Dispoziţiile Regulamentului 2201/2003 al CE se aplică în materia recunoaşterii hotărârilor judecătoreşti străine pronunţate într-un stat membru UE şi prevalează de la intrarea în vigoare, chiar şi asupra eventualelor convenţii bilaterale încheiate între două state.
Secţia pentru cauze cu minori şi de familie – Decizia civilă nr. 104/13 septembrie 2010
Prin încheierea pronunţată la data de 11.06.2010 de către Tribunalul Hunedoara – Secţia Civilă în dosarul nr. 4314/97/2009, în baza art. 1551 al.1 Cod procedură civilă s-a dispus suspendarea judecării cauzei dosarul urmând a se depune la arhiva instanţei şi a fi repus pe rol doar în cazul depunerii actelor necesare recunoaşterii hotărârii străine, respectiv: sentinţa de apostilată, o hotărâre judecătorească sau o înţelegere între părţi cu privire la numele părţilor, după divorţ, sau dovada refuzului apostilării sentinţei de divorţ de către autorităţile austriece.
Instanţa a pronunţat această încheiere întrucât reclamantei G.M. prin reprezentant i s-a pus în vedere ( acordându-se în cauză mai multe termene) să depună sentinţa de divorţ apostilată şi să comunice dacă există o hotărâre judecătorească sau o înţelegere între părţi cu privire la numele părţilor, după divorţ, şi nu a depus nici dovada refuzului apostilării sentinţei de divorţ de către autorităţile austriece.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta G.M. solicitând admiterea acestuia şi în baza art. 304 pct. 9 C.p.civ., desfiinţarea încheierii civile atacate şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă în vederea continuării judecăţii.
În motivarea recursului s-a arătat că în conformitate cu Convenţia de Asistenţă Juridică în materia dreptului civil şi de familie, valabilitatea şi transmiterea actelor, Convenţie ratificată prin Decretul nr.1179/1969, apostilarea nu este necesară.
În ce priveşte existenţa unei hotărâri judecătoreşti sau înţelegerea cu privire la numele părţilor, recurenta a arătat că acestea nu există iar proba solicitată excede obiectului cauzei, ea solicitând doar recunoaşterea hotărârii de divorţ.
Curtea de Apel examinând recursul declarat de reclamanta G.M. prin prisma motivelor invocate precum şi din oficiu a constatat că acesta este fondat şi a fost admis, din următoarele considerente:
Prin cererea adresată Tribunalului Hunedoara reclamanta G.M. a solicitat recunoaşterea în România a hotărârii judecătoreşti străine pronunţată în contradictoriu cu fostul soţ G.B. şi în consecinţă a se recunoaşte în România hotărârea de divorţ şi custodie a minorei G.D., hotărâre pronunţată de Instanţa Regională Viena, potrivit cifrei de afacere 3 P 11/06 h-319, însoţită de actul de compromis cu nr. de afacere GZ 3 C186/07 i.
În motivarea acestei cereri s-a arătat că hotărârea de divorţ s-a pronunţat într-un stat membru al UE şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 37 din Regulamentul nr. 2201/2003 al CE, astfel că în temeiul art. 33 pct. 1 Cap. II secţ. I din Regulamentul CE nr. 44/2005, cererea este fondată.
Încheierea pronunţată de către instanţa de fond este nelegală având în vedere dispoziţiile Regulamentului 2201/2003 al. CE, act care se aplică în cauză în materia recunoaşterii hotărârilor judecătoreşti străine pronunţate într-un stat membru UE şi care prevalează de la intrarea în vigoare chiar şi asupra eventualelor convenţii bilaterale încheiate între două state.
Pe de altă parte Curtea a constatat că reclamanta recurentă nu a solicitat vreo recunoaştere a numelui, astfel că instanţa nu a fost investită cu judecarea unui capăt de cerere având acest obiect.
Faţă de cele expuse Curtea a constaat că în cauză nu au fost îndeplinite condiţiile cerute de art. 155/1 al. 1 C.p.civ., recursul reclamantei G.M. fiind fondat, astfel că în baza art. 312 C.p.civ. a fost admis.
