Efectele deciziei nr.1345 pronunţată de Curtea Constituţională la data de 9.12.2008
Înţelesul noţiunii de „ întreţinere” în accepţiunea disp.art.60 alin. 3 Codul familiei
Art.60 alin.3 Codul familie.
Legea nr.288/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr.4/1953- Codul familiei.
Acţiunile în stabilirea paternităţii copilului din afara căsătoriei, în cazul celor născuţi anterior intrării în vigoare a Legii nr.288/2007, în situaţia în care mama a convieţuit cu pretinsul tată sau dacă acesta a prestat copilului întreţinere, rămân sub incidenţa disp. art.60 alin.3 Codul familiei, fiind posibil a fi introduse în termenul de 1 an de la data încetării convieţuirii ori a întreţinerii. ( Decizia nr. 811 din data de 18 octombrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie).
,
Prin Decizia nr.811 din data de 18 octombrie 2010 Curtea de Apel Ploieşti a fost admis recursul pârâtului, a modificat în tot Decizia civilă nr.179 /11.03.2010 pronunţată de Tribunalul Prahova şi pe fond a menţinut sentinţa civilă nr. 4422/13.04.2009 a Judecătoriei Ploieşti.
Norma de drept incidentă în speţă este, astfel cum în mod corect a susţinut recurentul, cea reglementată de dispoziţiile art. 60 alin.3 Cod fam., conform căreia, în cazul în care mama minorului a convieţuit cu pretinsul tată, ori dacă acesta din urmă a prestat copilului întreţinere, termenul de un an în care poate fi formulată acţiunea în stabilirea paternităţii copilului din afara căsătoriei, începe să curgă de la data încetării convieţuirii sau a sistării întreţinerii.
În cauză nu se poate considera, astfel cum în mod nelegal au reţinut judecătorii apelului, că acţiunea dedusă judecăţii este imprescriptibilă, făcând în acest sens trimitere expresă la dispoziţiile art. 60 alin. 4 Cod pr.civilă, întrucât textul de lege menţionat, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 288/2007, se aplică doar în cazul copiilor născuţi după intrarea în vigoare a acestei lei, astfel cum s-a stabilit expres prin decizia nr. 1345/09.12.2008, care a declarat neconstituţionale prevederile art. II din Legea 288/2007, ce au modificat disp.art.60 alin. ultim Cod fam.
Ori în cauză, minorul L. A. s-a născut la data de 10 decembrie 2001, deci anterior intrării în vigoare a Legii 288/2008, caz în care nu pot fi invocate dispoziţiile modificatoare ale acestui act normativ, întrucât, într-o atare împrejurare s-ar aduce atingere, astfel cum a stabilit Curtea Constituţională în decizia invocată în precedent, principiului neretroactivităţii legii civile.
În raport de aceste considerente, faţă de stabilirea incidenţei în cauză a dispoziţiile art.60 alin.3 Codul familiei, soluţia instanţei de apel, de desfiinţare cu trimitere a cauzei apare ca fiind nelegală, urmând a fi validată în acest context, criticile recurentului privind nelegala aplicare a dispoziţiilor art. 297 alin.1 Cod pr.civilă şi respectiv a disp.art.60 alin.4 Cod pr.civilă şi respectiv a disp.art.art.60 alin.4 Cod pr.civilă.
Totodată, în acest context, Curtea constată, că sunt întemeiate şi criticile recurentului referitoare la caracterul confuz al motivării realizată de judecătorii apelului, întrucât, deşi tribunalul argumentează în pagina a patra a deciziei, incidenţa în cauză a disp.art. 60 alin.4 Cod fam., totuşi stabileşte ca sarcini, pentru instanţa de trimitere, administrarea de probe în vederea dovedirii convieţuirii, respectiv a prestării întreţinerii, deşi aceste cerinţe sunt reglementate de art.60 alin.3 Cod fam..
Fondată a fost apreciată şi critica referitoare la greşita interpretare a rolului activ al instanţei, deoarece, pe de o parte, instanţa de fond a discutat administrarea probelor solicitate de către intimatul-reclamant (fila nr.36 dosar fond), pronunţându-se în sensul respingerii acestor probe ca neconcludente, iar pe de altă parte, faţă de susţinerile reclamantului din cererea de chemare în judecată ( filele 3-4 dosar fond), în cauză nu se impunea administrarea de probatorii pentru a se stabili data la care a încetat convieţuirea sau momentul de la care nu s-a mai prestat întreţinerea minorului, toate aceste aspecte rezultând din acţiunea introductivă.
Astfel, prin cererea de chemare în judecată, reprezentantul legal al minorului a învederat că încetarea convieţuirii sale cu reclamantul a avut loc la 6 luni după externarea de la maternitate ( deci la jumătatea anului 2002), iar afirmaţia că după
această perioadă, recurentul „ a continuat să viziteze copilul şi să ajute financiar ”, în mod corect a fost considerată de judecătorul fondului că nu poate echivala în niciun caz cu cerinţa concretă a întreţinerii prestate, prevăzută expres de disp.art.60
alin.3 Cod fam.,vizitarea şi ajutorul financiar sugerând acţiuni sporadice, ocazionale, care exclud caracterul de permanenţă, continuitate şi stabilitate prevăzut de legiuitor.
Se impune a se sublinia, sub acest aspect, că, astfel cum a reţinut şi judecătorul fondului, în cererea de chemare în judecată nu s-a pretins că ar fi existat o convieţuire între mama minorului şi recurent, care să înlăture prescrierea dreptului la acţiune şi de asemenea, nu s-a invocat nici existenţa unei prestaţii periodice, cu caracter de întreţinere, în favoarea minorului, pe perioada celor 6 ani scurşi de la data împlinirii termenului de prescripţie a acţiunii.
În acest context, judecătorul fondului nu a făcut altceva decât să dea eficienţă principiului disponibilităţii, judecând cererea în limitele şi în cadrul stabilit de intimatul-reclamant, neexistând, prin urmare, nicio încălcare a rolului activ al instanţei, astfel cum în mod nefondat a constatat tribunalul.
Raportat la aceste considerente, Curtea, a constatat că tribunalul a realizat o aplicare şi interpretare greşită a disp.art.60 alin.4 Cod fam., art.297 alin.1 şi ale art.129 alin.5 Cod pr.civilă, împrejurare în baza căreia a stabilit incidenţa cazului de modificare prev. de art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
