SENTINŢA CIVILĂ 1900 din 14 OCTOMBRIE 2010
Prin plângerea înregistrată pe rolul instantei petentul X, a solicitat anularea procesului-verbal de constatare a contravenţiei.
În motivarea cererii petentul a arătat că a fost sanctionat contraventional cu amenda de 2000 pentru faptul ca a condus autoutilitara care tracta semiremorca pe sensul de mers Bucuresti-Constanta fara a respecta restrictia de circulatie pentru vehicolele rutiere cu masa totala maxima autorizata mai mare de 7,5 tone. Petentul arata ca pe sensul indicat de agentul constatator, la intrarea pe A2 nu exista niciun indicator rutier care sa restrictioneze circulatia vehicolelor cu masa totala maxima autorizata mai mare de 7,5 tone. Din textul art.3 alin. 1 al HG nr.1777/2004 reiese ca nu a incalcat aceasta dispozitie deoarece pe sectorul de mers Bucuresti-Constanta restrictia nu era aplicabila, potrivit Anexei 1, considerand ca sunt aplicabile prevederile punctului 9, potrivit carora doar pe centura Bucuresti-Lehliu este aplicabila restrictia.
In subsidiar solicita inlocuirea amenzii cu avertisment.
Prin procesul-verbal petentul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 2000 lei, dat fiind că s-a constatat nerespectarea de către acesta a dispoziţiilor art. 3 alin.1 din HG nr.1777/2004, constatandu-se ca a condus autoutilitara, care tracta semiremorca pe sensul de mers Bucuresti-Constanta fara a respecta restrictia de circulatie pentru vehicolele rutiere cu masa totala maxima autorizata mai mare de 7,5 tone.
Cu privire la legalitatea procesului verbal instanţa reţine că acesta a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor art.17 din O.G. 2/2001, cuprinzând toate menţiunile prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii absolute.
Cu privire la temeinicia procesului verbal legal întocmit, instanţa apreciază că el poate face dovada asupra situaţiei de fapt reţinute şi asupra încadrării în drept a faptei, în condiţiile în care cele constatate de către agentul de constatator sunt susţinute cu mijloace de probă.
Potrivit jurisprudenţei CEDO în materie, utilizând diferite criterii: clasificarea faptei în dreptul naţional, natura faptei incriminate, natura şi gravitatea sancţiunii, s-a stabilit incidenţa în cauzele care au ca şi obiect contestarea faptelor contravenţionale a dispoziţiilor art. 6 ale Convenţiei.
Faţă de cele de mai sus, se pune în discuţie în mod implicit şi forţa probantă a procesului verbal de constatare a contravenţiei, respectiv dacă acesta poate constitui o probă împotriva contestatorului.
Sub acest aspect, se constată că deciziile pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu tranşează problema. În plus, în materia prezumţiei de nevinovăţie, sub aspectul sarcinii probei, art. 6 par. 2 din Convenţie, nu interzice existenţa unor prezumţii de fapt sau de drept (cauza Salabiaku c. Franţei) în măsura în care statele respectă în cele le priveşte pe acestea din urmă, cerinţa proporţionalităţii între mijloacele folosite şi scopul legitim urmărit – cauza Janosevic c. Suediei.
Din interpretarea sistematică a prevederilor art. 16 şi art. 34 din OG nr. 2/2001 reiese că procesul verbal de contravenţiei nu numai că nu este lipsit de forţă probantă ci dimpotrivă, face dovada situaţiei de fapt până la proba contrară, probă care în mod evident trebuie făcută de către petent şi nicidecum de către organul constatator. Astfel, din această perspectivă considerăm că procesul verbal de contravenţie, în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului constatator, are forţă probantă prin el însuşi şi constituie o dovadă suficientă a vinovăţiei contestatorului cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Potrivit dispoziţiilor art. 3 alin 1 din HG nr.1777/2004 se interzice circulatia vehicolelor rutiere cu masa totala maxima autorizata mai mare de 7,5 tone, pe unele sectoare de atostrazi si drumuri nationale in perioadele de an si in intervalele orale prevazute in anexa nr.1.
Petentul nu contesta faptul ca a circulat la data si ora mentionate in procesul verbal pe sectorul de drum interzis, ci considera aplicabile prevederile punctului 9 al Anexei nr.1, potrivit caruia doar circulatia pe centura Bucuresti Lehliu se restrictioneaza, ceea ce presupune ca pe tronsonul de drum pe care acesta a circulat restrictia nu era aplicabila.
Apararea petentului precum ca fapta nu exista pe motivul ca ii sunt aplicabile prevederile punctului 9 al Anexei nr.1 din HG nr.1777/2004 nu pot fi retinute, petentul făcând referire la forma anterioară a HG nr.177772004.
Astfel, Anexa nr.1 la HG nr.1777/2004, în forma existentă la data comiterii faptei, prevede sectoarele de autostrazi, drumuri nationale europene, restrictionate din punct de vedere al circulatiei vehicolelor rutiere cu masa totala maxima autorizata mai mare de 7,5 tone, altele decat cele destinate exclusiv transporturilor de persoane, in zilele de vineri, sambata, duminica si de sarbatoare legala, precum si perioadele si intervalele orare supuse restrictiei.
Instanta retine ca ziua de 25 iunie 2010 a fost o zi de vineri, astfel incat din punct de vedere al zilei, sunt aplicabile dispozitiile Anexei nr.1 al HG nr.1777/2004. In ceea ce priveste sectorul de drum pe care se aplica restrictia, sunt aplicabile prevederile punctului 5 din Anexa nr.1 la HG nr.1777/2004. Astfel, restrictia se aplica pe traseul Bucuresti (iesire din municipiu)-Fundulea-Lehliu-Drajna-Fetesti-Cernavoda (int.cu DN 22C). In ceea ce priveste intervalul orar pentru care opereaza restrictia, prevederile punctului 5 al Anexei face referire la intervalul 12.00-24.00 pentru ziua de vineri.
In ceea ce priveste faptul ca pe A2 nu exista niciun indicator care sa restrictioneze circulatia vehicolelor cu masa mai mare de 7,5 tone, instanta nu reţine aceste aparari.
Restrictia de circulatie este prevazuta intr-un act normativ pe care petentul trebuia sa il cunoască.
În consecinţă, instanţa constată petentul nu a combatut cele inscrise in procesul verbal prin niciun mijloc de proba, cu atat mai mult cu cat recunoaste ca a circulat la data si ora inscrisa in procesul verbal pe sectorul de drum respectiv. Prin urmare, fapta contravenţională reţinută în sarcina petentei prin procesul-verbal exista, fiind dovedită vinovăţia acestuia, motiv pentru care instanţa apreciază că procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei atacat este legal şi temeinic întocmit.
În cauză petentului i-a fost aplicată sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de cuantum de 2000 lei, în temeiul art.6 din HG nr.1777/2004 pentru fapta de a circula pe un sector de drum fara a respecta restrictia de circulatie pentru vehicolele rutiere cu masa totala maxima autorizata mai mare de 7,5 tone. În consecinţă, instanţa reţine că sancţionarea petentei cu amendă contravenţională în cuantum de 2000 lei este nu doar legala dar şi temeinic dispusa, instanţa apreciind că numai astfel poate fi asigurată finalitatea preventivă ce însoţeşte orice sancţiune.
In ceea ce priveste cererea de inlocuire a amenzii cu avertisment, instanta nu considera aceasta cerere ca un capat distinct de cerere, fiind doar o solicitare subsidiara capatului principal de cerere.
Analizand această solicitare, instanta constata ca scopul emiterii HG nr.1777/2004 a fost tocmai acela de a restrictiona pentru anumite perioade si intervale orare circulatia unor autovehicole pe drumurile publice, iar pentru nerespectarea dispozitiilor legale s-au instituit sanctiuni.
Potrivit dispozitiilor art 21 alin. 3 O.G. nr. 2/2001 „Sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.”
Sanctiunea a fost aplicata la minimul prevazut in actul normativ. Pe de alta parte, in conditiile in care restrictia opera intre orele 12.00 si 24.00, fata de ora savarsirii contraventiei, ora 14, nefiind aproape de sfarsitul perioadei de restrictie sau de inceputul acesteia, instanta apreciaza ca nu se impune inlocuirea amenzii cu avertisment.
