ÎNLOCUIREA SANCŢIUNII AMENZII CONTRAVENŢIONALE CU MUNCĂ ÎN FOLOSUL COMUNITĂŢII. ADMISIBILITATE. CRITERII ÎN FUNCŢIE DE CARE SE STABILEŞTE NUMĂRUL DE ORE DE MUNCĂ ÎN FOLOSUL COMUNITĂŢII . Amenzi


ÎNLOCUIREA SANCŢIUNII AMENZII CONTARVENŢIONALE CU MUNCĂ ÎN FOLOSUL COMUNITĂŢII. ADMISIBILITATE. CRITERII ÎN FUNCŢIE DE CARE SE STABILEŞTE NUMĂRUL DE ORE DE MUNCĂ ÎN FOLOSUL COMUNITĂŢII .

Prin cererea înregistrată sub nr. 9853/288/2008, petentul I.P.J. Vâlcea a solicitat, în contradictoriu cu intimatul G.V., în temeiul art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, înlocuirea amenzii în cuantum de 100 de lei cu muncă în folosul comunităţii, motivând că intimatul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile şi nu este posibilă executarea silită.

Prin sentinţa civilă nr. 1626/27.02.2009, instanţa a admis cererea şi a dispus înlocuirea amenzii de 100 de lei cu 28 de ore de muncă în folosul comunităţii, independent de exprimarea consimţământului contravenientului, reţinând următoarele:

Prin decizia nr. 1354/10.12.2008 pronunţată de Curtea Constituţională, publicată în M.Of. nr. 887/22.12.2008, s-a statuat că sintagma care face referire la exprimarea acordului contravenientului la înlocuirea amenzii cu sancţiunea muncii în folosul comunităţii prevăzută în art. 9 din O.G. nr. 2/2001 este neconstituţională.

Conform art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea : „Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei.”

Cum, în termen de 45 de zile de la data publicării în monitorul oficial, dispoziţiile art. 9 alin. (5) din O.G. nr. 2/2001 nu au fost modificate în sensul deciziei nr. 1354/2008, pronunţată de Curtea Constituţională, îşi încetează efectele partea din textul acestui articol care prevede exprimarea acordului contravenientului la înlocuirea sancţiunii amenzii neachitate cu în folosul comunităţii.

În lipsa unui criteriu expres stabilit de O.G. nr. 2/2001, instanţa a avut în vedere la stabilirea orelor de muncă în folosul comunităţii, prevederile art. 2 din H.G. nr. 1051/2008 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, potrivit căruia, începând cu 01 ianuarie 2009, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată va fi de 600 lei lunar, reprezentând 3,529 lei/oră, şi că, dacă intimatul ar fi trebuit să lucreze într-o unitate pentru a-şi achita amenda în cuantum de 100 de lei, ar fi trebuit să presteze o activitate de 28 de ore .