Asupra recursului de faţă:
Constată că prin sentinţa civilă nr. 627/2010 a Tribunalului Braşov, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii G.L.P., S.I., F.C., K.L., P.O.N., F.L., D.M., C.E., S.V.L., C.T., B.M. şi G.D., în contradictoriu cu pârâta SC N SA FĂGĂRAŞ, prin lichidator judiciar SC M SRL.
A fost respinsă cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul I.G.N., în contradictoriu cu pârâta SC N SA FĂGĂRAŞ, prin lichidator judiciar SC M SRL.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut următoarele:
Conform pct. 61 din anexa I din Ordinul 50/1990, sunt încadrate în grupa I de muncă următoarele activităţi: fabricarea, manipularea, transportul nitroglicerinei, explozivilor, pulberilor negre, pulberilor fără fum, produselor pirotehnice, în unităţile de producţie a explozivilor, precum şi fabricarea nitrocelulozelor şi a celuloidului în aceleaşi unităţi de producţie a explozivilor.
Din menţiunile din cărţile de muncă depuse în copie la dosarul cauzei, instanţa a constatat că reclamanţii şi intervenientul nu au fabricat, manipulat sau transportat nitroglicerină sau explozivi.
Din declaraţia martorului M.G., fost angajat al societăţii pârâte rezultă că activitatea la staţiile de epurare presupunea existenţa factorilor de risc, constând în pericol de explozie, infectare cu microbacterii provenite de la substanţele rezultate în urma epurării şi toxicitate. Martorul a mai arătat că exista pericol de explozie, întrucât reziduurile rezultate din nitroglicerină puteau exploda dacă veneau în combinaţie cu alţi factori. De remarcat faptul că martorul nu a făcut vorbire de implicarea angajaţilor staţiei de epurare în fabricarea, manipularea sau transportul substanţelor explozibile.
Faptul că reclamanţii şi intervenientul au lucrat în condiţii de muncă grele, cu noxe care le putea afecta sănătatea şi viaţa , iar activitatea acestora viza epurarea biologică a apelor uzate cu conţinut de nitroglicerină, nu presupune încadrarea lor în grupa I de muncă, întrucât nu se încadrează în prevederile legale menţionate mai sus. Dacă legiuitorul ar fi apreciat că activitatea de epurare a apelor uzate cu conţinut de nitroglicerină se încadrează în grupa I de muncă, ar fi prevăzut această activitate şi categoria profesională care o prestează în lista locurilor de munca, activităţilor şi categoriilor profesionale stabilite conform art. 2 din Decretul-lege nr. 68/1990, care dau dreptul la încadrarea în grupa I de muncă.
Reclamanţii şi intervenientul au invocat în susţinerea pretenţiilor sale şi art.1 din HG nr.559/1990 privind acordarea unor drepturi personalului din industria chimica şi petrochimică, potrivit căruia personalul care este în activitate de la locurile de cu condiţii deosebite din unităţile Ministerului Industriei Chimice şi Petrochimice, conform listei-anexe la hotărâre, beneficiază de încadrare în grupa I de munca în vederea pensionarii, pe întreaga perioada lucrată, potrivit prevederilor art. 2 din Decretul-lege nr. 68/1990. Deşi reclamanţii nu precizează ce activitate au desfăşurat din lista anexă la hotărârea invocată, din analiza activităţilor enumerate nu rezultă că s-ar încadra la pct.16. ,, Personalul care execută operaţii periculoase la fabricarea, manipularea şi transportul produselor explozive”. Reclamanţii şi intervenientul, astfel cum s-a arătat mai sus, nu au executat operaţii de acest gen.
Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, instanţa a reţinut că, potrivit art.1 din Legea nr.226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale , (1) Începând cu data de 1 aprilie 2001, sunt încadrate în condiţii speciale locurile de muncă în care se desfăşoară activităţile prevăzute în anexa nr. 1.
(2) Locurile de muncă prevăzute la alin. (1) sunt cele din unităţile prevăzute în anexa nr. 2, care au obţinut avizul pentru îndeplinirea procedurilor şi criteriilor de încadrare în condiţii speciale, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale, cu modificările şi completările ulterioare.
Împotriva acestei sentinţe s-a declarat recurs de recurenţii reclamanţi, criticându-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că hotărârea este nelegală pentru activitatea desfăşurată de reclamanţi s-a realizat într-unul din locurile de muncă, expuse pericolului, pentru că se ocupau cu manipularea şi transportul apelor reziduale în care se afla nitroglicerină, explozivi pulberi negre produse pirotehnice şi toate substanţele şi produsele fabricate pe platforma combinatului erau deversate în apele reziduale pe care le purificau aceştia.
Se mai arată că procesul de neutralizare este un proces care presupune contactul direct cu apele uzate iar reclamanţii se ocupau cu întreţinerea instalaţiilor ce transportau reziduuri cu un conţinut ridicat de materiale toxice şi explozive. Atribuţiile de serviciu ale reclamanţilor reprezintă de fapt activităţi de manipulare a substanţelor şi s-au expus pericolelor şi noxelor din secţiile productive şi de pe întreaga platformă a Combinatului Chimic.
În continuarea motivelor de recurs se arată că reclamanţii au fost expuşi pericolelor de explozie şi incendiu şi datorită faptului că apele uzate rezultate din ciclul de fabricaţie, ajungeau în staţia de epurare unde erau supuse proceselor fizico – chimice şi biologice de purificare, fiind în contact cu aceştia.
Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate instanţa apreciază că recursul nu este întemeiat şi în consecinţă va fi respins şi sentinţa primei instanţe va fi menţinută ca legală şi temeinică în baza dispoziţiilor art. 312 Cod procedură civilă. pentru următoarele considerente.
Reclamanţii şi-au desfăşurat activitatea, în cadrul staţiei de epurare a apelor, din SC N SA Făgăraş, în calitate de biologi, ingineri, operatori chimişti, laborant, subinginer chimist, electrician întreţinere şi sudor, în intervale de timp diferite, începând cu anul 1973 şi până în 2003. Prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei, să procedeze la încadrarea reclamanţilor în grupa I de muncă, în perioade distincte de timp, în funcţie de activitatea desfăşurată de fiecare, la staţia de epurare a apei, din cadrul SC Nitramonia SA. Se mai arată în acţiunea introductivă că reclamanţii au fost încadraţi în grupa a II de muncă, deşi au lucrat în unul din cele mai periculoase sectoare de activitate, care poate fi încadrată în grupa I de muncă.
Prima instanţă a apreciat în mod corect starea de fapt, a procedat la aplicarea judicioasă a textelor de lege incidente în cauză şi a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică.
Potrivit ordinului 50/1990, încadrarea în grupa I şi a II-a de muncă se face în temeiul, listelor de categorii profesionale menţionate în anexele I şi II ale acestui act normativ, de către conducerea unităţii împreună cu sindicatele, pe baza condiţiilor deosebite de muncă, concrete ale fiecărui reclamant, ţinându-se cont de nivelul noxelor existente, de condiţiile nefavorabile de microclimat, de suprasolicitarea fizică şi nervoasă de riscul deosebit de explozie, iradiere sau infectare, proporţional cu timpul efectiv lucrat.
Aşa cum a arătat şi instanţa de fond, la pct. 61 din anexa I la Ordinul 50/1990, se constată că în grupa I de muncă se încadrează activităţile de fabricare, manipulare , transportul nitroglicerinei , explozivilor, pulberilor fără fum, produselor pirotehnice, în unităţile de producţie a explozivilor, precum şi fabricarea nitrocelulozelor a celuloidului în aceleaşi unităţi de producţie a explozivilor, şi nu activitatea desfăşurată de reclamanţi.
Din probele administrate în cauză NU rezultă că reclamanţii, în exercitarea atribuţiilor pe care le aveau potrivit fişei postului, se ocupau de fabricarea, manipularea, transportul nitroglicerinei, explozivilor, pulberilor negre, pulberilor fără fum, produselor pirotehnice, în unităţile de producţie a explozivilor, precum şi fabricarea nitrocelulozelor şi a celuloidului în aceleaşi unităţi de producţie a explozivilor, ci aceştia lucrau în cadrul staţiei de epurare a apelor uzate, cu conţinut de nitroglicerină, rezultate din procesul de producţie. Prin urmare, niciunul dintre reclamanţi nu era expus unui contact direct cu substanţele chimice de care se face vorbire, pe o perioadă de timp de cel puţin 50 % din timpul efectiv lucrat.
Dacă legiuitorul ar fi apreciat că exista risc de expunere la explozii, aşa cum susţin reclamanţii în criticile din recurs, şi ar fi existat un pericol real pentru sănătatea acestora, ar fi încadrat în mod expres, respectivele categorii profesionale, pentru grupa I de muncă. Unitatea, a apreciat la acel moment, că locurile de muncă ale reclamanţilor, se încadrează în grupa a II a de muncă, în baza unei evaluări de risc, a determinărilor de noxe şi ţinându-se cont de toate elementele concrete, specifice acestor locuri de muncă, aşa cum se prevede în dispoziţiile Ordinului 50/1990.
Nici prin dispoziţiile art. 1 pct. 16 din HG 559/1990, locurile de muncă ale reclamanţilor, respectiv activitatea desfăşurată în cadrul staţiei de epurare, nu poate fi încadrată în grupa I de muncă., pentru că acest articol vizează „operaţiunile periculoase la fabricarea, manipularea, şi transportul produselor explozive” şi nu epurarea apelor reziduale. Chiar dacă activitatea reclamanţilor, implica un anumit risc, în ceea ce priveşte siguranţa vieţii şi sănătatea lor, angajatorul, potrivit legislaţiei în vigoare la acel moment a încadrat locurile de muncă ale acestora, în grupa a II a de muncă, apreciind că riscurile la care sunt expuşi, sunt mult mai mici, decât ale celor ce lucrează în grupa I de muncă.
O eventuală reconstituire a condiţiilor de muncă, de la acel moment, pentru determinarea noxelor, şi evaluarea în concret, a riscului la care s-ar fi expus fiecare dintre reclamanţi, pe baza unei lucrări ştiinţifice, este cu neputinţă, după ce au trecut mulţi ani de la închiderea activităţii unităţii.
Depoziţia martorului audiat în cauză, precum şi înscrisurile depuse la dosar, acreditează doar prezumtiv, ideea încadrării reclamanţilor în grupa I de muncă şi în lipsa altor probe certe, concrete, ştiinţifice, de evaluare a factorilor de risc, susţinerile din acţiunea introductivă de instanţă şi aspectele învederate în recurs, rămân simple afirmaţii.
Pentru toate aceste considerente instanţa apreciază că recursul nu este întemeiat şi în consecinţă în baza dispoziţiilor art. 312 Cod procedură civilă. îl va respinge şi sentinţa primei instanţe va fi menţinută ca legală şi temeinică.
(Dec. civila 739/M/02.07.2010 – N.G. –C.A.Bv)
