Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub nr.20018/63/2007, reclamanţii G.C. şi G.M. au solicitat instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa, în contradictoriu cu intimaţii Primarul Municipiului Craiova şi Primăria Municipiului Craiova, să anuleze dispoziţia nr.18538 emisă de pârâtă la data de 02.10.2007 şi să dispună restituirea în natură a suprafeţei de 175 m.p., situată în Craiova, str.Banu Mihalcea, nr.18 ( fost Ion Tomescu), precum şi acordarea de despăgubiri pentru construcţia demolată ce a fost amplasată pe acest teren.
În motivarea contestaţiei, reclamanţii au arătat că prin notificarea nr.306/N/2001 au solicitat, în temeiul Legii nr.10/2001, retrocedarea imobilului situat la adresa menţionată, demonstrând atât calitatea lor de ai imobilului notificat, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 8419/04.12.1972, cât şi faptul preluării abuzive a imobilului în sensul art.2 lit.f din Legea nr.10/2001.
Au menţionat reclamanţii că, prin dispoziţia contestată, Primăria Municipiului Craiova le-a respins cererea de retrocedare în natură a imobilului, dar consideră că această dispoziţie este nelegală, în condiţiile în care, în raport de prevederile art.10 alin.3 din Legea nr.10/2001, restituirea în natură este posibilă pentru terenurile pe care s-au ridicat construcţii neautorizate potrivit legii după data de 1 ianuarie 1990, precum şi construcţii uşoare demontabile.
Au mai susţinut reclamanţii că, prin dispoziţia emisă, Primăria Municipiului Craiova a omis să se pronunţe şi asupra acordării măsurilor reparatorii în echivalent pentru casa de locuit demolată pentru care s-au solicitat despăgubiri prin aceeaşi notificare nr.306/N/2001.
Prin sentinţa civilă nr.403 din 15 decembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr.20019/63/2007, s-a admis în parte contestaţia, s-a anulat în parte dispoziţia nr.18538 din 2 octombrie 2007, cu privire la o suprafaţă de 61 mp., s-a dispus restituirea în natură către reclamanţi a suprafeţei de 61 mp. teren situat în Craiova, Str.Banu Mihalcea nr.18, cu lungimea de 17,5 m. şi lăţimea de 3,5 m., delimitată în schiţa anexă la raportul de expertiză între punctele 2-3-4-52 şi s-a stabilit dreptul reclamanţilor la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul construcţie ce a fost amplasat pe terenul expropriat.
S-a menţinut dispoziţia nr.18538/2 oct.2007 cu privire la suprafaţa de 114 mp.
Pe baza probatoriului administrat în cauză, instanţa a reţinut că reclamanţii sunt foştii proprietari ai imobilului situat în Craiova, Str.Banu Mihalcea (fost Ion Tomescu) nr.2 b compus din terenul în suprafaţă de 175 mp.,şi ai unei construcţii ,conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.8419/1972 şi că imobilul a fost trecut în proprietatea statului în baza Decretului 101/1987.
A constatat că în baza Legii 10/2001, reclamanţii au formulat notificarea nr.306/N/2001 prin care au solicitat restituirea în natură a terenului şi acordarea de despăgubiri pentru construcţia ce ulterior preluării a fost demolată – iar iniţial, Primăria Mun. Craiova a emis dispoziţia nr.4296 din 28.02.2003, prin care a recunoscut reclamanţilor calitatea de persoane îndreptăţite dar sub aspectul măsurilor reparatorii, şi a respins cererea de restituire în natură a terenului, propunând acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobil.
A mai constatat instanţa că dispoziţia a fost menţinută, fiind respinsă contestaţia formulată de reclamanţi împotriva acestei dispoziţii prin sentinţa civilă nr.402/2004 a Tribunalului Dolj – rămasă definitivă şi irevocabilă în urma respingerii căilor de atac.
S-a reţinut că dispoziţia contestată în prezenta cauză s-a emis ca urmare a intrării în vigoare a Legii 247/2005.
Analizând condiţiile de admisibilitate ale noii contestaţii, în raport de procedura parcursă ulterior, instanţa a stabilit că nu se poate reţine autoritatea de lucru judecat a sentinţei nr.401/2004 a Tribunalului Dolj, întrucât pe de o parte nu există identitate de obiect (contestaţia fiind îndreptată împotriva unei alte dispoziţii), iar pe de altă parte, pentru că ulterior pronunţării sentinţei, cadru legislativ s-a modificat prin intrarea în vigoare a Legii 247/2005 ce a adus modificări importante Legii 10/2001, precum şi prin adoptarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii 10/2001 prin HG 250/2007.
S-a mai motivat că soluţia adoptată anterior nu a avut la bază constatările şi concluziile unei expertize de specialitate.
Pe fond, examinând legalitatea dispoziţiei atacate, sub aspectul măsurilor reparatorii, în raport de constatările expertizei efectuate în cauză, instanţa a reţinut că din terenul de 175 mp. a cărui restituire se cere, suprafaţa de 114 mp.este ocupată de alea de acces la blocurile E 14, E 15, E 16, iar suprafaţa de 61 mp. de o platformă betonată utilizată ca parcare – şi având în vedere că lucrările pentru a căror realizare s-a dispus exproprierea prin Decretul 108/1987 au fost realizate – instanţa a înlăturat ipoteza edificării de lucrări neautorizate, susţinută de reclamanţi.
A argumentat însă că pe când aleea ce ocupă suprafaţa de 114 mp. este afectată unei utilităţi publice, nu aceeaşi este situaţia în cazul platformei betonate utilizată de locatari ca parcare – concluzionând că este posibilă restituirea în natură a acestei suprafeţe de teren – în temeiul şart.11 alin.2 şi 3 din Lg.10/2001.
A mai reţinut instanţa că omisiunea pârâtei de a se pronunţa prin dispoziţie asupra acordării măsurilor reparatorii pentru construcţia demolată atrage nelegalitatea dispoziţiei – şi a stabilit dreptul reclamanţilor la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul construcţie.
Împotriva sentinţei au declarat apel atât reclamanţii cât şi pârâţii.
Prin apelul lor, reclamanţii au susţinut că instanţa a reţinut eronat situaţia de fapt, respectiv că pe suprafaţa de 114 mp. s-au realizat lucrări de investiţii tehnico-edilitare vizate de deoarece raportul de expertiză a consemnat că Primăria Craiova nu deţine autorizaţii de construcţie pentru aceste lucrări de utilitate publică şi din probatoriu a mai rezultat că nu s-a respectat planul urbanistic zonal, în care aleea de acces era poziţionată pe locul ce azi este spaţiu verde.
A mai susţinut că dezafectarea acestor utilităţi(a aleii) ar vătăma în mică măsură interesele generale, accesul la blocuri fiind posibil pe alte alei laterale şi că nu s-a avut în vedere varianta propusă de expert şi anume a posibilităţii „translatării” terenului solicitat spre restituire către Nord pe porţiunea de teren liberă.
Au solicitat schimbarea sentinţei, în sensul admiterii contestaţiei şi restituirii în natură a întregii suprafeţe de teren solicitată prin notificare.
Prin apelul declarat de pârâţii Primarul şi Primăria Mun. Craiova s-a criticat sentinţa pentru nelegalitate, apelanţii susţinând că dispoziţia anulată în parte prin sentinţă a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor Legii 10/2001.
Au arătat că scopul exproprierii a fost realizat, terenul fiind inclus în planul urbanistic zonal al Municipiului Craiova, fiind construite blocurile de locuinţe, parcări amenajate, căi de acces şi realizată zona verde aferentă acestor construcţii – situaţie ce rezultă din probele administrate .
Cu privire la suprafaţa restituită reclamanţilor, apreciată de instanţă ca fiind teren liber, apelanţii au precizat că reprezintă zona de protecţie a blocurilor, astfel că nu este posibilă restituirea acesteia în natură.
Apelanţii au invocat, în baza art.166 c.pr.civ., excepţia puterii lucrului judecat deoarece sentinţa civilă nr.401/9.11.2004 a Tribunalului Dolj, rămasă definitivă şi revocabilă a stabilit că reclamanţii sunt îndreptăţiţi doar la despăgubiri pentru imobilul din Craiova, str. Banu Mihalcea nr.18, iar dispoziţia atacată în prezenta cauză s-a emis în considerarea acestei hotărâri judecătoreşti.
S-au mai referit apelanţii şi la plenitudinea de competenţă conferită prin lege entităţii investită cu soluţionarea notificării, de a aprecia, în funcţie de necesităţile localităţii, posibilitatea restituirii bunurilor ori de acordare a unor măsuri reparatorii în echivalent.
Examinând motivele invocate prin apelurile declarate de părţi, se constată a fi întemeiat cel din apelul pârâţilor, privitor la puterea de lucru judecat a sentinţei civile nr.401 din 9 noiembrie 2004, pronunţată de Tribunalul Dolj, menţinută prin decizia nr.1247/09-.05.2005 a Curţii de Apel Craiova şi decizia nr.10148/6.12.2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul 9817/2005.
Prin aceste hotărâri judecătoreşti s-a respins acţiunea anterioară a reclamanţilor formulată împotriva Primăriei Mun.Craiova, prin care au solicitat anularea primei dispoziţii (nr.4296/2003) emise de Primăria Mun. Craiova – în soluţionarea notificării nr.306/N/2001 – şi restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 175 mp. situat în Craiova, Strr.Banu Mihalcea nr.24.
Instanţele au reţinut că terenul nu poate fi restituit în natură, fiind afectat de lucrări de investiţii, respectiv de aleea de acces la blocurile de locuinţe şi de parcarea betonată ,au stabilit că reclamanţii sunt persoane îndreptăţite la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent – aşa cum în mod legal s-a propus prin dispoziţia atacată ce a fost înaintată Prefecturii Dolj pentru finalizarea procedurii.
Ulterior pronunţării hotărârilor judecătoreşti susmenţionate, ca urmare a modificărilor aduse Legii 10/2001 prin Legea 247/2005, sub aspectul măsurilor reparatorii ce se acordă în echivalent persoanelor îndreptăţite s-a emis o nouă dispoziţie (atacată prin acţiunea de faţă) prin care s-a prevăzut că măsurile reparatorii în echivalent ce se propun a fi acordate reclamanţilor – sunt despăgubirile reglementate prin Titlul VII al Legii 247/2005 fiind menţinută soluţia de respingere a cererii de restituire în natură a terenului.
Prin această dispoziţie nu s-a soluţionat o nouă cerere a reclamanţilor, cum eronat s-a reţinut în sentinţă, singura notificare adresată pârâtei de către reclamanţi (pentru restituirea terenului şi acordarea de despăgubiri pentru construcţii) fiind notificarea nr.306/N/2001.
Legea nr.247/2005 nu a reglementat repunerea în termen a persoanelor îndreptăţite nici pentru formularea notificării şi nici pentru contestarea dispoziţiilor ori deciziilor pin care s-au soluţionat notificările pentru toate ipotezele cuprinse în Legea 10/2001. Modificările aduse Legii 10/2001 – sub acest aspect – prin art.II din Lg.247/2005 se referă doar la imobilele prevăzute la art.16 alin.1 din lege. Or, în speţă, este în discuţie un imobil prevăzut de art.11 din lege.
Cum Legea nr.247/2005 nu a adus modificări esenţiale art.11 din Lg.10/2001 sub aspectul posibilităţilor de restituire în natură a terenului şi noua dispoziţie emisă de pârâţi după intrarea în vigoare a Legii 247/2005 a modificat doar forma de despăgubire a reclamanţilor, spre a corespunde reglementării cuprinse în Titlul VII al acestei legi ,motivele contestaţiei îndreptată împotriva acestei noi dispoziţii trebuie să se circumscrie acestei modificări a măsurilor reparatorii acordate în echivalent nu şi celor privitoare la posibilitatea restituirii în natură a terenului.
În motivarea noii dispoziţii, pârâţii au invocat hotărârile judecătoreşti pronunţate în soluţionarea litigiului anterior prin care s-a respins cererea de restituire în natură a terenului.
Nici pârâţii şi nici instanţa, în soluţionarea noii acţiuni, nu puteau să nesocotească cele stabilite prin hotărârile judecătoreşti pronunţate de instanţe – cu privire la imposibilitatea restituirii în natură a terenului, întrucât este afectat de utilităţile blocurilor.
Puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre.
Principiul puterii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces finalizat având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi fiind purtate între aceleaşi părţi ci şi contrazicerea între două hotărâri judecătoreşti, adică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară.
Existenţa unei hotărâri judecătoreşti poate fi invocată în cadrul unui alt proces cu autoritate de lucru judecat atunci când se invocă exclusivitatea hotărârii (acel efect al hotărârii care face ca un nou litigiu între aceleaşi părţi, pentru acelaşi obiect şi aceeaşi cauză să nu mai fie cu putinţă) sau cu putere de lucru judecat când se invocă obligativitatea sa, fără ca cel de-al doilea proces să fie între aceleaşi părţi, să aibă acelaşi obiect şi cauză.
Această din urmă ipoteză este aplicabilă în speţă, hotărârile judecătoreşti pronunţate anterior având putere de lucru judecat sub aspectul imposibilităţii de restituire în natură a terenului cerut de reclamanţi, întrucât acesta este integral afectat de utilităţi publice, respectiv de alee şi parcare.
În condiţiile date, prima instanţă nu putea să mai examineze aspectele privitoare la restituirea terenului, să reţină că parcarea nu reprezintă teren afectat utilităţii publice şi să dispună restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 69 mp. astfel că acţiunea reclamanţilor trebuia admisă doar în privinţa stabilirii dreptului reclamanţilor la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul construcţie preluat prin expropriere şi demolat.
Faţă de considerentele arătate, se constată a fi nefondat apelul reclamanţilor şi fond apelul declarat de pârâţi şi urmează a se respinge apelul reclamanţilor a se admite apelul pârâţilor şi a se schimba sentinţa în parte, în sensul că se respinge cererea reclamanţilor de restituire în natură a terenului şi se menţin prevederile dispoziţiei nr.18538/2 oct.2997 a Primarului Mun.Craiova privitoare la acordarea măsurilor reparatorii sub forma despăgubirilor în condiţiile Titlului VII din Legea 247/2005 pentru terenul în suprafaţă de 175 mp. Se vor menţine dispoziţiile sentinţei prin care se stabileşte îndreptăţirea reclamanţilor la măsuri reparatorii pentru construcţia demolată – ce se vor stabili de către Comisia Centrală.
??
??
??
??
1
