Art. 43 alin. 2 şi art. 44 alin. 2 C. proc. Fiscală
Comunicarea actului administrativ fiscal poate avea loc conform art.44 alin.2 lit.a C.proc.fiscală şi prin primirea de către reprezentantul persoanei juridice sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului, însă dacă actul administrativ fiscal este înaintat nesemnat şi neştampilat de organul administrativ fiscal emitent, nu valorează comunicare, exemplarul comunicat nefiind conform cerinţelor prevăzute de art. 43 alin. 2 şi art.44 alin.2 C.proc.fiscală. Chiar şi în condiţiile în care se crează fie şi numai un dubiu cu privire la data corectei comunicări a deciziei de impunere, decizia organului de soluţionare a contestaţiei de respingere a acesteia pe temeiul tardivităţii apare ca excesivă.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECŢIA A VIII-A ADMINISTRATIV SI FISCAL, DECIZIA CIVILĂ NR. 260 din 07 februarie 2011)
Prin sentinţa civilă nr.1413/30.04.2010, Tribunalul Bucureşti a admis în parte cererea formulată de reclamanta S.C. P S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii M.F.P. – DIRECŢIA JUDEŢEANĂ PENTRU ACCIZE ŞI OPERAŢIUNI VAMALE CĂLĂRAŞI – BIROUL DE INSPECŢIE FISCALĂ ŞI CONTROL ULTERIOR şi DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, a admis excepţia inadmisibilităţi capătului de cerere având ca obiect anularea deciziei nr.3264/A/19.06.2009 şi a respins acest capăt de cerere ca inadmisibil, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei D.G.F.P.M.B. cu privire la capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la rectificarea rolului fiscal şi la restituirea sumei de 46.137 lei, a respins aceste capete de cerere formulate în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P.M.B. pentru lipsa calităţii procesuale pasive, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă “CFR Marfă” S.A. şi a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă pe temeiul excepţiei amintite, a anulat Decizia nr.256/16.09.2009 a D.G.F.P.M.B. şi a obligat-o pe această pârâtă la soluţionarea pe fond a contestaţiei reclamantei.
În legătură cu inadmisibilitatea capătului de cerere privind anularea Deciziei nr.3264/A/19.06.2009, primă instanţă a reţinut că nu se poate pronunţa asupra acestei cereri cât timp organul fiscal competent nu s-a pronunţat asupra fondului contestaţiei în calea administrativă de atac, motiv pentru care a admis excepţia inadmisibilităţii.
Raportat la capetele de cerere având ca obiect rectificarea rolului fiscal şi restituirea sumei de 46.137 lei, prima instanţă a apreciat că D.G.F.P.M.B. nu are calitate procesuală pasivă raportat la dispoz. art.32 alin.3 C.proc.fiscală potrivit cărora impozitele, taxele şi alte sume care se datorează potrivit legii în vamă sunt administrate de către organele vamale. Încasarea accizelor în sumă de 46.147 lei s-a făcut de către organul vamal competent, singurul care poate fi obligat la restituire şi la rectificarea rolului fiscal.
Tribunalul a admis şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă “CFR Marfă” S.A. reţinând că, în raport de obiectul cererii care vizează anularea actelor administrative privind obligaţiile fiscale de plată, nu se justifică calitatea procesuală pasivă a acestei pârâte.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că prin Decizia de impunere nr.3264/A/19.06.2009 emisă de D.J.A.O.V. Călăraşi s-a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia fiscală în cuantum de 46.137 lei reprezentând accize aferente pierderii produsului accizabil, respectiv combustibil biodiesel.
Împotriva deciziei reclamanta a formulat contestaţie, respinsă ca tardivă prin Decizia nr.256/16.09.2009 a D.G.F.P.M.B.
Tribunalul a constatat nelegală această respingere motivată pe nedepunerea în termen a contestaţiei, având în vedere că Decizia nr. 3264/A/19.06.2009 a fost comunicată reclamantei prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la 25.06.2009, conform art.44 alin.2 lit.c C.proc.fiscală, de la această dată urmând să curgă termenul de 30 de zile prevăzute de art.207 alin.1 C.proc.fiscală, iar nu de la 19.06.2009 când reprezentantul reclamantei a semnat de primire pe adresa de înaintare a deciziei, în condiţiile în care aceasta nu cuprindea semnătura şi ştampila organului fiscal emitent. Cum contestaţia reclamantei a fost transmisă prin poştă la data de 24.07.2009 s-a reţinut că a fost formulată în termen iar decizia nr. 256/16.09.2009 este emisă cu încălcarea dispoziţiilor legale, motiv pentru care DGFPMB a fost obligată la soluţionarea în fond a contestaţiei, faţă de dispoz. art.206 alin.2 coroborat cu art.209 alin.1 lit.a C.proc.fiscală.
Cât priveşte celelalte capete ale cererii reclamantei, prima instanţă a apreciat că nu pot fi primite, temeinicia lor neputând fi analizată decât în condiţiile soluţionării contestaţiei de către organul competent.
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti şi D.R.A.O.V. Constanţa – Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Călăraşi, în numele şi pe seama Autorităţii Naţionale a Vămilor.
Prin recursul său, D.G.F.P.M.B. solicită modificarea hotărârii în sensul respingerii în totalitate a cererii reclamantei şi menţinerii Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 256/16.09.2009.
În motivare arată că instanţa de fond a acordat ceea ce nu s-a cerut, fiind incident motivul de modificare prevăzut de art.304 pct.6 C.proc.civ. în contextul în care s-a dispus obligarea D.G.F.P.M.B. la soluţionarea pe fond a contestaţiei formulate de intimata-reclamantă, fără ca în cererea de chemare în judecată să existe un astfel de capăt de cerere.
Hotărârea primei instanţe este nelegală şi netemeinică, fiind pronunţată, în parte, cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, în sensul art.304 pct.9 C.proc.civ., întrucât semnătura de primire a reprezentantului societăţii pe adresa de înaintare a deciziei de impunere echivalează cu comunicarea actului administrativ fiscal într-una din modalităţile prevăzute de art.44 alin.2 C.proc.fiscală.
Adresa de înaintare a deciziei de impunere poartă semnătura şi ştampila reprezentantului reclamantei cu menţiunea că a primit un exemplar al deciziei la data de 19.06.2010. Prin urmare, este evident că decizia de impunere a fost comunicată reclamantei în mod direct la data de 19.06.2010. Ea nu avea de ce să cuprindă semnătura şi ştampila organului de soluţionare a contestaţiei, întrucât organul emitent al acestei decizii este D.J.A.O.V. Călăraşi, aceasta fiind singura în măsură să semneze şi să ştampileze Decizia de impunere nr.3264/A/19.06.2009, în timp ce organul de soluţionare a contestaţiei poate semna şi ştampila doar decizia prin care se soluţionează contestaţia. Nici un text normativ nu condiţionează comunicarea actului administrativ fiscal (decizia de impunere) de semnătura şi ştampila organului de soluţionare a contestaţiei. Cea de-a doua comunicare prin poştă cu confirmare de primire la data de 25.06.2009 s-a făcut cu titlu informativ, însă termenul pentru formularea contestaţiei a curs de la data de 19.06.2010 când a avut loc prima comunicare în una din modalităţile prevăzute de art.44 alin.2 C.proc.fiscală.
Prin recursul său D.R.A.O.V. Constanţa – Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Călăraşi solicită modificarea în parte a sentinţei, în sensul respingerii acţiunii.
În motivare arată că în mod greşit prima instanţă a dispus anularea Deciziei nr.256/16.09.2009 a DGFPMB, cât timp Decizia de impunere nr.3264/ A/19.06.2009 a fost comunicată personal reprezentantului societăţii care a semnat de primire la data de 19.06.2009. În plus, s-a şi plătit în data de 22.06.2009 ceea ce atestă că reclamanta a intrat în posesia deciziei de impunere în data de 19.06.2009. Comunicarea din 19.06.2009 îndeplinea condiţiile legale, decizia de impunere fiind semnată şi ştampilată de autoritatea vamală, nefiind doar un draft fără valoare juridică cum afirmă reclamanta.
În drept sunt invocate dispoz. art.304 pct.9 şi art.3041 C.proc.civ., precum şi art.44 alin.2 C.proc.fiscală.
Analizând recursurile prin prisma criticilor formulate, Curtea reţine următoarele:
Cât priveşte critica din recursul DGFPMB conform căreia prima instanţă ar fi acordat ceea ce nu s-a cerut, Curtea o constată nefondată, întrucât reclamanta prin cererea introductivă a solicitat anularea Deciziei nr.256/16.09.2009 dată în soluţionarea contestaţiei, cerere de anulare primită de primă instanţă pe motivul soluţionării greşite pe temeiul tardivităţii a respectivei contestaţii şi, în acest context, reţinând şi că nu se poate pronunţa asupra celorlalte capete de cerere mai înainte de a face obiectul verificării în cadrul recursului administrativ, prima instanţă a obligat DGFPMB să soluţioneze pe fond contestaţia reclamantei. Această dispoziţie este consecinţa firească a anulării Deciziei nr.256/16.09.2009, nefiind extra petita (acordarea a ceva ce nu s-a cerut). Chiar în condiţiile în care această dispoziţie ar fi lipsit din dispozitivul sentinţei, în condiţiile anulării Deciziei nr. 256/16.09.2009, DGFPMB rămâne sesizată cu soluţionarea contestaţiei administrative pe fond, fiind obligată să procedeze la soluţionare conform dispoziţiilor legale.
Cât priveşte motivele din ambele recursuri referitoare la greşita anulare a Deciziei nr. 256/16.09.2009, Curtea constată că în mod corect prima instanţă a reţinut că a avut loc comunicarea Deciziei de impunere nr. 3264/ A/19.06.2009 la data de 25.06.2009, iar nu la data de 19.06.2009 aşa cum susţin recurentele.
Comunicarea actului administrativ fiscal poate avea loc conform art.44 alin.2 lit.a C.proc.fisclă şi prin primirea de către reprezentantul persoanei juridice sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului, însă ceea ce a reţinut prima instanţă şi se confirmă prin probatoriul administrat în cauză este faptul că prin comunicarea din 19.06.2009 s-a transmis intimatei-reclamante un exemplar al deciziei de impunere nr.3264/A/2009 nesemnat şi neştampilat de organul administrativ fiscal emitent, respectiv D.J.A.O.V. Călăraşi. Din acest punct de vedere în hotărârea primei instanţe s-a strecurat o eroare materială când se consemnează că din cuprinsul deciziei de impunere lipsesc semnătura şi ştampila organului de soluţionare a contestaţiei, de fapt lipsind semnătura şi ştampila organului emitent al deciziei de impunere.
D.R.A.O.V. Constanţa – Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Călăraşi susţine că decizia de impunere pe care a comunicat-o intimatei-reclamante la 19.06.2009 era într-o formă completă, cuprinzând semnăturile şi ştampila de rigoare, însă acest aspect nu se confirmă cât timp în posesia intimatei-reclamante există un exemplar al deciziei de impunere nesemnat şi neştampilat care pare să fi însoţit adresa de înaintare pe care se regăseşte semnătura de primire a reprezentantului reclamantei, aspect care se coroborează cu recomunicarea deciziei de impunere, de astă dată cu respectarea întrutotul a cerinţelor de formă prevăzute de art. 43 alin. 2 C.proc.fiscală, prin poştă cu confirmare de primire la data de 25.06.2009. Dacă o comunicare a deciziei de impunere cu semnăturile şi ştampila cuvenite ar fi avut loc la 19.06.2009 ar fi inexplicabilă recomunicarea la care organul administrativ fiscal emitent a procedat ulterior. Această (re)comunicare este, drept urmare, singura care poate fi considerată conformă cerinţelor prevăzute de art. 43 alin. 2 şi art.44 alin.2 C.proc.fiscală. Chiar şi în condiţiile în care s-a creat fie şi numai un dubiu cu privire la data corectei comunicări a deciziei de impunere, decizia organului de soluţionare a contestaţiei de respingere a acesteia pe temeiul tardivităţii apare ca excesivă.
Pentru aceste motive, Curtea, în temeiul art.312 alin.1 C.proc.civ., va respinge ambele recursuri ca nefondate socotind că în mod legal şi temeinic prima instanţă a dat valenţă numai comunicării care a avut loc la data de 25.06.2009, aspect care a adus la anularea Deciziei nr.256/2009 a DGFPMB, raportat la dispoz. art.207 alin.1 C.proc.fiscală.
2
