Solicitare ca minorul să poarte pe viitor numele dobândit prin căsătorie de către mamă, după naşterea minorului.
Numele copilului se stabileşte prin învoiala părinţilor şi se declară, odată cu naşterea copilului. Momentul la care se raportează stabilirea numelui minorului trebuie să fie acela al naşterii lui, iar faptul că mama şi-a schimbat ulterior numele (prin căsătorie), rămâne fără efect faţă de copiii săi minori – astfel încât cererea este neîntemeiată – chiar dacă tatăl minorului este de acord cu admiterea acestei cereri.
SENTINŢA CIVILĂ Nr. 8474/2011
Prin cererea înregistrată sub numărul de mai sus, reclamanta M.D., a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul H. M., să se încuviinţeze ca minorul H.M.M., născut la data de 27.09.1997 să poarte în viitor numele „M”.
Precizează că pârâtul este de acord ca minorul să poarte pe viitor numele M.
În drept, nu s-a invocat nici un temei legal.
În probaţiune, s-au anexat acte de stare civilă (f. 4).
Legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare, s-a prezentat în instanţă şi a arătat că este de acord cu cererea formulată de reclamantă.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine în fapt următoarele:
Din relaţia de concubinaj a părţilor, la data de 27.09.1997 a rezultat minorul H.M.M., a cărui naştere a fost înregistrată pe numele tatălui său. În certificatul de naştere seria nr… eliberat la data de 16.04.1999 de Primăria Municipiului Bistriţa, la rubrica „tatăl” figurează numele pârâtului.
Ulterior, reclamanta s-a căsătorit, purtând în prezent numele de familie a actualului ei soţ, acela de „M”.
În drept, prin art. 230 lit. m din pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, a fost abrogată, începând cu data de 1 octombrie 2011, Legea nr. 4/1947 privind Codul Familiei.
În ceea ce priveşte legea aplicabilă în cauză, instanţa reţine că în conformitate cu art. 6 din Noul (1) Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă. Astfel, în cauză, rămân aplicabile dispoziţiile Codului Familiei (în prezent abrogat), conform principiului ultraactivităţii legii civile – acesta fiind în vigoare la data la care s-a stabilit numele minorului HMM.
Conform art. 64 Codul familiei „copilul din afara căsătoriei dobândeşte numele de familie al aceluia dintre părinţi faţă de care filiaţia a fost mai întâi stabilită. În cazul în care filiaţia a fost stabilită ulterior şi faţă de celălalt părinte, instanţa judecătorească va putea da încuviinţarea copilului să poarte numele acestuia din urmă”.
În cazul în care copilul a fost recunoscut în acelaşi timp de ambii părinţi, se aplică dispoziţiile art. 62 alin. 2 Codul familie care prevede că dacă părinţii nu au un nume de familie comun, copilul va lua numele de familie al unuia dintre ei ori numele lor reunite. În acest caz, numele copilului se va stabili prin învoiala părinţilor şi se va declara, odată cu naşterea copilului, la serviciul de stare civilă.
În cauză, aşa cum rezultă din certificatul de naştere a minorului, filiaţia faţă de ambii părinţi a fost stabilită încă de la naşterea acestuia dar datorită faptului că părinţii la acea dată aveau nume de familie diferite, minorul a fost înregistrat pe numele tatălui, acela de „H”.
Numele mamei, la data naşterii minorului era acela de „B”, astfel încât conform dispoziţiilor legale în vigoare învoiala părinţilor cu privire la numele minorului putea să fie aceia ca minorul să poarte numele unuia dintre ei sau numele lor reunite – în cazul de faţă învoiala fiind ca acesta să poarte numele tatălui.
Cererea reclamantei ca minorul să poarte în viitor numele de „M”, nu are însă nici un suport legal – neexistând posibilitatea legală ca minorul să poarte numele de familie a soţului mamei – momentul la care se raportează stabilirea numelui minorului trebuie să fie acela al naşterii lui, iar faptul că mama şi-a schimbat ulterior numele (prin căsătorie), rămâne fără efect faţă de copiii săi minori – astfel încât cererea urmează a fi respinsă ca neîntemeiată, chiar dacă tatăl minorului este de acord cu admiterea acestei cereri.
