Incompatibilitate. Participarea aceluiaşi judecător la soluţionarea apelului în rejudecare. Nelegalitatea constituirii completului de judecată


Potrivit art. 24 alin. 1 din Codul de procedură civilă, îi este oprit judecătorului care a pronunţat o hotărâre într-o pricină de a lua parte la judecata aceleiaşi pricini în apel sau recurs, ori în caz de rejudecare după casare.

Astfel, decizia pronunţată în apel, în rejudecare după casare, de un complet din care a făcut parte şi judecătorul care a participat la pronunţarea primei decizii în apel şi casată, este nulă, pentru cazul de constituire nelegală a completului de judecată care atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 1 din Codul de procedură civilă, coroborat cu dispoziţiile art. 24 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

Susţinerea că, în rejudecarea apelului, soluţia ar fi purtat doar asupra aplicării cheltuielilor de judecată, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, nu poate determina un alt punct de vedere al practicii judiciare, cu ignorarea prevederilor legale sus-menţionate.

(Decizia nr. 616 din 27 septembrie 2004 – Secţia a IlI-a civilă)
Prin Sentinţa civilă nr. 3749 din 29.04.2002, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, s-a respins ca neîntemeiată excepţia de necompetenţă generală a instanţelor judecătoreşti în soluţionarea acţiunii în revendicare, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei A.P.E.E. şi s-a respins ca neîntemeiată cererea de constatare a nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 3046/1997 şi nr. 3045/1997, formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâţii municipiul Bucureşti, S.G.R., S.M., G.E. şi SC “H.” SA, s-a respins ca inadmisibilă cererea de revendicare formulată de reclamantă, s-a anulat ca netimbrată cererea reconvenţională formulată de pârâtii-reclamanti S.G.R. şi S.M.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, este obligatorie procedura administrativă prealabilă privind restituirea imobilelor preluate abuziv în perioada 6.03.1945- 22.12.1989, că pârâţii – persoane fizice au fost cumpărători de bună-credinţă, potrivit art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, iar cererea reconvenţională prin care se solicită constatarea calităţii de a soţilor S. este o acţiune în realizare, ce trebuie timbrată în mod corespunzător, la valoarea obiectului pretins.

Prin Decizia civilă nr. 2490/A din 6.11.2002, pronunţată de Tribunalul Bucureşti- Secţia a lll-a civilă, s-au respins apelurile declarate de părţile-persoane fizice în cauză.

Recursul declarat împotriva deciziei instanţei de apel formulat de apelanţii-pârâţi S.G.R. şi S.M. a fost admis, casată decizia acestei instanţe şi trimisă cauza spre rejudecare, pentru soluţionarea cererii reconvenţionale, fiind totodată respins recursul declarat de reclamantă.

în rejudecare, instanţa de apel, prin Decizia nr. 1867/A din 16.10.2003, pronunţată în Dosarul nr. 3554/2003, a admis apelul declarat de pârâţii S.G.R. şi S.M., a schimbat în parte Sentinţa nr. 3749 din 29.04.2002 apelată, pronunţată de instanţa de fond în Dosarul nr. 14371/2001, în sensul că a obligat reclamanta la plata a 11.000.000 lei cheltuieli de judecată, şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei, intimata-pârâtă fiind obligată către apelanţii S. la plata a 20.000.000 lei cheltuieli de judecată în apel şi recurs.

în considerentele acestei decizii, instanţa de apel a reţinut că tocmai recunoaşterea bunei-credinţe a cumpărătorilor a condus la respingerea cererii privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare, reclamanta urmând a achita cheltuielile de judecată ale pârâţilor, conform art. 274 din Codul de procedură civilă.
împotriva Deciziei nr. 1867/A din 16.10.2003 a instanţei de apel, reclamanta A.P.E.E. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, cu invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 1 şi 9 din Codul de procedură civilă.

în criticile formulate, potrivit primului motiv de recurs, recurenta a arătat că hotărârea este nulă, în temeiul art. 105 alin. 1 din Codul de procedură civilă, care statuează că actele îndeplinite de un judecător necompetent sunt nule.

Or, în rejudecarea apelului, s-a pronunţat unul din judecătorii care au pronunţat în apel Decizia nr. 249/A din 6.11.2002, iniţială, iar, potrivit art. 24 alin. 1 din Codul de procedură civilă, judecătorul care a pronunţat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecarea aceleiaşi pricini în apel sau recurs şi nici în caz de rejudecare după casare, iar judecătorul C.C.D. a soluţionat de două ori, în aceeaşi cauză.

Pe fond, s-a apreciat că obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată de 31.000.000 lei în apel şi recurs este nefondată, în recurs nu s-au administrat noi probe.

în întâmpinarea depusă de intimaţii S.G.R. şi S.M., s-a solicitat respingerea recursului, având în vedere că în rejudecare nu s-au purtat discuţiuni pe aspectul soluţionării fondului cauzei, ci doar asupra cheltuielilor de judecată, care nu ar justifica motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 din coroborat cu art. 105 alin. 1 din Codul de procedură civilă, cheltuieli pentru care s-a făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 274 din Codul de procedură civilă. Recursul este fondat, pentru următoarele considerente: Verificând actele dosarului, Curtea a constatat că acelaşi judecător C.C.D. a soluţionat atât în Decizia civilă nr. 249/A din 6.11.2002, cât şi în Decizia civilă nr. 1867/A din 16.10.2003, pronunţată în apel în rejudecare, cu neobservarea dispoziţiilor art. 24 alin. 1 din Codul de procedură civilă care atrage nulitatea hotărârii recurate, cu consecinţa casării, potrivit motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 1 din Codul de procedură civilă privind nelegalitatea constituirii completului de judecată, şi trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, în apel, în complet legal constituit.

Susţinerile intimaţilor S., că soluţia a privit doar un aspect, cel legat de cheltuielile de judecată, şi nu unul care să vizeze soluţia pe fond, nu poate fi primită spre respingerea recursului, câtă vreme dispoziţiile art. 24 alin. 1 din Codul de procedură civilă nu fac nici o distincţie, în sensul arătat.

Privitor la cel de-al doilea motiv de recurs, s-a constatat că acesta vizează modul de soluţionare pe fond a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, care va fi analizat în rejudecare de către instanţa de apel legal constituită.