Potrivit art. 188 din Codul de procedură civilă, împotriva martorului care lipseşte la prima citare, instanţa poate emite mandat şi, dacă, după mandatul de aducere, martorul nu se înfăţişează, instanţa va putea păşi la judecată.
Procedând la decăderea părţii din proba testimonială încuviinţată, pe considerentul că nu s-a făcut dovada unor motive temeinice de neprezentare, instanţa a procedat nelegal, neluând în considerare măsurile procedurale menţionate, considerent care atrage aplicabilitatea cazului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 din Codul de procedură civilă.
(Decizia nr. 1954 din 24 septembrie 2002 – Secţia a IV-a civilă)
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, reclamanta S.G.I. a chemat în judecată pe pârâta A.E., solicitând grăniţuirea proprietăţilor, obligarea pârâtei să-şi retragă gardul pe linia de hotar corectă, cu lăsarea în deplină proprietate şi posesie a porţiunii de teren pe care a ocupat-o şi stabilirea hotarelor exacte.
Ulterior, cadrul procesual a fost modificat, în sensul că acţiunea a fost îndreptată şi împotriva numiţilor C.O., A.B. (coproprietari alături de pârâta A.E.), Consiliul General al Municipiului Bucureşti, S.C. “H.” S.A., S.C. “C.” S.A. (în calitate de deţinători ai unor imobile învecinate).
în motivele de fapt ale acţiunii s-a arătat că terenul din str. G.B. a aparţinut autorului reclamanţilor încă din anul 1947, fiind transmis acestora pe cale succesorală.
în anul 1992, înainte de începerea unor lucrări de construcţii, s-a procedat la efectuarea măsurătorilor, constatându-se cu acea ocazie că dimensiunile terenului nu mai corespund cu cele din planul de situaţie şi că modificările provin din mutarea gardului de către vecinii de la nr. 68.
Prin Sentinţa civilă nr. 12843 din 4.07.2000, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, cererea privind obligarea pârâţilor de a-şi retrage gardul pe linia de hotar corectă şi de a-i lăsa în deplină proprietate şi posesie fâşia de teren ocupată. A fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea reclamantei de stabilire a hotarelor exacte între proprietatea sa şi a pârâţilor.
în ce priveşte pretenţia de obligare a pârâţilor la retragerea gardului pe linia de hotar corectă şi lăsarea în deplină proprietate şi posesie a suprafeţei de teren ocupate, s-a apreciat că aceasta este neîntemeiată, întrucât, potrivit probelor administrate, nu a rezultat că pârâţii ar deţine terenul revendicat.
A fost apreciată ca inadmisibilă solicitarea de stabilire a hotarelor între proprietatea reclamanţilor şi cea a pârâţilor, cu motivarea că între părţi a existat o înţelegere la momentul refacerii gardului, astfel încât, dacă reclamanta ar fi avut obiecţiuni la modalitatea de realizare a operaţiunii, ar fi avut posibilitatea să uzeze de căile legale încă din acel moment.
împotriva sentinţei au declarat apel reclamanţii, care au formulat critici sub aspectul greşitei respingeri, ca inadmisibilă, a cererii reclamantei de stabilire a hotarelor. S-a susţinut, de asemenea, că instanţa a lipsit pe reclamanţi de posibilitatea administrării probei testimoniale, aplicând sancţiunea decăderii din proba încuviinţată, în condiţii neprocedurale, şi că depoziţia unuia dintre martori a fost minimalizată, nefiind luată în considerare în ansamblu probator.
Apelul a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 1892 din 4.07.2001 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a V-a civilă şi de administrativ.
Criticile vizând decăderea din proba testimonială, ca şi minimalizarea depoziţiei unui martor, au fost apreciate ca neîntemeiate, considerându-se că reclamanta a fost în culpă procesuală pentru neindicarea martorului în termen util, şi, pe de altă parte, aprecierea declaraţiei martorului reclamanţilor s-a făcut prin coroborare cu celelalte probe administrate, fără a fi minimalizată.
Decizia tribunalului a fost atacată cu recurs de către apelanţi, care au formulat critici sub următoarele aspecte:
– Hotărârea este nelegală sub aspectul decăderii din proba testimonială a recurenţilor, încălcându-se dispoziţiile procedurale referitoare la citarea martorilor, în condiţiile în care martorul a fost citat la data de 11.10.1999, pentru termenul din 12.10.1999.
– în privinţa celor două expertize topometrice efectuate în cauză, instanţa de apel omite faptul că printr-una din încheierile de şedinţă au fost înlăturate concluziile uneia dintre expertize şi validate obiecţiunile lămuritoare, potrivit cărora, linia de hotar fiind deplasată, se propune obligarea pârâtei la mutarea gardului.
– în mod greşit, instanţa de apel nu a reţinut faptul că declaraţia martorului reclamantei a fost minimalizată. Considerentul că toate probele au fost coroborate între ele vizează, de fapt, probele administrate la solicitarea pârâţilor.
– Instanţa de apel apreciază în mod greşit că împrejurarea în care a fost edificat garajul pârâţilor nu prezintă importanţă pentru speţă, în raport de obiectul litigiului dedus judecăţii, întrucât tocmai construirea acestuia în condiţii de nelegalitate a generat litigiul.
în drept, au fost invocate, în mod generic, dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 din Codul de procedură civilă, fără încadrarea corespunzătoare a criticilor în prevederile procedurale menţionate, urmând să se procedeze însă în conformitate cu dispoziţiile art. 306 alin. 3 din (pentru situaţia în care dezvoltarea motivelor face posibilă încadrarea lor în cazurile reglementate de art. 304 din Codul de procedură civilă).
Examinând criticile formulate, Curtea constată recursul fondat, în limita următoarelor considerente:
în mod eronat s-a apreciat în apel că instanţa fondului a procedat legal atunci când, constatând că martorul reclamantei nu s-a prezentat spre audiere, a decăzut partea din proba testimonială încuviinţată, pe considerentul că nu s-a făcut dovada unor motive temeinice de neprezentare.
Potrivit art. 188 din Codul de procedură civilă, împotriva martorului care lipseşte la prima citare, instanţa poate emite mandat şi, dacă, după mandatul de aducere, martorul nu se înfăţişează, instanţa va putea păşi la judecată.
Aşadar, instanţa ar fi putut păşi la judecată (ceea ce echivalează cu decăderea din proba încuviinţată), în situaţia în care ar fi citat martorul cu mandat şi acesta nu s-ar fi prezentat.
Fără a lua însă aceste măsuri procedurale, instanţa a decăzut-o pe reclamantă din proba testimonială, deşi nu avea temei legal în dispunerea acestei măsuri.
Această încălcare a dispoziţiilor procedurale care vizează administrarea probei cu martori (art. 188 din Codul de procedură civilă) atrage aplicabilitatea motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 din Codul de procedură civilă (fiind vorba de nesocotirea unor reguli în desfăşurarea judecăţii).
întrucât, prin anularea ca netimbrată a cererii de chemare în judecată a altor persoane şi prin respingerea ca inadmisibilă a solicitării de a se stabili linia de hotar între proprietăţile părţilor, nu s-a intrat în cercetarea fondului, casarea se va dispune cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.
în privinţa celorlalte critici formulate – vizând aprecierea greşită a expertizelor, a declaraţiilor de martori – pe baza cărora s-au stabilit situaţii de fapt, acestea nu se pot constitui în motive de recurs, în condiţiile în care punctul 11 al art. 304 din Codul de procedură civilă a fost abrogat, în prezent instanţa de recurs putând realiza doar un control de legalitate în limita dispoziţiilor art. 304 pct. 1 – 10 din Codul de procedură civilă.
