Potrivit dispoziţiilor art. 373^3 alin. 1 din Codul de procedură civilă, încheierea prin care preşedintele instanţei judecătoreşti respinge cererea de învestire cu formulă a hotărârii judecătoreşti sau a altui înscris poate fi atacată cu recurs de către creditor în termen de 5 zile, termen care curge de la pronunţare sau comunicare, după cum creditorul a fost prezent sau lipsă.
Din interpretarea sistematică a acestei dispoziţii legale, dar şi prin raportarea ei la procedura necontencioasă de drept comun reglementată în art. 331 – 339 din Codul de procedură civilă, rezultă că în cazul litigiilor privind învestirea cu formulă executorie, procedura de soluţionare, deşi necontencioasă, cuprinde reglementări derogatorii referitoare ia calea de atac, obiectul căii de atac şi titularul căii de atac.
Având în vedere interpretarea textului de lege prin argumentul per a contrario, rezultă fără echivoc că încheierea de admitere a cererii de învestire cu formulă executorie nu poate fi atacată în procedura prevăzută de art. 3733 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
De asemenea, legiuitorul a dat în mod expres posibilitatea numai în persoana creditorului, care este titularul cererii şi, totodată, singurul interesat în această procedură, să exercite calea de atac a recursului.
Orice critici legate de modul de soluţionare a procesului de învestire pot fi valorificate de debitor în cadrul unei contestaţii la executare, iar nu prin exercitarea căii de atac împotriva încheierii de învestire cu formulă executorie.
(Decizia nr. 891 din 29 octombrie 2004 – Secţia a lll-a civilă)
Prin cererea înregistrată la 19.01.2004 pe rolul Tribunalului Ialomiţa, petentul creditor F.D. a solicitat învestirea cu formulă executorie a Sentinţei civile nr. 418/F din 27.11.2003, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa – Secţia civilă.
Prin încheierea din 2.02.2004, Tribunalul Ialomiţa – Secţia civilă a admis cererea şi a dispus învestirea cu formulă executorie a Sentinţei civile nr. 418/F din 27.11.2003, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa.
împotriva hotărârii a declarat recurs debitoarea SC “Z.” SA.
în dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat că prima instanţă în mod eronat a considerat că procedura de citare pentru termenul din 2.02.2004 a fost legal îndeplinită, întrucât citarea debitoarei nu s-a făcut la sediul din comuna Tătărăştii de Sus, judeţul Teleorman, ci în comuna Udupu, judeţul Teleorman.
S-a mai susţinut de către recurentă că împotriva sentinţei ce a făcut obiectul învestirii cu formulă executorie s-a declarat recurs, care urmează a fi judecat de Curtea de Apel Bucureşti, întrucât s-a considerat că în mod greşit s-a respins excepţia tardivităţii formulării contestaţiei.
Făcând o expunere a motivelor pentru care s-a dispus desfacerea contractului de muncă al intimatului, recurenta a pretins că măsura concedierii conform art. 61 lit. a) din Legea nr. 53/2003 este corectă şi justificată.
Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, considerând că recursul nu a fost depus în termenul legal de 5 zile, întrucât la termenul din 2.02.2004 procedura de citare a fost legal îndeplinită. S-a mai arătat că motivele de recurs privind desfacerea contractului de muncă sunt critici de fond care nu fac obiectul prezentului recurs.
Curtea a invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii căii de atac promovate de recurenta debitoare.
Examinând excepţia invocată, Curtea a apreciat-o ca întemeiată, constatând că recursul este inadmisibil sub două aspecte:
în primul rând, potrivit art. 3733 alin. 1 din Codul de procedură civilă, încheierea prin care preşedintele instanţei judecătoreşti respinge cererea de învestire cu formulă executorie a hotărârii judecătoreşti sau a altui înscris poate fi atacată cu recurs de către creditor în termen de 5 zile, termen care curge de la pronunţare sau comunicare, după cum creditorul a fost prezent sau lipsă.
Din interpretarea sistematică a acestei dispoziţii legale, dar şi prin raportarea ei la procedura necontencioasă de drept comun reglementată în art. 331 – 339 din Codul de procedură civilă, rezultă că în cazul litigiilor privind învestirea cu formulă executorie, procedura de soluţionare, deşi necontencioasă, cuprinde reglementări derogatorii referitoare la calea de atac, obiectul căii de atac şi titularul căii de atac.
Astfel, prin art. 3733 alin. 1 din Codul de procedură civilă, legiuitorul a stabilit că este susceptibilă de a fi atacată cu recurs numai încheierea prin care a fost respinsă cererea de învestire cu formulă executorie.
Având în vedere interpretarea textului de lege prin argumentul per a contrario rezultă fără echivoc că încheierea de admitere a cererii de învestire cu formulă executorie, cum este cazul în speţă, nu poate fi atacată în procedura prevăzută de art. 3733 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
De asemenea, legiuitorul a dat în mod expres posibilitatea numai în persoana creditorului, care este titularul cererii şi, totodată, singurul interesat în această procedură, să exercite calea de atac a recursului.
Debitorul nu are la îndemână exercitarea căii de atac a recursului împotriva încheierii de soluţionare a cererii de învestire cu formulă executorie.
în al doilea rând, având în vedere că învestirea cu formulă executorie reprezintă o etapă premergătoare declanşării executării silite, care presupune doar verificarea caracterului executoriu al înscrisului ce se solicită a fi învestit cu formulă executorie, orice critici legate de modul de soluţionare a procedurii de învestire pot fi valorificate de debitor în cadrul unei contestaţii la executare, iar nu prin exercitarea căii de atac împotriva încheierii de învestire cu formulă executorie, deoarece asemenea critici pun în discuţie însuşi dreptul creditorului la silită.
în consecinţă, pentru considerentele expuse, Curtea a reţinut inadmisibilitatea recursului promovat în cauză de debitoare, motiv pentru care, în baza art. 137 din coroborat cu art. 3733 alin. 1 din Codul de procedură civilă, a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins recursul ca inadmisibil.
