Încuviinţarea executării silite – interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 3711 şi următoarele Cod procedură civilă Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)


Încuviintarea executarii silite a titlului da posibilitatea organului de de a urmari silit fie pe unul dintre debitorii solidari, fie pe ambii, operatiune care se poate face în acelasi dosar executional.

Urmarirea silita a doi debitori solidari în cadrul aceluiasi dosar executional nu contravine caracterului individual al executarii, din moment ce fiecare debitor urmeaza a raspunde cu propriul sau patrimoniu si formele de executare (somatii, publicatii de vânzare, procese verbale) se efectueaza distinct pentru fiecare.

Urmarirea silita a doi debitori solidari în cadrul aceluiasi dosar executional nu contravine caracterului individual al executarii, din moment ce fiecare debitor urmeaza a raspunde cu propriul sau patrimoniu si formele de executare (somatii, publicatii de vânzare, procese verbale) se efectueaza distinct pentru fiecare.

Prin sentinta civila nr. 581/29.06.2010 Judecatoria Târgu Lapus a respins cererea de încuviintare a executarii silite formulata de catre judecatoresc, pentru creditoarea H. V. împotriva debitorilor B. V. A., M.F. F., în baza sentintei civile nr.95 din 26.02.2008, pronuntata de Judecatoria Tg.Lapus în dosar nr.519/319/2006, definitiva si irevocabila prin decizia civila nr.723/R/2008 a Tribunalului Maramures, la data de 16.06.2008, investite cu formula executorie, ce constituie titluri executorii, plus cheltuieli de executare.

Prima instanta a retinut ca atunci când este vorba de o pluralitate de debitori obligati prin aceeasi hotarâre sau alt titlu executoriu executarea urmeaza a se face separat pentru fiecare debitor . În alti termeni coparticiparea procesuala pasiva posibila în faza de judecata înceteaza în fata executarii silite, când creditorul urmeaza a initia o procedura de executare distincta pentru fiecare dintre debitorii sai. Explicatia acestei deosebiri o gasim în caracterul unipatrimonial al executarii silite. Spre deosebire de faza de judecata în care în cazul participarii pasive pot fi actionati împreuna în calitate de copârâti mai multi debitori, în faza executarii silite obiectul urmarii silite este fie predarea unui bun anume determinat fie valorificarea bunurilor din patrimoniul debitorului în întregime sau numai în parte . Atât în primul caz cât si al doilea toate formele care constituie procedura de urmarire trebuie îndeplinite fata de fiecare debitor separat.

Contra sentintei a declarat recurs creditoarea solicitând modificarea în totalitate a acesteia, în sensul admiterii cererii de încuviintare a executarii silite.

Recurenta a aratat ca în cazul de fata, prin titlul executoriu a carui încuviintare a fost ceruta debitorii au fost obligati în solidar la îndeplinirea obligatiei de catre creditor.

Unul dintre caracterele executarii silite este caracterul individual al executarii adica, fiecare debitor raspunde cu patrimoniul propriu pentru îndeplinirea obligatiei stabilita în sarcina sa de catre instanta de judecata. Acest caracter nu este încalcat daca instanta încuviinteaza executarea silita a unui titlu executoriu în care doi debitori au fost obligati în solidar pentru îndeplinirea unei obligatii.

Analizând sentinta atacata prin prisma dispozitiilor art. 304 1 Cod procedura civila, instanta de recurs retine urmatoarele:

Prin cererea înregistrata sub numarul de mai sus, s-a solicitat instantei încuviintarea executarii silite ca urmare a cererii formulate de catre executor judecatoresc ., pentru creditoarea H. V. împotriva debitorilor B. V. A., M. F. F. în baza sentintei civile nr.95 din 26.02.2008, pronuntata de Judecatoria Tg.Lapus în dosar nr.519/319/2006, definitiva si irevocabila prin decizia civila nr.723/R/2008 a Tribunalului Maramures, irevocabila la data de 16.06.2008, investite cu formula executorie, ce constituie titluri executorii, pentru recuperarea sumei de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecata la fond si recurs; precum si cheltuieli de executare.

Prima instanta a interpretat gresit dispozitiile art. 3711 si urmatoarele Cod procedura civila, ajungând la concluzia eronata ca nu se poate cere încuviintarea executarii împotriva mai multor persoane fizice în acelasi dosar executional.

Separatia de patrimonii a debitorilor obligati în solidar printr-un titlu nu împiedica pornirea executarii în acelasi dosar împotriva ambilor, fiecare urmând sa raspunda pentru datoria comuna solidara, în limita propriului patrimoniu.

În alta ordine de idei prin procedura de încuviintare se dispune încuviintarea executarii silite a unui titlu executoriu si nu se încuviinteaza executarea neaparat a unui debitor sau a altuia. Încuviintarea vizeaza titlul executoriu si este rezultatul unei analize ce priveste exclusiv titlul executoriu (aspecte legate de ramânerea irevocabila a titlului, investirea lui, existenta unei cereri de executare) si nu priveste persoanele care au calitatea de creditor sau debitor în cadrul executarii silite.

Încuviintarea executarii silite a titlului da posibilitatea organului de executare de a urmari silit fie pe unul dintre debitorii solidari, fie pe ambii, operatiune care se poate face în acelasi dosar executional.

Având în vedere considerentele de mai sus, constatând ca în privinta sentintei atacate sunt incidente dispozitiile art. 304 pct. 8 si 9 Cod procedura civila, recursul va fi admis si sentinta atacata va fi modificata