Incheierea prevăzută de art. 673^6 din Codul de procedură civilă. Atacarea cu apel şi, respectiv, cu recurs, distinct de hotărârea privind fondul partajului. Consecinţe


Inscrisul pretins a fi hotărâtor în schimbarea soluţiei date pe fondul partajului a fost invocat şi în recursul formulat împotriva încheierii de admitere în principiu a partajului, instanţele de control judiciar înlăturând criticile aduse soluţiilor date de prima instanţă şi de instanţa de apel, în raport de acest înscris, ca neîntemeiate.

Pentru aceste motive, invocarea art. 304 pct. 10 din Codul de procedură civilă, în recursul formulat pe fondul cererii de partaj, cu privire la acelaşi înscris, în scopul modificării celor cuprinse în încheierea de admitere în principiu a partajului reglementată de art. 6736 din Codul de procedură civilă, tinde în mod inadmisibil la modificarea încheierii de admitere în principiu a cererii de partaj, deoarece aceasta a intrat sub autoritatea lucrului judecat.

(Decizia nr. 1515 din 17 iunie 2003 – Secţia a IV-a civilă)

Prin Sentinţa civilă nr. 2449/2002, pronunţată în Dosarul nr. 395/2001, Judecătoria Turnu Măgurele a admis în parte acţiunea de partaj succesoral formulată de reclamantul O.C. împotriva pârâtelor T.A. şi A.F., dispunând ieşirea părţilor din indiviziune asupra masei succesorale rămase de pe urma defunctului O.S., prin atribuirea de loturi, pentru egalizarea cărora pârâta T.A. a fost obligată la plata unei sulte de câte 2.244.375 lei către celelalte părţi.
Sentinţa a rămas definitivă prin respingerea ca nefondat a apelului formulat de reclamant, potrivit Deciziei civile nr. 92A din 12.03.2003, pronunţată de Tribunalul Teleorman în Dosarul nr. 346/2003.

împotriva deciziei a declarat recurs apelantul-reclamant O.C. în motivarea cererii de recurs s-a susţinut că instanţele anterioare au stabilit masa succesorală ignorând înscrisuri hotărâtoare pentru soluţionarea litigiului dedus judecăţii, respectiv Sentinţa civilă nr. 954/1991, pronunţată într-un proces anterior de partaj, şi nu au verificat dacă autorul părţilor a dispus în anul 1992 şi 1993, printr-un act de , şi nu testament, “de mai multe bunuri decât cele pe care le-a primit prin hotărârea definitivă” menţionată.

Criticile formulate de recurent, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 10 din Codul de procedură civilă, sunt nefondate, hotărârea judecătorească pronunţată în anul 1991 nefiind hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii în etapa procesuală în care au fost pronunţate sentinţa şi decizia recurată.

Compunerea masei succesorale rămase de pe urma defunctului O.S., calitatea de moştenitori legali a părţilor în litigiu şi cotele de drept ce le revin în această calitate au fost stabilite potrivit încheierii de admitere în principiu nr. 1175/2001, prin care s-a dispus şi reducţiunea testamentului autentificat sub nr. 236/1993, după care instanţa de fond a procedat conform dispoziţiilor art. 673® din la evaluarea, formarea şi atribuirea loturilor, respectând dispoziţiile încheierii de admitere în principiu.

înscrisul pretins de recurent ca fiind hotărâtor cauzei a fost invocat de acesta şi în cadrul căilor de atac exercitate împotriva încheierii, instanţele de control judiciar înlăturând însă criticile formulate sub acest aspect ca fiind neîntemeiate, astfel încât încheierea prin care a fost stabilită compunerea masei partajabile a rămas irevocabilă.

Pentru aceste motive s-a constatat că în actuala fază procesuală recurentul tinde inadmisibil la modificarea unei hotărâri judecătoreşti (încheierea de admitere în principiu nr. 1172/2001), care a intrat în puterea lucrului judecat.

Faţă de considerentele prezentate, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea a respins recursul ca nefondat.