GRANITUIRE- ADMISIBILITATEA CERERII Grăniţuire


Asupra cauzei civile de faţă.

Prin acţiunea înregistrată la această instanţă sub nr. 3491/324 din data de 19.07.2010 reclamantele D M, R M şi C F au chemat în judecata şi personal la interogatoriu pe pârâţii R G şi R I şi au solicitat ca prin hotărârea care se va pronunţa să se dispună grăniţuirea proprietăţilor pe latura de nord.

Verificând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

În fapt, se arata în motivarea acţiunii de către reclamante, sunt moştenitoarele autorilor R C şi O conform certificatului de moştenitor nr. 87/16.02.1993, averea succesorala fiind formata din suprafaţa de 4300 mp teren ocupat de construcţii, imobil situat în comuna M.

Însa în ultima perioada acest imobil nu a fost locuit şi pârâţii profitând de acest lucru, împreună cu tatăl lor, au desfiinţat gardul despărţitor dintre proprietăţi şi au stabilit alte semne de hotar.

În drept, au fost invocate disp. art. 548 Cod civil.

În dovedire s-a solicitat proba cu acte, martori, expertiza.

La dosarul cauzei s-au depus următoarele acte în copie: certificatul de moştenitor nr. 87/16.02.1993 eliberat de fostul Notariat de Stat local Tecuci pentru defuncţii R C şi O (fila 5), titlul de proprietate nr. 4914/13.05.2004 eliberat pentru autoarea R O (fila 6).

Pârâţii legal citaţi s-au prezentat în instanţa şi au arătat ca nu sunt de acord cu acţiunea formulata de reclamante, depunând la dosar titlul de proprietate nr. 17504-63/26.09.1996 eliberat pentru autorul R D (fila 15), şi procesul verbal din 22.04.2009 încheiat de Consiliul local M (fila 16).

Pârâţii au mai depus la dosar certificatul de deces pentru R V (fila 18), anexa 24 pentru R V (file 20-21).

La data de 11.11.2010 reclamantele D M, R M şi C F au formulat cerere de chemare în judecata a altor persoane R G, R Z, R C şi R A şi au solicitat ca prin hotărârea care se va pronunţa sa se dispună grăniţuirea proprietăţilor.

Se arata în motivarea cererii ca persoanele chemate în judecata sunt moştenitori ai autorului R V ce apare ca succesor pe titlul de proprietate eliberat pentru autorul RD.

În drept, invoca disp art. 57 Cod procedura civila şi art. 548 Cod civil.

În cauza s-a dispus şi efectuat o expertiza tehnica de specialitate de către d-l inginer N V, iar din concluziile raportului de expertiza au rezultat doua variante pentru stabilirea aliniamentului.

În prima varianta se respecta limita stabilita prin planul cadastral al comunei M, dar lotul reclamantelor va primi o suprafaţa de 59,02 mp, limita propusa trece la 2,90 m de construcţie şi include întreg terenul fântânii la imobilul reclamantelor.

A doua varianta măreşte lotul reclamantelor cu suprafaţa de 33 mp, iar distanta dintre construcţia reclamantelor şi limita este de 1,75 m, nu include fântâna la imobilul reclamantelor.

În aceste concluzii expertul a optat pentru varianta I deoarece limita propusa restabileşte limita cadastrală pe baza căreia s-au calculat suprafeţele tuturor titlurilor de proprietate.

Fata de probele administrate în cauza se apreciază ca acţiunea este fondata pentru următoarele motive:

Cu privire la grăniţuire art. 584 Cod civil, prevede că orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grăniţuirea proprietăţii lipite cu a sa; cheltuielile grăniţuirii se vor face pe jumătate.

Textul – situat în materia servituţilor – consacră un drept subiectiv real şi o obligaţie corelativă de a face, ambele cu caracter de reciprocitate – create de vecinătate – în temeiul cărora proprietarul sau orice persoană care are un drept real asupra unui fond limitrof, poate pretinde vecinului său fixarea liniei comune de hotar ce separă fondurile învecinate respective şi marcarea acesteia prin semne material.

Acţiunea în grăniţuire este admisibila întotdeauna când exista o divergenţă cu privire la hotar.

Întrucât această divergenţă există instanţa va admite cererea privind grăniţuirea şi va stabili linia de hotar intre proprietăţi conform indicaţiilor expertului, adică varianta I.

Referitor la cererea de chemare în judecata a altor persoane, instanţa a amintit ca potrivit dispoziţiilor art. 57 Cod procedura civila „Oricare din părţi poate să cheme în judecată o altă persoană care ar putea să pretindă aceleaşi drepturi ca şi reclamantul.”, iar persoanele chemate în judecată în baza art. 57 Cod procedură civilă pot pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamantul şi că le pot pretinde în aceleaşi forme şi proceduri ca şi reclamantul.

Pentru aceste motive instanţa va admite şi cererea de chemare în judecata a altor persoane.

Faţă de dispoziţiile art. 584 instanţa va obliga pe pârâţi la plata a jumătate din cheltuielile ce au fost necesare grăniţuiri.

Văzând şi dispoziţiile art. 274 Cod procedura civila.