Prin cererea formulata la Tribunalul Tulcea, reclamanta U.L.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.L. al Municipiului Tulcea, obligarea acestuia la plata drepturilor banesti, reprezentând primele de vacanta pentru perioada 2003- 2005, actualizate în functie cu tata inflatiei.
In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca potrivit art.33 alin.2 din Legea nr.188/1999 functionarul public are dreptul, pe lânga indemnizatia de concediu, la o prima egala cu salariul de baza din luna anterioara plecarii în concediu, care se impoziteaza separat.
Aceste prevederi au devenit neaplicabile anterior perioadei de referinta din prezenta cauza, prin procedura suspendarii instituita initial de prevederile art.3 alin.1 din OG nr.33/2001, iar începând cu anul 2002, masura suspendarii a fost retinuta de legile bugetului de stat, respectiv prin art.12 alin.4 din Legea nr.743/2001, prin art.10 alin.3 din Legea nr.631/2002, prin art.9 alin.7 din Legea nr.507/2003, prin art.8 alin.7 din Legea nr.511/2004 si prin art.5 alin.1 din Legea nr.380/2005.
Aceste legi ale bugetului de stat prevad ca, aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acorda cu ocazia plecarii în concediu de odihna, precum si a celor ale art.32 din Legea nr.188/1999 privind statutul functionarilor publici, republicata, cu modificarile ulterioare, se suspenda pâna la data de 31 decembrie a anului care are aplicabilitate Legea bugetului respectiv.
Dreptul de a cere prima pentru concediul legal de odihna, se naste, tinând cont de suspendarile prevazute de legile bugetului din fiecare an, dupa fiecare data de 1 ianuarie a anului urmator în care s-a efectuat concediul de odihna.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca nefondata.
In motivare a aratat ca potrivit art.33 alin.2 din Legea nr.188/1999, republicata, privind Statutul functionarilor publici (devenit art.34 dupa republicare), functionarul public are dreptul pe lânga indemnizatia de concediu, la o prima egala cu salariul de baza din luna anterioara plecarii în concediu, care se impoziteaza separat.
Ulterior, printr-o serie de ordonante de urgenta ale guvernului, s-a dispus suspendarea aplicarii acestui articol cu privire la prima de concediu.
Actele normative criticate nu mai sunt în vigoare, însa prevederile cuprinse în acteste acte si-au produs efecte în consecinta.
Potrivit principiului disponibilitatii, legiuitorul îsi fundamenteaza anual bugetul de asigurari sociale de stat în functie de venituri si cheltuieli.
Prin sentinta civila nr.495 din 4 aprilie 2007 pronuntata de Tribunalul Tulcea, s-a respins exceptia privind prescriptia dreptului la actiune pentru anul 2003, ca nefondata.
A fost admisa actiunera reclamantei U.L.C. si a fost obligat pârâtul C.L. al Municipiului Tulcea sa plateasca reclamantei U.L.C., drepturile banesti reprezentând primele de concediu pentru anii 2003, 2004 si 2005, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflatie la data platii efective
In motivarea hotarârii prima instanta a retinut ca potrivit art.33 alin.2 din Legea nr.188/1999, în vigoare începând cu data de 8 decembrie 1999 si potrivit art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 republicata, în vigoare începând cu 25.03.2004 – functionarul public are dreptul, pe lânga indemnizatia de concediu, la o prima egala cu salariul de baza din luna anterioara plecarii în concediu, care se impoziteaza separat.
Aplicarea prevederilor acestui text de lege a fost suspendata succesiv într-o serie de acte normative.
Pe de alta parte, actele normative de suspendare, necontinând nici o referire la eventualitatea desfiintarii dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercitiului acestuia ori la prelungirea termenului de punere în aplicare, nu pot fi considerate nici ele ca ar înlatura însasi existenta lui.
Mai mult, suspendarea exercitiului dreptului nu echivaleaza cu însasi înlaturarea lui, cât timp prin nici o dispozitie legala nu i-a fost înlaturata existenta pâna în prezent.
Impotriva acestei sentinte a formulat recurs pârâtul C.L. Tulcea.
Recursul este întemeiat si va fi admis pentru urmatoarele considerente:
La termenul de judecata din 03.07.2007, Curtea a invocat din oficiu exceptia necompetentei materiale a primei instante.
Cu privire la exceptia invocata Curtea a retinut :
Reclamantii au calitatea de functionari publici, aflati în raporturi de serviciu cu Casa Judeteana de Pensii Tulcea, raporturi guvernate de Legea nr.188/1999 privind statutul functionarilor publici.
Potrivit dispozitiilor art. 911 din Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost modificata si completata prin Legea nr. 251/2006, modificari intrate în vigoare începând cu data de 19 iulie 2006, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al functionarului public sunt de competenta instantelor de contencios administrativ, cu exceptia situatiilor pentru care este stabilita expres prin lege competenta altor instante.
Anterior intrarii în vigoare a Legii nr. 251/2006, de modificare si completare a Legii nr.188/1999, instanta de contencios administrativ era competenta sa solutioneze numai contestatiile formulate împotriva dispozitiei de sanctionare, contestatiile formulate împotriva ordinului sau dispozitiei de imputare si contestatiile formulate împotriva actului administrativ prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu.
Odata cu intrarea în vigoare a Legii nr. 251/2006, de modificare si completare a Legii nr. 188/1999, s-a largit competenta instantei de contencios administrativ cu privire la toate cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al functionarului public, inclusiv plata drepturilor banesti (prima de vacanta), cum se solicita în speta.
Având în vedere faptul ca reclamantul a formulat actiunea dupa intrarea în vigoare a Legii nr. 251/2006, competenta în solutionarea cererii revenea, potrivit dispozitiilor legale mentionate mai sus, instantei de contencios administrativ si nu instantei de dreptul muncii – completul specializat pentru solutionarea conflictelor de din cadrul Tribunalului Tulcea, în prima instanta.
Fata de considerentele aratate mai sus, potrivit art. 304 pct. 3 coroborat cu art. 312 alin. 3 Cod procedura civila, Curtea a admis recursul formulat de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Tulcea, a casat hotarârea recurata si a trimis cauza, spre rejucare, la instanta competenta, respectiv Tribunalul Tulcea – Sectia contencios administrativ.
Având în vedere faptul ca exceptia invocata din oficiu de instanta a atras casarea cu trimitere a cauzei, nu se mai impune analizarea celorlalte motive de recurs referitoare la fondul cauzei.