Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr.300/188/2011, petenta S E a formulat plângere împotriva hotărârii Comisiei judeţene Neamţ nr. 8511 din 19.11.2010 prin care a fost respinsă cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 5 ha teren cu vegetaţie forestieră situat pe raza comunei Poiana Teiului.
În motivarea plângerii, petenta arată că a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 5 ha teren cu vegetaţie forestieră la care a fost îndreptăţit autorul său P V.
Comisia Locală Poiana Teiului prin Hotărârea nr.66/2010 a propus validarea cererii pentru suprafaţa de 3,39 ha iar Comisia judeţeană prin hotărârea în cauză a invalidat propunerea Comisiei locale motivând că cererea este lipsită de concludenţă şi pertinenţă.
În dovedirea cerererii petenta a depus la dosar în copie adresa Comisiei Locale, hotărârea Comisiei Judeţene, hotărârea Comisiei Locale Poiana Teiului, cererea de reconstituire, acte de stare civilă, adeverinţă de la UM nr.02405.
Intimatele legal citate au formulat întâmpinare în cauză, Comisia judeţeană solicitând respingerea plângerii pentru aceleaşi motive care au stat la baza invalidării propunerii de constituire a dreptului de proprietate.
Acţiunea este scutită de plata taxei de timbru.
Din actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:
Prin cererea nr. 440/25.02.2009, petenta S E a solicitat Comisiei Locale Poiana Teiului reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 5 ha teren cu vegetaţie forestieră pe raza comunei Poiana Teiului, în calitate de descendentă după P V.
Prin hotărârea nr 66/2010, Comisia Locală Poiana Teiului a admis cererea şi a propus atribuirea suprafeţei de 3,39 ha teren cu vegetaţie forestieră în proprietate. Hotărârea a fost invalidată prin hotărârea nr 8511 din 19.11.2010 a Comisiei Judeţene Neamţ cu menţiunea că solicitantul face dovada cu acte de la arhivele militare ale M.A. că autorul său a luptat pe front dar nu şi a faptului că acesta îndeplinea condiţiile prevăzute de Legea nr.187/1945 iar cererea este tardiv introdusă.
Împotriva acestei hotărâri a formulat plângere petenta în termen legal, reiterând motivele invocate în susţinerea cererii de reconstituire, cu menţiunea că autorul său îndeplineşte condiţiile prevăzute de art.36 din Legea nr.1/2000 modificată prin Legea nr.212/2008.
Instanţa, analizând hotărârea atacată prin plângere constată că aceasta este legală şi urmează să fie menţinută pentru următoarele motive.
Cererea de reconstituire formulată de petenta S E este fundamentată pe dispoziţiile art. 36 din Legea 1/2000 astfel cum a fost modificat prin Legea 212/2008. Acest act normativ a fost edictat de legiuitor cu unicul scop de a permite tuturor persoanelor împroprietărite sau îndreptăţite la împroprietărire prin Legea 187/1945 să ceară, în condiţiile Legii 1/2000, constituirea dreptului de proprietate cu referire la terenul la care au fost îndreptăţiţi dar care din motive cunoscute nu a mai intrat în patrimoniul acestora.
Faptul că actul normativ în speţă nu prevede un termen de depunere a cererii de constituire nu înseamnă că un asemenea drept poate fi exercitat sine die.
Un asemenea efect nici nu a fost avut în vedere de legiuitor care în titlul actului normativ, ca şi tehnică legislativă, arată că actul modifică o normă juridică a altui act normativ, în speţă Legea 1/2000, privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi a celor forestiere solicitate potrivit prevederilor Legii fondului Funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997.
Titlul Legii 1/2000 dar şi art. 25 din lege arată că întreaga procedură de reconstituire a dreptului de proprietate se face în condiţiile stabilite de Legea fondului Funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997 care în art. 9 alin. 31 stabileşte un termen de 60 de zile de depunere a cererilor de constituire sau reconstituire a dreptului de proprietate. Prin urmare legiuitorul a stabilit un termen limită, de decădere, din dreptul de a solicita reconstituirea lucru evident dat fiind că în lipsa unui asemenea termen stare de incertitudine a unor relaţii sociale a căror reglementare s-a urmărit, s-ar prelungi la nesfârşit.
Admiţând prin reducere la absurd că legiuitorul ar fi dat posibilitatea subiectului de drept să opteze nelimitat în timp pentru a cere reconstituirea s-ar ajunge la o situaţie inechitabilă faţă de persoanele care sub imperiul legii vechi nu au putut obţine reconstituirea dreptului de proprietate deoarece nu s-au încadrat în termenul expres prevăzut de Legea nr. 18/1991.
Aşadar cererea de reconstituire formulată de petentă este depusă cu depăşirea termenului legal de 60 de zile calculat de la data intrării în vigoare a legii 212/2008, termen a cărui durată rezonabilă a permis tuturor să ia cunoştinţă de condiţiile de depunere a cererii.
Faţă de considerentele anterior expuse, instanţa constată că hotărârea atacată este legală şi urmează să respingă plângerea ca nefondată şi să menţină hotărârea Comisiei judeţene nr.8511/2010 cu privire la petentă.