Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
„Prin cererea înregistrată sub nr.1428/260/2009 pe rolul Judecătoriei Moineşti, reclamanţii: D.A., P.I., P.G., N.M., D.E., C.E., B.G.şi D.V., au chemat în judecată pârâţii Comisia Locală A. de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi Comisia Judeţeană B. de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, solicitând obligarea pârâtelor la eliberarea titlului de proprietate şi punerea în posesie pe suprafaţa de 4.28 ha teren forestier, situat în com.A., sat P., zona pârâului B., pe vechiul amplasament, în continuarea suprafeţei de 0,72 ha teren, identificată topografic în tarlaua 28, parcela 1223/4, având următoarele vecinătăţi: N, E şi S-Ocolul Silvic, V-pârâul B., suprafaţă pentru care a fost deja emis TP nr. 1129/4.10.1993.
În motivarea cererii se arată în esenţă următoarele:
În calitatea lor de moştenitori ai defunctului P.I., au solicitat Comsiei locale A. de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, prin cererea din 19.08.2005, reconstituirea dreptului de proprietate privată pentru suprafaţa de 4.28 ha teren forestier, situat în com.A., sat P., zona pârâului B., pe vechiul amplasament. Prin Hotărârea nr. 7459/15.04.3005 a Comisiei Judeţene B. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a fost validată propunerea Comisiei Locale A. de reconstituire a dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 4,28 ha teren în favoarea reclamanţilor, însă, nici la acest moment cele două comisii de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor nu au procedat la punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate pe numele reclamanţilor, Comisia Locală A. solicitându-le reclamanţilor să facă dovada vechiului amplasament al terenului.
Reclamanţii mai arată că au făcut demersuri în acest sens la instituţiile abilitate, respectiv la A.N.R-Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale B., de unde au obţinut un extras de pe lista definitivă a împroprietăriţilor din anul 1945, precum şi la Regia Naţională a Pădurilor Romsilva care nu a răspuns însă solicitării; că pârâta Comisia Locală A. de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor avea obligaţia legală de a face verificări în fapt, să stabilească mărimea şi amplasamentul suprafeţei de teren planurile parcelare şi schiţele terenului, obligaţie pe care nu a adus-o la îndeplinire, că terenul pentru care solicită reconstituirea dreptului de proprietate este situat în com.A., sat P., zona pârâului B., pe vechiul amplasament, în continuarea suprafeţei de 0,72 ha teren, identificată topografic în tarlaua 28, parcela 1223/4, având următoarele vecinătăţi: N, E şi S-Ocolul Silvic, V-pârâul B., aspect care rezultă din faptul că pentru suprafaţa de 0,72 ha teren a fost deja emis TP nr. 1129/4.10.1993.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 64 din Legea 18/1991, Legea 169/1997, Legea 1/2000, Legea 400/2002, Legea 212/2008, Legea 247/2005, HG 850/2005.
În dovedirea cererii au fost anexate înscrisuri-filele 13-51 dosarul cauzei.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
Pârâta Comisia Locală A. de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a formulat Întâmpinare, depusă la dosarul cauzei prin serviciul registratură la data de 21.05.2009, prin care a învederat instanţei următoarele: Comisia locală nu dispune de plan de delimitare şi parcelare, întrucât împroprietărirea la nivelul anului 1845 a fost efectuată în baza tabelelor nominale de împroprietărire , fără a exista astfel de planuri; că aşa cum rezultă din adresa nr. 7219/10.11.2008 a Ocolului Silvic C., amplasamentul solicitat de reclamanţi face parte, la nivelul anului 1848 din moşia N.D. G. C.; că punerea în posesie a fost suspendată în anul 2005 ca urmare a adresei nr. 5947/9.09.2005 a Inspectoratului Teritorial Silvic şi de Vânătoare S.; că a promovat acţiune prin care a solicitat obligarea Direcţiei Silvice B. să pună la dispoziţia sa, suprafeţele necesare în vederea finalizării acţiunii de punere în posesei, acţiune care face obiectul dosarului nr. 4735/260/2007 aflat pe rolul Judecătoriei Moineşti, în prezent suspendat conform art. 244 pct. 1 C.pr.civ. De asemenea, pârâta a solicitat introducerea în cauză a R.N.P-Direcţia Silvică B., în calitate de gestionar şi administrator al fondului forestier.
La Întâmpinare au fost anexate înscrisuri doveditoare-filele 56-58 dosarul cauzei.
La primul termen de judecată din 26.05.2009, reclamanţii şi-au completat cererea solicitând, în contradictoriu cu pârâtul Primarul com. A., obligarea acestuia la plata de daune cominatorii în cuantum de 150 lei pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea acesteia, în conformitate cu dispoziţiile art. 64 alin 2 din Legea 18/1991.
Prin Întâmpinarea formulată faţă de completarea acţiunii de către reclamanţi, depusă la dosarul cauzei prin serviciul registratură, la data de 4.06.2009, pârâta Comisia Locală A. de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a invocat excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Primarului comunei A., jud. B..
Cu adresa de înaintare nr. 9148/29.06.2009, depusă la dosarul cauzei prin serviciul registratură la data de 2.07.2009, pârâta Comisia Judeţeană B. a înaintat la dosarul cauzei documentaţia care stat la baza emiterii Hotărârii nr. 7459/15.04.2003, aflată la filele 90-115 dosarul cauzei.
Prin Încheierea pronunţată în şedinţa publică din 30.10.2009, instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesual pasive a primarului com. A., excepţia invocată de pârâta Comisia Locală A. de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.
Prin Încheierea pronunţată în şedinţa publică din 13.11.2009, instanţa a încuviinţat pentru reclamanţi proba cu expertiză tehnică topo, raportul de expertiză efectuat de expert A.G. fiind depus la dosarul cauzei la termenul din 12.07.2010-filele 215-222.
RNP-Direcţia Silvică B. a răspus cererii de introducere în cauză prin adresa nr.11833/27.11.2009-fila 178 dosarul cauzei.
Prin Încheierea pronunată în şedinţa publică din 14.09.2010, instanţa a respins cererea de introducere în cauză a RNP-Direcţia Silvică B., pentru motivele expuse în considerentele Încheierii.
Analizând actele şi lucărările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Reclamanţii sunt moştenitorii numitului P.I., aşa cum rezultă din actele de stare civilă aflate la filele 128-140 dosarul cauzei, precum şi din sentinţa civilă nr. 1881/28.01.1999 a Judecătoriei Moineşti, aflată la fila 47 dosarul cauzei.
În favoarea autorului lor, P.I., în baza Legii 18/1991, s-a reconstituit dreptul de proprietate pe suprafaţa de 0,72 ha teren vegetaţie forestieră, terenul fiind situat în sat Apa A., com. A., jud. B., în tarla 28, parcela 1233/4, cu vecinii: N, E, S-Ocolul Silvic, V-Pârâul B., aşa cum rezultă din TP nr. 1129/4.10.1993-fila 127 dosar.
În data de 27.02.1998, prin cererea înregistrată sub nr. 1323, moştenitorii defunctului P.I., având calitatea de reclamanţi în prezenta cauză, au solicitat, în conformitate cu dispoziţiile Legii 169/1997, reconstituirea dreptului de proprietate pentru diferenţa dintre 5 ha teren cu care a fost împroprietărit autorul lor în anul 1945 şi 0,72 ha teren pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate prin emiterea TP nr. 1129/4.10.1993.
Prin Referatul nr. 1323/25.09.2002 al Comisiei Locale A. de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, fila 123, s-a propus validarea cererii reclamanţilor prin înscrierea acestora în anexa 53, conform Regulamentului privind procedura de constituire, atribuţiile si funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului si modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea in posesie a proprietarilor, aprobat prin HG 1172/2001, act normativ în vigoare la data soluţionării cererii reclamanţilor, cu suprafaţa de 4,28 ha teren cu vegetaţie forestieră.
Prin Hotârârea nr. 7459/15.04.2003, Comisia Judeţeană B. de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a validat propunerea Comisiei Locale A. de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, autorul reclamanţilor fiind înscris în tabelul cuprinzând foştii cărora li se reconstituie dreptul de proprietate asupra terenurilor cu vegetaţie forestieră, la poziţia 662, cu suprafaţa de 4,28 ha-filele 118-122 dosarul cauzei.
De la data emiterii Hotărârii Comisiei Judeţene B., care nu a fost anulată, nefiind contestată, cele două comisii de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor nu au procedat la reconsituirea efectivă a dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 4,28 ha teren, prin emiterea Titlului de proprietate şi punerea în posesie a reclamanţilor.
Prin concluziile orale şi scrise formulate de către pârâta Comisia Locală A. de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, aceasta arată că Extrasul de pe Lista definitivă a împroprietăriţilor din anul 1945 eliberat de Arhivele Naţionale-Direcţia Judeţeană B., reclamanţilor din prezenta cauză, aflat la fila 14 dosarul cauzei, atestă atribuirea în proprietatea autorului reclamanţilor a suprafeţei de 5 ha teren categoria păşune şi islaz şi nu teren cu vegetaţie forestieră, însă, nici una din persoanele care ar avea, potrivit legii, calitate procesuală activă în promovarea unei acţiuni întemaită pe dispoziţiile Legii 169/1997, nu au solicitat instanţei anularea Hotărârii Comisiei Judeţene B., emisă la propunerea de validare chiar a pârâtei, astfel că instanţa nu poate verifica legalitatea şi temeinicia acestei hotărâri cu privire la aspectul invocat de pârâtă.
Instanţa reţine că, în conformitate cu acelaşi extras de pe lista definitivă a împroprietăriţilor eliberat de Arhivele Naţionale, Direcţia Judeţeană B., autorul reclamanţilor a fost împroprietărit cu suprafaţa de 5 ha teren păşune şi izlaz, care a aparţinut fostei răzeşii răpită de Ghica.
Reclamanţii solicită obligarea pârâtei Comisia Locală A. de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, la punerea în posesie pe suprafaţa validată, în continuarea amplasamentului suprafeţei de 0,72 ha teren cu vegetaţie forestieră, pentru care s-a emis deja TP nr. 1129/4.10.1993 pe numele autorului acestuia.
Pârâta justifică refuzul său de punere în posesie prin faptul că reclamanţii nu au făcut dovada vechiului amplasament, în condiţiile art. 39 din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuţiile si funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului si modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea in posesie a proprietarilor, aprobat prin HG 890/2005, reclamanţilor fiindu-le solicitată această dovadă prin adresele nr. 6612 din 16.09.2008-fila 16 dosar şi 5133 din 26.08.2008, fila 18 dosar, precum şi prin faptul că activitatea de punere în posesie a fost suspendată ca urmare a adresei nr. 5947/9.09.2005 a Inspectoratului Teritorial Silvic şi de Vânătoare S.;
Mai arată pârâta că la moştenitorul N.D. G., Elie Vlad Sturza a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pe acelaşi amplasament, în acest moment, pe rolul Judecătoriei Sf. Gheorghe aflându-se dosarul nr.2165/270/2009 având ca obiect revizuirea sentinţei civile nr.1161/28.04.2010 a Judecătoriei Sf. Gheorghe- conform deciziei civile nr. 364/R/22.06.2010 pronunţată în dosar nr. 2165/260/2007 al Tribunalului Covasna, astfel că acelaşi teren face obiectul şi a unei cereri de reconstituire a dreptului de proprietate din partea lui E.V.S., instanţa reţinând însă că nu este incidentă la acest moment excepţia de la reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament, prevăzută de art. 2 alin 1 din Legea 1/2000.
Având în vedere că reclamanţii solicită obligarea pârâtelor la eliberarea titlului de proprietate şi punerea în posesie pe un amplasament strict indicat, în cauză a fost efectuată o expertiză tehnică topo de către expertul A.G., la cererea reclamantei, expertul topo identificând amplasamentul solicitat în UP V A., ua 18 A, cu vecinii: N,S,V-pădure ocolul silvic C., E-pârâul B.l Sărat.
Deşi în cuprinsul raportului de expertiză tehnică se arată că pârâta Comisia Locală A. a precizat că pentru amplasamentul identificat nu au fost formulate cereri de reconstituire a dreptului de proprietate de către alte pesoane, instanţa reţine că simpla menţiune făcută de expert cu privire la susţinerile pârâtei nu are valoare probatorie, pârâta susţinând contrariul prin toate precizările depuse la dosarul cauzei şi formulând şi obiecţiuni cu privire la acest aspect la raportul de expertiză, instanţa calificând aceste obiecţiuni ca fiind apărări de fond, având în vedere că menţiunea expertului nu exprima opinia lui motivată de specialist cu privire la o problemă tenhică de specialitate.
Reţinând aşadar că amplasamentul solicitat de reclamanţi este identificat prin raportul de expertiză tehnică topo şi că la acest moment nu este atribuit legal altor persoane deşi există un litigiu pe rol cu privire la acelaşi teren, aşa cum a arătat pârâta Comisia Locală A., instanţa umează a analiza în ce măsură este întemeiată cererea reclamanţilor de reconstituire a dreptului de proprietate pe acel amplasament, aşa cum au solicitat expres aceştia.
Analizând această problemă prin prisma dispoziţiilor legale incidente în materie, instanţa constată următoarele:
În conformitate cu dispoziţiile art. 39 din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuţiile si funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului si modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea in posesie a proprietarilor, aprobat prin HG 890/2005: “Reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane. În acest scop, se va solicita persoanelor care au depus cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate în termen legal, schiţa amplasamentului cu terenul deţinut sau oricare alte informaţii din care să rezulte identificarea vechiului amplasament solicitat. “
De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 5 lit c din acelaşi Regulament, revine comisiei locale de stabilire a dreptului de proprietate asupra terenului, sarcina de a stabili mărimea şi amplasamentul suprafeţei de teren, pentru care se reconstituie dreptul de proprietate.
Instanţa reţine din coroborarea acestor dispoziţii legale, că revine comisiilor locale de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor obligaţia legală de identificare a amplasamentului terenului solicitat, însă, sarcina dovedirii amplasamentului aparţine persoanei solicitante. De astfel, Comisia locală, în lipsa unor dovezi pe baza cărora să poată identifica în concret terenul la care sunt îndreptăţiţi reclamanţii, nu pot stabili mărimea şi amplasamentul acestui teren, dispoziţia legală neputând fi interpretată în sensul în care, în lipsa oricăror dovezi depuse de către reclamanţi cu privire la îndreptăţirea lor de a fi puşi în posesie pe o suprafaţă de teren, Comisia Locală are obligaţia legală de a stabili ea amplasamentul acestui teren, o astfel de interpretare echivalând cu a stabili o sarcină imposibilă, susţinerile reclamanţilor în acest sens fiind neîntemeiate.
În acest sens sunt şi prevederile art. 27 alin 1 din Legea 18/1991 care prevede că operaţiunea de efectuare a punerii în posesie presupune realizarea în prealabil a delimitărilor necesare pentru efectuarea de măsurători, stabilirea vecinătăţilor, pe temeiul schiţei şi determinarea amplasamantului stabilit. Dacă punerea în posesie urmează a se face pe fostul amplasament, comisia de fond funciar va lua act de recunoaşterea reciprocă a limitelor proprietăţii, atunci când proprietarii vecini cunosc limitele proprietăţii solicitantului, pe toate laturile. Încă o dată rezultă şi din interpretarea acestor dispoziţii legale că identificarea terenului pe care se solicită punerea în posesei se face pe baza schiţei depusă de solicitant, schiţă care face dovada vechiului amplasament, stabilirea mărimii amplasamentului putând fi făcută de către Comisia Locală şi pe baza declaraţiilor proprietarilor vecini, pe toate laturile.
Instanţa reţine în cauză că reclamanţii nu au făcut nici o dovadă cu privire la amplasamentul terenului pe care au fost împroprietăriţi la nivelul anului 1945, Extrasul de pe Lista definitivă a împroprietăriţilor din anul 1945 eliberat de Arhivele Naţionale-Direcţia Judeţeană B., reclamanţilor din prezenta cauză, aflat la fila 14 dosarul cauzei, atestând doar atribuirea în proprietatea autorului reclamanţilor a suprafeţei de 5 ha teren categoria păşune şi islaz din fosta răzeşie răpită de Ghica. Nici unul din înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către reclamanţi nu fac dovada amplasamentului acestui teren pe raza localităţii A..
Este adevărat că reclamanţii au făcut demersuri la instituţiile statului privind obţinerea unei schiţe a amplasamentului terenului primit ca efect al Legii reformei agrare, Arhivele Naţionale Române-Direcţia Judeţeană B. comunicându-le că nu deţin o astfel de schiţă, iar Regia Naţională a Pădurilor, Direcţia Silvică B. necomunicându-le nici un răspuns, însă, inexistenţa unei astfel de schiţe nu poate justifica cererea reclamanţilor de punere în posesie pe amplasamentul solicitat de ei, fără nici o dovadă că autorii lor a fi fost împroprietăriţi efectiv cu teren în acel loc, emiterea anterioară a titlului de proprietate de care se prevalează reclamanţii, pe o suprafaţă de 0,72 ha teren pe un anumit amplasament nejustificând în nici un caz cererea reclamanţilor de a primi diferenţa de teren în continuarea acelui amplasament, procesul verbal de punere în posesie eliberat de Comisia Locală A. pentru acea suprafaţă de teren fiind un act individual al acesteia, nesupus controlului judecătoresc al instanţei în acest cadru procesual şi care nu constituie temei legal pentru obligarea comisiei locale la punerea în posesie şi pentru diferenţa de teren solicitată în prezenta cauză în continuarea amplasamentului suprafeţei de 0, 72 ha teren.
De altfel, lipsa oricărei dovezi cu privire la amplasamentul terenului pentru care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamanţilor ar putea fi justificată de faptul că autorului reclamanţilor, împroprietărit prin aplicarea Legii 187/1945, nu i s-a atribuit efectiv terenul la care avea dreptul, caz în care devin aplicabile dispoziţiile art. 36 din Legea 1/2000 cu privire la acordarea terenurilor în limita suprafeţelor disponibile sau despăgubiri.
Instanţa reţine însă că singura cerere a reclamanţilor a fost aceea de a fi puşi în posesie pe un aplasament anume precizat, apreciat de aceştia ca fiind vechiul amplasament al terenului cu care a fost împroprietărit autorul lor, astfel că instanţa nu poate analiza îndreptăţirea acestora de a primi suprafaţa de teren cu care au fost validaţi, din terenurile libere aflate la dispoziţia Comisiei locale sau despăgubiri, nefiind învestită cu o astfel de cerere.
Pentru toate aceste considerente, instanţa va respinge cererea reclamanţilor de obligare a Comisiei Locale A. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, la punerea în posesie pe amplasamentul solicitat de reclamanţi şi pe cale de consecinţă va respinge şi cererea de obligare a pârâtei Comisia Judeţeană B. de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor la eliberarea titlului de proprietate pe suprafaţa validată, pe acelaşi amplasament, având în vedere că eliberarea titlului de proprietate presupune stabilirea anterioară a amplasamentului terenului cu precizarea parcelei, suprafeţei, vecinătăţilor, etc.
Cu privire la cererea reclamanţilor de obligare a pârâtului Primarul com. A. la plata de daune cominatorii în cuantum de 150 lei pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea acesteia, în conformitate cu dispoziţiile art. 64 alin 2 din Legea 18/1991, instanţa o va respinge având în vedere că pentru admisibilitatea acestei cereri este necesar ca refuzul pârâtului să fie nejustificat, însă aşa cum a reţinut instanţa în paragrafele de mai sus, refuzul Comisiei Locale A. de punere în posesie a reclamanţilor pe amplasamentul solicit nu este un refuz nejustificat.”
Împotriva acestei sentinţe, reclamanţii au declarat în termen legal recurs, motivat prin cerere şi legal scutit de la plata taxelor de timbru, prin care au arătat, în esenţă, următoarele:
Instanţa de fond îşi întemeiază în mod greşit motivarea pe dispoziţiile art. 39, al. 1 şi 2 din HG nr. 890/2005, fără să aibă în vedere că textul se referă la procedura strictă a reconstituirii dreptului de proprietate, or prin HCJ nr. 7459/2005 a Comisiei Judeţene B., necontestată, reclamanţilor li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 4,28 ha teren cu vegetaţie forestieră. Ca atare, întrucât obiectul cauzei nu era reconstituirea dreptului de proprietate, reclamanţii nu aveau obligaţia legală prevăzut de art. 39, al. 2 de a face dovada vechiului amplasament, iar dosarul înaintat de Comisia Locală Comisiei Judeţene B. trebuia să conţine date care să permită identificarea vechiului amplasament, altfel problema s-ar fi pus la acel moment.
Pe de altă parte, arată recurenţii, au fost puse la dispoziţia primei instanţei informaţii care să facă dovada vechiului amplasament, însă instanţa nu le analizează şi înlătură nejustificat concluziile raportului de expertiză, coroborate cu T.P. nr. 1129/1995, prin are autorul recurenţilor a fost împroprietărit cu 0,72 ha din cele 5 ha cu care a fost împroprietărit în 1945.
Deşi expertul identifică vechiul amplasament, stabilind că este liber, instanţa ia în considerare doar poziţia pârâtei, deşi aceasta nu a indicat un alt amplasament ca fiind cel corect şi nici nu a depus nicio propunere de restituire pe vreun alt amplasament, şi apreciază că refuzul acesteia de a-i pune în posesie este justificat, cu toate că nicio instituţie a statului nu a pus la dispoziţia statului schiţele respective.
Recurenţii apreciază că prin expertiza administrată în cauză şi-au îndeplinit sarcina dovedirii amplasamentului, iar refuzul primarului comunei A. de punere în posesie este nejustificat.
Intimata Comisia Locală A. nu a formulat întâmpinare, însă a fost reprezentată de avocat, care a formulat concluzii orale şi scrise în sensul respingerii recursului ca nefondat, arătând, în esenţă, că reclamanţii nu au făcut dovada că terenul solicitat se află pe raza comunei A..
Intimata Comisia Judeţeana B. nu s-a prezentat la judecată şi nu a formulat întâmpinare.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Analizând probatoriul administrat în cauză, prin prisma motivelor de recurs formulate, tribunalul reţine următoarele:
Recursul este parţial fondat.
Astfel, cum au arătat şi recurenţii, obligaţia petenţilor de a pune la dispoziţia comisie locale schiţe sau orice alte informaţii pentru identificarea amplasamentului solicitat este circumscrisă procedurii de reconstituire, deoarece, în raport de amplasamentul solicitat, comisia constată dacă acesta este liber şi poate fi restituit ca atare, iar dacă nu, odată stabilit dreptul generic al petenţilor la reconstituire, se poate propune reconstituirea dreptului de proprietate pe un alt amplasament sau despăgubiri. Este logic ca propunerea de validare să conţină toate datele pentru ca hotărârea comisiei judeţene să poată sta la baza emiterii titlului de proprietate, iar odată validată propunerea de reconstituire, petenţilor nu li se mai pot stabili obligaţii în raport de îndeplinirea cărora să fie refuzată punerea în posesie, deoarece aceasta echivalează practic cu invalidarea propunerii de reconstituire.
Faptul că cererea de reconstituire a fost admisă fără a li se cere reclamanţilor date în vederea identificării amplasamentului, anterior validării, când aceştia puteau fi sancţionaţi pentru neconformare, este imputabil celor două comisii, Comisia Judeţeană fiind obligată în virtutea atribuţiilor sale legale să verifice legalitatea şi temeinicia propunerii de validare formulată de Comisia Locală şi să restituire dosarul în vederea completării.
Procedura de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 se încheie practic prin emiterea hotărârii de validare de către comisiile judeţene, punerea în posesie şi emiterea titlului fiind etape formale, ulterioare.
Instanţa reţine că prin emiterea HCJ nr. 7459/2003 de către Comisia Judeţeană B. şi validarea cererii de reconstituire a reclamanţilor pentru suprafaţa de 4,28 ha teren forestier, în condiţiile în care această hotărâre nu a fost contestată, recurenţii au dobândit un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la CEDO, iar refuzul autorităţilor de a le pune la dispoziţie amplasamentul solicitat, grefat pe culpa acestora din cursul procedurii de reconstituire şi pe faptul că nu au propus un alt amplasament, astfel cum era firesc, constituie o adevărată spoliere a reclamanţilor de dreptul de proprietate reconstituit, incompatibilă cu dispoziţiile convenţionale mai-sus citate.
Este de menţionat faptul că reclamanţii au depus eforturi susţinute în sensul identificării amplasamentului terenului solicitat, ulterior reconstituirii şi, deci, au depus diligenţe pentru a-şi îndeplini obligaţiile ce le reveneau, în sensul art. 39, al. 2 din HG nr. 890/2005, anterior reconstituirii, iar comisia locală nu a reuşit, în mod culpabil, să propună un alt amplasament, pentru o perioadă de aproximativ 8 ani, care nu constituie un termen rezonabil în sensul CEDO.
Pe de altă parte, însă, instanţa reţine că raportul de expertiză efectuat în cauză nu face dovada în mod absolut a amplasamentului, deoarece expertul l-a identificat pe baza indicaţiilor părţilor, iar extrasul de al Arhivele Statului invocat de către reclamanţi nu face dovada exactă a amplasamentului, ci doar a împroprietăririi cu o suprafaţă de 5,00 ha pe raza comunei A., jud. B..
Mai trebuie menţionat că o suprafaţă mult mare de teren cu vegetaţie forestieră, pe raza comunei A., care ar include şi terenul în litigiu, a fost solicitată de un moştenitor al familiei Ghica, proprietară a terenului anterior anului 1945, cerere respinsă de Comisia Judeţeană B., însă hotărârea a fost contestată, iar contestaţia este în curs de judecată.
Instanţa apreciază că, în condiţiile dovedirii vechiului amplasament, această cererea formulată de primii proprietari nu poate afecta dreptul reclamanţilor, având în vedere data la care au fost formulate cele două cereri.
În concluzie, instanţa apreciază că, deşi cererea de punere în posesie pe amplasamentul indicat de reclamanţi nu poate fi admisă, nu se poate reţine că refuzul comisiei locale de a proceda la punerea în posesie este justificat, în condiţiile în care nu au făcut o altă propunere.
Este adevărat că reclamanţii doresc reconstituirea pe vechiul amplasament, dar, prin cererea formulată, critică în egală măsură blocajul instituţional care a făcut să nu se poată bucura de toate prerogativele dreptului de proprietate, iar acestora nu li se poate reţine nicio culpă. Or, într-o atare situaţie, respingerea acţiunii în tot echivalează cu respingerea cererii de reconstituire, deoarece validarea cererii de reconstituire neurmată de o punere în posesie efectivă pe un amplasament sau altul constituie o retrocedare iluzorie, lipsind de esenţă Legea nr. 18/1991, iar instanţele de judecată sunt chemate în primul rând să protejeze drepturile prevăzute de CEDO şi nu să îşi dea concursul la încălcarea acestora.
Este necesar ca reclamanţii să beneficieze de o hotărâre judecătorească pentru ca intimatele să îşi îndeplinească obligaţiile, în sensul oferirii unui amplasament, care poate fi acceptat sau nu de către reclamanţi, cu menţiunea că poate fi vorba de chiar amplasamentul solicitat de reclamanţi, chiar dacă nu s-a făcut dovada în mod cert că este vechiul amplasament, deoarece dacă este liber, poate fi oferit în compensare, cu acordul tuturor părţilor implicate.
Capătul de cerere privind obligarea la daune cominatorii trebuie respins, sens în care vor fi menţinute dispoziţiile sentinţei recurate, deoarece nefiind dispusă punerea în posesie pe un anumit amplasament, iar executarea prezentei hotărâri presupunând demararea negocierilor dintre părţi, primarul comunei A. nu poate fi obligat la daune cominatorii de la pronunţarea prezentei decizii, dispoziţiile art. 64, al din Legea nr. 18/1991 având ca premisă faptul că amplasamentul pe care se face reconstituirea este deja identificat.
Faţă de considerentele ce preced, instanţa va admite recursul şi va modifica în parte sentinţa recurată în sensul arătat mai sus.
