Prin sentinţa civilă nr. 1224/SIND/21.06.2010, pronunţată de jucătorul-sindic în dosar nr. 411/62/2005 al Tribunalului Braşov – secţia comercială şi de administrativ, s-a admis excepţia inadmisibilităţii opoziţiilor, obiecţiunilor, memoriilor şi contestaţiilor formulate de G. E., SC E. O. G. SA, B C. SA şi B. I., S. Z., A. V. G., D.A., S. V. D., Z. I. şi S. E. D., la raportul administratorului judiciar S. Q. SPRL, privind închiderea procedurii de reorganizare a S.C. R S.A., cu consecinţa respingerii acestora ca inadmisibile.
S-a respins excepţia prematurităţii propunerii de închidere a procedurii de reorganizare judiciară în condiţiile neîndeplinirii de către debitorul R S.A. a obligaţiilor din planul de reorganizare, respectiv din programul de plăţi, excepţie invocată de S.C. B C S.A..
S-a respins ca fiind nefondate opoziţiile, obiecţiunile, memoriile şi contestaţiile formulate de G. E., SC E. G. R. SA, B.C. SA şi B. I., S. Z., A. V. G., D. A., S. V. D., Z. I. şi S. E.. D. cu privire la propunerea administratorului judiciar S. Q. SPRL de închidere a procedurii de reorganizare.
În baza dispoziţiilor art. 246 Cod procedură civilă, s-a luat act de renunţarea contestatoarei S.C. R D S.A. – prin lichidator la judecata contestaţiei formulate împotriva Memoriului de închidere a procedurii de reorganizare judiciară depus de R S.A. precum şi a contestaţiei formulate împotriva raportului final al administratorului judiciar „S. Q. SPRL.
S-au respins cererile de aprobare a intrării în faliment a S.C. R S.A., formulate de G. E., SC E. G. S.A. şi B I, S. Z., A. V. G., D. A., S. V. D., Z. I. şi S. E. D., ca fiind nefondate.
S-a admis cererea administratorului judiciar S. Q. SPRL precum şi Memoriul R S.A., privind închiderea procedurii insolvenţei şi în consecinţă:
În baza dispoziţiilor art. 132 alin 1 din Legea 85/2006 dispune închiderea procedurii reorganizării judiciare faţă de debitorul S.C. R S.A..
În baza dispoziţiilor art. 137 alin 2 din Legea insolvenţei s-a constatat că debitorul S.C. R. S.A. este descărcat de diferenţa dintre valoarea obligaţiilor pe care le avea înainte de confirmarea planului şi cea prevăzută în plan şi anume de diferenţa de 10% respectiv 20% din valoarea creanţelor salariale respectiv chirografare înregistrate în tabelul definitiv al creanţelor, cu aplicarea art. 137 alin 3. din Legea 85/2006.
În temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenţei,
S-a descărcat administratorul judiciar şi celelalte persoane participante la procedură de orice îndatoriri şi responsabilităţi, cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de garanţii, acţionari sau asociaţi.
În temeiul art. 135 din Legea nr.85/2006,
S-a dispus notificarea prezentei sentinţe Direcţiei Teritoriale a Finanţelor Publice şi Oficiului Registrului Comerţului, pentru efectuarea cuvenitelor menţiuni, precum şi publicarea prin Buletinul procedurilor de .
S-a dispus notificarea prezentei sentinţe de către administrator debitorului şi tuturor creditorilor debitorului.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Analizând cu prioritate excepţia invocată, faţă de dispoziţiile art. 137 Cod procedură civilă instanţa a constatat că aceasta este întemeiată, motivat de faptul că dispoziţiile legii insolvenţei care sunt norme speciale, nu prevăd întocmirea unui raport final al administratorului judiciar prin care să solicite închiderea procedurii reorganizării judiciare, or, nefiind prevăzută prin lege întocmirea unui asemenea raport şi modalitatea în care poate fi atacat un asemenea raport este evident că orice opoziţie, obiecţiune sau contestaţie privitoare la un astfel de raport este inadmisibilă. Susţinerile reprezentanţilor convenţionali ai părţilor potrivit cărora raportul administratorului judiciar a fost întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 21 din nu au fost primite de instanţă, întrucât, aceste dispoziţii vizează strict raportul lunar întocmit de către administratorul judiciar cu privire la descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, precum şi o justificare a cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului.
Alineatul 2 al acestui articol a prevăzut că în termen de 5 zile de la depunerea raportului, orice persoană interesată poate formula contestaţie împotriva acestui raport iar contestaţia se va soluţiona de către judecătorul sindic în termen de 10 zile, prin încheiere în camera de consiliu, cu citarea contestatorului, a administratorului judiciar şi a comitetului creditorilor, putând, la cererea contestatorului, să suspende executarea măsurii contestate.
Analizând aceste dispoziţii legale în materie, instanţa a constatat că acest text de lege se referă la raportul lunar întocmit de către administratorul judiciar, neexistând un echivalent între o măsură a administratorului judiciar dispusă pe parcursul desfăşurării procedurii şi cererea sau propunerea acestuia de închidere a procedurii reorganizării judiciare, închidere care este exclusiv atributul instanţei de judecată. Instanţa a constatat că simpla denumire de „raport final” atribuită de către administratorul judiciar solicitării de închidere a procedurii de reorganizare nu poate conduce de plano la admisibilitatea unui astfel de raport şi implicit la admisibilitatea căilor de atac împotriva unui astfel de raport, în condiţiile în care nu există o prevedere legală, expresă în acest sens în legea insolvenţei.
Mai mult, calificarea unei cereri adresată instanţei se face de către judecător şi funcţie de această calificare sunt de urmat căile de atac posibile, căi de atac ce sunt date de la lege.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:
1. Cu privire la solicitarea administratorului judiciar de închidere a procedurii de reorganizare judiciară:
Planul de reorganizare întocmit de S.C. R S.A. a prevăzut pentru stingerea datoriilor următoarele măsuri:
– pentru categoria creanţelor salariale, plata a 10% din valoarea creanţelor înscrise în tabelul definitiv al creditorilor;
– pentru categoria creanţelor chirografare, plata a 20% din valoarea creanţelor înscrise în tabelul definitiv al creditorilor;
– pentru categoria creanţelor garantate şi bugetare, conversia acestora în acţiuni la S.C. R. S.A.;
Din conţinutul ultimului raport întocmit în cauză de către administratorul judiciar a rezultat că după deschiderea procedurii de reorganizare debitoarea S.C. R S.A. şi-a modificat situaţiile financiare conform planului şi a continuat activitatea cu respectarea planului de reorganizare şi îndeplinirea conform calendarului a măsurilor prevăzute în acesta.
Planul de reorganizare confirmat în data de 8.12.2004 a prevăzut îndeplinirea măsurilor prevăzute de acesta, respectiv investiţionale, de marketing stingerea creanţelor către creditori, tehnologice şi de mediu, până la anumite termene.
În ceea ce priveşte îndeplinirea obligaţiilor asumate prin planul de reorganizare privitoare la plata a 10% respectiv a 20% a creanţelor, instanţa a constatat că acestea au fost achitate. Este avut în vedere faptul că până la acest moment nu a fost înregistrată pe rolul instanţei nici o contestaţie din partea creditorilor implicaţi în procedură, ale căror creanţe au fost constatate şi menţionate în conţinutul planului de reorganizare.
De asemenea instanţa a avut în vedere şi conţinutul raportului de expertiză contabilă întocmit în cadrul procedurii de reorganizare de către societatea de expertiză contabilă şi S.C. C. C. P. S.R.L, din care a rezultat că plăţile către creditorii salariaţi şi chirografari, înscrise în planul de reorganizare au fost îndeplinite.
În ceea ce priveşte conversia creanţelor în acţiuni, prevăzută ca modalitate de stingere a creanţelor bugetare şi garantate, instanţa a avut în vedere înregistrarea acestei conversii prin majorarea capitalului social al debitoarei, majorare înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului, fiind pronunţată în acest sens de către judecătorul delegat încheierea de şedinţă nr.3667/26.05.2008. Potrivit acestei încheieri, a operat modificarea actului constitutiv al S.C. R S.A., în baza voinţei exprimate a acţionarilor.
La data de 6.08.2009 a fost depus la fila 30 dosar – volumul 14 supliment – tabelul definitiv rectificativ al creanţelor debitoarei. Din conţinutul acestuia a rezultat că debitoarea S.C. R. S.A. are doi creditori, respectiv S.C. C. S.A. – cu o creanţă garantată, în curs de conversie conform planului de reorganizare, în cuantum de 2.424.440, 96 lei şi S.C. R. D. S.A., cu o creanţă chirografară rămasă neacoperită în cuantum de 40.285.195,65 lei.
În ceea ce priveşte creanţa S.C. C S.A., judecătorul sindic la termenul de judecată din 25.02.2010 a luat act de contractul de cesiune de creanţă intervenit între S.C. C. S.A. şi S.C. P. H. GMBH şi de subrogarea acesteia din urmă în drepturile S.C. C. S.A.. (încheiere fila 48 dosar tribunal – volum 15 supliment). Prin aceeaşi încheiere de şedinţă instanţa a luat act şi de renunţarea S.C. P. H. GMBH la contestaţia formulată împotriva memoriului de închidere a procedurii şi a raportului final pentru închiderea procedurii, formulat de administratorul judiciar.
În ceea ce priveşte creanţa creditoarei S.C. R. D. S.A. – prin lichidator judiciar, instanţa s-a pronunţat cu privire la contestaţia formulată de acest creditor prin Sentinţa Civilă nr.861/6.05.2010 iar la termenul de judecată din 10.06.2010 creditoarea S.C. R. D. S.A. a precizat, în temeiul dispoziţiilor art. 267 Cod procedură civilă că înţelege să renunţe la calea de atac a recursului, astfel încât, faţă de acest creditor cât şi faţă de debitoarea S.C. R. S.A. – care în baza aceluiaşi temei legal a renunţat la calea de atac, hotărârea menţionată a rămas irevocabilă cu privire la cuantumul creanţelor cuprinse în tabelul definitiv de creanţe.
În acest context, solicitarea administratorului judiciar S. Q. privind închiderea procedurii de reorganizare, ca şi consecinţă a faptului că toate creanţele debitoarei conţinute în planul de reorganizare au fost achitate a fost fondată şi a fost admisă ca atare.
2. Cu privire la opoziţiile/contestaţiile formulate de B C S.A.
La data de 11.11.2009 s-a constată depuse la dosarul cauzei – filele 220 – 223 volumul 14 supliment – opoziţii/contestaţii formulate de către S.C. B. C. S.A. prin care se solicită a se constata prematuritatea solicitării închiderii procedurii de reorganizare judiciară, având în vedere că nu au fost soluţionate irevocabil contestaţiile formulate de către aceasta.
Cu privire la aceste opoziţii/contestaţii, instanţa a constatat că acestea sunt neîntemeiate, întrucât contestaţiile privind creanţele deţinute de S.C. B. C. S.A. au fost soluţionate în mod irevocabil, astfel încât, nu a fost primită susţinerea potrivit căreia cererea de închidere a procedurii ar fi prematură.
Astfel, prin Decizia Civilă nr. 587/24.11.2009 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, s-a admis recursul formulat de recurenta B. C. S.A. împotriva sentinţei Civile nr. 820/Sind/2.04.2009, a fost modificată în parte sentinţa recurată şi s-a dispus compensarea creanţelor reciproce dintre S.C. R. S.A. şi B.C. S.A. în limita sumei de 60.481 lei.
Prin Decizia Civilă nr.52/4.02.2010 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, s-a admis recursul formulat de S.C. B. C. S.A. împotriva Sentinţei Civile nr.1598/Sind/28.08.2009, pronunţată de Tribunalul Braşov. A fost modificată în parte sentinţa recurată în sensul că s-a luat act de renunţarea creditoarei B.C. S.A. la judecata contestaţiei formulate împotriva raportului administratorului judiciar.
În ceea ce priveşte prematuritatea ce se solicită a fi constatată, instanţa a apreciat că aceasta reprezintă în fapt o apărare de fond, fiind solicitată a se constata ca şi consecinţă a respingerii cererii de închidere a reorganizării şi nu reprezintă o veritabilă excepţie de fond sau de procedură, din categoria celor prevăzute de dispoziţiile Codului de Procedură Civilă.
3. În ceea ce priveşte contestaţiile formulate de G. E, E.G. SA şi B.I., S. Z., A. V. G., D. A., S. V. D., Z. I., S. E. D. împotriva cererilor de închidere a procedurii de reorganizare, instanţa a constatat că acestea sunt neîntemeiate, fiind respinse ca atare, cu consecinţa admiterii cererii administratorului judiciar şi a memoriului debitoarei de închidere a procedurii de reorganizare judiciară, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:
Potrivit dispoziţiilor art. 132 alin 1 teza 1 din Legea nr. 85/2006, singura condiţie pentru închiderea procedurii de reorganizare este îndeplinirea tuturor obligaţiilor de plată asumate prin planul confirmat. Or, aşa cum s-a constatat de către administratorul judiciar şi aşa cum s-a arătat prin tabelul definitiv rectificat al creanţelor toate obligaţiile de plată asumate de debitoare prin planul confirmat au fost îndeplinite.
În ceea ce priveşte susţinerile S.C. G. E. în sensul că nu se poate dispune închiderea procedurii de reorganizare până nu sunt soluţionate în mod irevocabil toate contestaţiile formulate de către creditori, instanţa a constatat că trebuie avută în vedere distincţia foarte importantă pe care legea o statuează de altfel – dintre creditorii ce deţin creanţe născute dinaintea deschiderii procedurii, care au fost înscrişi la masa credală şi care au fost cuprinşi în planul de reorganizare judiciară şi creditorii care deţin sau invocă anumite creanţe născute în timpul procedurii şi care exced planului de reorganizare confirmat.
Aceste din urmă creanţe se circumscriu dispoziţiilor art. 64 alin 6 din legea insolvenţei şi se plătesc conform înscrisurilor din care provin fără a se înscrie la masa credală. În atari condiţii, este evident că îndeplinirea planului de reorganizare poate fi analizată la acest moment, întrucât, obligaţiile evidenţiate în plan sunt stabilite în concret iar creanţele creditorilor menţionaţi în plan sunt determinate în mod irevocabil.
De altfel, instanţa a apreciat că nu este în interesul creditorilor ce deţin creanţe născute în timpul procedurii să se procedeze la o eventuală tergiversare a închiderii unei proceduri de reorganizare, în condiţiile în care chiar o executare silită pentru o asemenea creanţă nu ar fi posibilă în perioada de reorganizare, date fiind dispoziţiile imperative ale art. 36 din legea insolvenţei potrivit cărora orice acţiune sau executare pornită contra debitoarei se suspendă până la închiderea procedurii.
Mai mult, instanţa a constatat că pe parcursul desfăşurării procedurii, debitoarea SC R. SA nu a pierdut dreptul de reprezentare şi în consecinţă, o hotărâre de admitere a unei creanţe născute în timpul procedurii, îi este opozabilă şi după rămânerea irevocabilă a prezentei sentinţe şi chiar va putea fi pusă în executare, întrucât, după închiderea procedurii de reorganizare nu mai sunt incidente dispoziţiile art. 36 din legea insolvenţei.
4. În ceea ce priveşte cererea de aprobare a intrării în faliment a debitoarei, formulată de G. E., aceasta s-a respins ca fiind neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Cu privire la depăşirea termenului de executare a planului de reorganizare, instanţa a constatat că potrivit dispoziţiilor art. 95 alin 3 din Legea 85/2006, executarea planului de reorganizare nu va depăşi 3 ani, socotiţi de la data confirmării, perioadă care în condiţiile alin 4 al aceluiaşi articol poate fi extinsă cu cel mult încă o perioadă de 1 an.
În cauza de faţă, planul de reorganizare admis în principiu la data de 13.10.2004 şi confirmat la data de 8.12.2004, prelungit conform legii a fost integral executat. Faptul că solicitările de închidere a procedurii sunt puse în discuţia părţilor după trecerea unei perioade mai mari de 4 ani, deci după data de 8.12.2008 nu poate culpabiliza debitoarea pentru neîndeplinirea măsurilor impuse prin plan.
Tergiversarea soluţionării cauzei până la acest moment s-a datorat unor motive neimputabile debitoarei respectiv: litigiilor numeroase care au intervenit datorită complexităţii cauzei – fiind vorba despre o reorganizare judiciară atipică, numărului mare de părţi care au uzitat de numeroase instituţii de drept formulând cereri care de multe ori s-au dovedit a nu fi de competenţa judecătorului sindic, datorită promovării căilor de atac extraordinare – după epuizarea tuturor celor ordinare iar în acest context, punerea în discuţie a cererilor de închidere a procedurii la acest moment, nu poate fi de natură a atrage culpa debitoarei şi implicit sancţiunea ce ar decurge din neîndeplinirea planului de reorganizare.
Dispoziţiile art. 103 alin 1 din legea insolvenţei au prevăzut că debitorul îşi va conduce activitatea sub supravegherea administratorului judiciar şi în conformitate cu planul confirmat, până când judecătorul sindic va dispune motivat, fie închiderea procedurii insolvenţei şi luarea tuturor măsurilor pentru reinserţia debitorului în activitatea socială, fie încetarea reorganizării şi trecerea în faliment, în condiţiile art. 107 şi următoarele. Din aceste dispoziţii legale a rezultat că intrarea în faliment nu operează de drept la momentul trecerii termenului de 4 ani, ci trebuie dispusă motivat, de către judecătorul sindic. Acest aspect a vizat inclusiv supunerea analizei judecătorului sindic a modului în care a fost respectat planul de reorganizare, a disponibilităţii de care a dat dovadă debitorul în îndeplinirea planului dar şi a împrejurărilor care au fost de natură să conducă la formularea unei cereri de închidere a procedurii reorganizării după o perioadă mai mare de timp decât termenul stabilit de lege, respectiv termenul de 4 ani de la data confirmării planului de reorganizare.
Tot cu privire la acest aspect, s-a constatat că dacă legiuitorul ar fi avut în vedere faptul că intrarea în faliment operează de drept, după expirarea acestui termen de 4 ani, ar fi enumerat acest lucru ca şi condiţie printre celelalte condiţii expres şi limitativ prevăzute de art. 107 din legea insolvenţei.
În ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 107 alin 1 lit. C potrivit cărora se impune intrarea debitoarei în faliment, întrucât, desfăşurarea activităţii debitorului în decursul procedurii reorganizării ar aduce pierderi averii sale, instanţa a constatat că nu poate fi constatată o pierdere a averii debitoarei S.C. R.S.A., în sensul înregistrării unei scăderi a patrimoniului net al societăţii. În cazul de faţă debitoarea pe lângă faptul că şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin planul de reorganizare, evitând astfel o creştere a pasivului, a înregistrat o creştere a averii sale astfel cum a rezultat din raportul de activitate al administratorului judiciar, întocmit la data de 13.03.2009, ultimul raport relevant pentru perioada de reorganizare, creştere ce s-a datorat în principal conversiei creanţelor în acţiuni.
5. Cu privire la cererea de intrare în faliment formulată de E. G. S.A., instanţa a constatat că aceasta are calitatea de creditor cu o creanţă născută în timpul procedurii reorganizării iar la termenul de judecată din 10.06.2010 s-a făcut dovada achitării acestei creanţe astfel cum s-a dispus prin Sentinţa Civilă nr. 666/8.04.2010 de către Tribunalul Braşov.
Raţiunea pentru care s-ar insista la cererea de intrare în faliment ar fi aceea de a – şi acoperi creanţa din averea debitorului, or, în situaţia de faţă s-a făcut dovada achitării acestei creanţe.
Chiar în condiţiile în care creanţa deţinută de acest creditor nu ar fi fost acoperită total sau parţial, atât opoziţia sa la cererea de închidere a procedurii cât şi cererea sa de intrare a debitoarei în faliment sunt nefondate, dată fiind incidenta disp.art.64 alin.6 din Legea 85/2006.
Aşa cum s-a reţinut, creanţa acestui creditor ca şi potenţiala creanţă a S.C. G. E., sunt creanţe ce nu au fost cuprinse în planul de reorganizare şi care nu pot influenţa închiderea procedurii, nefiind astfel evidenţiat vreun interes legitim pentru a se solicita intrarea debitoarei în faliment.
6. Cu privire la cererea privind intrarea debitoarei în faliment formulată de B.I., S. Z., A. V. G., D. A, S. V. D., Z. I., S. E. D., instanţa a constatat că faţă de aceştia planul de reorganizare a fost îndeplinit, procentul prevăzut pentru plata acestor creanţe – constatat irevocabil – a fost achitat astfel încât, aceste susţineri sunt nefondate.
În ceea ce priveşte susţinerea reprezentantului convenţional al creditorilor în sensul că planul de reorganizare nu a fost publicat, instanţa a constatat că acestea sunt neîntemeiate, la dosarul existând dovada comunicării planului de reorganizare către creditori şi supus comitetului creditorilor fiind aprobat de către aceştia la data de 20.09.2004, astfel încât în cauză nu pot fi incidente motivele de nulitate invocate.
S-a constatat de asemenea că celelalte motive invocate prin cererea formulată privesc aceleaşi aspecte la care s-a făcut referire de către S.C. G. E., aspecte ce au fost analizate în considerentele expuse cu privire la cererea de intrare a debitoarei în faliment formulată de această societate.
Pentru aceste motive s-a respins şi această cerere de intrare în faliment ca nefondată.
Având în vedere toate aceste considerente şi fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art.132 alin 2 din Legea nr.85/2006, s-a impus închiderea procedurii insolvenţei faţă de debitoarea S.C. R. S.A..
Ca o consecinţă, judecătorul sindic a dispus ca societatea debitoare să nu fie radiată din Registrul Comerţului, aceasta urmând să-şi continue activitatea.
Potrivit dispoziţiilor art. 137 alin 2 din Legea nr. 85/2006 instanţa a constatat că debitorul este descărcat de diferenţa obligaţiilor pe care le avea înainte de confirmarea planului şi cea prevăzută în plan şi anume de diferenţa de 10% respectiv 20% din valoarea creanţelor salariale respectiv chirografare înregistrate în tabelul definitiv al creanţelor, cu aplicarea art. 137 alin 3 din legea insolvenţei.
În baza art.136 din Legea nr.85/2006 judecătorul sindic a dispus descărcarea tuturor persoanelor implicate în procedură de orice atribuţii şi responsabilităţi, cu excepţia atribuţiei administratorului judiciar de a pune la dispoziţia creditorilor şi/sau executorului judecătoresc tabelul definitiv consolidat al creanţelor debitorului.
În temeiul art.135 din Legea nr.85/2006 judecătorul sindic a dispus notificarea sentinţe civile atacate Direcţiei Generale a Finanţelor Publice şi Oficiului Registrului Comerţului, pentru cuvenitele menţiuni.
Sentinţa a fost publicată în Buletinul procedurilor de insolvenţă.
Administratorul judiciar a notificat sentinţă atacată debitorului şi creditorilor.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli.
Împotriva acestei soluţii au declarat recurs creditorii G. E., H. N., B.I., S. Z., A. V. G., D. A., Z. I., S. I. D. şi S. V. D., aducându-i critici pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând după cum urmează:
I. S.C. G. E.– admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi a tuturor încheierilor interlocutorii din dosar nr. 411/62/2005 al Tribunalului Braşov cu consecinţa admiterii contestaţiilor la cererile de închidere a procedurii de reorganizare judiciare a R., a admiterii cererii G. de aprobare a intrării societăţii R. în faliment, şi-a trimiterii cauzei pentru continuarea judecăţii.
II. B.I., S. Z., A. V. G., D. A., Z. I., S. I. D. şi S. V. D. – admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare în raport de creanţa constatată în timpul procedurii de reorganizare şi nemotivarea hotărârii în raport de art. 261 Cod procedură civilă.
III. H. N. – admiterea recursului şi casarea sentinţei recurate, pentru greşita respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie.
În expunerea motivelor de recurs recurenta G. E. arată în principal că judecătorul-sindic s-a pronunţat asupra a ceea ce nu s-a cerut, în sensul că nu există cadrul juridic prin care administratorul judiciar a cerut închiderea procedurii fiind aplicabile art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă.
I. Relativ la soluţia de respingere a contestaţiilor G. E. împotriva cererilor de închidere a procedurii de reorganizare judiciară se critică punctual:
a) greşita aplicare a legii în temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, relativ la interpretarea sistematică a prevederilor Legii nr. 85/2006, dispoziţiile art. 64 alin. 6 trebuind coroborate cu ale art. 132, îndeplinirea tuturor obligaţiilor de plată asumate prin planul confirmat şi plata creanţelor născute după data de deschiderea procedurii, conform documentelor din care rezultă constituţional condiţiile legale fără de care procedura de reorganizare nu poate fi închisă.
b) greşita interpretare a legii şi motivele contradictorii (art. 304 pct. 7, 8, 9) relativ la creanţele născute înainte de deschiderea procedurii şi care sunt cuprinse în planul de reorganizare judiciare cât şi cele născute în timpul procedurii, întrucât ambele categorii se analizează în cadrul procedurii de insolvenţă.
c) interpretarea contrară principiilor fundamentale pe care legea insolvenţei se bazează, respectiv dispoziţiilor art. 64 alin. 6, în ceea ce priveşte interesul creditorilor titulari ai unor creanţe născute în timpul procedurii pentru închiderea procedurii;
d) raţionamentul greşit al instanţei fondului potrivit căruia păstrarea dreptului de administrare a debitoarei S.C. R S.A. asigură opozabilitatea faţă de ea, a unei sentinţe de admitere a creanţei G;
e) nepronunţarea asupra motivului de contestaţie privitor la indicii financiari negativi înregistrate de R, în patrimoniul său, în timpul perioadei de reorganizare, potrivit rapoartelor trimestriale de activitate ale administratorului judiciar privind procedura de reorganizare R. ceea ce-ar fi impus aplicarea art. 105 alin. 1 şi art. 107 alin. 1 lit.c din Legea nr. 85/2006.
II. În ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii G. de aprobare a intrării R. în faliment se aduc următoarele critici:
a) greşita apreciere a judecătorului-sindic asupra datei la care s-a împlinit termenul de executare a planului, acesta fiind împlinit la 8.12.2007, prelungirea până la 8.12.2008, fiind bazată pe o greşită aplicare a legii;
b) planul de reorganizare, nu a fost executat nici până la 8.12.2008, ulterior acestui moment fiind efectuate aceste juridice în cadrul procedurii de reorganizare a R.
c) lipsa de fundament legal relativ la motivele neimputabile debitoarei pentru care soluţionarea cauzei a fost tergiversată întrucât Legea nr. 85/2006 nu face nicio distincţie în funcţie de motivul pentru care termenul de executare s-a depăşit.
d) termenul de execuţie a planului este un termen de decădere, faţă de art. 95 alin. 3 şi 4 din Legea nr. 85/2006, respectiv art. 103 Cod procedură civilă, depăşirea sa fiind sancţionată cu deschiderea procedurii de faliment, fără posibilitatea prelungiri;
e) interpretarea eronată şi restrictivă a prevederilor art. 107, întrucât intrarea debitoarei în faliment operează de drept, conform art. 107 alin. 1 lit.c;
f) nefondata constatare a instanţei de fond, potrivit cu care, nu poate fi constatată o pierdere a averii debitoarei S.C. R S.A., în condiţiile în care în toate rapoartele trimestriale de activitate ale administratorului judiciar se arată explicit că patrimoniul R a înregistrat indici financiari negativi, adică societatea a înregistrat pierderi în timpul perioadei de reorganizare.
În drept art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 Cod procedură civilă, art. 312 alin. 1 – 5 Cod procedură civilă şi art. 304 Cod procedură civilă.
În expunerea propriilor motive de recurs, creditorii B. I., S. Z., A. V. G.. D. A., Z. I., S. I. D. şi S. V. D. arată că soluţia instanţei de fond este nelegală faţă de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă fiind inadmisibilă ştergerea creanţelor debitorilor, în condiţiile în care ele au fost constatate prin sentinţa civilă 866/SIND/2008 intrată în puterea lucrului judecat prin decizia nr. 75/2006, debitoarea datorând 10.874.066 lei.
Astfel, faţă de dispoziţiile art. 64 alin. 6 din Legea nr. 85/2006, debitoarea datorează sus amintita sumă, dată fiind forţa obligatorie a hotărârii judecătoreşti. Or, plata a 10% din creanţă în cadrul planului de reorganizare nu înlătură titlul executoriu obţinut în cursul procedurii, nefiind aplicabil art. 36.
Se critică hotărârea, fiind încălcate dispoziţiile art. 95 alin. 3 şi art. 107 din Legea nr. 85/2006, întrucât obligaţiile de plată nu sunt îndeplinite, desfăşurarea activităţii debitoarei în decursul reorganizării aduce pierderi activităţii sale, nefiind îndeplinite sarcinile din planul confirmat. Astfel, judecătorul-sindic trebuia să se pronunţe în sensul deciderii intrării în faliment a debitorului S.C. R. S.A..
Totodată, sunt aplicabile dispoziţiilor art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă sentinţa recurată cuprinzând motive contradictorii, întrucât descărcarea de gestiune şi implicit închiderea procedurii nu poate opera câtă vreme planul de reorganizare nu s-a îndeplinit în termen, iar cei 90% din creanţa recurenţilor nu reprezintă o pierdere ce poate beneficia debitorului.
Închiderea procedurii conform art. 132 nu poate opera cât timp creditorii cu creanţa înscrisă în Tabelul creditorilor, şi neacoperită în proporţie de 90% infirmă planul, potrivit art. 64 alin. 6 din Legea nr. 85/2006 coroborat cu art. 105 şi 107.
Se mai arată că, prin închiderea procedurii se defavorizează recurenţii creditori, fiind încălcat art. 5 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.
Relativ la descărcare de gestiune, se arată că împotriva raportului administratorului judiciar s-a formulat contestaţie conform art. 21 pct.2 din Legea nr. 85/2006, întrucât conform art. 1073 coroborat cu art. 2 Cod comercial creditorul are dreptul la îndeplinirea exactă a obligaţiei, astfel că ea nu poate opera.
Totodată, neîndeplinirea celor două componente ale planului, respectiv neplata creanţelor din timpul procedurii face ca intrarea în faliment să fie actuală, impunându-se casarea cu trimitere.
În expunerea propriilor motive de recurs, creditorul H. N. arată că instanţa de fond a încălcat art. 129 Cod procedură civilă şi art. 3 Cod civil, întrucât exercitându-şi rolul activ judecătorul-sindic trebuia să ceară explicaţii cu privire la motivarea în fapt şi-n drept per a contrario săvârşind denegare de dreptate.
Se mai arată că, raportat la art. 103 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 greşit s-a susţinut că-n calitatea sa de acţionar nu poate formula cerere de intervenţie, ea fiind inadmisibilă. Aceasta, întrucât judecătorul-sindic este ţinut în a distinge între art. 49 şi art. 50 Cod procedură civilă, întrucât acţionarul justifică interesul, planul de reorganizare al R. încălcând dispoziţiile imperative ale legii.
Pe cale de consecinţă, atât calificarea ca cerere de intervenţie în interes propriu, cu interes legal şi legitim ca reorganizarea să fie efectuată în limitele cerinţelor legii, cât şi ca cerere de intervenţie în interesul R. sunt întemeiate, impunându-se casarea, conform art. 312 alin. 3 teza finală Cod procedură civilă.
În fine, se arată că, neînregistrarea recursului la Tribunalul Braşov se datorează necomunicării hotărârii, neoperând sancţiunea nulităţii conform Deciziei nr. 2737/2008 a , recursul fiind depus în termen.
În cauză s-a formulat cerere de intervenţie în interesul recurentei G. E., în temeiul art. 49 alin. 3 şi art. 51 Cod procedură civilă, justificat prin aceea că anularea hotărârilor AGEA din 21.07.2009, respectiv 11.11.2009 arată că planul de reorganizare este nelegal.
Astfel, prin sentinţa civilă din. 14.10.2009 a Tribunalului Bacău, s-a anulat hotărârea A.G.E.A. din 21.07.2009 a R. S.A. rezultând că executarea planului de reorganizare nu poate încălca dispoziţiile imperative ale legii. Concluzia este că, există o imposibilitate a executării planului de reorganizare, impunându-se admiterea recursului G. E..
În cauză, Curtea din oficiu a pus în discuţia părţilor, potrivit art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă suspendarea judecăţii recursului până la soluţionarea contestaţiei formulate de S.C. G. E. trimisă spre rejudecare prin Decizia nr. 574/5.11.2010 a Curţii de Apel Braşov.
Or, soluţia ce se va da în dosarul contestaţiei G. E. (în rejudecare) nu influenţează soluţia din dosarul de insolvenţă. Aceasta, întrucât situaţia creanţelor curente nu are relevanţă din perspectiva aplicării art. 132 alin. 1 teza I din Legea nr. 85/2006, G.E. nu are calitatea de creditor în sensul art. 3 pct. 7 şi 8 din Legea nr. 85/2006 iar aplicarea art. 64 alin. 6 din Legea nr. 85/2006 nu este condiţionată de menţinerea deschisă a procedurii insolvenţei.
Aşa fiind, nu sunt întrunite condiţiile pentru a dispune suspendarea judecării cauzei în baza art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă.
Prin Încheierea de şedinţă din 11.01.2011, respectiv prin citaţia din 15.11.2010 (fila 142 vol.II dosar) intervenientului în interesul G. E. respectiv recurentului H. N. i-a fost stabilită în sarcină, obligaţia timbrării cu 60 lei taxă judiciară de timbru şi respectiv 0,15 lei timbru judiciar, atât a cererii de intervenţie accesorie, cât şi a recursului declarat, neconformându-se dispoziţiilor instanţei, devin aplicabile dispoziţiile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 cu consecinţa anulării c a netimbrată a cererii de intervenţie în interesul recurentei G. E., respectiv a recursului, ambele promovate de creditorul H. N..
Văzând dispoziţiile art. 137 Cod procedură civilă Curtea urmează a se pronunţa cu prioritate asupra excepţiei de tardivitate a declarării recursului promovat de creditorii B.I., S. Z., A. V. G., D. A., Z. I., S. I. D. şi S. V. D. invocată din oficiu, la termenul de judecată din 5.10.2010.
Astfel, sentinţa civilă nr. 1224/SIND/21.06.2010, ce face obiectul prezentului recurs a fost publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă la data de 30.07.2010 (fila 101 dosar Tribunal Braşov), iar recursul creditorilor sus amintiţi a fost declarat la 4.10.2010, cu încălcarea termenului de decădere stipulat de art. 301 Cod procedură civilă raportat la art. 8 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 în vigoare la momentul pronunţării sentinţei. Or, termenul de decădere de 10 zile curge conform art. 7 alin. 9 din Legea nr. 85/2006 de la publicarea sentinţei în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă în condiţiile în care comunicarea oricăror acte de procedură se efectuează prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă.
Aşa fiind, consecinţă a admiterii excepţiei tardivităţii, recursul creditorilor B. I., S. Z., A. V. G., D. A., Z. I., S. I. D. şi S. V. D. urmează a fi respins.
Recursul creditoarei G. E. este nefondat.
Închiderea procedurii reorganizării judiciare la S.C. R. S.A. a fost solicitată de debitoare şi de administratorul judiciar în temeiul dispoziţiilor art. 132 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, prin Memoriul de închidere a procedurii, publicat în B.P.I. nr. 4604/8.10.2009, nefiind aplicabil motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă.
În ceea ce priveşte nelegalitatea măsurii de închidere a procedurii reorganizării judiciare, conform art. 132 alin. 1 teza I din Legea nr. 85/2006, singura condiţie pentru închiderea procedurii este îndeplinirea tuturor obligaţiilor de plată asumate în planul confirmat, nefiind exhibate probe conform art. 305 Cod procedură civilă, în sens contrar. Totodată, aplicarea art. 64 alin. 6 din Legea nr. 85/2006 nu este condiţionată de menţinerea deschisă a procedurii insolvenţei, o astfel de condiţie nefiind inserată în textul de lege, norma fiind una de drept material nerelevantă în plan procedural. Astfel, închiderea procedurii insolvenţei nu este condiţionată de judecarea cererilor de plată ale G. ce invocă o creanţă curentă, întrucât situaţia creanţelor curente nu are relevanţă din perspectiva art. 132 alin. 1 teza I, nefiind justificată desfiinţarea soluţiei conform art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Soluţia primei instanţe nu cuprinde motive contradictorii în sensul art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, întrucât raţionamentul instanţei ce-a stabilit căci creanţele G. E. se circumscriu art. 64 alin. 6 nu se contrazice cu cele conform căruia doar îndeplinirea planului de reorganizare justifică închiderea procedurii, creanţele curente neavând legătură cu planul de reorganizare.
Totodată, interpretarea dată de judecătorul–sindic dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 nu contravine prevederilor art. 64 alin. 6 din Legea nr. 85/2006 şi nici principiilor fundamentale pe care legea insolvenţei se bazează.
Totodată, corect a apreciat judecătorul-sindic că procedura insolvenţei poate fi închisă, întrucât contestaţiile creditorilor menţionaţi în planul de reorganizare au fost soluţionate în mod irevocabil, G. E. neavând calitatea de creditor în sensul art. 3 pct. 7 şi 8 din Legea nr. 85/2006.
Or, invocând creanţe născute după data deschiderii procedurii insolvenţei G. E. a formulat în dosarul de insolvenţă declaraţii de creanţe, respinse de administratorul judiciar, contestaţiile aferente fiind respinse prin sentinţa civilă nr. 806/S/2008 şi sentinţa nr. 379/S/2009 ale Tribunalului Braşov rămase irevocabile. Relativ la aceleaşi creanţe s-au formulat cereri de plată în baza art. 64 alin. 6 din Legea nr. 85/2006, astfel că soluţia ce se va da de Tribunalul Braşov în rejudecare (Decizia nr. 574/R/2010) nu influenţează închiderea procedurii, singura condiţie impusă de art. 132 alin. 1 teza I din Legea nr. 85/2006 fiind îndeplinirea tuturor obligaţiilor de plată asumate în planul confirmat.
Nu se susţine motivul de recurs privitor la omisiunea judecătorului-sindic de-a se pronunţa cu privire la motivul de contestaţie ce viza faptul că desfăşurarea activităţii debitorului în decursul perioadei de reorganizare a adus pierderi averii sale. Astfel, judecătorul-sindic a reţinut că nu poate fi constatată o pierdere a averii debitoarei S.C. R. S.A., în sensul înregistrării unei scăderi a patrimoniului net al societăţii. În cazul de faţă debitoarea pe lângă faptul că şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin planul de reorganizare, evitând astfel o creştere a pasivului, a înregistrat o creştere a averii sale astfel cum rezultă din raportul de activitate al administratorului judiciar, întocmit la data de 13.03.2009, ultimul raport relevant pentru perioada de reorganizare, creştere ce s-a datorat în principal conversiei creanţelor în acţiuni.
În ceea ce priveşte criticile recurentei relativ la respingerea cererilor de aprobare a intrării în faliment, ele nu se susţin, întrucât chiar dacă termenul de executare a planului s-ar fi împlinit la 8.12.2007, trecerea în faliment este prevăzută a avea loc în condiţiile art. 107 şi următoarele din Legea nr. 85/2006 care nu stabilesc depăşirea termenului ca şi caz de intrare în faliment. Astfel, din interpretarea art. 103 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 rezultă că, în urma confirmării unui plan de reorganizare, debitorul îşi va conduce activitatea sub supravegherea administratorului judiciar şi-n conformitate cu planul confirmat, până când judecătorul-sindic va dispune, motivat fie închiderea procedurii insolvenţei, fie încetarea reorganizării şi trecerea la faliment, în condiţiile art. 107 şi următoarele. Rezultă deci că, intrarea în faliment se dispune de judecătorul-sindic, norma este imperativă iar trecerea în faliment se face în cazurile stabilite de art. 107 şi următoarele din Legea nr. 85/2006, care nu stabileşte depăşirea termenului ca şi motiv de intrare în faliment, nefiind admisibilă o interpretare extensivă a art. 107. Totodată, situaţia depăşirii termenului de executare a planului de reorganizare nu se încadrează în cazul prevăzut de art. 107 alin. 1 lit.c pentru că textul priveşte o neîndeplinire, la data judecării cererii de intrare în faliment a obligaţiilor de plată şi-a celorlalte sarcini asumate, ceea ce nu este cazul în speţă.
În ceea ce priveşte natura juridică a termenului de executare a planului, el nu poate fi calificat ca şi termen de decădere, întrucât norma ce-l instituie (art. 95 din Legea nr. 815/2000) stabileşte condiţii de admisibilitate a planului, decăderea constă în pierderea dreptului de-a exercita calea de atac sau de-a îndeplini un act de procedură neavând legătură cu trecerea la faliment.
Cu privire la incidenţa art. 107 alin. 1 lit.c din Legea nr. 85/2006 nu se susţine teza potrivit căreia „desfăşurarea activităţii debitorului în decursul reorganizării sale aduce pierderi averii sale” întrucât pierderea contabilă nu se confundă cu situaţia în care desfăşurarea activităţii debitorului aduce pierderi averii sale. Or, pierderea contabilă a fost estimată în plan şi a fost cunoscută de creditori, debitoarea înregistrând practic o creştere a activului patrimonial.
Pentru aceste raţiuni de fapt şi de drept sus amintite, Curtea, neregăsindu-ne în vreuna din situaţiile prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 Cod procedură civilă, conform art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă va respinge prezentul recurs, menţinând ca temeinică şi legală sentinţa civilă nr. 1224/SIND/21.06.2010 şi toate încheierile interlocutorii pronunţate de judecătorul-sindic în dosar nr. 411/62/2005 al Tribunalului Braşov – Secţia comercială şi de contencios administrativ, pe care le va menţine.
Decizia nr. 140/R/08.03.2011 – CV
