Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Topliţa a fost reprezentat de prim procuror C.E..
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta S.E., domiciliată în comuna X, judeţul Harghita în contradictoriu cu pârâtul S.T., cu acelaşi domiciliu, parte interesată PRIMĂRIA X, având ca obiect ocrotirea interzisului judecătoresc.
Procedura este legal îndeplinită.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică de astăzi se prezintă reclamanta, asistată de avocat, avocatul pârâtului, acesta din urmă fiind lipsă, prezent fiind şi martorul.
Instanţa identifică pe martor, apoi ia declaraţia acestuia sub prestare de jurământ, declaraţia se ataşează la dosar, în prealabil instanţa îi atrage atenţie să spună numai adevărul întrucât legea pedepseşte mărturia mincinoasă.
Instanţă întreabă dacă sunt alte cereri, răspunsul fiind negativ, sens în care declară încheiată cercetarea judecătorească şi acordă cuvântul în fond.
În fond avocata reclamantei solicită admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată. Reclamanta personal a solicitat ca pârâtul să fie sub grija sa şi să-i fie numită în calitate de tutore pentru ocrotirea celui pus sub interdicţie judecătorească.
Reprezentantul Parchetului solicită admiterea cererii de punere sub interdicţie judecătorească.
În temeiul art. 150 Cod procedură civilă, reţine cauza spre soluţionare.
INSTANŢA
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea promovată la această instanţă şi înregistrată sub numărul de mai sus reclamanta S.E., domiciliată în comuna X, judeţul Harghita a solicitat în contradictoriu cu pârâtul S.T., cu acelaşi domiciliu, parte interesată PRIMĂRIA X ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se dispună punerea sub interdicţie a pârâtului S.T., fiul lui V. şi E., născut la data de 1950 în comuna X, domiciliat în comuna X, judeţul Harghita, posesor al CI seria HR nr. … emis de Poliţia Topliţa la data de 2002, să fie stabilit sub grija mamei sale – reclamanta la locuinţa sa şi să se numească în calitate de tutore pentru ocrotirea celui pus sub interdicţie judecătorească.
În motivare reclamanta arată că pârâtul nu are discernământ, prezintă întârziere mintală, are tulburări de comportament şi nu se poate reprezenta singur şi nici nu poate să-şi administreze singur bunurile.
În drept sunt invocate dispoziţiile art. 164 Cod civil.
În dovedirea acţiunii reclamanta a depus acte medicale.
Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa constată următoarele:
Pârâtul S.T., fiul lui V. şi E., născut la data de 1950 în comuna X, judeţul Harghita, posesor al CI seria HR nr. … emis de Poliţia Topliţa la data de 2002, este o persoană cu care necesită protecţie specială, având diagnosticul stabilit prin Certificatul nr. … din octombrie 2001 ( fila 4 din dosar ) de deficienţă funcţională, necesitând asistent personal.
De asemenea, prin expertiza medico – legală efectuată în cauză s-a concluzionat că pârâtul are personalitatea nedezvoltată, fără capacitate de autoconducere sau de a-şi administra propriile interese, analfabet, recomandând punerea sub interdicţie.
Instanţa văzând actele medicale, declaraţiile martorului audiat în cauză care îl cunoaşte personal pe pârât de când era copil şi care a precizat că acesta nu are o capacitate de autoconducere sau de a-şi administra propriile interese, fiind analfabet, văzând şi concluziile raportului de expertiză medico legală, instanţa constată că pârâtul este dezorientat temporo – spaţial şi are o capacitate de înţelegere mult diminuată, necesitând punerea sub interdicţie judecătorească.
În baza art. 170 instanţa, o dată cu punerea pârâtului sub interdicţie judecătorească, va numi şi un tutore în persoana reclamantei, dat fiind faptul că aceasta şi-a exprimat opinia în sensul de a se îngriji de pârât, cunoscându-i cel mai bine obiceiurile, urmând ca reclamanta, în calitate de tutore să contribuie la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale pârâtului, să întrebuinţeze eventualele veniturile şi bunurile acestuia la nevoie, să se îngrijească de tratamentul medical ce se impune consultând un medic de specialitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Admite acţiunea reclamantei S.E., domiciliată în comuna X, judeţul Harghita în contradictoriu cu pârâtul S.T., cu acelaşi domiciliu, parte interesată PRIMĂRIA X şi, în consecinţă:
Dispune punerea sub interdicţie a pârâtului S.T., fiul lui V. şi E., născut la data de 1950 în comuna X, judeţul Harghita, posesor al CI seria HR nr. …emis de Poliţia Topliţa la data de 2002, urmând a fi sub grija mamei sale – reclamanta la locuinţa sa.
Numeşte în calitate de tutore pentru ocrotirea celui pus sub interdicţie judecătorească pe reclamanta S.E..
Dispune comunicarea, prin grija grefierului instanţei desemnat cu atribuţii în acest sens, în termen de 3 zile de la rămânerea irevocabilă, a prezentei hotărâri judecătoreşti: Direcţiei de Sănătate publică Harghita.