Impărţeală judiciară. Modalitatea stabilirii valorii de circulaţie a imobilelor. Consecinţa neformulării de obiecţiuni împotriva raportului de expertiză


Valoarea de circulaţie a imobilului supus împărţelii judiciare se stabileşte, având în vedere neînţelegerile existente între părţi cu privire la acest aspect, prin expertiză de specialitate, conform art. 673^6 din Codul de procedură civilă, şi nu conform susţinerilor recurentei, de către instanţă.

Faţă de actul de dispoziţie al reclamantei, care, deşi a solicitat în faţa instanţei de fond o contraexpertiză, ulterior a renunţat la ea, iar în apel nu a cerut încuviinţarea obiecţiunilor formulate la fond, nici efectuarea unei contraexpertize sau citarea expertului în instanţă, pentru a da lămuriri, se prezumă că partea a fost mulţumită de concluziile expertizei, neimpunându-se analizarea din oficiu a criteriilor folosite de expert la întocmirea raportului de expertiză.

(Decizia nr. 471 din 19 mai 2004 – Secţia a IV-a civilă)
Prin cererea înregistrată în Dosarul nr. 4275/2001 la Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, reclamanta T.D. l-a chemat în judecată pe pârâtul B.M., solicitând partajul succesiunii defuncţilor B A. şi B.I., respectiv ieşirea din indiviziune cu privire la imobilul situat în Bucureşti şi obligarea pârâtului la plata cotei sale din pasivul succesoral, partajul urmând a se face în cote de 11/16 pentru reclamantă şi 5/16 pentru pârâtă.

La data de 10.05.2001, pârâtul a formulat o cerere reconvenţională, solicitând cota de 1/2 din imobil.

în cauză a formulat o cerere de intervenţie intervenientul C.P.T., acesta arătând că a cumpărat cota de 1/2 de la pârât, solicitând atribuirea imobilului în natură.

Prin încheierea de admitere în principiu din 6.07.2001, instanţa a constatat că masa partajabilă se compune din imobilul situat în Bucureşti, compus din construcţie şi 216 mp teren, a constatat că au calitatea de coproprietari reclamanta şi intervenientul, în cote de 1/2 fiecare, a respins cererea privind constatarea pasivului succesoral ca neîntemeiată şi a dispus efectuarea expertizei tehnice imobiliare.

încheierea a rămas irevocabilă, ca urmare a constatării nulităţii recursului promovat de reclamantă prin Decizia civilă nr. 2338 din 30.10.2002, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.

Reluându-se judecata partajului în Dosarul nr. 4275/2001, s-a efectuat expertiza dispusă, procesul fiind finalizat prin Sentinţa civilă nr. 918 din 6.02.2003, prin care s-au admis în parte cererea principală şi cererea de intervenţie şi în totalitate cererea reconvenţională, constatându-se că valoarea masei partajabile este de 71.500 USD, s-a dispus ieşirea din indiviziune prin atribuirea imobilului reclamantei, aceasta din urmă fiind obligată să plătească intervenientului cu titlu de sultă suma de 35.750 USD, prin echivalent în lei la data plăţii, fiind respinse în rest celelalte cereri din acţiunea principală şi din cererea de intervenţie.

A fost, de asemenea, obligată reclamanta, în urma compensării parţiale, la plata către intervenient a sumei de 1.000.000 lei şi către pârâtul-reclamant a sumei de 10.000.000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că atât reclamanta-pârâtă, cât şi intervenientul au solicitat atribuirea în natură, dar că această atribuire se impune a fi făcută către reclamantă în raport de dispoziţiile art. 6739 din Codul de procedură civilă, deoarece reclamanta-pârâtă are domiciliul în acest imobil, care a aparţinut părinţilor săi.
S-a reţinut că valoarea imobilului este de 71.500 USD, respectiv 2.131.600.000 lei, fiind obligată reclamanta la plata unei sulte către intervenient în cuantum de 35.750 USD, prin echivalent în lei la data plăţii.

în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, a fost obligată reclamanta să plătească intervenientului suma de 1.000.000 lei reprezentând 1/2 din onorariul de expert achitat de acesta, în considerarea faptului că proba a profitat ambelor părţi.

De asemenea, a fost obligată la plata a 10.000.000 lei cu acelaşi titlu către pârât, întrucât aceasta a căzut în pretenţii în ceea ce priveşte pasivul succesoral.

Prin Decizia civilă nr. 1274 din 3.06.2003, Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a civilă a respins ca nefondat apelul reclamantei, obligând-o pe aceasta la plata a 3.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimatul-pârât B.M.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că valoarea imobilului a fost stabilită prin raportul de expertiză întocmit de expertul B.C., obiecţiunile la expertiză fiind respinse ca neîntemeiate. Sub acest aspect, tribunalul a constatat că soluţia instanţei de fond este corectă, deoarece recomandările Corpului Experţilor Tehnici au valoarea unor recomandări realizate de specialişti în domeniu şi au caracter de norme de specialitate pentru unificarea modului de realizare al expertizelor; nu se poate reţine coeficientul de actualizare furnizat de Comisia de Statistică, întrucât statistica presupune realizarea unei medii între diverse valori variabile pe o perioadă de timp dată şi pe baza acestei medii nu se poate stabili valoarea de circulaţie a unui imobil determinat, valoare ce se determină pe baza caracteristicilor imobilului respectiv, care au fost avute în vedere de expert, şi pe baza raportului dintre cerere şi ofertă.

în raport de cele reţinute, tribunalul a constatat nefondat motivul de apel prin care se contestă valoarea imobilului şi, pe cale de consecinţă, a sumei stabilite cu titlu de sultă.

în privinţa cheltuielilor de judecată, acest motiv de apel a fost respins, întrucât reclamanta se afla în culpă procesuală rezultată din formularea unor cereri neîntemeiate, cereri ce au fost respinse prin încheierea de admitere în principiu. în plus, aceasta avea obligaţia de a suporta o parte din onorariul de expertiză.

împotriva acestei decizii, la 19.08.2003, s-a formulat recurs de către reclamantă, care invocă motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.

Criticile formulate vizează greşita stabilire a valorii de circulaţie a imobilului, valoare ce nu poate fi mai mare decât cea declarată de pârât şi intervenient în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2003/2001, contract de care instanţa nu a ţinut cont.

în raport de acest act, sulta stabilită în sarcina ei este prea mare. Această critică, care vizează neanalizarea unei probe administrate, va fi încadrată din oficiu de către instanţă în raport de dispoziţiile art. 306 alin. 3 din Codul de procedură civilă, în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 10 din Codul de procedură civilă.

Se mai invocă greşita interpretare a normelor care reglementează efectuarea rapoartelor de expertiză, critică ce se încadrează într-adevăr în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.

Sub acest aspect, recurenta invocă greşita interpretare a Adresei nr. 137 din 14.03.2000, emisă de Ministerul Justiţiei- Direcţia de organizare şi resurse umane, adresă care precizează că materialele emise de Corpul Experţilor Tehnici din România, cuprinzând coeficienţi de actualizare pentru lucrări de expertiză şi evaluare, indici de reactualizare, metodologii de calcul, norme de preţ pentru imobile, criterii pentru stabilirea preţului de circulaţie, nu au caracter de norme legale şi nu pot fi invocate ca atare în rapoartele de expertiză. Se mai critică, de asemenea, nereţinerea coeficientului de actualizare furnizat de Comisia Naţională de Statistică, deşi aceeaşi adresă a Ministerului Justiţiei precizează: “în domeniu există acte normative, ordine emise de Ministerul Finanţelor şi Ministerul Lucrărilor Publice, coeficienţi stabiliţi de Comisia Naţională de Statistică.”

Tribunalul reţine în mod greşit că nu s-a aplicat de două ori corecţia de amplasare în zonă. Iniţial s-a stabilit că terenul este amplasat în zona 1, ca apoi să se aplice nelegal un coeficient Z = 2, corespunzător zonei 0.

Tribunalul nu a luat în consideraţie şi nu a răspuns la faptul că a solicitat expertului să răspundă întrebărilor referitoare la modul cum a fost efectuat raportul de expertiză.

Subsumat aceleiaşi critici, recurenta contestă şi legalitatea dispoziţiei de obligare la plata cheltuielilor de judecată în apel.

Examinând criticile formulate, instanţa a constatat că acestea nu sunt întemeiate.

în ceea ce priveşte neanalizarea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâtul B.M. şi intervenientul C.P.T., în raport de care în opinia recurentei ar trebui stabilită valoarea de circulaţie a imobilului, conform dispoziţiilor art. 6736 din Codul de procedură civilă, valoarea de circulaţie a imobilelor supuse împărţelii judiciare se stabileşte prin expertiză de specialitate, astfel că instanţa a procedat corect neţinând seama de preţul cu care pârâtul a înţeles să-şi valorifice cota indiviză din dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu.

Cu privire la modalitatea de întocmire a raportului de expertiză, respectiv la concluziile expertului privind valoarea imobilului supus partajului:

Raportul de expertiză împreună cu dovezile de convocare a părţilor la efectuarea acestuia a fost depus la dosar.

Obiectivele acestei expertize, astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 6.07.2001, erau evaluarea imobilului, dacă acesta este comod partajabil în natură, formarea de loturi conform opţiunilor părţilor şi stabilirea cotelor de participare la masa partajabilă.

Efectuând expertiza, expertul a descris imobilul şi, după expunerea criteriilor, a stabilit valoarea de circulaţie atât pentru construcţie, cât şi pentru teren.

Expertiza s-a depus la termenul din 6.09.2001, fiind formulate obiecţiuni atât de către intervenient, cât şi de către reclamantă.

în principal, reclamanta a contestat expertiza pentru supraevaluarea imobilului, ca urmare a aplicării unei metodologii de corecţie şi actualizare a preţului, incorectă şi nelegală.

Reclamanta a arătat că expertul a preluat indicele de actualizare din recomandările Corpului Experţilor Tehnici din România, societate care nu are prerogative legislative, coeficientul real de actualizare stabilindu-se în raport de indicii economici ai pieţei, astfel cum au fost furnizaţi de Institutul de Statistică.

A mai arătat că expertul a aplicat în mod greşit corecţia de amplasare în zonă de două ori, că acesta se contrazice în aprecierea zonei în care este amplasat imobilul şi că nu a ţinut seama de unele lucrări de reparaţii şi întreţinerea clădirii efectuată de ea.

Obiecţiunile au fost discutate în şedinţa publică din 4.10.2001, când instanţa, apreciind netemeinicia acestora, le-a respins. Instanţa a apreciat că în situaţia dată, când părţile contestă modul de calcul, acestea au posibilitatea să solicite o contraexpertiză, pe care reclamanta a solicitat-o chiar în acea şedinţă. Instanţa a prorogat discutarea acestei probe la un alt termen, datorită lipsei dosarului de fond. Cauza a suportat mai multe amânări succesive, iar la 30.01.2003, reclamanta personal a declarat că renunţă la contraexpertiză şi că nu mai are alte probe de administrat, situaţie în care instanţa a rămas în pronunţare.

în aceste condiţii, faţă de actul de dispoziţie al părţii în legătură cu proba care a stat la baza stabilirii valorii imobilului supus partajului şi a sultei datorate de partea care primeşte imobilul, nici nu se mai impunea analizarea de către instanţa de apel a criteriilor folosite de expert la întocmirea raportului de expertiză, deoarece odată ce a renunţat la a contesta această probă, se prezumă că partea a fost mulţumită de concluziile acesteia.

De altfel, deşi apelanta critică, în apel, expertiza, la nici unul din termenele acordate, respectiv 15.04.2003 şi 20.05.2003, aceasta nu solicită instanţei de apel fie încuviinţarea obiecţiunilor formulate la fond, fie citarea expertului în instanţă pentru a da lămuriri, fie efectuarea unei contraexpertize, motivul de recurs formulat vădindu-se încă o dată nefondat.

în ceea ce priveşte obligarea la plata cheltuielilor de judecată efectuate de pârât cu ocazia apelului, dispoziţia instanţei de apel este conformă dispoziţiilor art. 274 din Codul de procedură civilă, apelanta aflându-se în culpă procesuală prin formularea unor cereri ce au fost respinse ca neîntemeiate.

în raport de considerentele expuse, în baza art. 312 din Codul de procedură civilă, Curtea a respins recursul formulat ca nefondat.