încheiere acordare P.J. Persoane juridice


Dosar nr. 2874/94/2011

TRIBUNALUL BUCURESTI – JUDECATORIA BUFTEA

ÎNCHEIEREA nr.35

Sedinta publica din data de 24.03.2011

Instanta compusa din:

Presedinte DUMITRESCU ALINA

Grefier DINA SOFICA

Pe rol urmeaza solutionarea cauzei de fata, având ca obiect cererea de acordare a personalitatii juridice formulata de petenta ASOCIATIA FA.

La apelul nominal se prezinta pentru petenta avocat CE, având delegatie la dosar.

Procedura este legal îndeplinita.

S-a facut referatul cauzei de grefierul de sedinta dupa care,

Având cuvântul, reprezentanta Asociatiei solicita admiterea cererii asa cum a fost formulata.

Instanta, fata de actele si lucrarile dosarului, retine cauza în pronuntare.

I N S T A N T A,

Deliberând asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Buftea la data de 21.03.2011 sub nr. 2974/94/2011, petenta ASOCIATIA “FA” a solicitat acordarea personalitatii juridice a asociatiei si înscrierea în Registrul Asociatiilor si Fundatiilor.

În dovedirea cererii, petenta a depus la dosar urmatoarele înscrisuri: dovada disponibilitatii denumirii, statutul atestat de avocat sub nr…. bis/1.03.2011, actul constitutiv atestat de avocat sub nr…./1.03.2011, dovada patrimoniului, certificate de caziere fiscale pentru membrii fondatori, copie de pe contractul de comodat nr…/28.03.2011, copie de pe contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr…./30.07.2009, copie extras de carte funciara, copii acte de identitate ale membrilor fondatori, dovada patrimoniului, adeverinta nr…./8.03.2011 emisa de Primaria Comunei SJ, un C.D. cuprinzând documentele constitutive ale Asociatiei.

S-au depus, de asemenea, taxa judiciara de timbru de 19,00 lei, precum si timbre judiciare în valoare de 0,30 ron.

Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta constata ca actul constitutiv si statutul asociatiei sunt încheiate în forma atestata de avocat si cuprind mentiunile prevazute de art. 6 din O.G. nr. 26/2000, modificata.

Astfel, actul constitutiv si statutul cuprind reglementari privind: datele de identificare ale asociatilor si fondatorilor, exprimarea vointei de asociere si a scopului propus, denumirea asociatiei si sediul acesteia, durata de functionare, patrimoniul initial, componenta nominala a organelor de conducere, administratie si control, precum si atributiile acestora, persoanele împuternicite, explicarea scopului si obiectivelor, modul de dobândire si de pierdere a calitatii de asociat, destinatia bunurilor în cazul dizolvarii asociatiei.

S-a demonstrat ca asociatia are o structura interna proprie, un patrimoniu distinct destinat realizarii scopului propus, este apolitica, fara scop lucrativ si are un sediu cunoscut.

Din analiza înscrisurilor depuse la dosar, instanta constata ca au fost îndeplinite conditiile prevazute de art. 6 si 7 din O.G. 26/2000, modificata si completata prin Legea nr. 246/2005, cu privire la asociatii si fundatii, privind actul constitutiv, statutul, dovada disponibilitatii denumirii emisa de Ministerul Justitiei, dovada sediului si a patrimoniului, motiv pentru care urmeaza a admite cererea, astfel cum a fost formulata si sa dispuna acordarea personalitatii juridice a petentei si înscrierea în Registrul Asociatiilor si Fundatiilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Admite cererea formulata de petenta ASOCIATIA “FA”, cu sediul în ….

Acorda personalitate juridica ASOCIATIEI “FA”.

Dispune înscrierea petentei ASOCIATIA “FA” în Registrul Asociatiilor si Fundatiilor.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica, azi 24.03.2011.

PRESEDINTE, GREFIER,

Dumitrescu Alina Dina Sofica

Red. DA/DS/6 ex.

28.03.2011