Încredinţarea copiilor minori spre creştere şi educare. Copil în vârstă de 10 ani. Obligativitatea cunoaşterii opiniei acestuia. Neefectuarea anchetei sociale la domiciliul părintelui căreia i s-a încredinţat minorii. Consecinţe.Minori


Codul familie: art. 62, 42-44.

Din economia dispoziţii art. 62 comb. cu art. 42 din Codul familiei, rezultă că pentru a decide cu privire la încredinţarea copiilor minori din afara căsătoriei a cărei filiaţie este stabilită faţă de ambii părinţi, instanţa de judecată este obligată să asculte pe părinţi, autoritatea tutelară şi pe copii care au împlinit vârsta de 10 ani (art. 42 alin. 1 codul familiei ).

Prin urmare, în soluţionarea unor atari cauze, efectuarea anchetei sociale la domiciliul sau reşedinţa obişnuită a părinţilor este obligatorie, căci numai aşa instanţa de judecată poate fi informată cu privire la traiul soţilor, posibilităţile materiale ale părinţilor, posibilităţile de dezvoltare fizică, morală şi intelectuală pe care copiii le pot găsi la unul dintre părinţi.

Mergând pe acelaşi raţionament, Curtea precizează că înainte de a lua o hotărâre cu privire la încredinţarea minorului, judecătorul trebuie să se asigure că dispune de informaţii suficiente şi corecte din partea părinţilor pentru a decide în interesul superior al copilului şi, atunci când este cazul, să obţină informaţii suplimentare de la organisme sau persoane relevante, precum şi de a cunoaşte opinia copilului în vârstă de 10 ani .

Secţia pentru cauze cu minori şi de familie – Decizia civilă nr. 123/04 octombrie 2010

Prin sentinţa civilă nr. 1746 din 29.09.2009 a Judecătoriei Mediaş a fost admisă acţiunea civilă promovată sub nr. 3264 din 10.12.2008 de reclamanta F.L.E. în contradictoriu cu intimatul U.E.V. şi a fost respinsă cererea reconvenţională promovată de acesta, dispunându-se încredinţarea la reclamantă a minorilor G.E., născut la 20.06.2000 şi L.F., născută la 30.05.2005, intimatul fiind obligat să plătească pentru aceştia suma de câte 100 lei pentru fiecare, cu suportarea cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre , instanţe de fond a reţinut, în esenţă, că, urmare a plecării reclamantei din ţară, copiii au rămas la intimat, care i-a neglijat dându-i în grija altor rude. Reclamanta, căsătorindu-se în Germania, arată că are condiţii proprii de creştere sănătoasă a copiilor, deşi intimatul afirmă că de 1 an, aceasta s-a dezinteresat de soarta copiilor.

Împotriva sentinţei a declarat apel pârâtul U.E.V., care critică hotărârea pentru motive de nelegalitate, constând în aceea că în cauză nu s-a efectuat anchetă socială la domiciliul reclamantei, că are condiţii bune pentru creşterea copiilor, iar reclamanta nu a contribuit la creşterea şi întreţinerea minorilor.

Prin decizia civilă nr. 211/07 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Sibiu – Secţia civilă s-a respins apelul declarat de pârâtul U.E.V.

Pentru a pronunţa această hotărâre s-a reţinut, în esenţă, de către instanţa de apel că, respectând principiul interesului superior al copilului, în mod corect prima instanţă a dispus încredinţarea minorilor la mamă, fiind dovedit că tatăl, apelantul nu îngrijeşte şi nu supraveghează copiii în mod corespunzător .

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen, motivat pârâtul U.E.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârilor civile atacate şi rejudecând cauza a se admite cererea reconvenţională formulată de pârât în calitate de reclamant reconvenţional, cu consecinţa încredinţării la tată, recurentului pârât spre creştere şi educare a minorilor .

În dezvoltarea motivelor de recurs recurentul pârât arată, printre altele, că în mod greşit instanţa de apel a respins cererea de efectuare a unei anchete sociale la domiciliul reclamantei, în contextul în care actul efectuat la instanţa de fond nu reprezintă o anchetă socială, că cei doi minori nu au fost niciodată la mama lor în Germania şi nu cunoscut limba acestei ţări.

În drept, s-au invocat disp. art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.

Prin Decizia civilă nr. 123 din 4 octombrie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia pentru cauze cu minori şi de familie, s-a admis recursul formulat de pârâtul şi s-a casat decizia civilă atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel, Tribunalul Sibiu – secţia civilă.

Recursul pârâtului a fost admis pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 65 din Codul familiei ,, Dacă filiaţia copilului din afara căsătoriei este stabilită faţă de ambii părinţi, încredinţarea lui, precum şi contribuţia părinţilor la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională, se vor hotărî potrivit dispoziţiilor art. 42-44 inclusiv, care se aplică prin asemănare.’’

Potrivit art. 42 din Codul Familiei, odată cu pronunţarea divorţului instanţa este obligată să hotărască cu privire la încredinţarea copiilor minori, ţinând seama de interesele acestora.

Din economia acestor dispoziţii legale rezultă că pentru a decide cu privire la încredinţarea copiilor minori din afara căsătoriei a cărei filiaţie este stabilită faţă de ambii părinţi, instanţa de judecată este obligată să asculte pe părinţi, autoritatea tutelară şi pe copii care au împlinit vârsta de 10 ani (art. 42 alin. 1 Codul familiei ).

Prin urmare, în soluţionarea unor atari cauze, efectuarea anchetei sociale la domiciliul sau reşedinţa obişnuită a părinţilor este obligatorie, căci numai aşa instanţa de judecată poate fi informată cu privire la traiul soţilor, posibilităţile materiale ale părinţilor, posibilităţile de dezvoltare fizică, morală şi intelectuală pe care copiii le pot găsi la unul dintre părinţi.

Mergând pe acelaşi raţionament, Curtea precizează că înainte de a lua o hotărâre cu privire la încredinţarea minorului, judecătorul trebuie să se asigure că dispune de informaţii suficiente şi corecte din partea părinţilor pentru a decide în interesul superior al copilului şi, atunci când este cazul, să obţină informaţii suplimentare de la organisme sau persoane relevante.

Administrarea de către instanţa de judecată a probei cu raportul de anchetă socială este cu atât mai necesară dacă unul din părinţi se află în străinătate şi acesta solicită a-i fi încredinţaţi minorii, iar părintele din tară contestă legalitatea actelor depuse de soţul cu reşedinţa în străinătate.

În cauza de faţă, prin cererea introductivă de instanţă reclamanta a solicitat să i se încredinţeze spre creştere şi educare cei doi minori rezultaţi din relaţia de concubinaj pe care a avut-o pârâtul .

La rândul său, pârâtul prin cererea reconvenţională a solicitat să i se încredinţeze lui minorii spre creştere şi educare.

Actele dosarului relevă că în cursul lunii august 2008 reclamanta intimată a plecat la muncă în Germania, unde se află şi în prezent, cei doi minori fiind lăsaţi în grija tatălui, recurentului pârât.

Actele dosarului relevă că plecarea reclamantei în Germania este, cel puţin pentru moment, cu caracter definitiv, aceasta fiind rezident în localitatea Munnchberg, Germania .

În faţa instanţei de apel pârâtul, în calitate de apelant, a solicitat efectuarea unei anchete sociale la domiciliul reclamantei din Germania, care să stabilească în concret situaţia pe care reclamanta o are în Germania, probă asupra căreia instanţa de apel nu s-a pronunţat.

Curtea, analizând actele şi lucrările dosarului constată că judecătorul de fond a dispus efectuarea prin comisie rogatorie a unui referat de anchetă socială la domiciliul reclamantei, pârâte reconvenţională din Germania, pentru verificarea garanţiilor materiale şi morale pentru creşterea şi educarea minorilor, dacă minorilor li se poate asigura la domiciliul mamei un climat de viaţă sănătos şi o dezvoltare armonioasă. Însă, pârâtul prin apelul formulat în cauză a contestat actul procedural întocmit prin comisie rogatorie, pe considerentul că nu reprezintă un raport de anchetă socială, ci doar susţinerile reclamantei din faţa instanţei din Germania, respectiv, a Tribunalului Regional Hof, solicitând efectuarea unui raport de anchetă socială la domiciliul reclamantei, pârâte reconvenţională din Germania, pentru verificarea garanţiilor materiale şi morale pentru creşterea şi educarea minorilor, dacă minorilor li se poate asigura la domiciliul mamei un climat de viaţă sănătos şi o dezvoltare armonioasă

Curtea, pe linia celor statuate mai sus, văzând şi caracterul devolutiv al apelului, apreciază că tribunalul era dator nu numai să se pronunţe pe proba solicitată, dar şi să stăruie pentru administrarea probei cu ancheta socială.

Aşa fiind, recursul declarat în cauză se priveşte ca fondat urmând a fi admis, conf. art. 312 alin 5 din Codul de Procedură Civilă.

În rejudecare, Curtea recomandă instanţei de trimitere să aleagă mijloacele procedurale adecvate în vederea administrării probei cu raportul de anchetă socială la reşedinţa reclamantei din Germania şi, raportat la vârsta minorilor, să pună în discuţia părţilor necesitatea cunoaşterii de către instanţa de judecată a opiniei şi dorinţelor reale ale minorului G. E. referitoare la problema încredinţării sale, în condiţiile în care copilul a crescut până la vârsta de 10 ani în România.