Prin acţiunea civilă formulată de reclamanta P.V., în contradictoriu cu pârâtul N.N. s-a solicitat dezbaterea succesiunii după defuncţii N.E. si N.N.; stabilirea masei succesorale ; a se constata ca a intervenit partajul voluntar între moştenitori şi respectiv ineficienţa declaraţiei de renunţare la din data de 23.04.2004, declaraţie dată de reclamanta P., ca urmare a acceptării succesiunii conform CC 95/2001.
Pârâtul N.N. s-a opus admiterii acţiunii arătând că aceasta este inadmisibilă întrucât succesiunea după defuncţi a fost dezbătută în anul 2004, dată la care reclamanta a renunţat în mod expres la succesiune.
Prin Sentinţa civilă nr. 884/2007 acţiunea reclamantei a fost respinsă.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal părţile au declarat apel.
Prin Decizia civilă nr. 271 din 14 octombrie 2008 au fost admise ambele apeluri iar cauza a fost trimisă spre rejudecare primei instanţe.
Instanţa de apel a arătat că prima instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului şi fără a analiza aspectele invocate de reclamantă prin petitele cererii de chemare în judecată.
Recursul declarat de pârât împotriva acestei hotărâri a fost respins prin Decizia civilă 83/R/23 ianuarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel.
În rejudecare Judecătoria Târnăveni, prin Sentinţa civilă nr. 677/11 iunie 2009 admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a respins ca prescris petitul acţiunii privind anularea certificatului de moştenitor nr. 76/2004, a respins ca inadmisibil petitul privind dezbaterea succesorală şi stabilirea masei succesorale precum şi petitul privind constatarea partajului voluntar intervenit între părţi după decesul părinţilor.
Prin aceeaşi hotărâre a fost respins ca nefondat petitul privind constatarea ineficienţei declaraţiei de renunţare la succesiune dată de reclamantă la data de 23. 04.2004.
Împotriva acestei sentinţe reclamanta a declarat apel.
Prin Decizia civilă nr. 15 din 19 ianuarie 2010 Tribunalul Mureş a respins ca nefondat apelul declarat şi a obligat apelanta la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre Tribunalul Mureş a reţinut următoarele:
În rejudecarea cauzei, reclamanta a formulat o precizare de acţiune prin care a solicitat, pe lângă petitele iniţiale, şi anularea certificatului de moştenitor autentificat sub nr. 76/23 aprilie 2004 de BNP L.I.C. (fila 7, dosar fond rejudecare).
Din analiza certificatului de moştenitor nr. 76/23 aprilie 2004 eliberat de BNP L.I.C. reiese că reclamanta-apelantă a fost considerată străină de succesiunile după defuncţii N.E. decedată la data de 18 noiembrie 1987 şi N.N. sen., decedat la data de 17 martie 1991, avându-se în vedere declaraţiile autentificate sub nr. 859/2004 şi 858/2004 ale aceluiaşi birou notarial (filele 18-19, dosar fond).
Aşadar, având în vedere aceste aspecte şi ţinând seama de precizarea şi completarea de acţiune formulată la instanţa de fond în rejudecare, instanţa de apel a apreciat că petitul principal al acţiunii este anulare certificat de moştenitor nr. 76/23 aprilie 2004 eliberat de BNP L.I.C., celelalte petite (dezbatere succesiune, stabilire masă succesorală, stabilire calitate de moştenitor, partajare masă succesorală) fiind petite accesorii.
Tribunalul a apreciat că reclamata a invocat, ca motiv de nulitate a certificatului de moştenitor, ca viciu de consimţământ (a arătat că a semnat declaraţiile prin care a recunoscut că nu a acceptat în termen moştenirea deoarece între părţi intervenise un partaj voluntar în baza căruia apelanta urma să primească o anumită sumă de bani-12.000 lei-cu titlu de sultă).
Or, potrivit art. 9, alin. 2 din Decretul nr. 167/1954, „în caz de viclenie ori eroare sau în celelalte cazuri de anulare, prescripţia începe să curgă de la data cînd cel îndreptăţit, reprezentantul său legal sau persoana chemată de lege să-i încuviinţeze actele, a cunoscut cauza anulării, însă cel mai târziu de la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului”.
Având în vedere aceste prevederi legale, coroborat cu art. 1, alin. 1, art. 2 şi art. 7, alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 şi ţinând seama de faptul că reclamanta-apelantă a arătat atât prin acţiunea formulată cât şi prin declaraţia de apel că a primit o parte din suma amintită la două luni după semnarea celor două declaraţii iar restul trebuia să-l primească după încă un an şi având în vedere data eliberării certificatului de moştenitor (23 aprilie 2003) şi data formulării completării de acţiune (14 aprilie 2009), Tribunalul a conchis că în mod corect a apreciat prima instanţă că dreptul material la acţiune privind anularea certificatului de moştenitor este prescris.
În ceea ce priveşte petitul de constatare a ineficienţei declaraţiilor nr. 858/2004 şi nr. 859/2004 autentificate de BNP L.I.C. prin care reclamanta-apelantă a arătat că nu a făcut nici un act de acceptare a succesiunii după cei doi defuncţi invocând dolul ca viciu de consimţământ, Tribunalul apreciază că în mod corect a apreciat judecătoria că se impune respingerea acestuia în condiţiile în care s-a constatat că dreptul material la acţiune privind petitul principal este prescris.
În condiţiile în mod corect a respins prima instanţă petitul principal al acţiunii ca prescris, Tribunalul a apreciat că susţinerea apelantei în sensul că din certificatul de calitate de moştenitor reiese că a acceptat moştenirea după cei doi defuncţi nu are relevanţă în cauză.
Având în vedere că în rejudecare reclamanta a precizat acţiunea iar petitul principal la acţiunii precizate este anulare certificat de moştenitor, petit cu privire la care a operat excepţie prescripţiei extinctive, nu se poate reţine că instanţa de fond nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei de apel şi de recurs referitoare la analizarea pe fond a cauzei, soluţionarea acţiunii făcându-se în limitele noului cadru procesual referitoare la obiectul cauzei.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs reclamanta.
Recurenta nu a indicat în mod expres vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1-9 însă din dezvoltarea criticilor formulate, instanţa de recurs făcând aplicarea prevederilor art. 306 alin 3 Cod procedură civilă, va examina cauza prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă şi art. 312 Cod procedură civilă.
Prin memoriul de recurs recurenta a arătat că în mod greşit au aplicat instanţele prevederile Decretului nr.167/1958 întrucât acţiunea a fost pornită la data de 20.04.2007 deci înaintea expirării termenului de prescripţie. Astfel fiind atât acest petit cât şi petitele accesorii trebuiau să fie analizate pe fond.
Pârâtul a formulat întâmpinare solicitând respingerea ca nefondat a recursului declarat.
În considerentele întâmpinării s-a arătat că reclamantei nu i-a fost încălcat dreptul la apărare întrucât instanţa a pus în discuţia părţilor excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune astfel că soluţionarea acestei excepţii în sensul admiterii ei împiedica instanţa să administreze probe sau să dezbată pe fond pricina.
Invocarea art. 9 alin 2 din Decretul nr. 167/1958 nu prezintă relevanţă în cauză întrucât şi în cazul în care ar fi incidente aceste dispoziţii legale acţiunea reclamantei este prescrisă.
Obţinerea unor măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 de către reclamantă împreună cu pârâtul, în calitate de moştenitori, este, în opinia recurentului, lipsită de relevanţă certificatul de moştenitor nefiind atacat în termenul prevăzut de lege, continuă să îşi producă efectele.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate curtea reţine următoarele:
Aşa cum s-a arătat anterior la judecata în primă instanţă a prezentei cauze nu au fost analizate pe fond pretenţiile reclamantei. Din aceste considerente apelul declarat de reclamantă a fost admis iar cauza trimisă spre rejudecare. Instanţa de apel a analizat criticile reclamantei stabilind pentru instanţa de rejudecare obligaţia de analiza efectele şi conţinutul declaraţiilor autentificate date de reclamantă şi de asemenea efectele certificatului de calitate de moştenitor şi motivele pentru care acestea pot fi înlăturate. Nu în ultimul rând s-a arătat în conţinutul deciziei că instanţa de fond nu a analizat manoperele dolosive exercitate de pârât şi invocate de reclamantă, manopere care, s-a susţinut, au fost apte de a-i vicia consimţământul (fila 3 alin 4,5 Decizia civilă nr. 271/2008).
Instanţa de fond în rejudecare a încuviinţat, la termenul din 21 mai 2009, administrarea probei cu interogatoriului părţilor pentru ca la termenul din 11 iunie 2009 (următorul termen) să pună în discuţia părţilor excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune privind anularea certificatului de moştenitor nr. 76/2004 emis de BNP L.I.C. şi să reţină în pronunţare cauza.
Se poate constata astfel că instanţa de rejudecare a ignorat considerentele deciziei pronunţate de tribunal.
Instanţa de apel a ignorat la rândul său considerentele deciziei precedente omiţând să observe că, în aceeaşi manieră sumară, instanţa de rejudecare a amintit de existenţa certificatului de calitate de moştenitor însă s-a rezumat la a reda conţinutul acestuia fără a indica motivul pentru care ar fi înlăturate efectele acestuia, efecte care s-au produs în patrimoniul părţilor conform actelor existente la dosarul cauzei.
Instanţele au pronunţat hotărârile cu încălcarea prevederilor art. 129 Cod procedură civilă începând cu primul ciclu procesual. În aceste condiţii momentul de referinţă apreciat pentru începerea curgerii termenului de prescripţie a fost greşit considerat ca fiind precizarea de acţiune. În mod evident data sesizării instanţei este 20.04.2007 şi nu în ultimul rând finalitatea urmărită de reclamantă rezultă implicit din petitele acţiunii şi din considerentele acesteia chiar dacă sunt redactate într-un mod defectuos
În aceste condiţii, Curtea apreciază că recursul este fondat iar hotărârile pronunţate de instanţe sunt nelegale fiind incidente prevederile art. 312 alin 3 teza ultimă.
Instanţa va înlătura apărările formale ale pârâtului pentru considerentele deja expuse. Înscrisurile depuse de pârât la judecata recursului nu prezintă relevanţă în cauză întrucât reclamanta nu a negat împrejurarea că persoana care foloseşte bunurile succesiunii este fratele său, pârâtul, ci a susţinut că dreptul de folosinţă şi mai apoi de proprietate a fost constituit pe seama acestuia în baza unei înţelegeri respectiv în temeiul unui partaj voluntar nefinalizat prin plata integrală a sultei.
Instanţa de rejudecare va clarifica în primul rând obiectul acestei acţiuni şi mai exact finalitatea dorita de reclamantă în sensul în care atât prin acţiune cât şi prin precizarea ulterioară reclamanta a arătat că doreşte în fapt să-şi realizeze sulta rezultată ca urmare a partajului voluntar.
În acest sens trebuie observat că pârâtul nu a negat în mod expres existenţa acestui partaj formulându-si apărările doar pe excepţii sau susţinând că reclamanta nu-şi poate dovedi cu act autentic susţinerile.
Instanţa de rejudecare va administra probele pe care le consideră utile aflării adevărului şi soluţionării pricinii dedusă judecăţii.
