Incredintare minor. Conditii admisibilitate ordonata presedintiala. Ordonanţă Preşedinţială


Tip document: sentinta civila

Nr. document: 1198

Data document: 23.08.2011

Domeniu asociat: Ordonanta Presedintiala

Titlu jurisprudenta: Incredintare minor. Conditii admisibilitate ordonata presedintiala.

Prin cererea formulata la data de 18.08.2011 si înregistrata pe rolul acestei instante sub nr. 2271/213/2011, reclamantul V F a chemat în judecata pe parata S F M, solicitand instantei, ca pe calea ordonantei presedintiale sa fie obligata parata sa o predea de îndata, fara somatie si fara trecerea unui termen pe minora V A L a, nascuta la data de 18.12.2000, tatalui reclamant.

În motivarea cererii reclamantul a aratat ca prin sentinta civila nr. 589/01.04.2009 pronuntata în dosarul nr. 356/213/2009 de Judecatoria Corabia, minora V A L i-a fost încredintata fara ca parata sa ceara sau sa obtina legaturi personale cu minora. Cu toate aceste reclamantul a fost de acord ca parata sa aiba legaturi personale cu minora, chiar si în domiciliul acesteia.

Reclamantul arata totodata ca în data de 12.08.2011, parata s-a prezentat la domiciliul sau, acesta fiind plecat la munca, iar mama sa i-a permis paratei sa o ia pe minora în domiciliul acesteia din com. X , jud. Y cu conditia sa o aduca în dimineata zile de 15.08.2011. Avand în vedere ca parata nu a adus minora asa cum se întelesesera, mama reclamantului s-a dus la domiciliul acesteia pentru a o lua pe minora.

De asemenea reclamantul mentioneaza ca minora are grave probleme de sanatate, aceasta necesitand internarea într-un spital de specialitate din Bucuresti, parata neîntelegand necesitatea acestei internari, minora suferind de epilepsie focala simptomatica fiind încadrata cu grad de sever, iar lasarea în grija paratei a minorei ar avea efecte devastatoarea asupra starii de sanatate psihica si fizica a minorei cu repercusiuni grave în viitor.

În drept, reclamantul a invocat dispozitiile art. 581 Cod procedura civila.

Cererea a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru în cuantum de 9 lei, si timbru judiciar în valoare de 0,30 lei.

La data de 23.08.2011, în sedinta publica, aparatorul ales al reclamantului a depus la dosar ancheta sociala efectuata de catre Primaria S la domiciliul reclamantului.

La dosar au fost depuse, în fotocopie, urmatoarele înscrisuri: certificat de nastere a minorei VAL,( f 16), sentinta civila nr. 589/01.04.2009 ( f. 14-15), hotararea nr. 1670/27.10.2009, certificatul de încadrare a copilului într-un grad de handicap, planul de recuperare a copilului cu dizabilitati si contract cu familia, emise de Consiliul Judetean Olt – Comisia de Protectie a Copilului ( f 8- 13) si bilet de iesire din spital eliberat de Spitalul Judetean de Urgenta Slatina ( f. 7), în original.

Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:

Prin sentinta civila nr. 589/01.04.2009 pronuntata de Judecatoria Corabia în dosarul nr. 356/213/2009 s-a dispus reîncredintarea minorei V A L , nascuta la data de 18.12.200, tatalui reclamant.

Pe rolul Judecatoriei Corabia a fost înregistrat dosarul nr. 2279/213/2011, cu termen de judecata la data de 30.08.2011 prin care parata din prezenta actiune solicita instantei reîncredintarea minorei V A L .

Prin prezenta cerere reclamantul solicita sa fie obligata parata sa o predea de îndata, fara somatie si fara trecerea unui termen pe minora V A L , nascuta la data de 18.12.2000, tatalui reclamant.

Potrivit art. 581 alin. 1) C proc civ „instanta va putea sa ordone masuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin întarziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru înlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari”.

Acest text de lege reglementeaza, pe de o parte, domeniul de aplicare al ordonantei presedintiale, iar, pe de alta parte, conditiile ce trebuie analizate pentru a stabili temeinicia sau netemeinicia unei astfel de cereri.

1) În ceea ce priveste domeniul de aplicare, masura ce se solicita a fi luata pe cale de ordonanta presedintiala trebuie sa vizeze (sa urmareasca) urmatoarele 3 obiective:

– pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin întarziere;

– prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara;

– înlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari.

2) Cat priveste conditiile ce trebuie analizate pentru a stabili temeinicia sau netemeinicia unei astfel de cereri, acestea sunt în numar de 3, si anume: urgenta, vremelnicia si neprejudecarea fondului.

Cercetand domeniul de aplicare al ordonantei în cazul de fata (admisibilitatea), precum si cele 3 conditii pentru stabilirea temeiniciei cererii, instanta retine urmatoarele:

Ordonanta presedintiala, ca mijloc procedural ce întruneste conditiile unei actiuni civile dar cu un caracter specific, determinat de însusi caracterul particular al masurilor ce pot fi luate pe aceasta cale, trebuie sa îndeplineasca atat conditiile necesare pentru exercitarea oricarei actiuni, cat si unele cerinte particulare.

2) Cat priveste cele 3 conditii ce trebuie îndeplinite cumulativ ( urgenta, vremelnicia si neprejudecarea fondului), instanta retine urmatoarele:

a) Cererea formulata de reclamant prezinta urgenta, deoarece orice întarziere in luarea masurii împiedica reclamantul in exercitarea dreptului sau de a avea relatii personale cu minora, ceea ce este de natura sa se reflecte negativ atat asupra situatiei sale, cat mai ales asupra fetitei, care a fost scoasa brusc din mediul sau, fiind despartita de bunici, de prieteni, fiindu-i totodata întrerupt tratamentul medical. Din înscrisurile depuse la dosar reiese ca minora are grave probleme de sanatate, aceasta necesitand internarea într-un spital de specialitate din Bucuresti, minora suferind de epilepsie focala simptomatica fiind încadrata cu grad de handicap sever.

b) Conditia vremelniciei masurii este îndeplinita avand în vedere ca exista posibilitatea discutarii fondului la instanta de drept comun, respectiv în dosarul nr.2279/213/2011, avand ca obiect reîncredintare minor, aflat pe rolul acestei instante.

c) Este de asemenea îndeplinita si cea de-a treia conditie de admisibilitate a ordonantei presedintiale prevazute de art. 581 C.pr.civ, aceea ca masura luata sa nu prejudece fondul, avand in vedere aplicarea prin analogie a dispozitiilor art. 613^2 C.pr.civ din materia divortului.

Mai mult decat atat, ordonanta presedintiala este întotdeauna admisibila cand tinde la înlaturarea unor acte abuzive, cum este luarea fortata a minorului de catre un parinte fara consimtamantul celuilalt. Privita din acest unghi, actiunea reclamantului vizeaza in fapt restituirea minorei de la mama sa, care a luat-o fara drept. In aceasta situatie masurile luate privesc de fapt restabilirea unei situatii anterioare modificate abuziv si nu stabilesc de partea cui este dreptul, deci nu se analizeaza fondul pretentiilor dintre parti, ci numai aparenta dreptului, prezumandu-se ca raporturile juridice existente sunt conforme dispozitiilor legale, partea nemultumita neputand folosi decat mijloacele puse de lege la dispozitia sa.

Daca pentru rezolvarea cererii de ordonanta presedintiala instanta nu are de cercetat fondul dreptului discutat intre parti, in schimb, pentru ca masura luata sa nu fie arbitrara, va cerceta aparenta acestui drept

Instanta a apreciat ca este in interesul minorei sa fie înapoiata tatalui, avand in vedere faptul ca aceasta s-a ocupat de cresterea si îngrijirea ei dupa plecarea mamei in strainatate, ca s-a preocupat sa-i asigure educatia in cele mai bune conditii si un tratament adecvat starii sale de sanatate, împrejurarea ca minora este mai legata sufleteste de acesta, astfel cum a rezultat din investigatiile facute de autoritatea tutelara, precum si faptul ca dispune de posibilitati materiale si prezinta garantii morale pentru a-i asigura in continuare conditii optime de dezvoltare.

A fost publicat pe portal pe 28.02.2012

Presedinte,

Lascu Elena