ÎNCHEIERE NR.4/C/18.02.2009
Înfiinţare poprire. Schimbarea locului de muncă al debitorului poprit – consecinţe.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia la data de 13.02.2009 reclamanta creditoare C M a chemat în judecată pe pârâtul debitor B C solicitând instanţei emiterea unei ordonanţe de poprire a veniturilor salariale obţinute de pârâtul debitor.
În motivarea cererii, reclamanta creditoare a arătat că prin sentinţa civilă nr. 177/24.01.2006 pronunţată de Judecătoria Mangalia s-a dispus obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere în cuantum de 25% din venitul lunar net realizat cu începere de la data pronunţării hotărârii şi până la majoratul minorei B I iar pârâtul este salariat la SC x S.R.L.
Cererea nu a fost motivată în drept.
Cererii i-a fost anexată copie de pe sentinţa civilă nr. 177/24.01.2006 pronunţată de Judecătoria Mangalia.
În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, probă pe care instanţa, apreciind că este pertinentă, concludentă şi utilă soluţionării cauzei, a încuviinţat-o.
Din oficiu, în exercitarea rolului activ reglementat de dispoziţiile art. 129 alin.5 Cod procedură civilă, instanţa a dispus ataşarea dosarului nr. 1463/2005 soluţionat de Judecătoria Mangalia.
Din analiza înscrisurilor depuse de reclamanta creditoare la dosarul cauzei şi a celor din dosarul nr. 1463/2005 soluţionat de Judecătoria Mangalia, instanţa, în vederea soluţionării cererii, reţine următoarea situaţie de fapt.
Prin sentinţa civilă nr. 177/24.01.2006 pronunţată de Judecătoria Mangalia s-a dispus obligarea pârâtului debitor B C la plata în favoarea minorei B I, născută în 2001, a unei pensii lunare de întreţinere în cuantum de 25% din venitul lunar net, începând cu data pronunţării hotărârii şi până la majoratul copilului ( copie sentinţă depusă la dosar).
Prin aceeaşi sentinţă, în baza dispoziţiilor art. 453 Cod procedură civilă s-a dispus de către instanţă, din oficiu, înfiinţarea popririi asupra veniturilor salariale ale pârâtului în limita sumei cuvenite lunar minorei şi emiterea ordonanţei de poprire.
Ordonanţa de poprire a fost emisă la data de 24.01.2006 şi comunicată terţului poprit S.C. y S.A. Bucureşti ( ordonanţă de poprire din dosarul nr. 1463/2005).
Pentru dispunerea acestor măsuri instanţa a avut în vedere împrejurarea că pârâtul debitor avea calitatea de salariat al S.C. y S.A.
Având în vedere situaţia de fapt reţinută instanţa apreciază că nu sunt îndeplinite cerinţele legale pentru admiterea cererii formulate de către reclamanta creditoare.
În drept, potrivit art. 453 alin. 2 Cod procedură civilă, „Pentru sumele datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere sau de alocaţie pentru copii, precum şi în cazul sumelor datorate cu titlu de despăgubiri pentru repararea pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, când executarea se face asupra salariului sau asupra altor venituri periodice cunoscute realizate de debitor, înfiinţarea popririi se dispune de instanţa de fond, din oficiu, de îndată ce hotărârea este potrivit legii”.
Potrivit art. 454 alin. 1 Cod procedură civilă, „Poprirea se înfiinţează fără somaţie, prin adresă însoţită de o copie certificată de pe titlul executoriu, comunicată celei de-a treia persoane arătate la art. 452, înştiinţându-se totodată şi debitorul despre măsura luată”.
Potrivit art. 455 alin. 1 Cod procedură civilă, „În cazurile prevăzute de art. 453 alin. 2 poprirea rămâne în fiinţă şi atunci când debitorul îşi schimbă locul de muncă la o altă unitate sau este pensionat. În aceste cazuri, unitatea de la care pleacă debitorul va trimite actele prin care s-a înfiinţat poprirea unităţii la care se află noul loc de muncă al debitorului sau organului competent de ocrotire socială care, de la data primirii acestor acte, devine terţ poprit” iar potrivit alin. 2 „ Dacă debitorul părăseşte unitatea fără ca aceasta să cunoască noul loc de muncă, ea îl va încunoştinţa pe creditor despre această împrejurare. După aflarea noului loc de muncă al debitorului creditorul îl va aduce la cunoştinţă unităţii de la care debitorul a plecat, pentru a se proceda potrivit alin. 1”.
Faţă de dispoziţiile legale anterior citate şi având în vedere împrejurarea că din probele administrate în cauză a rezultat că poprirea veniturilor salariale ale pârâtului debitor s-a dispus din oficiu, în baza dispoziţiilor art. 453 alin. 2 Cod procedură civilă, şi această poprire, potrivit prevederilor art. 455 alin.1 Cod procedură civilă, rămâne în fiinţă chiar dacă debitorul obligaţiei de întreţinere şi-a schimbat locul de muncă, instanţa apreciază că cererea formulată de reclamanta creditoare în vederea emiterii unei noi ordonanţe de poprire a veniturilor salariale ale pârâtului nu este întemeiată.
Împrejurarea că debitorul obligaţiei de întreţinere şi-a schimbat locul de muncă nu este de natură a prejudicia pe creditorul obligaţiei, valorificarea drepturilor acestuia urmând a fi obţinută prin simpla aducere la cunoştinţa terţului poprit S.C. y S.A. a noul loc de muncă al pârâtului debitor.
Având în vedere considerentele de fapt şi de drept anterior expuse instanţa va respinge ca nefondată cererea formulată de reclamanta creditoare.