JUDECĂTORIA TÂRGU-CĂRBUNEŞTI
Dosar nr. 2543/317/2010obligaţie de a face
Sentinţa Civilă Nr. 2816
Şedinţa publică din 06 Octombrie 2010
Completul compus din:
PREŞEDINTE ….
Grefier ….
Pe rol fiind judecarea acţiunii civile pentru fond funciar având ca obiect obligaţie de a face formulată de petenţii D. A. T. , D. A A., D. A M. şi R. E., toţi cu domiciliul ales în Bucureşti, …. , nr. …., Bloc …., ap. …., Sector …, în contradictoriu cu intimatele Comisia Locală de fond funciar A., cu sediul în comuna … , judeţul Gorj şi Comisia Judeţeană Gorj de fond funciar cu sediul în Tg-Jiu, judeţul Gorj.
La apelul nominal făcut în şedinţă publică au lipsit părţile, petenţii fiind reprezentaţi de avocat P. I. şi intimata Comisia Locală de Fond Funciar A. fiind reprezentată de M. D.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă după care, reprezentanta intimatei depune la dosar adresa cu nr. 4635/05.10.2010.
Avocat P. I. pentru petenţii solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a observa răspunsul depus de către reprezentanta intimatei Comisia Locală de Fond Funciar A.
Consilier juridic M. D. pentru intimata Comisia Locală de Fond Fond Funciar A. arată că este de acord cu lăsarea cauzei la a doua strigare, arătând că este de acord cu acţiunea formulată de către petenţi.
La apelul nominal făcut în şedinţă publică la a doua strigare au lipsit părţile, petenţii fiind reprezentaţi de avocat P. I.
Avocat P I pentru petenţi arată că nu mai are alte probe de administrat şi late cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanţa constată dosarul în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fond:
Avocat P. I. pentru petenţi solicită admiterea acţiunii şi obligarea intimatei Comisia Locală de Fond Funciar A. şi a preşedintelui acesteia să întocmească şi să înainteze Comisiei Judeţene Gorj documentaţia necesară eliberării titlului de proprietate pentru suprafaţa de 560 mp., (10/56 m), cu vecinii : N – Sută Ion, S – Anghelina Maria, E – Popescu M Ion, V rest proprietate. În susţinerea concluziilor, arată că prin sentinţa civilă nr. 1233/15.04.2009 a fost anulat parţial titlul de proprietate emis pe vechiul amplasamentul petenţilor în favoarea unei alte persoane.
I N S T A N Ţ A
Prin acţiunea civilă adresată Judecătoriei Tg-Cărbuneşti la data de 07.06.2-2010 şi înregistrată sub nr. 2543/317/2010, reclamanţii D. A. T., D. A A., D. A. M. şi R. E. le-au chemat în judecată pe intimatele Comisia Locală de Fond Funciar A., şi Comisia Judeţeană Gorj de Fond Funciar, solicitând obligarea intimatei Comisia Locală de Fond Funciar A. şi a primarului comunei A. în calitate de preşedinte al Comisiei locale de fond funciar să întocmească şi să înainteze Comisiei Judeţene Gorj documentaţia necesară eliberării titlului de proprietate pentru suprafaţa de 560 mp teren agricol cu lăţime de 10 m şi lungimea de 56 m situat în punctul „sub Bolboceşti” din comuna A., cu vecinii : nord Sută Ion, sud Anghelina Maria, est Popescu M Ion, şi vest rest proprietate.
În motivarea acţiunii, petenţii au arătat că pentru terenul menţionat mai sus au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii 18/1991 cât şi în baza legilor ulterioare, însă Comisia Locală de Fond Funciar refuză în mod nejustificat să întocmească şi să înainteze documentaţia către Comisia Judeţeană Gorj pentru eliberarea titlului de proprietate.
În drept, au fost invocate dispoziţiile Leg. 18 / 1991, cu modificările şi completările ulterioare, Leg.1 / 2000 şi Leg. 247/ 2005.
La solicitarea instanţie, intimata Comisia Locală de Fond Funciar A. a comunicat cu adresele 3067/21.06.2010, nr.3493/05.08.2010, nr.4635/05.10.2010 documentaţia privind petenţii, menţionând că suprafaţa de 560 mp. a fost inclusă în titlul de proprietate nr.14824500/2003 eliberat pe numele lui P. M I., însă prin sentinţa civilă nr.1233/2009 a fost constatată nulitatea absolută parţială a acestui titlu şi a actelor premergătoare pentru această suprafaţă. De asemenea, a arătat că motivul pentru care nu a fost întocmită şi înaintată documentaţia în vederea eliberării titlului de proprietate îl constituie faptul că prin dispozitivul sentinţei respective nu se stabileşte o astfel de obligaţie.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Prin sentinţa ciivlă nr.1233/15.04.2009 pronunţată de Judecătoria Tg-Cărbuneşti în dosarul nr.2498/317/2008 a fost admisă în parte acţiunea formulată de petenţii D. A. T. , D. A A., D. A M. şi R. E., cu domiciliul ales în Bucureşti, … , nr. …, Bloc …, ap. …, …, împotriva pârâtului P. M I., domiciliat în comuna …, sat …, jud. Gorj,în contradictoriu cu intimatele Comisia Locală de fond funciar A. cu sediul în comuna … , judeţul Gorj şi Comisia Judeţeană Gorj de fond funciar cu sediul în Tg-Jiu, judeţul Gorj, a fost constatată nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate nr. 14824500/ 6.05. 2003 şi a actelor premergătoare în ce priveşte amplasamentul suprafeţei de 560 mp( 56/10) din tarlaua 15, P 341, acte emise pârâtului, fiind respinse celelalte capete de cerere.
În considerentele sentinţei, s-a reţinut faptul că prin titlul de proprietate nr.14824500 din 06.05.2003 a fost reconstituit dreptul de proprietate în favoarea pârâtului pentru suprafaţa de 6,7192 ha., teren situat pe raza comunei …, judeţul Gorj, din care suprafaţa de 2469 mp. situată în tarlaua 15, parcela 341.
Date fiind recunoaşterea pârâtului şi acordul pârâtului manifestate cu ocazia interogatoriului administrat în şedinţa publică din data de 03.12.2008, fila 49, instanţa a constatat că în cauza respectivă sunt aplicabile dispoziţiile art. III alin. (2^3) din Legea 169/1997, astfel cum a fost modificat si completat prin Legea 247/2005, dispoziţii potrivit cărora foştii pot reveni la vechiul amplasament si atunci când persoanele puse în posesie pe aceste terenuri renunţă în favoarea lor la titlurile de proprietate deja eliberate, cum este cazul de faţă.
În cauza de faţă, intimata Comisia Locală de Fond Funciar A, prin adresele comunicate la dosar, a recunoscut că moştenitorii autorului D. Alexandru, printre care şi petenta R. E. şi tatăl celorlalţi petenţi, defunctul A. A D. au solicitat terenuri provenite de la autor, fiind validat dreptul de proprietate prin HCJ nr.30/18.10.1991.
Aşadar, în aceste condiţii, fiind constatată nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate nr. 14824500/ 6.05. 2003 şi a actelor premergătoare în ce priveşte amplasamentul suprafeţei de 560 mp( 56/10) din tarlaua 15, P 341, acte emise în favoarea numitului P. M. I., iar petenţii de faţă sunt o parte din moştenitorii autorului ce a deţinut acest teren, defunctul D. Alexandru, instanţa constată întemeiată acţiunea de faţă, urmând ca în temeiul art.5 din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului 890/2005, să admită acţiunea de faţă, să oblige Comisia Locală de Fond Funciar A. şi preşedintele acesteia să întocmească şi să înainteze Comisiei Judeţene Gorj documentaţia necesară eliberării titlului de proprietate în favoarea moştenitorilor solicitanţi ai autorului D. Alexandru, pentru suprafaţa de 560 mp., (10/56 m), cu vecinii : N – Sută Ion, S – Anghelina Maria, E – Popescu M Ion, V rest proprietate, pentru care a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 1233/15.04.2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E :
Admite acţiunea formulată de petenţii D. A. T. , D. A A., D. A M. şi R. E., toţi cu domiciliul ales în Bucureşti, …. , nr. …, Bloc …, ap. …., Sector …., în contradictoriu cu intimatele Comisia Locală de Fond Funciar A, cu sediul în comuna …., judeţul Gorj şi Comisia Judeţeană Gorj de Fond Funciar, cu sediul în Tg-Jiu, judeţul Gorj.
Obligă Comisia Locală de Fond Funciar A şi preşedintele acesteia să întocmească şi să înainteze Comisiei Judeţene Gorj documentaţia necesară eliberării titlului de proprietate pentru suprafaţa de 560 mp., (56/10m), cu vecinii: N- Sută Ion, S Anghelina Maria, E – Popescu M. Ion, V- rest proprietate, pentru care a fost pronunţată sentinţa civilă nr.1233/15.04.2009.
Cu recurs în termen de l5 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţa publică din 06 Octombrie 2010.
Preşedinte,
M. P.S.Grefier E. I.
RED. PSM/ tehn. RE./ 8 ex/ 04 Noiembrie 2010