În fapt, reclamanta a aratat ca terenul în cauza a fost al tatalui sau VN, ce a fost casatorit pentru scurt timp cu pârâta M A, fosta V A – mama sa. Acest teren i-a fost dat de catre parintii lui si bunicii sai paterni, fiind un bun propriu si nu comun. Casatoria dintre tatal sau V N si pârâta – mama sa V A (M A) a fost încheiata la data de 24.01.1957 si înregistrata sub nr. 4/224.01.2057 la Sfatul Popular al com. S. Din aceasta casatorie a rezultat reclamanta. Casatoria a fost desfacuta în anul 1960, la numai 3 ani de la încheierea acesteia, conform sentintei civile nr. 1576/25.10.1960 pronuntata în dosarul nr. 1744/1960 de Tribunalul Popular al Raionului Oltenita – Regiunea Bucuresti. Conform acestei sentinte, reclamanta a fost încredintata spre crestere si educare mamei. Pentru ca mama sa, pârâta în prezenta cauza, nu avea un domiciliu, tatal sau a permis acesteia sa locuiasca în continuare în imobilul în cauza, împreuna cu reclamanta. A continuat sa locuiasca în imobilul în cauza împreuna cu mama sa, ce nu avea nici un drept asupra acestuia, iar tatal sau s-a mutat si s-a angajat la Bucuresti. Când a crescut, s-a mutat si ea la Bucuresti, angajându-se si construindu-si o noua viata. Toate vacantele si concediile le petrecea împreuna cu mama sa, careia i-a permis sa continue sa locuiasca în imobilul în cauza, lucru ce i s-a parut normal si firesc, fiind mama sa.
Tatal sau a decedat la 15.11.1983, iar reclamanta a fost singurul sau copil. Din aceasta cauza a considerat ca imobilul îi apartine, chiar daca a permis sa locuiasca în acesta si mama sa, chiar daca aceasta se recasatorise si a mai avut doi copii. Cum ea locuia la Bucuresti, i s-a parut normal ca mama sa sa locuiasca în imobil cu noua sa familie, reclamanta venind în vizita în concedii.
Având în vedere cele de mai sus, reclamanta nu a avut vreo grija sau vreo banuiala – fiind vorba de mama sa si surorile sale – ca se va încerca sa-i ia aceasta proprietate.
În realitate, însa, mama sa a depus cerere în baza Legii 18/1991 pentru terenul aferent imobilului, pe care exista si o constructie edificata, iar în baza acestei cereri a fost emis titlul de proprietate nr. 70126/31.05.1996.
Dupa cum se poate observa, mama sa nu a avut nici un drept asupra acestui imobil, ce a fost bunul propriu al tatalui sau, de la parintii sai, nu a fost dobândit în timpul casatoriei de trei ani cu mama sa.
Pentru acest motiv, considera ca sunt incidente dispoz. art. III din Legea nr. 169/1999 si ca titlul de proprietate nr. 70126/31.05.1996 este lovit de o nulitate absoluta.
Chiar daca între timp imobilul a fost înstrainat de catre mama sa uneia dintre surorile sale vitrege si sotului acesteia, considera ca acest aspect nu poate avea vreo legatura asupra nulitatii absolute a titlului de proprietate ce a stat la baza respectivei înstrainari.
Cu putin timp înainte de a înstraina imobilul a aflat de existenta acestui titlu de proprietate si a început sa faca demersuri pe la diferite institutii ale statului pentru a procura înscrisurile necesare sustinerii prezentei cereri, înscrisuri atasate prezentului dosar.
Reclamanta a depus la dosar sentinta civila nr. 1576/25.10.1960 a Tribunalului popular al raionului Oltenita, declaratia de din 30.12.1960, titlul de proprietate nr. 70126/31.05.1996 si acte de stare civila.
La termenul din 6.10.2009, reclamanta, prin avocat, a declarat ca îsi precizeaza actiunea în sensul ca întelege sa se judece în contradictoriu numai cu pârâta M A si cu pârâtele Comisia locala S si Comisia judeteana Calarasi, iar nu si cu pârâta Primaria com. S, depunând si o cerere scrisa în acest sens la urmatorul termen din 3.11.2009.
Pârâta M A a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea, ca nefondata, a actiunii formulata de reclamanta si obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecata.
S-au depus acte.
La termenul din 3.11.2009, reclamanta, prin avocat, si-a completat actiunea, în sensul ca a solicitat introducerea în cauza, în calitate de pârâti si a numitilor M M si M M, care au cumparat, ulterior, imobilul în litigiu.
Prin cererea de la fila 52, reclamanta a invocat ca temei juridic al actiunii dispoz. art. III alin. a, lit. i din Legea nr. 169/1997 cu modificarile si completarile ulterioare, dispozitiile Legii nr. 18/1991 si ale Legii nr. 247/2005.
Pârâta M A a formulat un memoriu (filele 92 – 93), prin care a invocat exceptia lipsei de interes a reclamantei în promovarea actiunii, cu motivarea ca aceasta din urma nu-si fundamenteaza un interes legitim prin promovarea actiunii, întrucât nu a depus la Comisia locala S de fond funciar o cerere cu privire la terenul în litigiu, în timp ce cererea formulata de ea a fost solutionata favorabil, fiind emis titlul de proprietate în litigiu.
Reclamanta a omis sa formuleze o astfel de cerere, fiind astfel decazuta din drepturile de a mai solicita si obtine reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul în litigiu.
La termenul din 23.02.2010, instanta a unit cu fondul exceptia lipsei de interes a reclamantei, invocata de pârâta.
La acelasi termen, când s-a acordat cuvântul partilor pe exceptie si pe fond si când avocatul N a depus împuternicire avocatiala si pentru pârâtii M.M. si M.M. si chitante privind achitarea onorariului de aparator, aparatorul reclamantei a solicitat cenzurarea cheltuielilor de judecata ale pârâtilor care sunt disproportionate.
Solutionând cauza prin sentinta civila nr.355/26.02.2010, Judecatoria Oltenita a admis exceptia lipsei de interes a reclamantei V A, invocata de pârâta M A si în consecinta a respins ca lipsita de interes actiunea precizata, formulata de reclamanta V A, în contradictoriu cu pârâtii M A, Comisia Judeteana Calarasi pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata asupra Terenurilor, Comisia Locala S pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata asupra Terenurilor, M M si M M.
A admis în parte cererea formulata de pârâti si a obligat pe reclamanta sa plateasca pârâtei M A suma de 1000 lei, pârâtului M M suma de 500 lei, iar pârâtei M M suma de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecata, respectiv onorariu de avocat.
Pentru a se pronunta astfel, instanta a retinut ca la data formularii cererii de reconstituire a dreptului de proprietate pârâta M A nu avea calitatea de mostenitoare legala a lui M N, dar reclamanta nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii 18/1991 si nici a legilor ulterioare de fond funciar, prin care s-a operat o repunere în termen în vederea formularii unei astfel de cereri. Reclamanta nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, rezumându-se doar la a solicita instantei sa i se reconstituie dreptul de proprietate, fara sa urmeze procedura speciala instituita de Legea nr. 18/1991.
Prin urmare, reclamanta nu are nici un interes în promovarea prezentei actiuni, întrucât consecinta constatarii nulitatii titlului de proprietate nu este aceea a îndreptatirii reclamantei la reconstituirea dreptului de proprietate, din moment ce nu a formulat o astfel de cerere.
Instanta a mai retinut ca aparatorul N a depus împuternicirile avocatiale pentru pârâtii M M si M M (introdusi ulterior în cauza), precum si chitantele privind achitarea onorariului de aparator de la filele 122 si 124, la acordarea cuvântului pe exceptie si pe fond, fara a fi pâna la acest moment aparatorul lor.
Practic, serviciul avocatial prestat în favoarea pârâtilor M M si M M de catre avocat N a constat numai în sustinerea concluziilor pe fond, asa încât suma de 2000 lei mentionata în chitante este excesiva în raport de prestata de avocatul N pentru pârâtii M M si M M.
Împotriva acestei sentinte, în termen legal, a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie pentru urmatoarele motive:
1) Instanta de fond a procedat gresit la solutionarea numai a exceptiei lipsei de interes, fara a solutiona si fondul cauzei, deoarece exceptia era neîntemeiata si trebuia respinsa motivat de faptul ca a solicitat în 1991 Comisiei Locale S de Aplicare a Legii 18/1991 reconstituirea dreptului de proprietate printr-o cerere formulata cu numele avut anterior (acela de S), cerere ce nu se regaseste însa în registrul Primariei S, chiar si în lipsa acestei dovezi interesul sau fiind dovedit prin depunerea cererii de chemare în judecata prin care a investit instanta de judecata sa se pronunte asupra dreptului sau.
2) Motivatia cuprinsa în sentinta atacata este contradictorie întrucât, desi constata nelegalitatea titlului de proprietate emis pârâtei M A, se mai constata ca reclamanta nu are totusi îndreptatirea procesuala de a solicita nulitatea acestuia.
În drept, recurenta a invocat dispozitiile art.304 pct.4, 304 pct.9 si 3041 Cpc.
S-a solicitat de catre recurenta în principal admiterea recursului, casarea sentintei si trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiasi instante sau în subsidiar, în cazul în care nu se impune aceasta solutie, modificarea sentintei si admiterea actiunii asa cum a fost formulata si precizata.
Ulterior înregistrarii dosarului la Tribunalul Calarasi recurenta a mai depus o „sinteza a motivelor de recurs” solicitând ca în cazul în care nu pot fi luate în considerare astfel, sa fie apreciate drept concluzii scrise.
Analizând actele si lucrarile dosarului si sentinta atacata în raport de motivele de recurs invocate, precum si din oficiu, conform art.3041 Cpc, tribunalul constata ca recursul declarat este întemeiat pentru motivele ce vor fi expuse mai jos:
Din titlul de proprietate emis pârâtei M A – titlu a carui nulitate absoluta a solicitat-o reclamanta prin actiunea dedusa judecatii – rezulta ca a fost reconstituita acesteia o suprafata totala de 2 ha si 5800 mp teren din care o suprafata de 881 mp este situata în intravilanul comunei S, fiind aferenta constructiilor edificate pe aceasta.
În momentul solutionarii cauzei prin admiterea exceptiei lipsei de interes ce a fost apreciata drept întemeiata de catre instanta, aceasta nu a avut în vedere dispozitiile art.23 si 24 din Legea 18/1991 care dau posibilitatea formularii unor cereri de reconstituire pentru terenurile mentionate de aceste articole neconditionat de vreunul din termenele stabilite pentru celelalte categorii de terenuri, neavând deci nici o relevanta sub aspectul aprecierii interesului reclamantei faptul ca aceasta n-a putut face dovada solicitarii anterioare a vreunei suprafete de teren, din moment ce o poate depune oricând.
Astfel, contrar asertiunii instantei de fond, tribunalul constata ca în mod nelegal s-a respins actiunea în nulitatea titlului de proprietate doar pe considerentul ca a fost emis un titlu a carei eliberare nu mai poate fi cenzurata din moment ce reclamanta nu s-a adresat cu o cerere potrivit Legii 18/1991 întrucât trebuia verificata îndreptatirea concreta a acesteia de a obtine dreptul de proprietate asupra terenului intravilan aferent casei de locuit pentru a se putea constata apoi daca titlul a fost emis intimatei în mod legal, de valabilitatea acestuia depinzând si soarta contractului de vânzare-cumparare subsecvent a carui nulitate s-a solicitat.
Prin întâmpinarea depusa de pârâta la instanta de fond aceasta afirma o anume situatie de fapt (a înzestrarii sale anterior cooperativizarii cu o anume suprafata de teren de 2,60 ha), însa aceasta este contrazisa de celelalte înscrisuri depuse la dosarul cauzei, respectiv:
În cererea de reconstituire formulata în anul 1991 de pârâta M A, aceasta a solicitat reconstituirea suprafetei de 2 ha teren trecut la CAP pe numele M V (cel de-al doilea sot al sau) desi probabil casatoria cu acesta a fost ulterior cooperativizarii, nerezultând daca înzestrarea s-a facut pentru prima sau cea de-a doua casatorie a sa (prima fiind cu tatal recurentei).
Din adeverinta 2793/01.10.2009 eliberata de Primaria Comunei S rezulta ca pârâta M A (fosta P, fosta V conform primei sale casatorii) a figurat în registrul agricol cu o casa de locuit ce a fost edificata în timpul casatoriei cu numitul V M. N si ulterior divortului de acesta intervenit conform sentintei civile 1576/1960 a Judecatoriei Oltenita – la 25.10.1960, figurând în perioada anilor 1964-1970 (numarul casei fiind 293), cu o suprafata de teren aferenta casei de 0,06 ha, apoi dupa 1966 cu o suprafata de 0,08 ha pâna în 1975 si apoi, din 1976 figurând cu 2,5 ari.
Din aceeasi adeverinta rezulta ca începând cu anul 1971 a figurat în registrul agricol drept cap gospodarie împreuna cu pârâta M A numitul M M cu o casa de locuit situata la nr.297 si cu teren aferent acestei constructii în suprafata de 0,08 ha. Din toate aceste mentiuni se poate trage concluzia ca dupa divortul de tatal reclamantei pârâta s-a recasatorit cu acest cetatean de pe urma caruia a si solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în 1991, nemairezultând daca acesta a detinut anterior casatoriei cu reclamanta casa sau alte suprafete de teren, mentiunile din registrul agricol fiind insuficiente.
Din chitanta de mâna aflata la fila 83 din dosarul cauzei rezulta ca tatal reclamantei a vândut mamei acesteia, P A, la 29.03.1964, o casa de locuit compusa din 4 camere, situata în comuna S, pentru pretul de 2600 lei.
Este evident ca instanta de fond nu a avut în vedere si nu a clarificat inadvertentele ce reies din coroborarea tuturor acestor înscrisuri, lucru ce s-ar fi impus cu necesitate în raport de cele invocate atât de reclamanta prin actiune cât si de intimata pârâta prin întâmpinare, iar în momentul în care a retinut ca pârâta chiar daca nu era mostenitoarea autorului V N totusi fiind singura care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, dreptul dobândit de aceasta nu mai poate fi repus în discutie, nu a aplicat corect dispozitiile legale incidente cauzei, deoarece reclamanta are atât interesul legitim cât si îndreptatirea procesuala de a ataca titlul mentionat.
În raport de înscrisurile enumerate si de apararile facute instanta ar fi trebuit sa verifice daca titlul de proprietate a fost emis pârâtei M A în nume propriu sau în calitate de mostenitoare a vreunuia din cei doi soti ai sai, dar si regimul juridic al casei de locuit care se afla edificata pe terenul intravilan mentionat în titlu, respectiv daca aceasta s-a construit în timpul casatoriei cu primul sot, dupa divortul de acesta sau în timpul casatoriei cu cel de-al doilea sot si daca acest imobil este acelasi cu cel mentionat în înscrisul sub semnatura privata si numai dupa clarificarea acestor aspecte se putea stabili daca titlul de proprietate a fost emis cu respectarea dispozitiilor legale.
Cum prima instanta a solutionat gresit cauza pe cale de exceptie, iar pentru justa solutionare a cauzei se impune analizarea pe fond a cauzei si suplimentarea probatoriilor deja administrate, în sensul celor mentionate prin prezentul recurs, tribunalul urmeaza, în baza art.312 Cpc, a admite recursul formulat de catre recurenta reclamanta V A împotriva sentintei civile nr.355/26.02.2010 pronuntata de Judecatoria Oltenita în dosarul nr.3078/269/2009 pe care o va casa în tot si va trimite cauza spre rejudecare aceleiasi judecatorii.
