Potrivit art. 167 alin. 2 Cod pr. civilă dovezile vor fi administrate înainte de începerea dezbaterilor asupra fondului.
Cercetarea la faţa locului este reglementată de art. 215-217 Cod pr. civilă şi este o probă judiciară directă prin care instanţa constată nemijlocit starea şi situaţia unui obiect , modul de aşezare a unor lucruri etc.
Din moment ce această probă a fost administrată după închiderea dezbaterilor, în cadrul termenului de amânare a pronunţării hotărârii, fără ca partea recurentă să fie pusă în situaţia de a discuta proba respectivă, pe care tribunalul şi-a întemeiat soluţia, instanţa a încălcat principiul contradictorialităţii, potrivit căruia nici o probă nu-i poate fi opusă celeilalte părţi dacă nu i s-a dat posibilitatea de a o discuta.
În această situaţie partea a suferit o vătămare în sensul art. 105 Cod pr. civilă ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului îndeplinit cu neobservarea formelor legale.
Prin sentinţa civilă nr.195 din 17.04.2006 a Judecătoriei Topliţa s-a respins acţiunea reclamantei T. L., împotriva pârâtului T. L., s-a admis cererea reconvenţională a pârâtului T. L. şi s-a stabilit linia de hotar între terenul proprietatea pârâtului reconvenţional T. L. înscrisă în C.F. nr.205 Topliţa nr. Cds. 357 şi terenul folosit de reclamanta T. L. înscris în C.F. nr. 6884 Topliţa nr. Top 5121/1/2/b conform liniei punctate din Planul de situaţie întocmit de expert tehnic Ş. G. şi anume: la stradă pe o lăţime de 0,58 m faţă de gardul existent, la linia bucătăriei de vară pe o lăţime de 0,48 m faţă de gardul existent, la linia sălciei vechi existente pe hotar pe o lăţime de 0,35 m de gardul existent, iar în fundul grădinii pe o lăţime de 0,30 m de gardul existent, s-a luat act de renunţare din partea reclamantei T. L. la judecata capătului din acţiune referitor la obligarea pârâtului să-i lase în liniştită şi paşnică posesie şi folosinţă suprafaţa de 75 m lungime şi 60-40 cm lăţime (capătul 1 din acţiune) şi a fost obligată reclamanta T. L. la 910,70 Ron cheltuieli de judecată pârâtului reconvenţional T. L., constând în taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, onorariu avocaţial şi onorariu expertiză.
În considerentele hotărârii s-au reţinut următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 195/2006 pronunţată de Judecătoria Topliţa, a fost respinsă acţiunea înaintată de reclamanta T. L. împotriva pârâtului T. L.
A fost admisă cererea reconvenţională a pârâtului T. L. şi s-a stabilit linia de hotar între terenul proprietatea pârâtului reconvenţional T. L. înscrisă în C.F. nr.205 Topliţa nr.Cds.357 şi terenul folosit de reclamanta T. L. înscris în C.F. nr. 6884 Topliţa nr. Top 5121/1/2/b, conform liniei punctate din Planul de situaţie întocmit de expert tehnic Ş. G. şi anume: la stradă pe o lăţime de 0,58 m faţă de gardul existent, la linia bucătăriei de vară pe o lăţime de 0,48 m faţă de gardul existent, la linia sălciei vechi existente pe hotar pe o lăţime de 0,35 m de gardul existent, iar în fundul grădinii pe o lăţime de 0,30 m de gardul existent.
S-a luat act de renunţare din partea reclamantei T. L. la judecata capătului din acţiune referitor la obligarea pârâtului să-i lase în liniştită şi paşnică posesie şi folosinţă suprafaţa de 75 m lungime şi 60-40 cm lăţime (capătul 1 din acţiune).
Reclamanta T. L. a fost obligată la 910,70 RON cheltuieli de judecată pârâtului reconvenţional T. L., constând în taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, onorariu avocaţial şi onorariu expertiză.
Instanţa de fond a reţinut că prin sentinţa civilă nr.39 din 4 februarie 2004 pronunţată de Judecătoria Topliţa în dos. Nr. 999/R/2003, irevocabilă prin Decizia civilă nr.361/R/9 noiembrie 2004 pronunţată de Tribunalul Harghita în dos. Nr. 1673/2004, reclamanta T. L. a fost obligată să-l lase pe pârâtul T. L. în liniştită posesie asupra terenului aflat în spatele casei acestuia din urmă pe o porţiune de 75 m lungime şi 60-40 cm lăţime cu mutarea gardului pe vechile semne de hotar.
Această hotărâre a fost pronunţată în materie posesorie iar în prezent litigiul dintre părţi urmează a se soluţiona pe tărâm petitoriu deoarece acţiunea în grăniţuire este o acţiune reală, petitorie, prin care reclamantul pretinde ca, în contradictoriu cu pârâtul, instanţa să determine, prin semne exterioare, întinderea fondurilor lor învecinate.
Astfel instanţa, în raport cu înscrisurile aflate la dosar, a analizat dacă sunt îndeplinite condiţiile prev. de art.584 care cârmuiesc instituţia grăniţuirii.
în primul rând, legea prevede ca atât reclamantul cât şi pârâtul să aibe calitatea de ai fondurilor învecinate, precum şi să se facă dovada titlului pe care se întemeiază această calitate. în speţă, reclamanta este doar coproprietară de carte funciară asupra terenului pe care îl foloseşte, dreptul său de proprietate asupra cotei de 250/4250 fiind întabulat cu titlu de cumpărare în C.F. nr. 6884 Topliţa nr.top 5121/1/2/b, nefiind sistată starea de indiviziune, cota acesteia fiind una abstractă. Prin urmare, legea prevede calitatea de proprietar şi nu de coproprietar al fondului ce se urmăreşte a se delimita de cel învecinat.
Pentru acest motiv, instanţa a respins cererea reclamantei pentru grăniţuire şi a admis cererea reconvenţională tot pentru stabilirea liniei de hotar însă în condiţiile arătate de pârât, care a dovedit a fi îndeplinite condiţiile prevăzute de lege în materia grăniţuirii.
Astfel, pârâtul reconvenţional a dovedit calitatea de proprietar al fondului ce se urmăreşte a se delimita de cel învecinat, fiind proprietar cu titlu de drept de reconstituire în baza Legii 18/1991, fiind evidenţiat dreptul său în Titlul de proprietate nr.57058 din 31 octombrie 2002 şi înscris în C.F. nr.205 Topliţa nr. Cds. 357.
Întrucât reclamanta asupra imobilului pe care îl foloseşte nu a făcut dovada sistării stării de indiviziune, nu a clarificat situaţia juridică a terenului cu coproprietarii din cartea funciară împreună cu care este intabulată nu poate reclama trasarea unui hotar faţă de proprietatea pârâtului, deoarece în sistemul cărţilor funciare datele înscrise în ele cu privire la suprafeţe nu le garantează, cu atât mai mult cu cât nu este sistată starea de indiviziune între coproprietari, pe când imobilul pârâtului reconvenţional are la bază un titlu de proprietate şi o schiţă de plan vizată de OJCGC Harghita cu număr 3672/2003 a căror date corespund cu datele tehnice identificate la faţa locului prin expertiza efectuată în cauză de expert Ş. G.
În cauză s-a efectuat o expertiză şi de expert F. I. căreia i s-a indicat ca obiectiv principal să arate linia de hotar conform actelor şi a schiţei de întabulare a titlului de proprietate al pârâtului.
Lucrarea efectuată de exp. F. I. este subiectivă deoarece din studiul expertizei acesteia rezultă că nu a arătat linia de hotar astfel cum i s-a solicitat ci şi-a exprimat părerea în expresia “actualul hotar este bun”, ignorându-se faptul că părţile s-au judecat pentru tulburare în posesie în urma căreia reclamanta a fost obligată să-şi mute gardul la distanţa de 60-40 cm de gardul actual. Experta arată că terenul pârâtului are doar suprafaţa de 2.275 mp, ignorând şi de această dată aceeaşi sentinţă, diferenţa de suprafaţă de 16 mp din terenul pârâtului regăsindu-se în folosinţa reclamantei prin mutarea gardului şi concluzionează fără temei că suprafaţa de teren a pârâtului ar trebui redusă de la 2.291 mp la 2.275 mp. Dacă s-ar lua în considerare concluziile exp.F. I., implicit s-ar legaliza faptul tulburării în posesie.
Instanţa a considerat subiectivă lucrarea efectuată de această expertă şi datorită faptului că nu a propus micşorarea unei suprafeţe fără să observe starea de indiviziune a suprafeţei învecinate. Cert este că în esenţă atât expertiza efectuată de exp. F. I. cât şi din expertiza efectuată de exp. Ş.G. , reclamanta foloseşte mai mult teren decât are în actele de proprietate, acel plus de teren este tocmai cel care l-a ocupat prin mutarea gardului.
Instanţa a efectuat şi o cercetare locală în care a observat că reclamanta are o construcţie-bucătărie de vară la hotar cu proprietatea pârâtului, fiind astfel construită încât linia ce formează gardul despărţitor este până la aceste construcţii dreaptă iar în dreptul construcţiilor este o linie frântă în grad de cea. 15-20 grade înspre terenul pârâtului. Gardul despărţitor apare ca un semn vechi de hotar care nu mai are aceeaşi linie şi formă prin spatele bucătăriei reclamantei, fiind curbat şi atinge construcţia pârâtului iar picătura streaşinii de pe casa pârâtului se scurge într-adevăr pe acoperişul casei reclamantei. Reclamanta nu a prezentat la dosar nici o autorizaţie pentru construcţia acestei bucătării de vară.
Prin urmare pentru a stabili care din părţi au dreptate şi pentru delimitarea hotarelor dintre acestea, instanţa a luat în considerare expertiza exp.Ş. G. care a măsurat cele două imobile şi apoi a calculat suprafeţele rezultate din măsurătoare prin comparare cu cele din evidenţele de carte funciară. Astfel, în prima variantă, adică a stabilirii hotarului pe linia gardului existent aşa cum a cerut reclamanta, în urma măsurătorilor au rezultat pentru imobilul deţinut de T. L. 1.494 mp iar pentru imobilul deţinut de T. L. 2.267 mp. în cea de-a doua variantă adică cu hotarul pe linia pretinsă de pârât adică pe vechiul amplasament a rezultat suprafaţa de 1.472 mp pentru reclamantă şi 2.289 mp pentru pârât. Acestea sunt măsurătorile la fata locului.
Din evidentele de carte funciară rezultă că reclamanta T. L. figurează în C.F. nr.6884 Topliţa nr.top 5121/1/2/b grădină în intravilan la postata “C.” cu o suprafaţă totală de 4.250 mp din care reclamanta cu cota parte de 250/4.250 parte cu titlu de cumpărare conform încheierii nr.2169/2002 c.f. şi mai figurează în C.F. nr.6716 Topliţa nr.top 5122/2/2 casă din lemn acoperită cu ţiglă, curte şi grădină la postata “C.” cu o suprafaţă de 1.150 mp în cotă de 1/1 parte cu titlu de cumpărare conform încheierii nr.707/1993 c.f., deci în totalitate 1.400 mp (250 mp + 1.150 mp).
Pârâtul T.L. figurează în cartea funciară cu caracter nedefinitiv a localităţii Topliţa cu număr cadastral 357 cu o suprafaţă de 2.291 mp casă, grajd cu şură, magazie, curte şi grădină în intravilan la postata “C.”.
Comparând suprafeţele măsurate la faţa locului cu datele de carte funciară se poate observa lesne că reclamanta are mai mult teren decât cel menţionat în evidenţele de carte funciară cu 94 mp, respectiv 72 mp, iar pentru pârât suprafaţa găsită a faţa locului corespunde cel mai mult cu imobilul evidenţiat în cartea funciară. în plus, aspectul gardului (linie dreaptă până la construcţii şi frântă, curbată între construcţii) duce la aceeaşi concluzie că vechiul amplasament a fost modificat de reclamantă.
Potrivit art.584 Cod civil, grăniţuirea constă în a fixa prin semne externe şi văzute limita ce deosebeşte două fonduri limitrofe, pentru a împiedica încălcările sau împresurările reciproce dintre vecini. în speţă, aceste semne exterioare şi vizibile sunt prezentate în raportul de expertiză al exp. Ş. G. şi observate de instanţă la faţa locului a căror dimensiuni vor fi cuprinse în dispozitivul hotărârii.
Prin decizia civilă nr.194 din 19.10.2006 a Tribunalului Harghita s-a admis apelul declarat de apelanta T. L., împotriva sentinţei civile nr.195 din 17.04.2006 pronunţata de Judecătoria Toplita, pe care o schimbă în parte în sensul că s-a admis acţiunea formulată de reclamanta T. L. împotriva pârâtului T. L. şi în consecinţă s-a stabilit linia de hotar între imobilul reclamantului înscris în C.F. 6884 Toplita, nr top 5121/1/2/b şi imobilul pârâtului înscris în C.F. nr 205 Toplita, nr cadastral 357, pe locul gardului existent conform liniei continue din Planul situaţiei întocmit de expert tehnic judiciar S. G., s-a respins cererea reconvenţională formulată de pârâtul T. L. , s-a luat act de declaraţie de renunţare a reclamantei la judecata capătului 1 din acţiune referitor la obligarea pârâtului să-i lase în liniştită şi paşnică posesie suprafaţa de 75 m lungime şi 60-40 cm lăţime şi a fost obligat intimatul să plătească apelantei suma de 988,45 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în fond şi apel.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a arătat următoarele:
Examinând actele şi lucrările dosarului, hotărârea instanţei de fond şi având în vedere şi cele constatate cu ocazia oculaţiei la faţa locului, tribunalul a stabilit că apelul declarat este întemeiat.
Acesta pentru că instanţa de fond la stabilirea liniei de hotar a avut în vedere mai mult rezultatul măsurătorilor făcute de experţi cu privire la întinderea imobilelor din litigiu conform suprafeţelor înscrise în C.F.
Dar obiectul litigiului nu îl constituie revendicarea vreunei suprafeţe de teren ci acela de stabilirea hotarului dintre cele două imobile pe linii de hotar deosebite cerute atât în acţiunea principală cât şi în acţiunea reconvenţională.
În urma cercetării la faţa locului în prezenţa părţilor s-a putut stabili că între cele două imobile există un gard foarte vechi care în unele locuri este deja deteriorat de umezeală şi de vreme.
Lângă gard pe imobilul proprietatea apelantei există amenajat un şanţ pentru scurgerea apel de ploaie iar marginea şanţului este protejat de nişte stâlpi de câţiva centimetri despre care intimatul susţine că ar fi stâlpii vechi ai gardului.
În urma oculatei instanţa a stabilit că stâlpii respectivi sunt doar de protecţie şi nu reprezintă vechiul hotar între cele două imobile.
Astfel s-a putut constata fără nici un dubiu că hotarul dintre cele două imobile este pe linia continuă din planul de situaţie întocmit de exp.Ş. G. – hotarul existent în prezent şi nu cel indicat de pârât.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâtul reclamant reconvenţional T. L. P., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei civile şi trimiterea cauzei pentru rejudecare la Tribunalul Harghita.
În subsidiar, în baza art.304 pct.9 şi art.312 pct.3 C.pr.civ., s-a solicitat admiterea recursului declarat, modificarea deciziei nr.194/19.10.2006 a Tribunalului Harghita în sensul respingerii apelului declarat de reclamantă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului s-a arătat că linia de hotar trebuie să fie în conformitate cu actele de proprietate deţinute de către părţi şi semnele exterioare de hotar.
La data la care s-au efectuat expertizele topografice precum şi cercetarea locală efectuată de judecătorie şi de tribunal, sentinţa de tulburare în posesie, prin care reclamanta a fost obligată să lase recurentului în liniştită şi paşnică posesie terenului aflat în spatele casei pe lungimea de 75 m şi lăţime de 60-40 cm, nu se putuse executa.
Din verificările făcute de topografi rezultă că reclamanta foloseşte mai mult teren decât pretinde că ar avea în proprietate, de fapt acel plus este terenul care l-a ocupat prin mutarea gardului.
La stabilirea liniei de hotar trebuia să se pornească de la datele de carte funciară şi documentaţia de întabulare în CF a titlului de proprietate.
Decizia este nelegală – art.304 pct.5 C.pr.civ. cu art.167 alin.2 C.pr.civ. şi art.105 alin.2 C.pr.civ., deoarece este pronunţată pe baza unei singure probe: cercetarea locală efectuată de tribunal la 16.10.2006 după ce în prealabil la data de 12.10.2006 cauza s-a dezbătut în fond.
Prin administrarea unor probe după închiderea dezbaterilor s-a încălcat dreptul la apărare, deoarece partea interesată nu a mai putut să-şi expună poziţia cu privire la cele ce urmau să se constate în procesul verbal.
S-a mai susţinut că reclamanta nu posedă vreun titlu de proprietate.
Prin întâmpinarea depusă la 13.12.2006 reclamanta T. L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că nu se pot invoca prev.art.167 alin.2 C.pr.civ., deoarece prin încheierea nr.2 din data de 14.09.2006 instanţa de apel a stabilit că este necesară o cercetare la faţa locului iar prin încheierea nr.3 din 12.10.2006 aceeaşi instanţă a dispus că prorogă pronunţarea până la data de 19.10.2006 pentru a se putea administra această probă.
Deci această probă a fost încuviinţată înainte de începerea dezbaterilor asupra fondului, iar nulitatea actelor de procedură prev. în art.105 alin.2 C.pr.civ. nu operează faţă de decizia civilă recurată.
În mod greşit recurentul face trimitere la art.216 C.pr.civ.
De asemenea s-a apreciat că nu este incident nici motivul prev. de art.309 pct.9 C.pr.civ., instanţa de apel în mod corect a apreciat asupra grăniţuirii.
La data de 22.12.2006 s-a depus de către recurent răspuns la întâmpinare prin care s-au reiterat motivele de recurs.
Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate, instanţa a constatat că recursul declarat este fondat în sensul celor ce urmează.
În şedinţa publică din 14.09.2006, Tribunalul Harghita a găsit necesară efectuarea unei deplasări a instanţei la faţa locului, fiind stabilit ca şi termen data de 26.09.2006, orele 13,00.
În şedinţa publică din 12.10.2006 se constată că nu s-a efectuat cercetarea la faţa locului şi în vederea administrării acestei probe s-a amânat pronunţarea hotărârii judecătoreşti după ce s-a acordat cuvântul asupra dezbaterii fondului.
Oculata a avut loc la data de 16.10.2006 iar hotărârea s-a pronunţat în data de 19.10.2006.
Porivit art.167 alin.2 C.pr.civ. dovezile vor fi administrate înainte de începerea dezbaterilor asupra fondului.
Cercetarea la faţa locului este reglementată de art.215 – 217 C.pr.civ. şi este o probă judiciară directă, prin care instanţa constată nemijlocit, starea şi situaţia unui obiect, modul de aşezare a unor lucruri, etc.
Tribunalul şi-a întemeiat soluţia pe această probă administrată după închiderea dezbaterilor.
Partea recurentă nu a fost pusă în situaţia de a-l putea discuta, iar instanţa nu este îndreptăţită să-şi întemeieze hotărârea pe această probă.
Procedând astfel şi întemeindu-şi soluţia pe această probă, instanţa a încălcat principiul contradictorialităţii, potrivit căruia nici o probă nu-i poate fi opusă celeilalte părţi dacă nu i s-a dat posibilitatea de a o discuta. Respectarea acestui principiu asigură totodată egalitatea părţilor în faţa instanţei de judecată şi dreptul la apărare.
Astfel, partea a suferit o vătămare în sensul art.105 C.pr.civ., ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului îndeplinit cu neobservarea formelor legale.
Pentru cercetarea fondului cauzei este însă utilă, necesară şi pertinentă cercetarea la faţa locului.
În situaţia nulităţii acestei probe, a încălcării dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii, instanţa a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, astfel încât, în baza art.312 pct.5 C.pr.civ., s-a admis recursul declarat de pârât, s-a casat decizia civilă atacată şi s-a dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Harghita.
