Imprescriptibilitatea actiunii prin care reclamanta, în calitate de reprezentant al tuturor proprietarilor asupra terenului aflat în coproprietate cere încetarea tulburării aduse dreptului lor de proprietate
(CURTEA DE APEL BUCUREsTI – SECtIA A III-A CIVILĂ sI PENTRU CAUZE CU MINORI sI DE FAMILIE – DOSAR NR.13944/301/2008 – DECIZIA CIVILĂ NR.398/06.04.2011)
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti la data de 13.11.2008, sub nr. 13944/301/2008, reclamanta Asociatia de C.M. nr. 88, în contradictoriu cu pârâta P.V., a solicitat obligarea pârâtei să desfiinteze constructia cu destinatia de garaj aflată în curtea imobilului din C.M. nr. 88, sector 3, Bucureşti, iar, în subsidiar, în cazul în care pârâta refuză să îşi îndeplinească obligatia, autorizarea reclamantei să desfiinteze constructia, pe cheltuiala pârâtei, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinta civilă nr. 8133/26.06.2009, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a admis actiunea, a obligat pârâta să desfiinteze constructia cu destinatia de garaj aflată în curtea imobilului din C.M., nr. 88, sector 3 Bucureşti, iar, în subsidiar, în cazul în care pârâta refuză să îşi îndeplinească obligatia, a autorizat reclamanta să desfiinteze constructia, pe cheltuiala pârâtei.
Totodată, a obligat pârâta la plata sumei de 800 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanta de fond a retinut că, potrivit contractului de vânzare-cumpărare încheiat în formă autentică, depus la dosar (fila 8), pârâta P.V. este proprietara apartamentului nr. 78 situat în C.M., nr. 88, sc. F, et. 3, sector 3, Bucureşti, având o cotă indiviză de teren aferentă apartamentului de 19,5 mp, împreună cu cota indiviză din părtile şi dependintele comune ale imobilului.
Curtea interioară a imobilului se află în coproprietatea fortată a tuturor proprietarilor din imobil.
Prin Hotărârea Adunării Generale din data de 24.06.2005 a membrilor asociatiei de proprietari, a retinut instanta de fond, s-a hotărât demolarea celor 4 garaje aflate în curtea interioară a imobilului, unul dintre aceste garaje apartinând pârâtei.
Această hotărâre a adunării generale, a retinut prima instantă, este, potrivit art. 24 alin. 4 din Legea nr. 230/2007, obligatorie pentru pârâtă, în calitate de membră a asociatiei.
Totodată, instanta de fond a retinut din declaratia martorului audiat în cauză că din cele 4 garaje, 2 au fost demolate, iar unul se află în curs de demolare, cu acordul proprietarului.
Prin urmare, în temeiul art. 1075 Cod civil, instanta de fond a obligat-o pe pârâtă să desfiinteze constructia cu destinatia de garaj, aflată în curtea imobilului din C.M., nr. 88, sector 3, Bucureşti şi, în subsidiar, în cazul în care pârâta refuză să îşi îndeplinească obligatia, în temeiul art. 1077 Cod civil, a autorizat-o pe reclamantă să desfiinteze constructia, pe cheltuiala pârâtei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta P.V., apelul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti – Sectia a IV-a Civilă sub nr. 13944/301/2008, la data de 21.12.2009, solicitând admiterea apelului şi, în consecintă, în baza art. 296 Cod procedură civilă, schimbarea în tot a hotărârii apelate, astfel, în principal, admiterea primului motiv de apel prin admiterea uneia dintre exceptiile ridicate şi respingerea actiunii în functie de exceptia primită, iar, în subsidiar, respingerea pe fond a actiunii introductive ca neîntemeiată.
Apelanta-pârât a invocat ca prim motiv de apel nelegalitatea solutiei de respingere a exceptiei lipsei calitătii procesual active.
Referitor la acest motiv de apel, apelanta a arătat că, în conformitate cu art. 109 alin. l Cod procedură civilă, „oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie sa facă o cerere înaintea instantei competente”. Cu alte cuvinte, formularea oricărei actiuni în justitie impune obligatoriu existenta unui drept al unei persoane ce este opus dreptul alteia.
În spetă, toti proprietarii apartamentelor situate la adresa mentionată mai sus se află, din punct de vedere juridic, într-o stare de indiviziune pe cote părti, fiecare din coindivizari având o cota parte ideală şi abstractă din dreptul de proprietate asupra bunului privit în integralitatea lui, fără a fi materializat, până în prezent, printr-o eventuală actiune de ieşire din indiviziune.
În conformitate cu dispozitiile art. 1073 Cod civil, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligatiei şi, în caz contrar, are dreptul la dezdăunare”, iar, în conformitate cu dispozitiile art. 1076 Cod civil, text invocat de reclamantă în justificarea juridică a solicitării sale, „creditorul poate cere a se distruge ceea ce s-a făcut calcându-se obligatia de a nu face şi poate cere a fi autorizat de a o aduce el la îndeplinire, cu cheltuiala debitorului.”
Ori, a mentionat apelanta, în conditiile în care, pe de o parte, una din cerintele textelor legale mentionate mai sus, impun pentru reclamantă, în cadrul analizării raportului obligational, cerinta de a face dovada calitătii de creditor, deci de subiect activ al unei obligatii, iar, pe de altă parte, pentru motivele mentionate mai sus, reclamanta nu are o atare calitate, este evident că aceasta nu are dreptul de a solicita îndeplinirea, din partea apelantei-intimate, de a „distruge” ce a făcut aceasta, în limite limitele cotei sale indivize de drept, în conditiile în care reclamanta nu a făcut nici o dovadă că ridicarea acestei constructii a lezat vreun drept corelativ al altui locatar. În acceptiunea apelantei-pârâte, reclamanta nu are calitatea procesual activă de a promova o atare actiune.
În situatia în care se va trece peste această primă exceptie, apelanta-pârâtă a mentionat că întelege să critice solutia instantei de a respinge exceptia prescrierii dreptului material la actiune.
Apelanta sustine nelegalitatea acestei solutii, învederând că, în conformitate cu dispozitiile art. 1 din Decretul nr.167/1958 privitor la „prescriptia extinctivă”, dreptul la actiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescriptie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.” În conformitate cu dispozitiile art. 3 din acelaşi act normativ, termenul de prescriptie este de trei ani.
În situatia în care se va respinge şi acest motiv de apel, apelanta apreciază ca fiind cu totul netemeinică solutia instantei de fond de admitere pe fond a actiunii.
Se arată de către apelantă că instanta de fond retine, în mod corect, faptul ca pârâta-apelanta este coproprietara indiviză privind suprafata de teren aferentă imobilului, teren pe care este ridicată o constructie folosită drept garaj de aceasta; că se află în coproprietatea tuturor proprietarilor imobilului curtea aferentă imobilului.
Pe de altă parte, prima instantă a retinut în mod cu totul greşit: competenta Adunării Generale a membrilor asociatiei proprietarilor de demolare a garajului pârâtei-apelante şi incidenta în spetă a dispozitiilor art.1075 şi 1076 Cod civil, ca justificare legală a hotărârii mai susmentionate.
Prin decizia civilă nr.866 A/09.07.2010, Tribunalul Bucureşti – Sectia a IV-a Civilă a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă P.V., împotriva sentintei civile nr. 8133/26.09.2009, pronuntată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în dosarul nr. 13944/301/2008, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Asociatia de Proprietari C.M. nr. 88, din Bucureşti, C.M., nr. 88, sectorul 3, a schimbat în parte sentinta civilă apelată, în sensul că a admis exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, a respins actiunea ca fiind prescrisă, a mentinut solutia primei instante cu privire la exceptia lipsei calitătii procesuale active şi a respins cererea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Analizând sentinta apelată prin prisma motivelor de apel invocate, tribunalul a apreciat apelul fondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la primul motiv de apel referitor la exceptia lipsei calitătii procesuale active a reclamantei, tribunalul a constatat că este neîntemeiat.
Astfel, reclamanta Asociatia de Proprietari C.M. nr. 88 a investit instanta cu o actiune având ca obiect desfiintarea lucrărilor efectuate de pârâta P.V. la imobilul situat în Bucureşti, C.M. nr.88, sectorul 3.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 230/2007 „Asociatia de proprietari are drept scop administrarea şi gestionarea proprietătii comune”.
Din dispozitiile legale mentionate mai sus, reiese că asociatia de proprietari are calitatea procesuală activă în procesele având ca obiect administrarea proprietătii comune.
Cu privire la motivul 2 de apel referitor la exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, tribunalul a constatat că este întemeiat.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 „Dreptul la actiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescriptie, dacă nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege”, iar potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958 „termenul de prescriptie este de 3 ani”.
În spetă, din actele dosarului a reieşi că pârâta P.V. şi sotul său P.M. au edificat în anul 1968 (aspect necontestat de reclamantă) un garaj edificat pe terenul situat în Bucureşti, C.M. nr. 88, sectorul 3.
Tribunalul a constatat că, în spetă sunt incidente dispozitiile legale mentionate mai sus, astfel că termenul de prescriptie se împlinise la data introducerii actiunii.
Tribunalul nu a retinut sustinerile primei instante în sensul că în spetă ar fi incidente dispozitiile art. 21 din Decretul nr. 167/1958 întrucât aceste dispozitii sunt aplicabile actiunilor în revendicare, ori, în spetă, reclamanta a investit instanta cu o actiune având ca obiect obligatie de a face, respectiv obligarea pârâtei de a desfiinta un garaj.
Pentru aceste considerente, tribunalul, în baza art. 296 Cod procedură civilă a admis apelul, a schimbat în parte sentinta apelată, a admis exceptia prescriptiei dreptului material la actiune şi a respins actiunea ca fiind prescrisă.
Reclamanta Asociatia de Proprietari C.M.nr.88 a formulat recurs împotriva deciziei civile nr.866 A/09.07.2010, pronuntată de Tribunalul Bucureşti – Sectia a IV-a Civilă, care i-a fost comunicată la data de 05.11.2010 şi prin care a fost admis apelul formulat de pârâta P.V..
Apreciază recurenta – reclamantă că această din urmă hotărâre este nelegală şi netemeinică, deoarece în spetă nu sunt aplicabile dispozitiile art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958.
Astfel, solicită să se observe că, în mod greşit, instanta de apel a retinut faptul că pârâta ar fi edificat constructia în discutie în anul 1968, aspect neprobat de către aceasta, dar retinut ca fiind veridic deoarece recurenta nu ar fi contestat acest lucru.
Conform dispozitiilor art.1169 Cod civil, sarcina probei revenea exclusiv pârâtei iar în atare situatie, o simplă afirmatie făcută pe cale de întâmpinare şi nesustinută cu înscrisuri sau cu alte mijloace de probă, urmează a fi înlăturată de către instantă, fiind în situatia de a nu putea calcula un eventual termen de prescriptie.
Mai mult, referitor la însăşi exceptia prescriptiei, solicită respingerea acesteia şi mentinerea dispozitiilor instantei de fond care a apreciat cererea reclamantei ca fiind formulată în termen.
Instanta de apel a găsit de cuviintă să critice şi să sanctioneze hotărârea instantei de fond, referitor la inaplicabilitatea dispozitiilor art.21 din Decretul nr.167/1958, motivând că nu este vorba de o actiune în revendicare.
Recurenta solicită să se observe că, din punctul său de vedere, nici nu ar putea formula o cerere în revendicare deoarece ar crea un paradox juridic, în sensul că apelanta-pârâtă ar avea dublă calitate procesuală, devenind pârâtă pentru terenul comun pe care îI ocupă fără drept cu garajul, dar şi reclamantă prin simplul fapt că este membră a Asociatiei de Proprietari.
Chiar şi aşa, dacă nu ne-am raporta la dispozitiile art.21 din Decretul nr.167/1958, cum a retinut instanta de apel, solicită să se observe că cererea reclamantei a fost formulată în termen, acesta urmând a se calcula din data de 09.10.2007, atunci când pârâta a fost notificată şi i s-a readus aminte Hotărârea Adunării Generale din 24.06.2005 şi a fost rugată să desfiinteze constructia.
Recurenta sustine că, aşa cum a dezvoltat şi prin notele scrise depuse în fata instantei de apel, nu poate admite situatia proprietarilor care, după bunul lor plac, dispun de cota ideală indiviză pe care o detin prin contractele de vânzare-cumpărare. Totodată, subliniază şi faptul că aceste cote indivize, pe care proprietarii le detin, se regăsesc în toate spatiile comune pe care blocul le are, subsoluri, poduri, casa scărilor, ganguri de acces şi nu doar în curtea interioară.
Din nou apare întrebarea ce s-ar întâmpla dacă toti proprietarii ar ignora definitia legală a cotei indivize şi, la liberă alegere, ar dispune în voie de un loc anume din spatiile comune ale blocului şi ar edifica o constructie pe care să o considere proprietate.
Recurenta – reclamantă nu contestă dreptul de proprietate asupra materialelor din care a fost edificat garajul pârâtei, dar găseşte legală, temeinică şi neprescrisă cererea sa de obligarea pârâtei la desfiintarea constructiei.
Fată de toate cele de mai sus, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei civile nr.866 A din 09.07.2010, pronuntată de Tribunalul Bucureşti – Sectia a IV-a Civilă, ca fiind nelegală şi netemeinică, în sensul respingerii apelului formulat de apelanta-pârâtă P.V., urmând să fie mentinută hotărârea pronuntată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti şi să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată pe care reclamanta le-a efectuat şi la instanta de apel.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, curtea constată că este fondat pentru următoarele considerente.
Este întemeiat motivul de recurs al recurentei – reclamante referitor la greşita solutionare de către instanta de apel a exceptiei prescriptiei, apreciind în mod eronat că prezenta actiune este prescrisă.
Ca situatie de fapt, stabilită de ambele instante, curtea retine că, în anul 1968, intimata – pârâtă împreună cu sotul său, în calitate de chiriaşi într-un imobil apartinând U.A. din România au edificat un garaj în curtea comună a blocului.
În anul 1990, intimata – pârâtă a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului pe care îl detinea cu chirie, la fel ca şi ceilalti locatari din bloc, odată cu dreptul de proprietate asupra apartamentului dobândind şi cota indiviză din părtile şi dependintele comune ale imobilului, care prin natura lor sunt în folosintă comună.
Potrivit art. 21 din Decretul nr.167/1958 dispozitiile acestuia nu se aplică dreptului la actiune privitor la drepturile de proprietate, uzufruct, uz, abitatie, servitute şi superficie.
Prin urmare, pentru a decide dacă sunt sau nu aplicabile prevederile art. 21 din decret, trebuie să vedem dacă, suntem sau nu în prezenta unei actiuni întemeiate pe dreptul de proprietate sau un alt drept real principal. Astfel, sunt întemeiate direct sau indirect pe dreptul de proprietate, pe lângă actiunea în revendicare şi alte actiuni reale care apără, ori pun în discutie, într-un fel sau altul acest drept, cum ar fi actiunea negatorie. Tot imprescriptibilă este şi actiunea negatorie, prin care proprietarul unui bun cere încetarea exercitiului nelegitim cu privire la bunul său. Dacă actiunea în revendicare a proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar este imprescriptibilă, tot astfel, actiunea negatorie, prin care proprietarul posesor solicită numai încetarea tulburării aduse dreptului său, ca urmare a exercitiului nelegitim al unei terte persoane, trebuie socotită imprescriptibilă.
Ca atare, actiunea prin care recurenta – reclamantă, în calitate de reprezentant al tuturor proprietarilor asupra terenului aflat în coproprietate, care prin natura lui este de folosintă comună, cere încetarea tulburării aduse dreptului lor de proprietate, ca urmare a edificării unui garaj priveşte dreptul de proprietate şi potrivit art. 21 este imprescriptibilă, iar nicidecum obiectul actiunii nu îl poate constitui obligatia de a face, prescriptibilă extinctiv în termenul de 3 ani.
Pentru aceste considerente curtea apreciază că, în mod greşit a fost solutionată exceptia prescriptiei, fiind vorba despre o admitere eronată a acesteia, astfel că se impune admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului aceleiaşi instante.
Urmează ca instanta investită cu rejudecarea apelului să aibă în vedere criticile formulate de apelantă pe fondul cauzei, critici ce nu au fost analizate în conditiile în care tribunalul a admis exceptia prescriptiei.
În temeiul dispozitiilor art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă Curtea admite recursul, casează decizia şi trimite cauza spre rejudecarea apelului.
3) Intrarea în vigoare a dispozitiilor Legii nr.206/2010 pentru modificarea Legii nr.248/2005 conduce la încetarea de drept a procedurii judiciare de restrângere a exercitiului dreptului la liberă circulatie
