La primul termen de judecată, pârâtul a solicitat să-i fie comunicate înscrisurile anexate, cerere ce a fost încuviinţată de instanţă, în raport de dispoziţiile art. 112 alin. 2 C.pr.civ.La data de 15.11.2011, pârâtul a depus la dosar o notă scrisă pe care instanţa a calificat-o ca fiind întâmpinare, în cuprinsul căreia a arătat că acţiunea promovată de reclamanţi nu are nici un temei.A susţinut pârâtul că reclamanţii deţin conform menţiunilor titlului de proprietate suprafaţa de 2888 m.p. şi că aceeaşi suprafaţă este menţionată şi în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare prin care reclamanţii au dobândit terenul. În această situaţie, pârâtul a apreciat că diferenţa de 134 m.p. rezultată în urma măsurătorilor cadastrale nu are corespondent în realitate şi că pârâţii îi ocupă această suprafaţă de teren.Pârâtul a mai învederat că măsurătorile nu au fost efectuate corespunzător, susţinând că măsurătoarea efectuată la cadastru, lăţimea terenului este la un capăt de 19 ml iar la celălalt de 20 ml.A menţionat pârâtul că suprafaţa de 134 m.p. îi aparţine .La data de 22.11.2011, pârâtul a depus la dosar o precizare la întâmpinare, în cuprinsul căreia a arătat că amplasamentul pomilor ce desparte cele 2 proprietăţi nu este pe linia de hotar, în raport de suprafaţa deţinută în acte de reclamanţi şi a depus la dosar o schiţă a terenurilor deţinute de părţi.La acelaşi termen de judecată, instanţa luând act că pârâtul are pretenţii de la reclamanţi, i-a pus în vedere acestuia să formuleze în scris cerere reconvenţională, indicând ce anume solicită de la reclamanţi.Pârâtul s-a conformat acestei dispoziţii iar la data de 25.11.2011 a depus la dosar o cerere de revendicare, în cuprinsul căreia a arătat că înţelege să revendice suprafaţa de 134,70 m.p. de la reclamanţi, susţinând că acesta îi aparţine.Luând act că în cuprinsul cererii reconvenţionale pârâtul a formulat un capăt de cerere în pretenţii, petit ce a fost timbrat în mod corespunzător cu taxă judiciară de timbru în sumă de 91 lei şi timbru judiciar mobil de0,3 lei, dar şi un capăt de cerere în revendicare însă nu a evaluat provizoriu terenul solicitat şi nu a timbrat la valoare, instanţa la termenul din 06.12.2011 i-a pus în vedere acestuia ca până la următorul termen de judecată să precizeze valoarea terenului revendicat şi să timbreze corespunzător.Pârâtul a menţionat că evaluează provizoriu terenul solicitat la suma de 70 lei iar la data de 13.12.2011 a depus la dosar o precizare la cererea reconvenţională în cuprinsul căreia a arătat că înţelege să evalueze suprafaţa de 134,70 m.p. la suma de 100 lei şi a timbrat corespunzător acest capăt de cerere.Instanţa a încuviinţat şi administrat proba cu interogatoriul pârâtului şi cel al reclamantei P. V. iar pentru identificarea terenurilor deţinute de p+ărţi şi stabilirea liniei de hotar a dispus efectuarea unei expertize specialitatea topografie, obiectivele acesteia fiind stabilite prin încheierea de şedinţă din data de 10 Ianuarie 2012 şi fiind desemnat pentru efectuarea lucrării domnul expert I. I.Raportul de expertiză întocmit în cauză a fost înaintat la dosar la data de 31.01.2012 iar cu privire la concluziile acestuia, deşi iniţial pârâtul la termenul din data de 07 februarie 2012 a învederat că înţelege să conteste modul în care a decurs efectuarea lucrării, susţinând că la măsurători a participat şi ginerele reclamanţilor, acesta fiind persoana ce a consemnat constatările expertului şi întrucât acesta era poziţionat spate în spate cu domnul expert, reclamantului nu i s-a oferit posibilitatea de a verifica dacă menţiunile consemnate corespundeau cu ceea ce se dicta, ulterior la termenul din 28.02.2012, a precizat că nu doreşte efectuarea unei noi expertize pe cheltuiala sa .Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele: Reclamanţii P.C. şi P. V. sunt proprietarii unei suprafeţe de teren de 2888 m.p., dobândită prin contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere autentificat prin încheierea nr. 2397/27.06.2000, suprafaţă care în urma măsurătorilor efectuate de expert a rezultat că are în realitate întinderea de 2919 m.p., deţinând în plus o suprafaţă de 31 m.p, faţă de actul de proprietatePârâtul este proprietarul suprafeţei de 4056 m.p., înscrisă în cuprinsul TDP nr. 595-58837/03.06.1996 iar în urma măsurătorilor efectuate de expert a rezultat că şi acesta deţine în plus faţă de suprafaţa menţionată în cuprinsul titlului de proprietate o suprafaţă de 45,27 m.p.
Se reţine astfel că în urma măsurătorilor efectuate în cauză, expertul a concluzionat că ambele părţi deţin teren în plus faţă de suprafaţa menţionată în cuprinsul actelor de proprietate.Instanţa apreciază că starea de fapt găsită de expert cu privire la teren, este cea corectă şi din punct de vedere juridic întrucât la momentul punerii în posesie a părţilor nu au fost realizate măsurători.Dispoziţiile art. 584 din Codul civ. adoptat la 1864 prevăd că “Orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grăniţuirea proprietăţii lipite cu a sa; cheltuielile grăniţuirii se vor face pe jumătate”.
Făcând aplicarea acestor dispoziţii legale şi cum promovarea acţiunii de către reclamanţi denotă aspectul că hotarul parcelelor nr. 82 aflată în proprietatea acestora şi nr. 83 aflată în proprietatea pârâtului este controversat, pentru a se înlătura orice dubiu şi a se hotărî şi pentru viitor linia de demarcaţie a celor două întinderi de teren, instanţa urmează a admite capătul de cerere în grăniţuire şi a stabili hotarul proprietăţilor pe aliniamentul stabilit prin raportul de expertiză de domnul expert I. I. în schiţa anexă aflată la fila 62 dosar, linia dreaptă cuprinsă între punctele 3-38.
În acest sens, instanţa apreciază că solicitarea pârâtului , exprimată în concluziile scrise, de stabilire a liniei de hotar prin care arborii plantaţi pe terenul său să fie la o distanţă legală faţă de terenul reclamanţilor, nu are nici un suport real întrucât astfel , deşi acesta deţine în plus o suprafaţă mai mare de teren decât reclamanţii, faţă de actele de proprietate., prin mutarea gardului spre terenul reclamanţilor tot terenul deţinut în plus de pârât , se va mări în detrimentul terenului deţinut de reclamanţi, soluţie ce nu ar fi nici morală , nici echitabilă.Acţiunea în revendicare este acţiunea proprietarilor neposesori împotriva posesorului neproprietar şi tinde la realizarea unei corelaţii între starea de drept şi starea de fapt , respectiv la obţinerea de către titularul dreptului de proprietate a posesiei şi folosinţei obiectului dreptului său.
Potrivit art. 480 din Codul civil adoptat la 1864 „Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut , însă în limitele determinate de lege”.Cum ambele titluri de proprietate au intrat în circuitul civil şi nu au fost contestate,instanţa nu poate aprecia care este titlul de proprietate mai bine caracterizat, astfel încât luându-se act că ambele părţi deţin acte de proprietate ce au aceeaşi valoare juridică iar expertul a concluzionat că reclamanţii nu ocupă din terenul pârâtului, instanţa urmează să respingă cererea reconvenţională formulată de pârât.De asemenea, luând act că expertul în cuprinsul raportului întocmit a menţionat că pârâtul deţine lângă linia de hotar la o distanţă de până la 2 m, un număr de 10 pomi cu o vechime de peste 25-30 de ani, aspect recunoscut de altfel şi de reclamantă la momentul acordării cuvântului pe fondul cauzei, dar şi un număr de 16 pomi cu vechimea de 1-4 ani , instanţa va dispune obligarea pârâtului să scoată din rădăcini cei 15 pomi cu vechime între 1-4 ani, aflaţi între punctele 38-52, pe linia de hotar, mai puţin cei 2 nuci identificaţi la punctele 61,62, care au o vechime de cca. 30 de ani.Astfel, instanţa constată că pârâtul este în culpă , încălcând servitutea de plantare a arborilor la o distanţă mai mare de 2 m, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 607 din Codul civil adoptat la 1864, doar în privinţa celor 15 arbori, cu vechimea între 1 şi 4 ani , întrucât în privinţa celorlalţi arbori, cu o vechime între 25 şi 30 de ani, există prezumţia de convenţie între pârât şi fostul proprietar al terenului, cumpărat de reclamanţi , ca aceştia să fie plantaţi la o distanţă mai mică de 2 m , fiind astfel incidente în cauză dispoziţiile art. 577 şi, mai mult, fiind vorba de o servitute continuă şi aparentă, pârâtul , prin uzucapiune a obţinut dreptul de a planta sub distanţa legală de 2 m .În concluzie, în temeiul dispoziţiilor art. 608 Cod civil , reclamanţii sunt îndreptăţiţi să ceară scoaterea celor 15 pomi , iar în temeiul alineatului 2 din acelaşi text de lege, pârâtul va fi obligat şi să taie crengile nucului aflat la punctul 62, care se întind peste proprietatea reclamanţilor.Potrivit dispoziţiilor art. 584 Cod civil, cheltuielile grăniţuirii se suportă pe jumătate de proprietarii terenurilor învecinate, astfel că luând în considerare şi dispoziţiile art. 274 C.pr.civ., pârâtul va fi obligat la plata a jumătate din cheltuielile de judecată efectuate de reclamanţi, cheltuieli compuse din taxă de timbru, timbru judiciar, onorariu expert, mai puţin onorariul de avocat care va fi plătit în întregime de către pârât.PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGIIAdmite în parte acţiunea principală formulată de reclamanţii P.C. şi P. V., împotriva pârâtului C. S., Respinge cererea reconvenţională.Stabileşte linia de hotar între proprietăţile părţilor situate în loc. F., pe aliniamentul stabilit prin raportul de expertiză de domnul expert I. I., în schiţa anexă aflată la fila 62 dosar, linia dreaptă cuprinsă între punctele 3-38.Obligă pârâtul să scoată din rădăcini cei 15 pomi cu vechime între 1-4 ani, aflaţi între punctele 38-52, pe linia de hotar, mai puţin cei identificaţi la punctele 61,62.Obligă pârâtul să taie crengile nucului aflat la punctul 62, care se întind peste proprietatea reclamanţilor.Obligă pârâtul să plătească reclamanţilor suma de 1170 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
– 1 –
– 1 –
