teren cu vegetaţie forestieră, situată la locul „S.”, pe raza oraşului D., în calitate de moştenitoare după defuncţii FC şi FL .

Referitor la excepţia prematurităţii cererii, instanţa constată că instanţa de judecată are o competenţă generală, o plenitudine materială de jurisdicţie privind soluţionarea litigiilor de acest tip, iar neanalizarea pe fond a unei cereri de acest gen contravine art. 6 par.1 CEDO, jurisprudenţa Curţii fiind relevantă în acest sens.

Totodată, instanţa constată că faza administrativă s-a finalizat prin adoptarea hotărârii nr.512 din 21.07.2010 a Comisiei Judeţene S., fiind nefiresc a se solicita unei persoane reluarea acestei proceduri, excepţia urmând a fi respinsă ca nefondată.

Instanţa constată că petenta este soţia supravieţuitoare a defunctului F.I., conform certificatului de moştenitor nr. 54/05.12.2003. La rândul său, F.I. este unicul moştenitor al defuncţilor FC şi FL, foşti proprietari ai terenului ce face obiectul cererii de restituire, aşa cum reiese din certificatele de calitate moştenitor nr. 94/31. 07.2006 şi 95/31.07.2006, ultimul certificat fiind rectificat prin încheierea din data de 30.10.2006. Totodată, suprafeţele de pădure revendicate de către petentă după autorii C. şi LF situate la data preluării pe raza fostului judeţ B., actualmente se găsesc amplasate pe raza judeţelor I. şi S., conform formularului pentru evaluarea şi inventarierea patrimoniului, precum şi procesele verbale din anul 1949.

Totodată, instanţa constată că, în conformitate cu actele de proprietate şi schiţele anexe petenta este îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul forestier în suprafaţă de 153 ha a fost identificată pe raza comunei D. conform înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, respectiv tabelul sintetic pe autori, suprafeţele şi amplasamentele corespunzătoare fiecărei comune, extras din harta amenajistică a Ocolului Silvic P. şi D. (pe care sunt figurate suprafeţele pe fiecare autor).

Având în vedere că petenta a făcut dovada succesiunii după proprietarii terenului, instanţa va admite plângerea precizată, formulată în baza Legii nr. 18/1991, va desfiinţa hotărârea nr. 512/2010 emisă de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S., va reconstitui în favoarea petentei dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 153 ha teren cu vegetaţie forestieră, situată pe raza administrativă a Oraşului D., jud S.pe vechiul amplasament şi va obligă Comisia Locală D. să procedeze la punerea în posesie a reclamantei cu suprafaţa de 153 ha teren cu vegetaţie forestieră şi la întocmirea documentaţiei prealabile emiterii titlului de proprietate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Respinge excepţia prematurităţii cererii invocată de intimata Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S.

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei Silvice S.

Admite plângerea precizată, formulată în baza Legii nr. 18/1991 de petenta F.A.S. – prin reprezentant legal P.V., în contradictoriu cu intimatele: Comisia Judeţeană S. de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S. Comisia de fond funciar D., Direcţia Silvică S. şi Direcţia Silvică I..

Desfiinţează hotărârea nr. 512/2010 emisă de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S.

Reconstituie în favoarea petentei dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 153 ha teren cu vegetaţie forestieră, situată pe raza administrativă a Oraşului D. jud S. pe vechiul amplasament.

Obligă Comisia Locală D. să procedeze la punerea în posesie a reclamantei cu suprafaţa de 153 ha teren cu vegetaţie forestieră şi la întocmirea documentaţiei prealabile emiterii titlului de proprietate.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din 14.06.2011.