Ieşire din indiviziune,revendicare mobiliară şi pretenţii Revendicare (acţiuni, bunuri, drepturi)


ieşire din indiviziune,revendicare

mobiliară şi pretenţii

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA TG- CĂRBUNEŞTI, JUDEŢUL GORJ

SENTINŢA CIVILĂ NR. …

ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN DATA DE: 18.12.2008

PREŞEDINTE: …

GREFIER: …

Pe rol soluţionarea acţiunii civile având ca obiect ieşire din indiviziune, revendicare mobiliară şi pretenţii formulată de reclamantul …, în prezent decedat, acţiunea fiind continuată de moştenitorul …, domiciliat în …, împotriva pârâţilor …

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 17.12.2008, fiind consemnate în încheierea pronunţată la acel termen când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunţarea pentru data de 18.12.2008 când pronunţă următoarea hotărâre:

I N S T A N Ţ A

Deliberând asupra cauzei civile faţă constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 26.09. 2007, sub nr. …, reclamantul …, în prezent decedat, acţiunea fiind continuată de moştenitorul …, a solicitat instanţei de judecată ca prin acţiunea ce o va pronunţa în contradictoriu cu pârâţii … să dispună obligarea acestora să-i restituie un motor de 1, 8 kw şi 4 pânze de circular; să-i plătească contravaloarea unui teren de 2500 mp situat în comuna Licurici, sat Negreni, Judeţul Gorj, vecin la N – …, E – DN 67B, V – Pădurea (OS Hurezani), S- … (…), valoare apreciată la suma de 300 lei precum şi ieşirea din indiviziune asupra imobilelor construcţii reprezentând o casă cu 2 camere şi sală închisă, acoperită cu ţiglă şi temelie din beton, un pătul pe temelie de beton, zidit cu cărămidă, acoperit cu plăci şi ţiglă, imobile situate în comuna Licurici, sat Negreni, judeţul Gorj, la a căror realizare el a avut o contribuţie de peste 90%, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că s-a gospodărit împreună cu pârâţii şi mama acestora, …, în prezent decedată, timp de 15 ani şi prin contractul de întreţinere autentificat sub nr. 6275/1997 la BNP … i-a înstrăinat acesteia imobilele proprietatea sa, iar în anul 2004 mama reclamanţilor a vândut terenul menţionat anterior conform contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1072/17.11.2004 la BNP …, ulterior contractul de întreţinere fiind reziliat prin sentinţa civilă nr. 2790/10 iulie 2007 pronunţată de Judecătoria Tg – Cărbuneşti.

A mai arătat reclamantul că a contribuit prin sa şi la procurarea materialelor în proporţie covârşitoare la edificarea celor două imobile cu privire la care s-a solicitat ieşirea din indiviziune şi de asemenea că pârâţii refuză să-i restituie bunurile mobile.

Au fost anexate în fotocopie contractul de vânzare cumpărare din 17 noiembrie 2004 încheiat de BNP …, sentinţa civilă nr. 2794/10.07.2007 pronunţată de Judecătoria Tg-Cărbuneşti.

Acţiunea a fost legal timbrată.

Prin întâmpinarea formulată în cauză pârâţii au solicitat respingerea acţiunii, arătând că motorul şi cele 4 pânze de circular au fost achiziţionate de pârât, că reclamantul nu a avut nici o contribuţie la dobândirea imobilelor, iar banii obţinuţi din vânzarea terenului au fost folosiţi pentru asigurarea întreţinerii reclamantului.

Pârâţii au depus la dosar în fotocopie certificat de moştenitor nr. 544/34.11.1997, contract de vânzare cumpărare din data 12 nov. 1971, foaie de studiu, bonuri de vânzare, deviz general, sentinţe judecătoreşti, o copie carnet de muncă a pârâtului, chitanţe fiscale şi au solicitat încuviinţarea probei testimoniale.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti au fost administrate proba cu înscrisuri şi proba testimonială, fiind audiaţi în acest sens martorii …

Prin sentinţa civilă nr. …, pronunţată de Judecătoria Tg. – Cărbuneşti a fost respinsă formulată de reclamantul …

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că prin contractul de întreţinere autentificat sub nr. 6275/23.06.1997 de notarul public … reclamantul … a înstrăinat în deplină proprietate şi liniştită posesie lui …, mama pârâţilor …, imobilele situate în intravilanul satului Negreni, comuna Licurici, judeţul Gorj, compuse din: 2500 mp teren arabil, vecin la răsărit cu şoseaua, la apus cu pădurea, la miazăzi cu … şi la miazănoapte cu …, 1325 mp construcţii şi 2439 mp arabil şi vie, vecin la răsărit – şoseaua judeţeană, la apus – culmea dealului, la miazăzi – …, la miazănoapte – …, împreună cu o casă de locuit şi un şopru situate pe acest teren, construite din paiantă şi lemn, acoperite cu ţiglă, casa având două camere.

Prin contractul de vânzare–cumpărare autentificat sub nr. 1082/17.11.2004 … a înstrăinat numitei … terenul în suprafaţă de 2500 m.p. învecinat la răsărit cu şoseaua( DN 67 B), la apus cu pădurea, la miazăzi cu … şi la miazănoapte cu ….

Prin sentinţa civilă nr.2794/10.07.2007 a fost admisă acţiunea formulată de … împotriva pârâţilor … şi în parte cererea reconvenţională, s-a dispus desfiinţarea contractului de întreţinere autentificat sub nr. 6275/23.06.1997, cu repunerea în situaţia anterioară, a fost obligat reclamantul la plata sumei de 4837 lei reprezentând despăgubiri civile către pârâţi, au fost compensate cheltuielile de judecată, în urma compensării fiind obligat reclamantul la plata sumei de 650 lei către pârâţi.

Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză instanţa a reţinut că reclamantul a intrat în relaţii de concubinaj cu mama pârâţilor, …, din anul 1982 în perioada concubinajului cei doi gospodărindu-se împreună cu pârâtul …

În această perioadă au fost construite imobilele casă de locuit compusă din două camere şi sală închisă, acoperită cu ţiglă şi temelie de beton şi pătul pe temelie de beton, zidit cu cărămidă, aceste imobile au fost edificate pe terenul rămas la decesul autorului …, moştenitorii acestuia fiind …

Instanţa a apreciat astfel că în privinţa acestor construcţii sunt aplicabile dispoziţiile art.494 alin.2 Cod civil, potrivit cărora proprietarul fondului devine, prin accesiune, proprietar şi asupra construcţiilor ridicate pe acel fond de un terţ de bună credinţă, constructorul fiind un simplu creditor al proprietarului fondului, având numai un drept de a fi despăgubit într-una dintre cele două modalităţi a cărei alegere este lăsată la opţiunea acestuia din urmă, drept ce se poate realiza printr-o acţiune mobiliară şi personală.

Reclamantul, pentru contribuţia pretinsă la edificarea construcţiilor pe terenul proprietatea altuia, are un drept de creanţă împotriva acestuia, în limita muncii prestate, iar nu un drept real asupra construcţiei înseşi, astfel că pentru valorificarea dreptului său are deschisă calea unei acţiuni personale şi nu ieşirea din indiviziune.

Cu privire la motorul de 1, 8 kw şi la cele patru pânze de circular revendicate de reclamant s-a reţinut că acesta nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 480 pentru promovarea acţiunii în revendicare, respectiv că este titularul dreptului de proprietate asupra bunurilor revendicate şi că pârâţii le deţin abuziv.

Astfel, deşi martorii propuşi de către reclamant au relatat că acesta deţinea în gospodărie mai multe motoare şi pânze de circular şi care au rămas în posesie pârâţilor, din declaraţiile acestora nu rezultă că aceste utilaje ar fi cele revendicate în cauza de faţă.

În aceste condiţii, reclamantul nu a făcut dovada că pârâţii au reţinut bunurile revendicate, din declaraţia martorului …, propus de către pârât rezultând că şi acesta a achiziţionat un motor pentru circular, în perioada în care părţile se gospodăreau împreună.

Cererea reclamantului prin care solicită obligarea pârâţilor să-i plătească contravaloarea terenului în suprafaţă de 2500 m.p. ce a fost înstrăinat de autoarea … prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1082/17.11.2004 a fost apreciată ca neîntemeiată întrucât prin sentinţa civilă nr. 2794/10.07.2007 s-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului de întreţinere, reclamantul redobândind dreptul de proprietate asupra terenului cu efect retroactiv şi în calitate de proprietar al terenului nu poate pretinde de la pârâţi despăgubiri constând în contravaloarea terenului, drepturile dobândite de terţi în virtutea contractului desfiinţat rămânând fără suport juridic.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, cu motivarea că instanţa a administrat un probatoriu incomplet pe care l-a interpretat eronat şi a aplicat greşit dispoziţiile legale, deoarece el este îndreptăţit să solicite ieşirea din indiviziune în privinţa imobilelor edificate în timpul relaţiei de concubinaj cu autoarea pârâţilor, că nu mai poate intra în posesia terenului înstrăinat de fosta concubină, cumpărătorul fiind de bună-credinţă, iar suma obţinută ca preţ fiind însuşită şi folosită de pârâţi.

Prin decizia civilă nr. 1591/28.05.2008, pronunţată de Tribunalul Gorj, a fost admis recursul, casată sentinţa şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Pentru a pronunţa această decizie instanţa de control judiciar a reţinut că reclamantul …, în perioada relaţiilor de concubinaj cu mama pârâţilor …, în prezent decedată, a edificat mai multe imobile construcţii, stare de fapt rezultată din probatoriul administrat la instanţa de fond şi care au rămas în posesia acestora, fiind evident astfel că el este îndreptăţit să solicite ieşirea din indiviziune faţă de pârâţi ca moştenitori ai autoarei …, numai în acest mod putându-şi valorifica dreptul său de creaţă constând în contribuţia adusă la edificarea acestor imobile.

S-a reţinut de asemenea că art. 494 Cod civil reglementează dreptul de accesiune al proprietarului terenului asupra construcţiilor edificate de o terţă persoană, însă, împrejurarea că proprietarul terenului devine prin accesiune şi proprietarul construcţiei, nu conduce la ideea că proprietarul construcţiei nu ar putea utiliza calea ieşirii din indiviziune pentru a putea fructifica propriul său drept, cu atât mai mult în speţa de faţă când reclamantul a edificat construcţiile împreună cu mama pârâţilor pe perioada concubinajului, iar probatoriul a vizat şi o eventuală contribuţie a pârâţilor.

În privinţa terenului de 2.500 m.p., transmis prin contract de întreţinere de către reclamant mamei pârâţilor şi înstrăinat de aceasta în timpul vieţii, este evident că prin desfiinţarea contractului de întreţinere şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, reclamantul nu mai poate intra în posesia acestei suprafeţe, ci este îndreptăţit să primească contravaloarea ei, cu condiţia administrării de probe din care să rezulte folosinţa preţului, respectiv dacă acesta a fost însuşit de pârâţi, sens în care probatoriul administrat la instanţa de fond este insuficient.

S-au apreciat ca insuficiente şi probele referitoare la existenţa motorului de 1, 8 KV şi 4 pânze de circular, instanţa având obligaţia în virtutea rolului activ să ordone suplimentarea probatoriului atunci când el nu este suficient în pronunţarea unei sentinţe legale şi temeinice.

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 19.06.2008, sub nr. 4643.3/317/2007.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti au fost administrate proba cu expertiză tehnică de specialitate, proba cu interogatoriul pârâtului …, proba cu înscrisuri şi proba testimonială, fiind audiaţi în acest sens martorii …

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa constată că acţiunea formulată de reclamantul …, în prezent decedat, acţiunea fiind continuată de moştenitorul … este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Astfel, este de necontestat faptul că reclamantul împreună cu mama pârâţilor a întreţinut relaţii de concubinaj o perioadă îndelungată, aspect necontestat de nici una din părţile din proces şi reţinut şi de instanţa de control judiciar.

Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză rezultă că în această perioadă cei doi concubini au locuit în imobilul reclamantului situat peste stradă faţă de imobilul în care defuncta … a locuit împreună cu soţul şi copiii săi şi în care a rămas pârâtul ….

Instanţa reţine că toţi martorii audiaţi în cauză au declarat că în perioada relaţiilor de concubinaj dintre reclamant şi numita … a fost construită, în locul imobilului folosit de pârâtul …, o casă de locuit folosită şi în prezent de acelaşi pârât şi în care cei doi concubini nu au locuit niciodată.

În ceea ce priveşte contribuţia la construcţia imobilului în litigiu instanţa constată că o parte din martori, respectiv … au declarat că imobilul ar fi fost construit de către cei doi concubini în timp ce martorii … au declarat că acesta ar fi fost construit de către pârât.

Instanţa reţine însă că, în ceea ce priveşte persoana care a beneficiat de această construcţie, toţi martorii audiaţi în cauză au declarat că imobilul este folosit în totalitate, din momentul edificării, de către pârâtul …

Mai mult, martorul … (fila 77) care a susţinut că imobilul a fost construit de cei doi concubini, a declarat că acesta a fost construit pentru pârâtul ….

Or, concubinii nu beneficiază de prezumţia de comunitate asupra bunurilor dobândite în perioada concubinajului, prezumţia prevăzută de art. 30 din Codul familiei fiind aplicabilă numai bunurilor dobândite de soţi în timpul căsătoriei.

Acest aspect nu împiedică însă constatarea, pe baza convenţiei lor, expresă sau tacită, că bunurile dobândite pe perioada relaţiilor de concubinaj au fost dobândite pentru a fi proprietate lor indiviză, în funcţie de contribuţia fiecăruia, putând solicita în aceste condiţii ieşirea din indiviziune.

Având în vedere starea de fapt reţinută de instanţa de judecată se apreciază că, şi în situaţia în care s-ar reţine că reclamantul ar fi avut o contribuţie la construcţia imobilului în litigiu, în speţă nu poate fi reţinută intenţia acestuia de a deveni coproprietar.

Din faptul, dovedit în cauză, că imobilul nu a fost locuit niciodată de către reclamant, că a fost construit în locul celui folosit de către pârâtul … şi locuit numai de către acesta, contribuţia pe care a avut-o reclamantul la edificarea imobilului este apreciată de instanţă ca reprezentând un act de gratificare a fiului concubinei sale.

Instanţa apreciază că această soluţie este întărită şi de faptul că, şi în situaţia în care reclamantul avea descendenţi fireşti, acesta a înţeles să înstrăineze averea sa, chiar dacă în schimbul întreţinerii, concubinei, ceea ce denotă relaţiile foarte bune dintre aceştia şi intenţia reclamatului ca averea sa să rămână, într-un final, moştenitorilor concubinei.

Instanţa apreciază că desfiinţarea contractului de întreţinere prin sentinţa civilă nr. 2794/10.07.2007, pronunţată de Judecătoria Tg – Cărbuneşti în dosarul nr. … nu poate conduce la o altfel de concluzie atâta timp cât soluţia a fost motivată numai de decesul debitoarei obligaţiei de întreţinere, reţinându-se că în aceste condiţii se impune desfiinţarea contractului din cauza neexecutării fortuite a întreţinerii de către debitorul obligat intuitu personae, or în situaţia în care ordinea deceselor celor doi concubini ar fi fost alta n-ar mai fi intervenit nici desfiinţarea contractului.

În ceea ce priveşte motorul şi cele 4 pânze de circular revendicate de către reclamant instanţa constată că prin probele administrate în cauză nu s-a făcut dovada că acestea au fost însuşite de către pârât, neexistând dovezi certe în acest sens, nici unul din martorii audiaţi în cauză nedeclarând că i-ar fi văzut pe pârâţi însuşindu-şi aceste bunuri.

Instanţa apreciază că simpla prezumţie că numai pârâtul … avea acces în locuinţa reclamantului nu este de natură a conduce la concluzia că acesta şi-a însuşit bunurile revendicate.

În ceea ce priveşte cel de-al treilea capăt de cerere instanţa constată că într-adevăr prin contractul de vânzare–cumpărare autentificat sub nr. 1082/17.11.2004 defuncta … a înstrăinat numitei … terenul în suprafaţă de 2500 m.p. învecinat la răsărit cu şoseaua (DN 67 B), la apus cu pădurea, la miazăzi cu … (…) şi la miazănoapte cu … însă, pentru a se putea dispune obligarea pârâţilor la plata către reclamant a contravalorii acestuia, ca o consecinţă a desfiinţării contractului de întreţinere încheiat de cei doi concubini, era necesar să se facă dovada faptului că preţul obţinut din vânzare a fost folosit în totalitate şi exclusivitate de către pârâţi, probă ce nu a fost făcută în cauză.

Instanţa apreciază că declaraţia martorului … (fila 26) care a declarat că are cunoştinţă de faptul că banii obţinuţi din vânzarea terenului ar fi fost puşi de defuncta … la CEC pentru copiii săi nu este de natură să conducă la o altă concluzie, simplul fapt al depunerii la CEC fără a se face dovada utilizării ulterioare efective de către pârâţi nefiind suficientă, ulterior depunerii banii putând fi scoşi şi folosiţi chiar de către reclamant sau de cei doi concubini.

Având în vedere cele arătate instanţa urmează să respingă acţiunea formulată de reclamantul …, în prezent decedat, acţiunea fiind continuată de moştenitorul … în contradictoriu cu pârâţii …

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge acţiunea formulată de reclamantul …, în prezent decedat, acţiunea fiind continuată de moştenitorul …, domiciliat în …, împotriva pârâţilor …

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare .

Pronunţată în şedinţa publică azi 18.12.2008.

PREŞEDINTE, GREFIER,

RED SM/ THRED SM/

5 EX/ 14.01.2009